|
CUVINTE SIMPLE, PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Rugăciunea = vorbirea cu Dumnezeu |
31 octombrie 2013 |
|
Odată, în timp ce stătea în chilia sa, un părinte, privind icoanele de pe perete, a rămas de-a dreptul îngrozit… În faţa icoanelor stătea un diavol cu chipul înfricoşător, sub forma unei nuci de cocos. Stătea şi rostea iute-iute psalmii lui David. - Ce faci, te rogi ?, l-a întrebat părintele stareţ. - Eu, eu îmi bat joc de rugăciune, a mormăit dracul şi s-a făcut nevăzut. Astfel, după această întâmplare, de fiecare dată, părintele stareţ îşi atenţiona ucenicii că nu trebuie să se roage oricum, fără ca măcar ei înşişi să audă cuvintele rugăciunii. Şi mai spunea părintele: - Să vă păziţi de împrăştierea gândurilor, ca acestea să nu vă mai zboare în toate părţile. Rugăciunea nu este o acţiune mecanică, ci aşezarea în faţa lui Dumnezeu şi vorbirea cu El. Rugaţi-vă deci cu smerenie şi cu frică de Dumnezeu, temându-vă ca nu cumva în loc să vă rugaţi, să batjocoriţi rugăciunea. Vreţi să biruiţi ispitele? Rugaţi-vă! Vreţi să biruiţi în toate? Rugaţi-vă! Vreţi să vă mântuiţi? Rugaţi-vă! Sursa: Povestiri duhovniceşti, Pr. Constantin Cârstea |
|
|
STOP gândurilor de judecată! |
30 octombrie 2013 |
|
Atunci când cineva trăieşte în lume puţin mai duhovniceşte, poate vedea multe cusururi la ceilalţi, şi mai deloc virtuţile. Pe cei care cultivă virtutea nu-i poate vedea, căci aceia trăiesc în ascuns. Îi vede însă pe cei care fac neorânduieli, şi îi osândeşte: "Ăsta face aşa, ăla păşeşte aşa, celălalt priveşte aşa,…”. Dar, dacă omul nu se supraveghează pe sine însuşi, pe toate le tratează cu nepăsare, iar apoi la Judecată, nu va avea cuvânt de îndreptăţire. Este nevoie de multă bărbăţie ca să tai obiceiul de a osândi!... Aşadar, pune de astăzi un început bun!... STOP!... STOP gândurilor de judecată!... Amin! Îţi doresc o bună curăţire a minţii şi a inimii! Amin! Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Autocompătimirea |
29 octombrie 2013 |
|
Autocompătimirea este trădătorul cel linguşitor al nostru şi primul prunc al mândriei. Ne este milă de noi înşine, şi prin aceasta ne ucidem cu mâna noastră. Credem că ne facem un bine, însă de fapt ne facem doar rău. Şi cu cât ne este mai milă de noi înşine, cu atât mai mult rău ne facem, căci ne îndreptăm grabnic spre pieirea finală. Să ne însufleţim aşadar, fraţilor, şi să ne urcăm cu mult curaj pe crucea răstignirii de sine, prin răstignirea şi dezrădăcinarea patimilor şi a poftelor noastre. Să ne respingem mila de sine şi să încălzim în noi râvna trudirii de sine. Să avem o inimă de doctor, care şi celor pe care-i iubeşte şi celor de vază, la nevoie le face tăieturi şi arsuri dureroase. Sursa: Despre purtarea crucii, Sfântul Teofan Zăvorâtul |
|
|
Vizirul înţelept |
28 octombrie 2013 |
|
Împăratul Persiei avea un vizir înţelept şi drept, cu numele Abdul. Odată, acesta a mers la împărat prin oraş, unde poporul se adunase la răscoală. Cum l-au văzut pe vizir, l-au înconjurat, i-au oprit calul şi l-au ameninţat că-l omoară dacă nu va face după voia lor. Unul dintre oameni, a îndrăznit chiar să-l apuce şi să-l tragă de barbă. Când a scăpat din mâinile lor, vizirul s-a dus la împărat cerându-i să ajute poporul şi să nu-i pedepsească pe cei care l-au făcut de ocară. În ziua următoare, venind la vizir un negustor care i-a spus: - Eu am venit să îl dau în vileag pe acel om care te-a necinstit ieri. Eu îl ştiu, este vecinul meu. Numele lui este Naghim. Trimite deci după el şi pedepseşte-l. Iar vizirul, slobozindu-l pe negustor, a trimis după Naghim. Iar Naghim, dându-şi seama că a fost pârât, şi ajungând mai mult mort decât viu la vizir, a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare. Vizirul însă, ridicându-l de jos i-a spus: - Eu am trimis după tine nu ca să te pedepsesc, ci numai ca să-ţi spun că ai un vecin rău. El te-a trădat, fereşte-te deci de el. Iar acum mergi cu Dumnezeu. |
|
|
Învierea fiicei lui Iair |
27 octombrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir |
26 octombrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sf. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Înţelepciune şi smerenie |
25 octombrie 2013 |
|
După multele victorii, grecii l-au proclamat de împărat pe Alexandru Macedon, principalul conducător al oştirilor greceşti. Iar apoi, toţi oamenii renumiţi, dregătorii, înţelepţii şi învăţaţii s-au grăbit să se înfăţişeze înaintea sa ca să-l felicite. Toţi i s-au adresat cu diferite cereri pentru titluri şi funcţii pe care ar fi vrut să le ocupe. Numai înţeleptul Diogene, care trăia atunci în oraşul Corint, nu a venit să se înfăţişeze în faţa lui Alexandru. Auzind însă împăratul, multe despre el şi ciudăţeniile lui, - de exemplu, despre faptul că el locuia într-un butoi sau că se purta îmbrăcat ca un cerşetor - i s-a părut uimitor că tocmai el nu a avut nevoie de ajutorul lui şi că nici măcar nu a avut curiozitatea să-l vadă pe el, marele împărat şi conducător de oşti. Şi atunci, dorind Alexandru să-l cunoască pe acest înţelept straniu, însoţit de faimoasa şi numeroasa lui suită, s-a îndreptat spre locuinţa lui Diogene, şi l-a găsit pe acesta stând la soare, lângă butoiul său, cugetând la ale lui. Salutându-l cu multă bucurie pe Diogene, Alexandru l-a întrebat: - Oare pot să fac ceva pentru tine? - Poţi a răspuns liniştit Diogene: fă bine şi dă-te din lumina soarelui! Aceasta i-a fost toată dorinţa. Şi s-a minunat împăratul de smerenia lui şi de bărbăţia lui, căci nu s-a temut să-i dea o asemenea replică împăratului pământesc, fiindcă nu-l preocupau cele pământeşti... |
|
|
Bogatul sărac |
24 octombrie 2013 |
|
Era odată un om sărac. S-a culcat să doarmă, dar nu se lipea somnul de el, ci se tot gândea: "De ce oare le este atât de greu oamenilor săraci să trăiască pe faţa pământului? Şi de ce bogatul adună banii? Unul are lăzi pline cu bani, iar el, încă strânge şi moare de foame. Dacă eu aş fi bogat n-aş trăi aşa. Aş trăi bine şi le-aş mai da şi altora!". Deodată însă, a auzit un glas: - Ia acest portofel, dacă vrei să fii bogat; în el este numai un bănuţ, dar cum îl vei scoate, acolo va apărea altul; ia câţi bănuţi vrei, apoi aruncă portofelul în râu. Până nu vei arunca portofelul, nu ai voie să cheltuieşti nici un ban, altfel se vor transforma în cioburi toţi banii. Săracul a rămas buimac de bucurie. După ce şi-a venit în fire, s-a apucat să scoată bani din portofel. Scotea unul, iar înăuntru apărea altul. "Of, se gândea el, ce fericire a dat peste mine! În noaptea aceasta voi strânge o grămadă mare de bani şi mâine voi fi bogat, dimineaţă voi arunca portofelul în apă şi voi trăi bine". Însă dimineaţa a început să gândească altfel: "Oare nu ar fi mai bine să mai adun încă o grămadă la fel de mare? Doar o zi îmi mai trebuie să stau lângă portofel". A mai scos o grămadă, apoi a mai vrut una şi aşa nu a mai putut să lase portofelul din mână. Săracul a vrut să mănânce, dar în afară de pâine nu avea nimic în casă. Să meargă să cumpere ceva mai bun şi mai gustos nu putea, fiindcă se temea că banii se vor transforma în cioburi, dacă nu va arunca mai înainte portofelul în apă. Şi să mănânce voia, dar nici să se despartă de portofel nu putea. A mâncat el o bucată uscată de pâine şi a început din nou să scoată bani. A venit noaptea şi el tot nu înceta să scoată bani din portofel. Dimineaţa s-a dus la un vecin şi a cerut o bucată de pâine, s-a întors acasă şi a început din nou să scoată bani. Au trecut apoi o săptămână, o lună, un an întreg şi el nu se mai desprindea deloc de portofel. - Cine nu s-ar bucura de atâţia bani? - zicea el, tot omul vrea mai mult. Săracul a trăit în sărăcie, ca mai înainte, a uitat că voia să trăiască bine şi să îi mai ajute şi pe alţii. Câteodată se gândea să arunce portofelul în râu, dar din nou se răzgândea. A îmbătrânit de tot, s-a îngălbenit ca şi aurul, dar nu înceta să adune saci de bani… Aşa a şi murit, sărac pe laviţa sa, cu portofelul în mână. Sursa: Pilde şi istorisiri pentru copiii creştini |
|
|
Nea Gică şi ...scientologia |
23 octombrie 2013 |
|
Un membru al sectei scientologice (sectă care propovăduieşte că răul, materia, boala şi păcatul nu sunt realităţi ci doar iluzii şi închipuiri ale minţii) se întâlni într-o zi cu nea Gică. Pentru că se cunoşteau mai de mult, membrul sectei scientologice îl întrebă pe nea Gică ce-i face familia.
Nea Gică răspunse că toţi sunt bine, cu excepţia unchiului
său, Matei, care este bolnav la pat.
„Unchiul tău nu-i bolnav!” exclamă membrul sectei. Două săptămâni mai târziu, cei doi se întâlnesc iarăşi, şi membrul sectei îl întrebă:„Ei, ce mai face unchiul tău”? Nea Gică răspunse, dând din umeri: ”De alaltăieri încoace, unchiul meu îşi închipuie că a murit, că nu mai respiră deloc!...” |
|
|
Să ne păstrăm haina |
22 octombrie 2013 |
|
Trăia într-o livadă o ciocârlie cu pene frumoase, mari şi colorate, care zbura până în înaltul cerului, şi de acolo cânta aşa de frumos de încânta urechile oamenilor. Era însă tare leneşă, şi văzând într-o zi un pescar, care avea strânşi într-un coş mulţi viermişori pe care îi punea în undiţă la pescuit, merse la el şi îi zise: "Măi pescarule, nu îmi dai nişte viermişori să mănânc, că îmi este tare foame şi nu am chef să merg eu să îi caut". Iar pescarul îi spuse: "Îţi dau, dacă îmi dai o pană din aripile tale să o pun la pălărie". Şi ciocârlia i-a dat. De acum în colo, în fiecare zi, în loc să mai meargă să îşi caute hrană, dădea pescarului câte o pană şi primea în schimb viermişori. Îşi spunea că mai are destule pene, şi încă o să-i mai crească. Şi aşa încet, încet, până în toamnă a rămas fără pene, cu aripile goale. A venit frigul şi celelalte surori ale ei au plecat în ţările calde. Ea însă, nemaiavând pene în aripi nu a putut pleca, rămânând acolo şi murind de foame şi de frig, căindu-se că îşi dăduse singură penele - haina cu care o înzestrase Dumnezeu. Aşa şi noi, cu fiecare păcat pe care îl facem, îi încredinţăm satanei o parte din haina de nuntă pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Toţi suntem chemaţi! Sursa: Citeşte şi vei afla, Preot Ioan Ciucă |
|
|
Cum vorbim? |
21 octombrie 2013 |
|
Într-un sat trăia odată un om care înjura şi drăcuia la orice vorbă. Iată însă, că într-o zi, mergând el la pescuit se întâlneşte cu vecinul lui, un om cu frică de Dumnezeu. - Bună ziua vecine! Ce faci aici? - Ce dracu să fac, prind peşte. - Şi ce ai în vasul de lângă tine? - Râme pentru pescuit, că peştele nu-i prost să sară la cârligul gol. Trebuie să-l înşel cu ceva momeală. - Vezi dragul meu - i-a zis omul cel cu frică de Dumnezeu - peştele este mai cu minte decât tine. El nu sare la cârligul gol, tu însă, faci lucrul acesta. - Cum aşa? - Ori de câte ori drăcui şi înjuri, te arunci singur în cârligul diavolului, fără ca el să îţi dea ceva. Cu drăcuielile şi înjurăturile tale nu obţii nimic, ba din contră, diavolul te prinde fără nicio momeală. În numele Domnului, te rog, dragul meu, nu mai drăcui, nu mai înjura, nu-ţi mai da sufletul în mâinile celui rău! Rana pricinuită de săgeată, se cicatrizează, odată. Pădurea doborâtă de secure, va creşte din nou odată, dar rana produsă de-o vorbă urâtă şi rea nu se mai vindecă, în cele mai multe cazuri, niciodată! Sursa: Învăţături de credinţă creştin-ortodoxă, Preot Ioan |
|
|
Despre iad |
20 octombrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Ce am face fără preoţie? |
19 octombrie 2013 |
|
Un grup de emigranţi a sosit odată, în timpul regimului trecut, în Lumea Nouă împreună cu episcopul lor. Într-o zi însă, episcopul murind pe neaşteptate, creştinii s-au trezit dintr-o dată în beznă spirituală, fără Dumnezeu, căci ea singură - mâna episcopului - era cea care putea transmite mai departe "flacăra preoţiei”, adică Harul Duhului Sfânt, căci de acum zăcea moartă. Sărmanii emigranţi, în zadar au încercat ei să pună mâna episcopului pe capul urmaşului său, căci mâna moartă nu mai putea transmite preoţia mai departe. Şi şi-au dat atunci seama că moartea episcopului a fost ca şi cum Dumnezeu ar fi murit pentru ei. Să luăm aminte! |
|
|
Cu invidia, nici în Rai nu ne vom găsi pacea!... |
18 octombrie 2013 |
|
De vreme ce Dumnezeu a spus: "Să nu doreşti nimic din cele ce sunt aproapele tău!”, cum să îndrăznim noi a ne dori ceva ce este al altcuiva?! Nici măcar cele mai însemnate porunci ale lui Dumnezeu să nu le păzim? De aceea însă, mai apoi şi viaţa noastră devine asemenea unui iad! Fiecare este ispitit de pofta sa, spune Sfântul Iacov, ruda Domnului. Iar aceasta îl va chinui pe suflet chiar şi în iad. Dar, chiar dacă Dumnezeu l-ar lua în Rai pe unul ca acesta, el tot nemulţumit ar fi, tot neîmplinit, căci neizbăvit fiind de invidie, nici acolo nu-şi va afla odihna, fiindcă este bântuit de aceleaşi dorinţe iraţionale. Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Copilul cel răzvrătit al mândriei |
17 octombrie 2013 |
|
Egoismul este copilul cel răzvrătit al mândriei; el nu se dă nicicând bătut, ci insistă. Dar, precum copacii care nu se pleacă sunt frânţi de vânt în cele din urmă, tot astfel şi omul care are egoism, fiindcă nu se pleacă, îşi sparge capul în cele din urmă. Mare rău este egoismul! Deşi nici odihnă n-are cel egoist, el tot insistă. Nu ştiţi ce a făcut Arie? Când mama lui i-a spus: "Bine, îţi spun atâţia că greşeşti. De ce nu înţelegi?", el i-a răspuns: "Da, ştiu, dar cum să mă supun lor?". Egoismul nu-l lăsa să-şi recunoască greşeala. "Dacă recunosc că greşesc - spunea el - adepţii mei mă vor vedea ca pe un nimeni", şi cu cât îşi dedea seama că greşeşte, cu atât mai mult se silea să-i convingă că avea dreptate. Înfricoşător lucru este egoismul! Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie aghioritul |
|
|
Vulturul şi albina |
16 octombrie 2013 |
|
- Viaţa ta nu prea este de invidiat, i-a spus vulturul albinei. Întreaga ta viaţă munceşti şi nu te ştie nimeni, pentru că lucraţi o mie de albine pentru un singur fagure. Cum va putea vedea cineva munca ta? - Dar de ce să o vadă? - l-a întrebat albina. Şi ce dacă nu mă ştie nimeni? În schimb, toţi cunosc şi tuturor le place mierea noastră, iar eu sunt mulţumită că in fagure este şi picătura mea de miere. - Compară acum viaţa ta cu a mea, i-a spus vulturul. Doar puţin să mă arăt în înaltul cerului şi toţi de pe pământ mă vor recunoaşte numaidecât: animalele şi păsările, ascunzându-se speriate, nu-şi vor lua ochii de la mine. Păstorul cu turma sa, nici acela nu va aţipi zărindu-mă. Iată cum mă ştiu toţi, de la mic la mare!... - Te ştiu, pentru că se tem de tine, i-a spus atunci albina.
Oare eu ce sunt: vultur sau albină? Mândria mea îmi zice că sunt albină. Şi dacă sunt albină şi activez într-un „stup”, zic eu „mierea noastră” sau „mierea mea”? Şi chiar produc „miere”? |
|
|
Echilibrul duhovnicesc |
15 octombrie 2013 |
|
Există o lege duhovnicească a urcuşurilor şi coborâşurilor stărilor noastre sufleteşti. Când eşti lovit de deznădejde, nu te lăsa prea mult în voia ei. Aminteşte-ţi că după întristare, vine bucurie. La fel, când eşti fericit, nu te lăsa purtat de val, căci negreşit, întristarea se află pe drum. Aşa cum după soare vin norii cu ploaie, la fel este şi cu echilibrul nostru duhovnicesc, iar un om echilibrat, începe să vadă în toate Pronia lui Dumnezeu. |
|
|
Viaţa Sf. Cuv. Parascheva |
14 octombrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Viaţa Sf. Cuv. Parascheva Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Pilda semănătorului |
13 octombrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Să nu ne alegem crucea |
12 octombrie 2013 |
|
Am înţeles, ne-am convins că avem de purtat fiecare câte o cruce… Suntem hotărâţi să o purtăm… Dar unii dintre noi am vrea să ne alegem noi crucea… Am vrea o cruce mai uşoară… Trebuie însă, să ne lăsăm de acest gând! Căci crucea pe care trebuie să o purtăm nu ne-o alegem noi, ci ne-a fost dată de către Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem câte o cruce de purtat, o cruce a încercărilor şi a necazurilor. Iar crucea pe care o purtăm, ne-a fost dată ca un ajutor pentru a ne mântui. Ni se pare însă că crucea noastră este grea, ne plângem că nimeni nu suferă cât suferim noi. Dorinţa de a ne schimba crucea este însă o mare, mare ispită. Nu avem noi dreptul să ne alegem o altă cruce. Şi dacă am avea dreptul să ne-o alegem, ar fi o nenorocire pentru noi, pentru că vrând să ne alegem una mai uşoară, am da peste una şi mai grea!... Un om sărac a visat toată noaptea cum colinda printr-un magazin cu haine noi. Însă nicio haină nu i se potrivea. Abia la urmă a dat peste o haină mai simplă, făcută parcă anume pentru el. Şi, uitându-se mai bine la ea, a văzut că era tocmai haina sa. Aşa este şi crucea noastră. Ea este măsurată şi cioplită după puterile noastre!... Ea ni se potriveşte ca şi o haină!... Să o purtăm aşadar mulţumiţi!... Să o purtăm cu răbdare spre a ne mântui, pentru că Hristos este Cel Ce a pus-o pe umerii noştri!... Sursa: Învăţături de credinţă creştin-ortodoxă, Preot Ioan |
|
|
Foamea duhovnicească |
11 octombrie 2013 |
|
Spune-mi, dragă frate, dacă ţi-ai vedea copilul topindu-se de foame, cum ai îndura să-l priveşti neputincios? N-ai răbda tu oare orice numai să pui capăt suferinţei lui? În mod sigur nu l-ai lăsa să moară de foame! Dar acum îţi piere copilul că nu l-ai hrănit deloc cu învăţătura cea Dumnezeiască… Însă aşa e că nici nu bagi de seamă? Şi mai vrei să te numeşti părinte… De ce spun asta? Pentru că foamea aceasta de învăţătura dumnezeiască e cu mult mai îngrozitoare decât cealaltă, pentru că duce la o moarte şi mai cumplită - duce la moartea sufletească. "Creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului" (Efeseni 6, 4) - spune Sfântul Apostol Pavel. Aceasta este cea mai bună grijă a părinţilor faţă de copii, aceasta este moştenirea autentică pe care o pot lăsa copiilor lor. Eu aşa înţeleg înrudirea naturală, a arăta o preocupare mai mare celor duhovniceşti, nu celor pământeşti. Sursa: Părinţii şi educarea copiilor, Sfântul Ioan Gură de Aur |
|
|
Invidia cea... bună |
10 octombrie 2013 |
|
Dar există şi invidie bună?! Da, există! Ascultă, când cineva invidiază binele altuia, dar în acelaşi timp se şi bucură de sporirea celuilalt, atunci această invidie este bună!... Dacă însă, se mâhneşte când vede sporirea celuilalt, sau se bucură cu viclenie de răul aceluia, atunci această invidie este rea!... Să presupunem ca tu invidiezi pe cineva pentru că are voce bună şi cântă foarte frumos. Iar la un moment dat afli că acela a răguşit de abia mai poate vorbi, cum reacţionezi atunci? Dacă te bucuri, trebuie să ştii că invidia ta e cu răutate, deci e o invidie rea, ce are într-însa otravă… Dacă, în schimb te întristezi, aceasta arată că invidia ta nu are răutate, ci pur şi simplu, ai vrea ca şi tu să poţi cânta frumos. Cum se poate dobândi însă invidia cea bună? Pentru acesta, străduieşte-te ca mai întâi să te curăţeşti de invidia cea rea pe care o ai, ca să poată prindă rădăcini aceea care-i bună! Adică, începe să te bucuri pentru cel care sporeşte şi încearcă apoi să-l imiţi! Astfel, vei putea spori şi tu duhovniceşte, şi, nu te va mai părăsi nici Harul lui Dumnezeu, ci va rămâne înlăuntrul tău, dăruindu-ţi din cereasca bucurie încă de aici, de pe pământ!... Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Invidia ne slăbeşte puterile |
9 octombrie 2013 |
|
Mulţi, au multe daruri de la Dumnezeu, însă şi le irosesc cu invidia. Apoi se mai socotesc şi nedreptăţiţi… Luaţi aminte, aşadar, că invidia vă secătuieşte de toate puterile sufleteşti şi trupeşi pe care le-aţi putea aduce jertfă lui Dumnezeu. Invidia îl slăbeşte duhovniceşte pe om. De ce credeţi că Apostolii lui Hristos nu au putut scoate demonul din copilul îndrăcit, deşi primiseră de la El această putere, şi mai scoseseră şi altă dată demoni?... Deoarece i-au invidiat pe cei trei ucenici, pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, pe care Domnul Hristos îi luase cu El în munte la Schimbarea Sa la Faţă! Hristos, evident că ar fi putut să-i ia pe toţi, însă, nu toţi erau în stare să pătrundă taina aceasta. De aceea, i-a luat doar pe cei care puteau să o cuprindă. Credeţi oare, că nu îi iubea şi pe ceilalţi ucenici? Sau că iubea pe Ioan mai mult ca pe ceilalţi? Nu, dar Ioan Îl iubea pe Hristos mai mult decât Îl iubeau ceilalţi şi de aceea putea înţelege mai bine dragostea lui Hristos! Avea "capacitate” mare; bateria lui era plină. Vedeţi cum invidia a îndepărtat Harul lui Dumnezeu de la ceilalţi Apostoli şi de ce ei nu l-au putut tămădui pe copilul demonizat? De aceea le-a spus Hristos: "O, neam necredincios şi desfrânat! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda?” (Facerea 4, 3-8). Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Vecinii |
8 octombrie 2013 |
|
Un sătean, găsind odată în fâneaţa sa boul vecinului, care scăpase de la iesle, l-a dus numaidecât în ograda primăriei şi a început a-i striga furios stăpânului boului, care era un om cu frică de Dumnezeu: - Dacă mai intră în fâneaţa mea, am să-ţi duc de atâtea ori boul în ograda primăriei, până îl vei plăti cu piele cu tot! În ziua următoare însă, omul cel cu frică de Dumnezeu găsind oile vecinului său în holdă la el, i le-a dus pe toate acasă şi i-a spus cu blândeţe: - Vecine dragă, ţi-am găsit oile în holda mea. Dar să ştii că de câte ori le voi mai găsi acolo, de atâtea ori ţi le voi aduce acasă…
În această situaţie, când un vecin ţi-a făcut o mică pagubă, fără voia lui, tu ce ai (fi) făcut, frate creştine? |
|
|
Ce face osândirea |
7 octombrie 2013 |
|
Cum se face că dacă cineva osândeşte pe altcineva pentru o oarecare greşeală de-a lui, nu peste mult timp va cădea şi el în ea? De obicei, dacă cineva osândeşte pe altcineva pentru o oarecare greşeală, va ajunge să cadă el însuşi în aceea, ca să poată să-şi înţeleagă greşeala - aceea a osândirii celuilalt!... Adică, Dumnezeu din dragoste îngăduie ca el să ajungă în starea celui pe care el l-a osândit. Dacă, de pildă, spui despre cineva că este un avar, şi nu îţi dai seama că ai osândit, Dumnezeu Îşi va retrage Harul Său de la tine, şi atunci, te pui şi tu pe adunat. Iar, până nu îţi vei da seama de greşeala ta şi nu îţi vei cere iertare de la Dumnezeu, Harul lui Dumnezeu va rămâne departe de tine!… Vezi aşadar, ce face osândirea? Cel ce-i osândeşte pe ceilalţi, negreşit va cădea şi el în aceleaşi greşeli!... Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Invierea fiului văduvei din Nain |
6 octombrie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XX-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Să nu tragem uşor concluzii! |
5 octombrie 2013 |
|
Ce anume ne-ar putea ajuta să nu mai osândim? Oare întotdeauna, toate sunt aşa cum le vedem noi? Evident că nu! Ei bine, şi atunci nu ne-am putea spune că: "Nu gândesc întotdeauna corect; de multe ori chiar greşesc. Iată, în cazul acesta am gândit aşa, dar s-a dovedit că nu aveam dreptate. În cazul celălalt am judecat într-un fel, dar iar m-am înşelat şi l-am nedreptăţit pe celălalt. Aşadar, nu trebuie să ascult de gândul meu!". Fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin, a avut cazuri când s-a înşelat în judecata sa!... Iar dacă ne vom aduce aminte de cazurile în care am judecat şi ne-am înşelat, atunci vom evita cu siguranţă să-i mai judecăm şi să-i mai osândim pe ceilalţi. Dar chiar dacă nu ne-am fi înşelat niciodată, de unde putem şti noi intenţiile celuilalt? Prin urmare, nici să nu mai tragem uşor concluzii de astăzi înainte!... Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Leul şi şoarecele |
4 octombrie 2013 |
|
Un şoarece, s-a gândit odată, să sape o gaură aproape de locul unde locuia un leu, în pădure. Şi mergând la el, şoarecele i-a spus: - Permite-mi şi mie să locuiesc aici! Vom fi vecini. Poate, vreodată, vei avea nevoie de ajutorul meu. - Pleacă de aici, făptură neînsemnată! - a strigat leul la el. Cum aş putea eu, cel mai puternic şi mai slăvit între animale, să am nevoie de ajutorul unui şoarece?! Afară de aici, obrăznicătură! Şoarecele s-a speriat şi a luat-o la fugă pe lângă bârlogul leului. Dar în scurt timp, oamenii gândindu-se să prindă leul, au pus în pădure o capcană, iar în ea - o momeală de carne proaspătă. Iar leul, plecând în pădure să îşi caute de hrană, a căzut fără să ia seama în plasă. A început apoi să ragă şi să se zbată, dar nu putea să facă nimic, ci doar îşi istovea puterile. Atunci, disperat, leul s-a aruncat la pământ şi a început să sape cu ghearele… Dar, întâmplându-se ca şoarecele să treacă prin apropiere, auzind răgetele leului şi făcându-i-se milă de el, s-a apropiat şi a început să roadă la plasă cu dinţii. Oamenii, auzind leul urlând au venit cu arme şi suliţe. Leul, simţindu-i că se apropie, a început şi mai tare a se zbate şi a-l grăbi pe şoarece să roadă la plasă, cerându-i iertare că nu demult îl jignise şi îl alungase. Şoarecele, tăcând, şi-a continuat treaba şi, mai înainte de a ajunge oamenii, a ros plasa eliberându-l pe leu. Acesta, văzându-se eliberat, a urlat de bucurie şi a fugit în adâncul pădurii, uitând să-i mai mulţumească bunului şoarece.
Acesta este cursul… leului: când e puternic, când (s)cade… De aceea mulţi nu au încredere în… leu. |
|
|
Cum să avem pace şi linişte |
3 octombrie 2013 |
|
Viaţa noastră este plină de tulburare şi nelinişte. Cu toţii suntem îngrijoraţi, cu toţii suntem nemulţumiţi, cu toţii ne plângem, fie că suntem bogaţi sau săraci, stăpânitori sau oameni simpli. Dar tulburarea şi grija nu se datorează atât situaţiilor exterioare şi condiţiilor de viaţa, cât neorânduielii şi bolii noastre sufleteşti. Căci aşa cum ochiul bolnav vede întuneric şi în cea mai puternică lumină, tot astfel şi sufletul bolnav este tulburat chiar şi atunci când este linişte. Să-I încredinţăm toate problemele noastre lui Dumnezeu şi să credem că nimic nu-i al nostru, să rămânem indiferenţi la slava oamenilor şi să ne dorim să-I plăcem numai Domnului, şi astfel vom fi liniştiţi chiar şi atunci când asupra noastră se va abate cea mai îngrozitoare vijelie. Sursa:Problemele vieţii, Sfântul Ioan Gură de Aur |
|
|
Cele trei oglinzi |
2 octombrie 2013 |
|
Cu foarte multă vreme în urmă, o tânără fată, scriindu-i mamei sale din pension să îi trimită o oglindă, mama, o femeie credincioasă şi bună creştină, îngrijorându-se de dorinţa fiicei sale, i-a trimis ca răspuns şi ea o scrisoare în care îi scria: "Ţi-am trimis prin poştă un colet cu trei oglinzi. Una îţi arată ceea ce eşti acum, a doua, ceea ce vei fii nu peste multă vreme, iar cea de-a treia, ceea ce ar trebui să fii”. Apoi, primind şi coletul, într-însul fata a aflat o oglindă adevărată („ceea ce eşti acum”), apoi un tablou înfăţişând un craniu („ceea ce vei fii nu peste multă vreme”), şi, în cele din urmă şi o icoana a Maicii Domnului („ceea ce ar trebui să fii”). Prin aceasta, mama i-a dat fiicei sale de înţeles că frumuseţea trupească se sfârşeşte odată cu viaţa aceasta pământească, şi că, bine ar face, dacă mai curând ar imita-o pe Maica Domnului în trăire, împodobindu-se numai cu virtuţi. |
|
|
Marmora cea nesăbuită |
1 octombrie 2013 |
|
Se zice că odată, o bucată de marmură, era foarte revoltată de starea sa. "De ce eşti supărată?", o întrebă sculptorul, care voia să facă din ea o statuie religioasă. "Sunt nefericită fiindcă mă loveşti fără milă", răspunse marmora. "Mă baţi cu ciocanul, rupi cu dalta din mine mii de bucăţi care cad jos şi le calci în picioare…". "Nebuno, zise artistul, dacă nu te-aş lovi cu dalta, n-ai ajunge să fii înălţată în templu, unde să te admire oamenii. Loviturile mele par dureroase, dar ele te ajută să devii statuie de mare cinstire". Pilda are un mare înţeles, şi anume, că numai prin necazuri credincioşii ajung în Împărăţia Cerurilor. Sursa: Bârfa (Clevetirea) şi urmările ei, Dragoş Buta |
|
|
vezi şi |
|