|
CUVINTE SIMPLE, PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Căldura şi răceala sufletească |
30 septembrie 2013 |
|
Alături de un foc aprins nu poate exista răceală, aşa precum nu poate să existe căldură de la un aisberg. După măsura dragostei voastre, voi degajaţi căldură sau frig, iar cei ce vă înconjoară suportă căldura sau răceala voastră. Se poate ca în drumul vostru să întâlniţi fiinţe reci, rigide şi indiferente, însă dacă ele rămân tot aşa în contact cu voi, înseamnă că dragostea voastră nu este una veritabilă. Iubirea sinceră, adevărată, încălzeşte tot ce întâlneşte, şi nimeni şi nimic nu poate rezista acestui foc Dumnezeiesc. Sursa: Hristos, Prietenul clipelor de grea încercare; Georges Barbarin |
|
|
Iubirea vrăjmaşilor |
29 septembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Preacuviosul Serapion |
28 septembrie 2013 |
|
Preacuviosul Serapion nu iubea arginţii şi niciodată nu avea vreun ban la el. Peştera din pustie îi era chilie, îmbrăcămintea lui era o haină veche şi singura lui comoară era Sfânta Evanghelie. Odată, mergând în oraşul Alexandria, omul lui Dumnezeu a întâlnit un cerşetor, care tremura de frig. Serapion s-a oprit şi a zis în sinea lui: ,,Pe mine mă cinstesc ca pe urmaşul lui Hristos şi eu port o haină, iar acest om al lui Dumnezeu moare de frig. Cu adevărat voi fi un ucigaş, dacă acest om sărman va muri de frig”. Serapion a dezbrăcat în grabă haina şi a dat-o săracului. După aceea, a stat la o răspântie de drumuri, ţinând la subsioară Evanghelia, pe care o purta tot timpul cu el, iar când un trecător l-a întrebat: ,,De ce, Părinte Serapion, umbli fără haină?” Atunci Serapion, arătându-i Evanghelia i-a zis: - Această carte a lui Dumnezeu m-a dezbrăcat pe mine. Cum a pronunţat neiubitorul de arginţi aceste cuvinte, a văzut cum este dus la temniţă un om care nu îşi plătise datoriile. Serapion nu a stat mult pe gânduri. Aflând cât datora acel sărman, el şi-a vândut îndată şi Evanghelia şi a plătit datoria nefericitului datornic (în acel timp o Evanghelie costa foarte mult). Acela s-a dus acasă fericit, binecuvântându-l pe bunul necunoscut. Când Serapion s-a întors la chilia lui, ucenicul l-a întrebat: - Unde este îţi este îmbrăcămintea Părinte? - Am trimis-o acolo unde voi primi în locul ei una mai bună, a răspuns Serapion. - Dar Evanghelia unde este? a întrebat din nou ucenicul. - Fiul meu, Evanghelia mi-a vorbit neîncetat: ,,Vinde averea ta şi dă-o săracilor”. Iar tu ştii doar că Evanghelia era singura mea avere. Şi aşa am vândut-o şi am dat banii săracilor. Sursa: Pilde şi istorisiri pentru copiii creştini |
|
|
Scaieţii din Australia |
27 septembrie 2013 |
|
Pe vremuri, Australia era lipsită de scaieţi, dar venind vremea stăpânirii engleze, aceasta s-a umplut cu totul de scaieţi. Şi iată cum: În Anglia se afla un întreg ţinut plin numai cu scaieţi. Un englez care de curând se mutase în Australia, făcându-i-se dor de scaieţii săi de acasă, a scris celor de acasă, şi aceştia i-au trimis într-un plic, prin poştă, sămânţa de scaieţi. Primind-o, el a sădit-o într-un colţ al grădinii sale, amintindu-şi cu bucurie de ţara sa, Anglia. Dar aceştia, atât de repede s-au înmulţit încât acum ţara Australiei este plină de această plantă rea.
Aşa este şi cu păcatul, încolţeşte puţin câte puţin în sufletul nostru, până când ni-l va cuprinde în întregime!.. |
|
|
Bătrânul înţelept şi cei trei tineri |
26 septembrie 2013 |
|
Un bătrân s-a gândit să sădească pe aleea de la drum, un pomişor, un măr. A făcut rost de un puiet, a luat un hârleţ, a sprijinit puietul de gardul de nuiele şi s-a apucat să sape alături o groapă. Pe lângă el treceau trei tineri care l-au văzut sădind puietul de măr. Li s-a părut hazliu, s-au oprit şi au început să râdă de el. - Ei tataie, te pregăteşti să trăieşti încă o viaţă? Când aştepţi să culegi merele? a zis unul. - Tu, moşule, ar trebui să stai în casă să te odihneşti, că te caută moartea pe acolo, a adăugat al doilea, făcând mare haz. - Se crede tinerel, moşulică, a râs şi al treilea. Atunci, oprindu-se din săpat, bătrânul le-a spus: - Of, măi flăcăilor, voi nu vorbiţi ce trebuie. În primul rând, eu poate voi trăi mai mult decât voi, moartea vine când nu te aştepţi; moare nu cel bătrân, ci cel căruia i-a venit timpul. În al doilea rând, eu nici nu aştept să mănânc mere din puietul acesta, nu mă necăjesc din cauza aceasta. Iată copacii din care mănânc mere nu sunt puşi de mine, ci de părinţii şi moşii mei. Şi mărul meu îi va folosi cuiva în viitor. Tinerii au căzut pe gânduri, s-au scărpinat la ceafă şi au plecat într-ale lor. A mai trecut un an, apoi încă unul şi apoi aceşti tineri au plecat din sat care încotro. Pe unul l-au luat la oaste în vreme de război. A omorât mulţi vrăjmaşi, dar şi lui i-au rămas oasele acolo. Altul a plecat la oraş şi a lucrat într-o cârciumă. Într-o seară, bând peste măsură, când a plecat, la trecerea peste un pod, s-a dezechilibrat, a căzut în apă şi s-a înecat. Al treilea s-a angajat într-o fabrică, unde era foarte bine plătit, însă odată nefiind atent, i-a fost prinsă haina într-o maşină şi a fost tras şi sfâşiat de roata zimţată. Astfel toţi trei şi-au sfârşit vieţile. A ajuns vestea despre cele întâmplate şi în sat, a auzit despre aceasta şi bătrânelul şi a plâns după ei. Apoi şi-a îngrijit în continuare pomişorul şi s-a bucurat de roadele lui. |
|
|
Păstorul vistiernic |
25 septembrie 2013 |
|
Un împărat avea un vistiernic pe care îl iubea foarte mult şi avea încredere deplină în el. Pentru aceasta, ceilalţi dregători împărăteşti îl invidiau pe vistiernic şi se gândeau cum să-l compromită. Ei au aflat că vistiernicul are o cămară în casa sa, unde nu intră nimeni, în afară de el. Cămară aceea era întotdeauna încuiată, iar vistiernicul nu dădea cheia nimănui. ,,El are acolo comori luate din averea împăratului” – se gândeau zavistnicii – vistieria împăratului se află pe mâinile lui, împăratul are încredere în el, aşa că poate să ascundă cât vrea. I-au adus la cunoştinţă împăratului, că vistiernicul fură din vistierie şi ascunde bogăţiile în casa lui. Iar împăratul, vrând să afle tot adevărul, a mers în casa vistiernicului şi a poruncit să-i deschidă uşa odăii despre care îi vorbiseră zavistnicii dregători. Vistiernicul a împlinit cu mare bucurie dorinţa împăratului, a mers cu el şi i-a deschis uşa cămării. Şi împăratul a văzut înăuntru patru pereţi goi, o masă simplă de brad şi un scaun. Doar pe peretele dinspre răsărit era o icoană ce o înfăţişa pe Maica Domnului cu Pruncul. Pe masă era o traistă veche, păstorească şi un corn păstoresc, altceva nu mai era înăuntru. Împăratul s-a mirat, iar vistiernicul l-a lămurit: - Eu am fost la început păstor şi păşteam oile. Iar tu, stăpâne, m-ai luat de lângă oiţele mele şi mi-ai dat o slujbă înaltă, dar eu, nu am uitat nicicând ce am fost înainte. Mare este mila luminăţiei tale, împărate, trăiesc în cinste şi îndestulare, dar am multe griji şi necazuri. De aceea, în fiecare zi vin în această odaie şi îmi amintesc despre viaţa fericită pe care o aveam când eram doar un simplu păstor: nimeni nu mă invidia; nu aveam nici duşmani şi aveam mult mai mult timp să vorbesc cu Dumnezeu şi cu Preacurata Sa Maică în rugăciune… |
|
|
Fraţi creştini |
24 septembrie 2013 |
|
Doi fraţi, crescuţi de părinţi în dreapta credinţă, erau căsătoriţi şi locuiau unul lângă altul. Cel mai tânăr avea patru copii, iar cel mai în vârstă nu avea copii. După moartea părinţilor, ei nu şi-au împărţit pământul, ci îl semănau împreună. Când s-a copt grâul, au strâns recolta şi au împărţit-o egal între ei. A veni noaptea. Fratele mai mare s-a culcat, dar nu putea să doarmă, se tot gândea: ,,Oare am împărţit corect grâul? Fratele meu are o familie mai mare, lui îi trebuie mai multă pâine pentru copii. Voi merge acum şi îi voi duce din grâul meu, fără ca el să ştie”. Fratele mai tânăr, de asemenea, trezindu-se noaptea, a început să se întrebe dacă au împărţit corect grâul şi i-a venit în gând: ,,Eu cu soţia suntem tineri, sănătoşi, şi copiii vor creşte şi ne vor ajuta şi ei, are cine să muncească; iar fratele meu este singur cu soţia, şi este mai slab ca mine, trebuie să îi mai dau din grâul meu”. S-a sculat deci şi a mai adăugat din grâul lui la partea fratelui său. Ziua, au observat amândoi că ambele părţi erau egale. Fraţii s-au mirat, însă nu au spus nimic unul altuia. În noaptea următoare, au procedat la fel, numai că la ore diferite, aşa că nu s-au întâlnit. Şi din nou, cele două grămezi de grâu au rămas egale. Aşa au cărat grâul, unul către altul câteva nopţi la rând, până s-au întâlnit. Atunci au înţeles ei de ce grâul rămânea acelaşi la fiecare. Şi aşa şi-au dus ei întreaga viaţă în adevărată frăţie şi ajutându-se reciproc. |
|
|
Pentru o "mână" de mălai |
23 septembrie 2013 |
|
Doi hoţi fiind prinşi au fost aduşi la curtea regelui pentru a-şi primi pedeapsa pentru faptele comise. Unul furase o vită din şopronul unui om bogat, celălalt pătrunzând în casa unui om sărac, furase o mică traistă cu mălai. Cel ce furase vita a fost pedepsit să primească 20 de lovituri de bici, iar cel ce furase mălaiul, 100 de lovituri de bici. După ce-şi primiră fiecare loviturile, cel care furase vita se îndreptă spre casa lui, iar cel ce furase mălaiul mai zăbovi, fiindcă el voia să intre la rege să afle de ce lui i s-a făcut nedreptate. Căci după mintea lui, furând de o sută de ori mai puţin ca valoare decât celălalt, primise o pedeapsă de cinci ori mai mare. Regele, primindu-l cu îngăduinţă, i-a spus: - Da, omule! Să ştii că aici la curte nu dau pedepsele după cum îmi vine mie, ci după dreptate. - Păi ce dreptate este măria ta, că eu am furat o biată mână de mălai… - Am pus oamenii mei să cerceteze – i-a răspuns regele – şi iată ce am aflat! Cel ce a furat vita, a luat-o de la un om bogat care nu ştie ce este lipsa. Din 100 de vaci, nici n-ar simţi că-i lipseşte una. Dar tu, omule, ai furat traista cu mălai a unor oameni amărâţi, era singura lor mâncare, şi tu, şi pe aceasta le-ai luat-o. Primul, mult a luat, dar puţin i se socoteşte, iar tu, puţin furând, ţi se socoteşte într-atât de mult. Sursa: Nestemate duhovniceşti; Vol. I, Cristian şi Claudia Şerban |
|
|
Pescuirea minunată |
22 septembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Pacea |
21 septembrie 2013 |
|
Pacea este un dar dumnezeiesc, care se dă cu îmbelşugare celor care se împacă cu Dumnezeu şi împlinesc dumnezeieştile Sale Porunci. Pacea este lumină, şi de aceea fuge de păcat, care este întuneric. Iar un păcătos, nu va avea niciodată pace. Nevoiţi-vă aşadar, împotriva păcatului şi nu vă tulburaţi când se stârnesc patimile înlăuntrul vostru, căci atunci când în lupta împotriva lor veţi birui, ridicarea patimilor vi se va face pricină de pace şi mare bucurie. ,,Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”, ne îndeamnă şi Sfânta Sa Scriptură (Evrei 12, 14). Sursa: Învăţături, Sfântul Nectarie al Pentapopei |
|
|
Cum ne ridicăm din mlaştina păcatului |
20 septembrie 2013 |
|
Un pescar povestea unor prieteni de-ai săi, că odată, pe când se afla la pescuit a căzut într-o mlaştină şi că s-a scos singur din aceasta, trăgând-se de păr. Bineînţeles că prietenii lui au început să râdă de el, certându-l că este aşa de mincinos.
Aşa este şi cu cei ce cred că se pot scoate singuri din mlaştina păcatului, căci desigur, nimic nu pot face fără ajutorul lui Dumnezeu, care, de multe ori, lucrează prin oameni, pentru a ne ajuta. |
|
|
Sosirea dirijabilului |
19 septembrie 2013 |
|
În zilele de 15 şi 16 octombrie 1928, era o mare, mare fierbere în oraşul New-York. Oamenii, cu mic, cu mare, aşteptau sosirea dirijabilului Zeppelin din Germania. Apariţia acestuia deasupra oraşului a fost salutată de o imensă mare de oameni. Pe străzi domnea o animaţie greu de nedescris. Toate clădirile mai înalte aveau acoperişurile înnegrite de masele de curioşi. Lucrătorii de prin fabrici, îşi părăsiseră şi ei lucrul la ivirea dirijabilului şi timp de o jumătate de oră, cât acesta a survolat deasupra metropolei i-au urmărit zborul cu respiraţiile tăiate. Numărul persoanelor sosite pe aerodromul Lakehourst a fost unul impresionant. Zeci de mii de oameni şi-au petrecut întreaga noapte pe aerodrom în aşteptarea Zeppelinului. Iată, şi timpul nopţii şi l-au jertfit unii oameni, numai pentru a vedea un… balon! La fel se întâmplă şi astăzi, când e vreun meci de fotbal. Mii sau chiar zeci de mii de oameni (era să zic creştini), aşteaptă încrâncenaţi şi îşi pierd nopţile şi zilele pentru a savura mişcarea unui… balon. N-ar fi mai bine, frate creştine, să folosim timpul, atât de preţios, pentru a pregăti întâlnirea cu Hristos? |
|
|
Sfântul Antonie şi corbul |
18 septembrie 2013 |
|
Sfântul Antonie cel Mare, Părintele tuturor călugărilor, s-a născut în Egipt în anul 251, trăind în mijlocul unei familii bogate şi nobile. Încă din tinereţe, el şi-a lăsat toată averea săracilor şi surorii lui, şi s-a retras în deşert. Aici, el a locuit ani de-a rândul în pustietate, într-o colibă de crengi. O creştină cucernică îi aducea o pâine mică din orz, de două ori pe săptămână. Antonie, pentru a se feri de acest ultim contact cu lumea, a intrat şi mai adânc în deşert ducând cu sine numai o sfântă cruce şi Biblia. Trăia acolo, în pustie, hrănindu-se cu rădăcini, ceva curmale, lăcuste şi miere. După mulţi ani, el s-a dus să viziteze pe un alt sihastru, cu numele Pavel, care avea faima de a fi un om sfânt. Sfântul Antonie avea 90 de ani, dar dorea să înainteze mai mult pe drumul desăvârşirii, de aceea dorea să îl viziteze pe acest Pavel, care locuia într-o peşteră adâncă. Cei doi călugări, când s-au văzut s-au îmbrăţişat şi au vărsat lacrimi de bucurie şi de emoţie. Pavel şi Antonie aveau bărbile foarte lungi şi ochii foarte mari, asemănători cu cei ai bufniţei, datorită obiceiului de a veghea în contemplarea lui Dumnezeu toată noaptea. Pavel îi spune lui Antonie: - Tu ai venit la mine datorită renumelui pe care îl are sfinţenia mea. Dar trebuie să ştii, fratele meu, că eu mă aflu în faţa Domnului ca şi cum nici nu am început să-I slujesc. Iar Antonie, îi răspunde: - Atunci înseamnă că am găsit un tovarăş bun de drum, fiindcă eu mă aflu cu un pas în urma ta. Şi, cei doi s-au aşezat pe o rogojină în peşteră, iar Antonie a întrebat: - Spune-mi Părinte, are mai multă importanţă să postim sau iubirea pentru aproapele? Iar Pavel, îi răspunse: - Iubirea este de preferat postului. Iubirea este dorită de Dumnezeu; postul însă, depinde de noi. Cu ani în urmă, am vizitat o mănăstire unde locuiau mulţi călugări bolnavi. Stareţul le îngăduia să nu ţină post prea sever, dar ei tot nu se însănătoşeau. Atunci i-a scutit pe călugări de tăcere şi în fiecare seară a îngenunchiat înaintea lor. Le-a spălat picioarele, le-a cerut iertare, i-a servit la masa, aşa cum Hristos a făcut cu Apostolii. Apoi i-a rugat să se comporte unii cu alţii în acelaşi fel. Dialogul frăţesc, serviciile făcute reciproc şi iertarea dată unii altora au schimbat în întregime toată comunitatea. La scurtă vreme, călugării s-au însănătoşit. Aşadar, iubirea este leacul cel mai bun decât orice altă virtute. În timp ce Pavel şi Antonie vorbeau despre virtuţile sfinte, veni amiaza. Şi iată că, deodată, un corb intră în peşteră, ducând în cioc o pâine proaspătă, de parcă atunci ar fi scos-o din cuptor. Pasărea se apropie de Pavel şi lăsă pâinea să-i cadă la picioare. Pavel îi spuse lui Antonie: - De aproape douăzeci de ani acest corb îmi aduce în fiecare zi câte o jumătate de pâine. Dar azi, pentru prima dată, aşa cum vezi şi tu, a adus în cioc o pâine întreagă. Domnul, cu iubirea Sa nesfârşită, ştie că ai venit să mă vizitezi! S-a gândit şi la tine. Şi din acest fapt, poţi înţelege Părinte Antonie, că iubirea frăţească valorează mai mult decât postul. Cu ochii scăldaţi în lacrimi de duioşie, au început a mânca pâinea cea binecuvântată. Apoi s-au îmbrăţişat şi s-au despărţit, pentru a-şi duce pe mai departe viaţa în linişte şi singurătate, pe drumul spre o viaţă mai sfântă. Sursa: Nestemate duhovniceşti, Vol. II, Cristian şi Claudia Şerban |
|
|
Cârtirea |
17 septembrie 2013 |
|
Cârtirea nu poate s-aducă vreodată ceva bun! Căci o cârtire va aduce cu sine o alta, iar aceea o altă cârtire şi nefericire, nefericirea apoi, o altă nefericire. Cel care seamănă nenorocire, seceră nenorociri şi adună nelinişte. În vreme ce acela care seamănă doxologie, va primi bucurii Dumnezeieşti şi o veşnică binecuvântare. Cel cârtitor, oricâte binecuvântări i-ar da Dumnezeu, tot nu le recunoaşte, tot nemulţumitor este. Nerecunoştinţa este un mare păcat fiind înfierat de Însuşi Hristos când a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? – l-a întrebat pe leprosul întors să-I mulţumească. Avea oare Hristos nevoie de recunoştinţa leproşilor?! Nu, desigur ci tot lor înşişi le-ar fi fost de ajutor. Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Cele patru unelte ale tâmplarului |
16 septembrie 2013 |
|
În atelierul unui tâmplar era gâlceavă mare, care s-a iscat aşa, din senin. Uneltele se apucară să se acuze reciproc. Ciocanul spunea despre fierăstrău că este cea mai rea unealtă, pentru că sfâşie cu dinţii lui ascuţiţi, ca un balaur. Ruleta zicea despre ciocan că e violent şi zdrobeşte orice. Fierăstrăul o acuza pe rindea că are lama tăioasă şi muşcă fără milă ca o fiară. Rindeaua zicea despre ruleta că e falsă, că nu are măsură în ceea ce face. Zarvă mare. Deodată uşa se deschise şi intră tâmplarul. Se făcu linişte. Meşterul, care de mulţi ani lucra cu aceste patru unelte, luă câteva scânduri, le măsură cu ruleta, apoi le tăie cu fierăstrăul. Le subţie puţin cu rindeaua şi apoi le bătu în cuie, desigur cu ciocanul. Tâmplarul construi, în felul acesta, un leagăn de copil. Uneltele se minunau acum de ce putu să iasă din colaborarea lor şi din priceperea tâmplarului.
Nu vi se pare că lumea noastră, a oamenilor, e ca un mare atelier de tâmplărie? Fiecare om îşi are menirea lui, misiunea lui în lumea aceasta. De aceea trebuie să colaborăm, nu să ne certăm; mai ales creştinii dreptmăritori, copilaşii aceleiaşi mame, care suntem "uneltele" tâmplarului din Nazaret… |
|
|
Duminica după Înălţărea Sfintei Cruci |
15 septembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica după Înălţărea Sfintei Cruci Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Înălţarea Sfintei Cruci |
14 septembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Folosul postului |
13 septembrie 2013 |
|
Mai văd unii oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu băutură, pierzând astfel tot folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia şi-ar reveni dintr-o boală, şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi cu sufletul nostru, atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi. Dar şi când postim, nu ajunge numai să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există chiar primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem niciun folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua de post dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta pierdem tot folosul postului. De aceea postul de mâncare trebuie însoţit de depărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce o jertfă bineplăcută Domnului şi vei avea mult folos. Sursa: Problemele vieţii, Sfântul Ioan Gură de Aur |
|
|
Vorbirea cu Dumnezeu |
12 septembrie 2013 |
|
Neînţelegerile între oameni se rezolvă prin dialog. Când acesta nu poate fi purtat, se apelează la justiţie. În spiritualitatea creştină mai este o cale recomandată pentru a tempera neînţelegerile. Ea e îndreptată pe verticală, spre Dumnezeu. Când cineva are un litigiu cu altcineva, se roagă pentru acela. Am spus pentru şi nu împotriva, adică se roagă pentru binele celui cu care nu se înţelege. O femeie credincioasă încerca să-şi convingă soţul s-o apuce şi el pe calea credinţei. Nu numai că nu reuşea, dar îşi atrăgea din partea bărbatului batjocura pentru evlavia sa. Femeia veni să-l întrebe pe preot: „Părinte, îi vorbesc frumos de Dumnezeu şi el mă ocărăşte. Ce să fac?” Părintele o sfătui aşa: „Vorbeşte cu soţul tău mai puţin despre Dumnezeu, dar vorbeşte cu Dumnezeu mai mult despre soţul tău! ” Sursa: O vorbă bună - Radio România Actualităţi |
|
|
Schimbarea începe cu tine |
11 septembrie 2013 |
|
În urma unei furtuni, malul mării era plin de stele de mare eşuate pe uscat. Apa în retragerea ei bruscă le abandonase pe ţărm. Erau foarte multe, încât nisipul avea culoarea roz. Dimineaţa se adunaseră sute de persoane pe marginea plajei să vadă curiosul fenomen. Câteva camere filmau şi transmiteau în direct acest peisaj ciudat. La un moment dat, un băieţel intră pe plajă, luă două stele de mare în mâini, îşi făcu drum cu grijă printre celelalte şi le aruncă în apă. De pe margine, cineva strigă: „Nu are niciun rost ce faci băiete. Sunt atât de multe încât faptul că salvezi câteva, nu schimbă situaţia.” Băiatul, luând alte stele de mare de pe nisip şi aruncându-le în apă, răspunse: „Cel puţin pentru acestea, am schimbat ceva.” Replica băiatului îi impresionă pe alţi câţiva care i se alăturară. În câteva minute plaja era plină de oameni care aruncau în apă stelele de mare muribunde. Nu-i aşa că vi s-a întâmplat să vă blocheze gândul că o situaţie nu poate fi schimbată de un singur om şi din această cauză aţi renunţat să acţionaţi? Adevărul este că de cele mai multe ori schimbarea începe cu tine însuţi. Sursa: O vorbă bună - Radio România Actualităţi |
|
|
Lupul "mieluşel" |
10 septembrie 2013 |
|
Omul dacă posteşte se poate face blând, ca un mieluşel. Uneori chiar şi animalele sălbatice sunt îmblânzite şi smerite de post, de foame. Povestea Părintele Paisie de la Sfântul Munte că un lup din pricină că era flămând devenise aproape ca un mieluşel. Odată, într-o iarnă cu multă zăpadă, lupul a venit până în curtea mănăstirii unde vieţuia Cuviosul. Părintele, pe un ger cumplit, a ieşit împreună cu fratele său să hrănească animalele. Fratele Părintelui, chiar avea cu el o bâtă să se ferească de fiarele sălbatice. Lupul era aşa de flămând încât stătea chiar să primească un băţ pe spinare, numai să capete ceva să-şi mai domolească foamea. Se făcuse ca un mieluşel, într-atât era de blând. Aşa şi omul care posteşte, se face mai bun, mai blând, mai cumpătat! Sursa: Nestemate duhovniceşti, Vol. II; Cristian şi Claudia Şerban |
|
|
Cine-i mai important |
9 septembrie 2013 |
|
Paiele, pleava şi miriştea s-au luat odată la ceartă susţinând fiecare că ea este mai importantă decât celelalte. Numai sămânţa, modestă, nu a intrat în gâlceavă cu ele: ea ştia că va veni şi vremea recoltei şi numai atunci i se va da fiecăreia dintre ele cinstea cuvenită. Când spicele s-au copt, a început secerişul. Miriştea a rămas pe câmp şi curând a fost năpădită de copitele animalelor; după treierat, vântul a luat pleava, iar paiele au fost arse în foc. Numai boabele de aur au fost strânse şi duse cu grijă la adăpost în hambare. Omul cu adevărat folositor nu se laudă niciodată pe sine, ci-şi face cu modestie treaba, găsindu-şi încununarea în ceea ce face şi negândindu-se niciodată la meritele sale. Sursa: Pilde şi istorisiri pentru copiii creştini |
|
|
Naşterea Maicii Domnului |
8 septembrie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Naşterii Maicii Domnului Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci |
|
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Îndoiala în credinţă |
7 septembrie 2013 |
|
Un preot a fost odată întrebat: ,,Părinte, oare să fie Rai şi iad în lumea cealaltă?”. Asta înseamnă că diavolul începuse să sape în credinţa lui, căci când nu poate răsturna dintr-odată corabia credinţei unui om, e mulţumit să facă găuri de îndoială în ea, prin care apa să pătrundă încet, încet şi corabia sufletului să se scufunde în marea necredinţei. Aşa lucrează diavolul, el strecoară îndoiala în inima omului şi-i şopteşte mereu să se îndoiască de Rai şi iad, pentru a păcătui nestingherit. Apoi, a mai semănat în om, şi ideea că omul trebuie ,,să-şi trăiască viaţa”, făcându-şi mereu voia. Alta a fost îndoiala în credinţa a Sfântului Apostol Toma, şi alta este îndoiala în credinţă a noastră!... Îndoiala lui era doar un beteşug, care mai apoi l-a îngenuncheat dinaintea Domnului, în vreme ce a noastră, caută să scape de Domnul ca să putem păcătui. Sursa: Cuvânt către creştinii ortodocşi despre valoarea omului, Preot Ioan |
|
|
Norişorul şi copăcelul |
6 septembrie 2013 |
|
Un foarte tânăr norişor cobora pentru prima oară din ceruri împreună cu un şir de nori denşi şi cu înfăţişare ciudată. Pe când treceau deasupra unei câmpii foarte întinse şi uscate de secetă, ceilalţi nori, cu mai multă experienţă, îl zoriră: - Hai mai repede, dacă te opreşti aici eşti pierdut! Norişorul însă, curios din fire, se lăsă să lunece spre capătul şirului de nori. - Dar ce faci? Mişcă-te odată!, şuieră dinapoia lui vântul. Dar norişorul nostru zărise un copăcel veştejit căruia vântul îi foşnea frunzele aproape uscate. Şi intrând cu el în vorbă l-a întrebat: - Cum îţi petreci tu viaţa pe aici, copăcelule? - Ei…, cu soare şi cu vânt. Este un pic cald, însă… niciun strop de apă. Dar tu cum îţi petreci viaţa, norişorule? - Tot cu soare şi cu vânt… şi zbor de colo-colo pe cer. - Viaţa mea e atât de scurtă…, zise copăcelul. Atunci când se va întoarce soarele cel arzător, probabil că mă voi usca de tot şi n-am să mai fiu… - Nuuu, căci eu mă voi transforma curând într-o ploaie şi mă voi coborî la tine pe pământ. Căci aceasta îmi este menirea... Copăcelul, stătu o clipă pe gânduri, apoi îi spuse: - Ştii că la noi se spune că ploaia e ruptă din Rai? - Nu mă credeam aşa de important, îi spuse zâmbind norişorul… - Probabil că nu voi mai ştii niciodată cum este ploaia, zise cu tristeţe copăcelul. Norişorul, cugetă o clipă, apoi îi zise: - Aş putea picura eu ploaie asupra ta… - Da, dar tu astfel vei muri… - În schimb, tu vei înverzi, zise norişorul, şi se lăsă să cadă transformându-se într-o ploicică ce avea culorile curcubeului. Iar în ziua următoare micuţul copăcel a înverzit din nou. Sursa: Revista ,,Biserica din sufletul copilului”, Nr. 14, din septembrie 2009 |
|
|
Cum să luptăm împotriva gândurilor păcătoase |
5 septembrie 2013 |
|
Cea mai puternică armă împotriva tuturor gândurilor păcătoase este rugăciunea, mai ales, rugăciunea lui Iisus: ,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Mai există însă, şi alte mijloace de luptă. Împotriva gândurilor de slavă deşartă şi înfumurare, trebuie să ne aducem aminte că vom putrezi, ,,ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce”, i-a spus Dumnezeu lui Adam la izgonirea din Rai. Împotriva gândurilor de mândrie, să ne aducem aminte că numai mândria i-a făcut pe îngeri să cadă din cer, că numai mândria mănâncă toate faptele bune. Împotriva pomenirii răului, să ne rugăm pentru cei ce ne vrăjmăşesc. Împotriva osândirii, să ne mustrăm din pricina mândriei, amintindu-ne de păcatele noastre, şi să-L rugăm pe Dumnezeu să-l ierte pe cel căzut în păcat şi să-l miluiască. Împotriva gândurilor de hulă, să nu acordăm deloc atenţie hulei şi să o mărturisim la spovedanie, făcând şi rugăciune pentru cel împotriva căruia este îndreptată hula. Împotriva gândurilor deşarte, să citim din Sfânta Scriptură şi să cugetăm la Dumnezeu şi la cele Dumnezeieşti. Şi, împotriva gândurilor desfrânate, să pomenim Înfricoşata Judecată şi chinurile cele veşnice. Sursa: 1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească |
|
|
Călătorul şi piatra |
4 septembrie 2013 |
|
Un călător mergea într-o noapte pe un drum necunoscut, pe o potecă îngustă prin munţi. Pentru că era frig, călătorul se grăbea să ajungă mai repede acasă. Însă, la o cotitură, se împiedică de o piatră ce se desprinsese din munte şi era cât pe ce să cadă în prăpastie. Se ridică, scoase un mic suspin, mulţumi lui Dumnezeu că l-a scăpat cu viaţă, apoi plecă mai departe. Nu făcu însă decât câţiva paşi, că simţi că nu mai poate merge ca mai înainte. Cu cât se depărta de locul acela, părea că vede cum un alt călător vine şi se împiedică de piatră şi cade în prăpastie. Glasul conştiinţei îi spunea: ,,Nepăsarea ta poate pricinui necazuri unui alt om, chiar dacă acel om e un necunoscut pentru tine. Nu suntem oare toţi oamenii fraţi, fii ai lui Dumnezeu?”. Iar atunci, călătorul, de îndată se întoarse şi urni piatra aceea în prăpastie, apoi îşi continuă drumul. În sufletul său se sălăşlui apoi o linişte adâncă, liniştea unei conştiinţe împăcate. Iar această pace sufletească îl făcea nici să nu mai simtă gerul de afară. Sursa: Revista ,,Biserica din sufletul copilului”, nr. 7, din dec. 2007 |
|
|
Aruncă ţigara! |
3 septembrie 2013 |
|
Odată, la coliba părintelui Paisie, din Sfântul Munte Athos a venit un creştin din Germania a cărui fiică începuse să paralizeze. Medicii nu mai puteau să facă mare lucru. Sărmanul, era în mare deznădejde, iar Părintele i-a spus: - Fă şi tu o jertfă, pentru sănătatea copilului tău. Să faci metanii, nu poţi; să te rogi, nu poţi… Hai să zicem că nu, dar ia spune-mi, câte pachete de ţigări fumezi pe zi? - Patru şi jumătate, răspunse creştinul. - Să fumezi numai un pachet, iar banii ce i-ai fi dat pe celelalte ţigări să-i dai vreunui sărac! - Părinte, mai întâi să se facă copilul meu bine şi apoi voi lăsa fumatul! - Ei, atunci nu va avea niciun rost. Acum trebuie să-l laşi. Aruncă ţigara! Nu-ţi iubeşti copilul?, îl întrebă Părintele. - Eu să nu-mi iubesc copilul?... Îmi dau şi viaţa pentru el!, zicea acela. - Eu nu-ţi cer să-ţi dai viaţa, ci să renunţi la ţigară!, îi spuse iar Părintele Paisie. - Ei bine, asta eu nu o fac. Nu pot! Şi pentru că nu a făcut jertfa aceasta, fiica lui a paralizat şi mai mult. Apoi văzând că fata se prăpădeşte de tot, a renunţat la fumat şi a devenit chiar luptător împotriva fumatului. Apoi văzând şi Dumnezeu schimbarea obiceiurilor proaste ale tatălui, a ridicat-o pe fetiţa lui din boală, aceasta făcându-se deplin sănătoasă. Sursa: Nestemate duhovniceşti, Vol. I, Cristian şi Claudia Şerban |
|
|
Cel nerecunoscător |
2 septembrie 2013 |
|
Când vedeţi un om foarte neliniştit, întristat şi mâhnit, deşi nu-i lipseşte nimic, să ştiţi că aceluia îi lipseşte Dumnezeu. Cel ce le are pe toate - şi bunuri pământeşti şi sănătate, - dar în loc să-I fie recunoscător lui Dumnezeu, are pretenţii nesăbuite şi cârteşte, unul ca acesta se va duce în iad cu papuci cu tot! Însă cel care are recunoştinţă este mulţumit de toate. Se gândeşte cu recunoştinţă la cele pe care i le dă Dumnezeu în fiecare zi şi se bucură de toate. Nerecunoscătorul, nefiind mulţumit de nimic, cârteşte şi este chinuit de toate. Adevărat vă spun însă, că cel ce este obişnuit să cârtească va primi de la Dumnezeu o pălmuţă, ca să-şi achite din ea măcar puţin în această viaţă. Dar de cel ce nu o va primi şi mai rău va fi căci va trebui să le plătească pe toate în cealaltă viaţă. Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Existenţa diavolului |
1 septembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a X-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
vezi şi |
|