|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Exemplu rău |
30 septembrie 2011 |
|
Un învăţător al Legii a fost chemat odată la un tânăr grav bolnav, care se ruinase trupeşte şi sufleteşte prin traiul său uşuratic. - Cum ai ajuns în starea aceasta, l-a întrebat uimit învăţătorul? - Să fiu sincer - i-a răspuns atunci tânărul - şi dumneata porţi vină pentru aceasta. - Cum poţi spune aceasta - continuă indignat învăţătorul - oare nu ai auzit în învăţăturile mele numai lucruri bune? - Adevărat, dar eu te-am văzut odată mergând la o distracţie nepermisă şi de atunci înainte am început a merge şi eu, şi aceasta din ce în ce mai des. Însă nu m-am mulţumit numai cu aceasta şi treptat, treptat, am început a mă simţi atras de locuri de petrecere din ce în ce mai josnice. Astfel am ajuns să mă afund în mocirla atâtor păcate. Acum simţea învăţătorul Legii cât de adevărate sunt cuvintele apostolului: ,,Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului”. (I Tes. 5, 22) şi „Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala (Mt. 18,17). |
|
|
Mărinimie |
29 septembrie 2011 |
|
Cu mai mulţi ani în urmă, un preot, trecând dealul de la o parohie la alta, a văzut căzut în drum pe un nefericit de om, care era aproape îngheţat. Ridicându-l, preotul la pus pe căluţul său, el continuându-şi drumul pe jos, cu calul de căpăstru până ce a ajuns în sat. Aici, un creştin cu inima împietrită, apropiindu-se de ei şi privind pe nefericitul de pe cal, l-a întrebat pe preot de ce l-a salvat, căci acela este predicatorul sectant din satul vecin. La aceste vorbe dure ale enoriaşului său, preotul îi replică urătoarele: ,,Nu ştiu dacă e sectant sau păgân, ceea ce ştiu însă e că şi el este zidirea lui Dumnezeu. Pentru faptele sale, fiecare va da seama înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu este pierdut sau mântuit, până nu pleacă din viaţa aceasta. Dacă l-aş fi lăsat acolo pe acest nefericit, şi ar fi murit îngheţat, cu siguranţă se ducea în iad, dacă murea în erezia lui, dar aşa, mai are vreme de întoarcere la dreapta credinţă, de pocăinţă, mai ales văzând mărinimia unui ortodox”. |
|
|
Nu cruţa varga! |
28 septembrie 2011 |
|
O doamnă, întâlnind pe stradă pe preotul din cartier, i se plânse spunându-i: - Părinte, nu ştiu deloc cauza pentru care copiii mei nu mă mai ascultă deloc. În zadar i-am mustrat, adeseori i-am rugat, le-am promis haine noi, le dau tot ce îşi doresc, însă ei totuşi nu mă ascultă deloc... Atunci, bunul preot o conduse pe doamna aceea până la un mesteacăn. Aici, luându-şi pălăria de pe cap, făcându-i un compliment adânc îi spuse: - Priveşte acest arbore minune, căruia astăzi i se dă o aşa de mică importanţă. El te va ajuta să rezolvi problema dumitale. Ia te rog din el câteva nuiele şi de câte ori copiii dumitale se vor încăpăţâna şi nu se vor supune, aplică-le câteva lovituri uşoare, fără de nicio mânie şi fără de prea multe vorbe. Această metodă moştenită de la moşii şi strămoşii noştri, în orice casă a dat mai întotdeauna rezultate bune. Doamna procedând întocmai, a obţinut rezultatele dorite, căci copiii săi s-au îndreptat.
Pe vremea aceea nu se inventase… „drepturile copilului” ale căror rezultate nefaste se văd din plin astăzi. Curios este că despre „drepturile părinţilor” nu se prea vorbeşte astăzi…
”Nu cruţa pe feciorul tău de pedeapsă; chiar dacă îl loveşti cu varga, nu moare”. "Cine cruţă varga îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”. (Pildele lui Solomon) |
|
|
Exemplu bun |
27 septembrie 2011 |
|
Într-o ţară occidentală, unde printre albi mai trăiesc şi negri, refugiaţi de pe pământul african, la un preot a venit odată un negru, spunându-i că doreşte să se încreştineze. - Bine, dar eu nu te-am văzut la nicio predică la biserica în care slujesc, de unde cunoşti dumneata creştinismul, căci în ţara de unde provii dumneata, aveţi o religie cu totul diferită de creştinism, l-a întrebat atunci preotul. - Ce-i drept, nu am auzit nimic despre aceasta - răspunse negrul - dar am văzut un fapt deosebit. Vecinul meu a fost un om rău, se îmbăta, fura şi îşi bătea mereu nevasta. Dar de când el s-a încreştinat, nu mai bea, nu mai fură şi nici soţia nu şi-a mai bătut-o. Creştinismul, trebuie să fie deci un lucru minunat!… |
|
|
Bătrânul Teofilact Pustnicul |
26 septembrie 2011 |
|
Pe la 1940, în pustia Catubachia a Sfântului Munte Athos, la Schitul Sfântul Vasile, trăia şi bătrânul Teofilact, care era un mare luptător duhovnicesc şi avea multă evlavie. Toţi erau încredinţaţi de sfinţenia sa, pentru că oricât să şi-o ascundă, era cu neputinţă să nu fie cunoscute faptele sale. De multe ori l-au văzut părinţii în răpire duhovnicească. Avea şi doi ucenici, pe părintele Arsenie şi pe părintele Pamfil. Bătrânul Teofilact era un mare pustnic şi iubitor de linişte, dar era şi foarte evlavios şi-i era greu să se roage împreună cu alţii. Ca să nu audă ceilalţi hohotele sale de plâns şi să nu-i vadă lacrimile pe care nu le putea opri, de obicei, la ora slujbei se ducea afară, printre stânci, în peşteri şi se întorcea dimineaţa. Trăia foarte duhovniceşte, dar numai cu discreţie îşi lucra virtuţile, pentru că era smerit. Odată, într-o noapte de iarnă, a ieşit iarăşi printre stânci, ca să-şi facă pravila, dar deodată a început să ningă. Părinţii Arsenie şi Pamfil s-au speriat văzând că bătrânul nu se mai întoarce dimineaţa şi au ieşit în munte, să vadă dacă nu cumva l-a acoperit zăpada. În timp ce căutau, au văzut sus, pe stâncă, o umbră şi s-au apropiat. S-au speriat foarte tare văzându-l pe bătrânul lor nemişcat, crezând că a îngheţat. Când au pus însă mâna pe el să-l mişte, au văzut cum arde trupul său, iar zăpada era topită în jur, de la căldură rugăciunii. Abia după ce l-au mişcat şi-a revenit bătrânul cel sfânt din răpirea sa duhovnicească. Cu alte cuvinte, abia atunci a revenit mintea lui în lumea aceasta de aici. Părinţii din pustie preţuiau dreapta socoteală a bătrânului Teofilact şi-l cinsteau foarte mult. Însă diavolii cei războinici îl pizmuiau. Pentru că devenise prietenul Îngerilor şi se înălţa cu mintea întru cele înalte şi cereşti, diavolii încercau în toate felurile să-l împiedice de la rugăciune. Odată, când se afla adâncit în rugăciune la Schitul Sfântului Vasile, diavolii l-au dus departe, până la Capsocalivia, dorind să-l împiedice de la rugăciune, dar tot n-au reuşit. Spuneau, de asemenea, bătrânii din regiunea aceea că bătrânul Teofilact era bun prieten şi cu animalele sălbatice care simţeau dragostea lui şi veneau la coliba lui când aveau vreo nevoie. Odată, o căprioară care îşi rupsese piciorul s-a dus în faţa chiliei sale şi zbiera îndurerată, întinzând piciorul rupt către bătrân. El i-a dat câţiva pesmeţi să mănânce, până când a pregătit două scândurele cu care i-a fixat bine piciorul la loc şi apoi i-a spus: - Acum, du-te sănătoasă şi să mai treci peste o săptămână pe aici, să te văd. Bunul bătrân se înţelegea cu animalul precum doctorul cu cel suferind, pentru că el devenise omul lui Dumnezeu.
Extras din 153 de istorisiri minunate de la Sfinţii Părinţi (pentru copii), Editura Sophia, Bucureşti, 2002. |
|
|
Pescuirea minunată |
25 septembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Lupta |
24 septembrie 2011 |
|
Drumul creştinului este plin de piedici, care devin din ce în ce mai dese. Aşadar, trebuie să luptăm cu bărbăţie, mergând pe urmele Sfântului Apostol Pavel. Cel care se luptă cu patimile sale, împlineşte poruncile lui Dumnezeu şi se curăţă sufleteşte, iar de cel cu sufletul curat Se apropie Domnul, Care a făgăduit: vom veni la el, şi vom face locaş la el (Ioan 14, 23). Ar fi un lucru foarte bun dacă, îngrijindu-ne de cele de zi cu zi, totodată, nu vom abandona nici lupta duhovnicească. Noi trebuie să ne luptăm, şi Domnul, văzând râvna noastră ne va veni neîntârziat în ajutor să biruim toate ispitele trimise de diavol. Sfântul Antonie cel Mare spunea: ,,mâinile la lucru, iar gândul la cer!” Astfel a procedat el însuşi, şi aşa i-a învăţat şi pe alţii să facă. (Sfântul Teofan Zăvorâtul) |
|
|
Cele două mândrii |
23 septembrie 2011 |
|
După avva Dorotei al Gazei, există două mândrii: ,,Cea dintâi mândrie este când cineva dispreţuieşte pe fratele, când îl socoteşte ca nefiind nimic, iar pe sine se socoteşte ca fiind mai presus de el. Acela care nu se va trezi la timp şi nu se va sârgui să scape de ea, încet, încet vine la cea de-a doua mândrie, prin care se mândreşte şi în faţa lui Dumnezeu, şi pune pe seama sa cele pe care le realizează, iar nu pe seama lui Dumnezeu”. |
|
|
Păcatul neiertării aproapelui |
22 septembrie 2011 |
|
Se spune că într-o cetate trăiau doi foarte buni prieteni, mireanul Nichifor şi preotul Saprichie. Însă din invidia diavolului, între ei a apărut atâta vrajbă şi ceartă, încât, chiar dacă se întâlneau pe drum, se ocoleau unul pe celălalt. După mai multă vreme, mireanul Nichifor, şi-a dat seama că greşise faţă de preotul Saprichie, şi s-a dus să-l roage să-l ierte. Însă Saprichie a uitat de cuvintele Mântuitorului Hristos: ,,Iertaţi, şi veţi fi iertaţi (Luca 6, 37); Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îşi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi acolo darul tău, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău (Matei 5, 23-24). În acea vreme, însă, s-a pornit în acea cetate şi o prigoană grea împotriva creştinilor, şi a fost prins şi Saprichie care, mărturisind că el este creştin, a fost aruncat în închisoare. Auzind de aceasta şi mireanul Nichifor, s-a dus să-l viziteze pe Saprichie în temniţă şi să-l roage din nou să-l ierte. Însă Saprichie, cuprins de ură şi având inima împietrită, nu a vrut nicidecum să-l ierte. Curând, Saprichie a fost scos afară din temniţă spre a primi mucenicia prin tăierea capului. Fiind şi Nichifor de faţă, şi-a reînnoit faţă de el cererea de a fi iertat, însă fără niciun rezultat. Atunci, harul lui Dumnezeu s-a îndepărtat de la Saprichie şi acela a spus chinuitorilor să nu-l ucidă, căci va aduce jertfă idolilor. Şi aşa a făcut, lepădându-se de Hristos şi osândindu-se. Atunci Nichifor, după ce încercase fără succes să-l convingă pe Saprichie, să nu jertfească idolilor, a mărturisit el însuşi că este creştin, şi astfel a dobândit cununa muceniciei în locul lui Saprichie. |
|
|
Calea spre Dumnezeu |
21 septembrie 2011 |
|
Călugăr şi iconar, mereu la “vânătoare” de frumuseţi care covârşesc această lume, părintele ieromonah Pantelimon de la Oaşa e unul dintre tinerii pentru care revoluţia din decembrie a însemnat şansa reîntâlnirii cu Biserica. Libertatea de a propovădui l-a condus către unul din bătrânii noştrii duhovnici, un părinte care a ieşit el însuşi în căutarea tinerilor, fără să aştepte ca aceştia să îl cerceteze la mănăstirea de la poalele Făgăraşului.
|
|
|
De unde vine răul |
20 septembrie 2011 |
|
De unde oare vine răul peste omenire? Pentru că omul nu-şi mai cinsteşte sfintele sărbători şi mai cu seamă Ziua Duminicii. Şi aceasta din trei pricini: legea veacului acestuia, conducătorii popoarelor şi noi înşine. Legea veacului de acum aceasta este: munceşte mereu, ca să produci şi cât mai multe să aduni, nu numai cât îţi ţie necesar. Conducătorii popoarelor, la fel socotind, au dat legi prin care să fie redus numărul sărbătorilor creştine, aşezând în locul acestora altele precum: ,,sărbătoarea muncii”, ,,ziua mamei”, ,,ziua apelor”, „ziua pământului” şi altele. Nici noi înşine nu ne lăsăm mai prejos. Însetăm după avere, precum uliul după găini. Sărbătorile noastre creştineşti cu cele păgâneşti le înlocuim numaidecât. Împărăţia cea Cerească, cu pământ o umplem. Aşa că, s-a descumpănit cântarul lăuntric al omului. Partea trupului (materia) s-a îngreunat în timp ce, cea a sufletului, mai mult decât pânza de păianjen s-a subţiat. Acesta este tiparul ţării fără de Dumnezeu. (MERINDE pentru SUFLET- Mitropolitul Firmilian Marin, Mitroplitul Olteniei (1949-1972) |
|
|
Urmele cuielor |
19 septembrie 2011 |
|
Se spune că, odată, necuratul, voind să-l ispitească pe un pustnic, a luat înfăţişare de om smerit şi sfânt, şi a bătut la uşa acestuia. - Cine-I? a întrebat pustnicul, deschizând uşa. - Păi, fiule, nu mă cunoşti?... Uită-te bine la mine!...Eu sunt Domnul Iisus Hristos. Dar pustnicul nu se lăsă tulburat de această recomandare, ci îi zise liniştit: - Se poate. Dar, dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, te rog să-mi arăţi urmele cuielor!... Necuratul, când auzi aceste vorbe, o rupse ruşinat la fugă.
E uşor să te recomanzi cuiva că eşti cineva. E uşor a te recomanda creştin, dar cu faptele a da dovadă că eşti păgân. E uşor a te recomanda un misionar al Domnului; însă trebuie să te recomanzi şi prin faptele tale. Un creştin adevărat trebuie neapărat să poarte şi urmele cuielor, urmele răstignirii lui împreună cu Domnul Iisus. Să poarte urmele smereniei Lui, urmele dragostei Lui, urmele răbdării Lui, urmele bunătăţii şi ale milei Lui. Fraţii mei! Să trăim astfel ca toţi să vadă în viaţa şi în faptele noastre urmele cuielor, urmele Evangheliei, urmele Scumpului nostru Mântuitor şi Izbăvitor. |
|
|
Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci |
18 septembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Ispitele |
17 septembrie 2011 |
|
Năvălirea în suflet a gândurilor, simţămintelor şi dorinţelor necurate este un fenomen obişnuit şi normal. Simplul atac al acestora nu reprezintă un păcat. Păcatul începe abia în momentul în care primim şi păstrăm gândurile cele pătimaşe şi ne învoim cu ele. Însă, dacă le respingem, fără întârziere şi cu multă hotărâre, rămânem curaţi şi nevinovaţi. De fiecare dată când reuşiţi să alungaţi ispita, să nu vă opriţi aici, ci alergaţi la rugăciune, până când în minte vă vor rămâne numai gânduri şi dorinţe curate. Doar astfel veţi duce o luptă adevărată împotriva vrăjmaşului diavol. Îmbărbătaţi-vă! Diavolul se luptă cu voi, dar lucrul acesta nu înseamnă că sunteţi păcătoşi, şi atacurile vrăjmaşului nu trebuie să vă descumpănească. Ispitele provin din invidia diavolului şi se întorc asupra lui. De fiecare dată când respingeţi un atac de-al vrăjmaşului vă asiguraţi o victorie şi sunteţi bine-plăcuţi şi lui Dumnezeu. Nu este cu putinţă ca omul să evite atacurile venite din partea celui rău. Aşa este făcută viaţa noastră. Însă, acest fapt, nu duce la pierzarea credinciosului care se luptă cu ispita ci la mântuirea lui. (Sfântul Teofan Zăvorâtul) |
|
|
Poruncă nouă... |
16 septembrie 2011 |
|
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan era atât de slab la bătrâneţe încât trebuia să fie purtat de către cei mai tineri la adunările şi întrunirile creştineşti. El vorbea numai câteva cuvinte şi acestea erau: ,,Fiilor iubiţi-vă unii pe alţii!”. Când a fost întrebat de ce spune mereu aceleaşi cuvinte, el a spus: Deoarece, aceasta a fost ultima poruncă a Domnului, Care a spus: Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul, precum şi Eu v-am iubit pe voi” (Ioan XIII, 54) |
|
|
Sfântul Visarion de Larisa |
15 septembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sfântului Visarion de Larisa
|
|
|
Înălţarea Sfintei Cruci |
14 septembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Ce este omul |
13 septembrie 2011 |
|
Un frate l-a întrebat, odată, pe un bătrân: - Părinte, ce este omul? Şi părintele, zâmbind, i-a răspuns: - Fiule, OMUL ESTE CEEA CE MĂNÂNCĂ! Dacă omul mănâncă Trupul Domnului şi bea Sângele Lui, va fi asemenea lui Dumnezeu; Dacă omul se va hrăni cu Cuvântul lui Dumnezeu, va fi asemenea îngerilor, căci Cuvântul lui Dumnezeu este viaţă veşnică; Dacă omul posteşte, mâncând mai mult legume şi fructe, va fi asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, despre care Mântuitorul a spus că este cel mai mare bărbat născut din femeie; Iar dacă omul se hrăneşte din carnea porcului, oare ce însuşiri ar putea să capete? |
|
|
Portretul smereniei zugrăvit de Sfinţii Părinţi |
12 septembrie 2011 |
|
A fost întrebat avva Longhin: ,,Care faptă este mai mare dintre toate faptele cele bune?”. Şi a zis bătrânul: ,,Eu socotesc că după cum mândria este mai mare decât toate patimile, încât a surpat şi pe unii din cer, tot astfel şi smerita cugetare este mai mare decât toate faptele cele bune, căci ea poate să îl scoată pe om chiar din adâncul iadului, măcar de ar fi el păcătos ca un demon. Pentru aceasta, şi Domnul mai înainte de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul”.
S-a năpustit odată demonul asupra lui avva Macarie cu un cuţit ca să-i taie un picior. Însă pentru smerita sa cugetare nu a putut să îi facă nimic. Şi a zis demonul către bătrân: ..Câte aveţi voi şi noi le avem, dar prin smerita cugetare vă deosebiţi de noi şi cu aceasta biruiţi”.
Zis-a un bătrân: ,,Fiilor, să ştiţi că smerenia pe mulţi fără de nici o osteneală i-a mântuit. Şi mărturisesc aceasta vameşul şi fiul cel risipitor, care puţine cuvinte au grăit către Dumnezeu şi s-au mântuit. Iar ostenelile şi faptele cele bune, pe mulţi i-au tras la mândrie şi au pierit, aşa cum a fost fariseul, care se mândrea cu faptele lui cele bune”.
A fost întrebat de către cineva un bătrân: ,,Când dobândeşte sufletul smerenie?”. Şi a răspuns bătrânul: ,,Când omul se îngrijeşte de răutăţile sale!”
Un frate a întrebat pe un bătrân, zicând: ,,Ce este sporirea omului cea după Dumnezeu?”. Şi a răspuns bătrânul: ,,Sporirea omului este smerenia, căci pe cât se pogoară cineva prin smerenie, pe atât se înalţă în sporire”.
Zis-a un bătrân: ,,Cel ce are smerenie, smereşte pe draci, iar cel ce nu are smerenie este batjocorit de ei”.
Zis-a alt bătrân: ,,Să ştiţi că alt drum către mântuire nu este, fără numai smerenia, după cum scrie Sfânta Evanghelie pentru vameş”. |
|
|
Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci |
11 septembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Datoria |
10 septembrie 2011 |
|
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, odată, s-a întâmplat ca o santinelă să nu-i dea onorul cuvenit unui general. Văzând aceasta, generalul l-a apostrofat pe ostaşul în cauză, zicându-i: - De ce nu-ţi faci datoria santinelă, sau nu mă cunoşti? - Vă cunosc prea bine, domnule general - răspunse soldatul - dar chiar acum mi-am împuşcat două degete de la mâna dreaptă şi de aceea nu pot prezenta arma. - Şi de ce nu mergi să-ţi panseze mâna, a continuat generalul? - Deoarece datoria soldatului este de a sta în post. Cum să plec?!!! Auzind acestea, generalul, plin de admiraţie, a cerut soldatului arma şi a stat în gardă în locul devotatului soldat. Dar soldatul, înainte de a merge să fie pansat, a dat de ştire în toată unitatea că generalul stă de santinelă în locul lui şi bineînţeles că a fost numaidecât înaintat în grad.
Citind această istorioară, m-am dus cu gândul la creştinii care, fiind zgâriaţi la un deget, sau răniţi într-un fel sau altul, nu mai prezintă onorul Împăratului Ceresc, atunci când trec pe lângă o biserică sau troiţă, adică să facă semnul Sfintei Cruci. Însă cei mai mulţi sunt teferi-teferi şi nici nu se gândesc să se închine… Ori din nepăsare, ori că s-au trecut în altă oaste şi au un alt „general”… |
|
|
Preţul bancnotei |
9 septembrie 2011 |
|
Un om slab în credinţă îl tot bătea la cap pe un credincios, spunând că el nu poate crede cum pâinea şi vinul se prefac, prin Taina Sfintei Împărtăşanii, în Trupul şi Sângele Domnului. Atunci credinciosul îi zice: - Te rog, aprinde un chibrit! - Iată, l-am aprins. Apoi, credinciosul scoase din buzunar o hârtie (o bancnotă) de un milion şi i-o întinse, zicându-i: - Te rog, aprinde acum hârtia aceasta! - Cum? Să aprind o hârtie de un milion?… Aceasta nu se poate! Hârtia asta e o hârtie de mare preţ!… - Ei, vezi, dragul meu - îi spuse atunci credinciosul - hârtia aceasta este o hârtie ca orice hârtie; nu valorează în sine nici doi bani; tu însă crezi în preţul ce-i scris pe ea, însă nu vrei să crezi şi în preţul cel nepreţuit ce-l au pâinea şi vinul din Sfânta Cuminecătură. Şi acolo este o simplă pâine şi un simplu vin, dar ele capătă, prin Taina Sfintei Împărtăşanii, un preţ inestimabil, iar acest preţ "l-a scris" pe ele Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când a binecuvântat pâinea şi vinul, zicând: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu!… Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu!.. .Aceasta să faceţi spre amintirea Mea!" (Luca 22, 19-20).
Potrivit răspuns! Cu adevărat, cred oamenii în atâtea şi atâtea lucruri lumeşti, dar, în cele sufleteşti, diavolul îi îndeamnă să se îndoiască şi să nu creadă. |
|
|
Naşterea Maicii Domnului |
8 septembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Naşterii Maicii Domnului Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Crucea ta (2) |
7 septembrie 2011 |
|
|
|
|
Crucea ta (1) |
6 septembrie 2011 |
|
|
|
|
Gălăgia şi lumina |
5 septembrie 2011 |
|
Într-o predică, un vestitor al Evangheliei spunea: „Zilele trecute, am chemat un electrician. Mi se deranjase soneria electrică. Sosind electricianul, i-am zis: - Domnule, odată cu repararea soneriei, te rog să conectezi acolo şi o lampă electrică de iluminat! - O, aceasta nu se poate! - a răspuns electricianul. Puterea electrică de la sonerie este prea slabă pentru a face cu ea lumină. Curentul electric furnizat de transformatorul soneriei are putere să facă gălăgie cu clopoţelul, dar nu poate face şi lumină. Pentru a face lumină trebuie un curent mai mare decât pentru a face gălăgie. Iar eu - zicea predicatorul - m-am gândit în mine că aşa e şi cu lucrurile mântuirii şi cu vestirea mântuirii. E mai uşor a face «gălăgie» - a ţine predici strigătoare şi a spune vorbe mari, decât a «lumina» şi prin faptele noastre.“ Să nu uităm cuvintele Mântuitorului: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând oamenii faptele voastre cele bune, să-L mărească pe Tatăl din cer!“ (Matei 5, 16). Nu numai auzind predici şi învăţături se îndreaptă oamenii, ci şi văzându-le coborâte în viaţa şi faptele noastre. |
|
|
Tânărul bogat |
4 septembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Izvorul vieţii |
3 septembrie 2011 |
|
În istorisirile vechi se scrie despre urătoarea întâmplare: ,,În cuibul unui pelican a pătruns odată un şarpe veninos. Pelicanul nu era în cuib, erau numai puişorii singuri. Şarpele a început să muşte şi să bage veninul lui ucigător în toţi puişorii. Când era aproape să-i înghită, s-a ivit şi pelicanul. La zgomotul aripilor lui, şarpele a părăsit cuibul, fără să guste din pradă. Bietul pelican, vede că puişorii lui sunt pe jumătate morţi, fiind otrăviţi de vrăjmaşul şarpe. Fără să mai stea mult pe gânduri, el se hotărăşte să-i scape cu orice preţ. Şi iată anume ce face: Îşi găureşte coasta cu ciocul şi cu sângele lui adapă pe toţi puişorii care erau ameţiţi de veninul şarpelui. Sângele lui curat are minunata putere să taie otrava şarpelui şi prin aceasta puişorii lui se înviorează şi scapă de la moarte. Iată o minunată pildă de dragoste părintească, care ajunge până la jertfă”. (Sfântul Ioan Iacob Românul) La fel face şi vicleanul diavol, când ne află departe de Dumnezeu. Ne muşcă cu colţii păcatului, adesea abia lăsându-ne în viaţă. Iar Bunul Mântuitor, Iisus Hristos, imediat ce ne află în această stare, hotărăşte salvarea noastră cu orice preţ, chiar cu preţul vărsării propriului Său Sânge, căci numai dragostea Sa cea nemărginită ne mai poate scoate pe noi, oamenii, din ghearele vrăjmaşului diavol. |
|
|
Adevăratul prieten |
2 septembrie 2011 |
|
După ce şi-a risipit în păcate întreaga sa avere, un avocat din Italia a fost lovit şi de o boală grea. Îşi mai rupsese şi un picior, dar el, în loc să se îndrepte, Îl înjura pe Dumnezeu mereu. Dar, avocatul acesta avea un servitor credincios, un adevărat creştin, care îl îngrijea cu multă atenţie şi dragoste. Servitorul, văzând cum toţi prietenii pe care îi avea l-au părăsit, i-a spus: - Domnule, un prieten al dumneavoastră vrea să vă viziteze! - Ce prieten - a întrebat revoltat avocatul - nu vezi că toţi m-au părăsit? Nu mai am nici un prieten! Atunci servitorul, scoţând crucea pe care o purta la pieptul său, îi spuse: - Iată, Hristos, Cel de pe cruce, nu vrea să ajungi la osândă! El te iubeşte şi nu te-a părăsit. Atunci avocatul, începând a plânge cu amar, a chemat preotul la sine, s-a spovedit şi s-a împărtăşit, iar puţinele zile pe care le-a mai avut de trăit după aceasta au fost cu totul deosebite faţă de viaţa pe care o trăise până atunci, viaţă trăită în necredinţă şi în desfătări. |
|
|
Pilde |
1 septembrie 2011 |
|
Dacă nu apare subtitrarea, apăsaţi butonul "CC"
|
|
|
vezi şi |
|