|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Semnele smereniei |
31 octombrie 2012 |
|
Cum poate fi recunoscut omul cu adevărat smerit? El este ascultător, îşi recunoaşte păcătoşenia, se căieşte pentru păcatele sale şi se socoteşte pe sine un nemernic înaintea lui Dumnezeu. Cel smerit fuge de laude şi primeşte cu bucurie să fie învinuit de ceilalţi şi nu încetează a se învinovăţi el singur. Omul mândru se teme să fie învinuit, cel smerit însă, nicidecum. Cel smerit, se predă pe sine în întregime voii lui Dumnezeu şi se leapădă cu totul de voia sa proprie. Şi în sfârşit, sufletul care este smerit îşi aduce întotdeauna aminte de Dumnezeu şi neîncetat Îi dă slavă şi-I mulţumeşte pentru toate, căci a fi smerit aceasta este: să recunoşti că tu nu eşti nimic şi că Dumnezeu este totul şi că lui Îi datorezi tot ce eşti şi ce ai. (Sfântul Siluan Athonitul) |
|
|
Unde este Dumnezeu ? |
30 octombrie 2012 |
|
Un vânzător ambulant, care vindea portocale, privea într-o Duminică un grup de tineri care treceau peste tejgheaua lui. Apropiindu-se ei mai bine de tejghea, el i-a întrebat: - Ei, de unde veniţi? - Venim de la Sfânta Liturghie, i-au răspuns ei. - Aşa deci? Atunci aş vrea să vă pun şi eu o întrebare… Apoi, apucând o portocală a continuat: - Această portocală este a voastră, dacă îmi spuneţi şi mie unde este Dumnezeul vostru… Şi atunci, tinerii i-au spus: - Vă dăm noi două portocale, dacă ne spuneţi unde nu este Dumnezeu. Surprins şi făcând ochii mari, vânzătorul a lăsat în jos mâna în care ţinea portocala şi a aşezat-o iar pe tejghea, repetând: Unde nu este Dumnezeu?... Unde nu este Dumnezeu?... Şi tinerii i-au dat deîndată răspunsul: - În inima necredinciosului nu este Dumnezeu!... Şi vânzătorul, luând mai multe portocale a dat câte una la fiecare. |
|
|
Sfântul de pe gunoi |
29 octombrie 2012 |
|
Acest sfânt a fost neobişnuit încă de la naşterea sa pe lume. Însuşi numele lui o arată - Coprie, adică cel de pe gunoi. Căci Cuviosul Coprie, pe când era încă sugar, a fost găsit de călugării din obştea Sfântului Teodosie cel Mare pe o grămadă de gunoi. Mama lui, fiind gonită de barbari, a lăsat copilul pe grămada cu gunoi din apropierea mânăstirii. Copilul Coprie a fost luat în mânăstire de către călugări, aici fiind hrănit cu lapte de capră. Iar capra, pesemne simţea că acest copil va ajunge sfânt, căci, de fiecare dată când acesta plângea, ea alerga repede din turma cu care păştea la el, spre a-l alăpta din nou. Însuşi Sfântul Teodosie îl iubea foarte mult pe copil, pentru că era în toate ascultător şi foarte harnic. Coprie, de când era foarte mititel, îi ajuta pe călugării care împleteau la coşuri aducându-le apă de băut. Crescând, a fost făcut la rândul său călugăr. Pentru că era smerit şi ascultător, Dumnezeu l-a învrednicit pe Coprie de mari daruri, pe care nici el însuşi nu ştia a le avea. Aceasta şi pentru marea sa dragoste pe care o avea pentru Stareţul Teodosie, căci el credea că pentru rugăciunile sfântului poate el să facă orice. Aşa s-a întâmplat că odată mergând în pădure după lemne, un urs năvălind asupra măgăruşului său, i-a sfâşiat un picior. Iar atunci, tânărul Coprie, apucându-l pe urs de o ureche i-a zis: ,,De ce ai făcut aceasta? Părintele Teodosie mă aşteaptă cu lemnele. Acum o să te înham pe tine şi vei căra tu lemnele în locul măgăruşului până ce el se va vindeca. Mare le-a fost mirarea tuturor să vadă cum ursul cară la lemne în locul măgarului. Cuviosul Coprie, a trăit în obştea cuviosului Teodosie până la adânci bătrâneţe, făcând şi mulţimi de minuni. Unele dintre ele au fost scrise, dar şi mai multe au fost şterse de vreme, căci de atunci au trecut multe, multe veacuri. (Micul Pateric, Savatie Bastovoi) |
|
|
Învierea fiicei lui Iair |
28 octombrie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Despre Sfântul Dimitrie Basarabov |
27 octombrie 2012 |
|
|
|
|
Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir |
26 octombrie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sf. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Cămila şi păcatul |
25 octombrie 2012 |
|
Un arab, care locuia într-un cort, se ocupa cu tâmplăria. Într-o zi, auzind un zgomot la uşa cortului său, a ieşit afară să vadă ce se întâmplă. Era cămila lui care-i spuse: - Lasă-mă să-mi încălzesc şi eu nasul în cortul tău, afară este foarte frig. - Bine, dar să nu intri mai mult! Apoi, el şi-a văzut mai departe de lucru. Când s-a întors mai târziu, a văzut-o pe cămilă cu tot capul în cort. - Nu ţi-am spus să nu intri? - Îmi era frig, şi m-am gândit că dacă m-ai lăsat să îmi bag nasul, mă vei lăsa să intru şi cu capul în cort, dar n-am să mai înaintez. - Bine, dar să nu mai înaintezi. Mai târziu, văzând cămila că arabul era atent la lucrul său, a mai intrat şi cu umerii şi picioarele din faţa. Văzând aceasta arabul, a poftit-o să iasă numaidecât afară. Însă era deja prea târziu. Arabul, nici nu se ridicase bine de la scaunul său de lucru, căci a şi fost azvârlit afară din cort, cămila punând stăpânire pe cortul său.
La fel şi cu păcatul!... Puţin loc dacă îi faci în sufletul tău, uşor-uşor, el ţi-l va stăpâni cu totul!... |
|
|
O filă din Biblie |
24 octombrie 2012 |
|
O femeie păgână a cerut odată unui preot misionar o Biblie, aceasta reprezentând unica ei mângâiere, cum zicea ea. Auzind acestea, preotul cu multă dragoste i-a împrumutat-o pe a sa, deoarece nu mai avea niciun alt exemplar rămas. După un oarecare timp femeia i-a înapoiat cartea, însă numai cu o singură filă în ea!... - Dar unde sunt restul de pagini din carte, a întrebat-o foarte surprins preotul? - Ooo! - i-a răspuns aceasta - când am mers la ai mei şi le-am citit din Biblie, fiecare ar fi vrut cu dorinţă mare să aibă această carte, şi aşa, ca să-i mângâi pe toţi, am rupt-o, împărţind fiecăruia câte o filă. Şi iată, fila care a rămas din carte este cea care mi-a revenit mie… |
|
|
Împăratul şi filozofii |
23 octombrie 2012 |
|
Deşi ştiu că viaţa aceasta este una trecătoare, unii, totuşi, o trăiesc ca pe una veşnică. Agonisesc multe bogăţii, adună multe laude, cuceriri, titluri, toate spre a-şi satisface propriile patimi. Alexandru Macedon, alergând mai în toată lumea, a înconjurat-o cu arme biruitoare spre a o supune. Acest împărat, aflând de oarecare bărbaţi, filosofi iscusiţi întru toate, a vrut să-i cerceteze. Şi după o atentă şi amănunţită cercetare încredinţându-se că sunt bărbaţi de o ascunsă şi adâncă înţelepciune, a zis către dânşii: - Cereţi un dar de la mine şi îndată îl veţi şi afla. Şi filosofii, îndată au zis către el aşa: - Vrem să ne faci nemuritori! A râs Alexandru Macedon de aceste vorbe ale filosofilor, spunându-le: - Eu până acum v-am socotit înţelepţi, dar acum am văzut neînvăţarea şi necunoştinţa voastră. Mie, ceea ce îmi cereţi să vă dăruiesc, îmi este cu neputinţă a vă da!... Cum vă voi dărui eu vouă ceea ce îmi cereţi?! Şi atunci au grăit aceştia către împărat cu o mirare făţarnică: - Cum, şi tu eşti muritor?! - Negreşit, sunt muritor, a răspuns împăratul! Zis-au aceia iarăşi către dânsul: - Pentru ce atunci, ca şi când ai fi un nemuritor tulburi toată lumea şi cu atâta sârguinţă şi sete a inimii tale te sârguieşti să o supui??? Iar după ce au înfipt acest cui în sufletul împăratului, filosofii s-au dus. |
|
|
Să vorbim cu Dumnezeu |
22 octombrie 2012 |
|
Să ne mărturisim lui Dumnezeu şi să Îi vorbim cu cuvintele noastre. ,,Doamne Iisuse Hristoase, Cunoscătorule al inimii mele, eu nu Te cunosc încă, dar ştiu că eşti iubire. Apropie-Te de mine, vino în întâmpinarea mea, Blândule Păstor, căci inima mea pe Tine Te doreşte!”. În felul acesta, simplu, cu cuvintele noastre, să cerem ajutorul lui Dumnezeu, Care, plin de dragoste aşteaptă să ne vină în ajutor nouă, făpturilor Sale, cele de mult preţ. Domnul aşteaptă să ne mărturisim Lui liber, fără teamă, cu tot ce ne frământă şi ne preocupă pe parcursul vieţii noastre. (Descoperirea adevăratei libertăţi - diacon Alexandru Emanuel Ciobanu) |
|
|
Despre iad |
21 octombrie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Coada satanei |
20 octombrie 2012 |
|
La o margine de pădure, Sfântul Antonie cerea satanei să îi spună cum îi ispiteşte el pe oameni, însă tocmai atunci s-a şi ivit un prilej pentru satana să se disculpe. La vreo cincizeci de metri un om înjura de Dumnezeu pentru că i s-a răsturnat căruţa cu lemne. - Uite Antonie! Eu sunt aici, nu-l ispitesc şi totuşi, el înjură. Privind însă mai atent, Sfântul Antonie a văzut coada satanei, care pe sub pământ răsturnase căruţa omului. Şi i-a spus sfântul atunci: - Să te certe pe tine Domnul diavole, că tot tu l-ai făcut pe om să înjure, împiedicându-i căruţa cu coada.
Ispite ne vin multe însă trebuie să mai şi rezistăm şi să nu ascultăm de ele. Numai aşa le putem birui! |
|
|
Superstiţia |
19 octombrie 2012 |
|
Perses, Regele Macedoniei, după nenumărate lupte purtate cu romanii şi câştigate de el, acum era gata să pornească şi bătălia decisivă la Pidve. Ivindu-se însă în toiul luptei o eclipsă de soare, iar el luându-l drept un semn rău, şi-a adunat oastea şi au rupt-o la fugă, dând astfel romanilor prilejul de a-l învinge crunt. Iată cum superstiţia îi poate duce pe mulţi dintre oameni la fapte nesocotite, făcându-i fricoşi şi încurcându-i!... Şi când te gândeşti că sunt mulţi oameni care nu cred în Dumnezeu, dar în superstiţii cred... E o tragedie dacă unuia dintre aceştia îi taie calea o pisică neagră... Dar problema este mult mai gravă la cei care sunt creştini şi totuşi mai cred în superstiţii, şi zic: dacă o fi ceva... sau dacă o fi un semn de la Dumnezeu... |
|
|
Minunea Sfântului Simeon cu un preot |
18 octombrie 2012 |
|
Un preot oarecare, şezând într-o zi în faţa bisericii, iată, un duh necurat a venit la dânsul în chip de nor întunecat şi înnegrit şi s-a pus ca un acoperământ pe capul lui şi l-a lipsit de lumină şi mintea lui i s-a luat şi i s-au slăbit lui toate oasele şi nu putea să grăiască; şi, intrând unii, l-au aflat pe el ca pe un mort. Şi a petrecut în boală aceea nouă ani, neputând a se întoarce pe sine pe altă parte, dacă nu-l întorcea pe el cineva. Şi auzind rudele lui, cele despre Sfântul Simeon, au mers la sfântul, ducându-l şi pe el în pat şi ajungând ca la trei stadii de mănăstire, zăcea acolo. Iar Sfântul Simeon, stând la rugăciune, i s-a descoperit lui despre preotul acela. Şi, la miezul nopţii, a chemat sfântul pe unul din ucenicii lui şi i-a zis: - Ia din apa aceasta şi mergi degrabă şi vei afla acolo pe un preot purtat pe pat; să-l stropeşti cu apa aceasta şi să-i spui: "Îţi zice ţie păcătosul Simeon, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te şi-ţi lasă patul tău şi vino la mine pe picioarele tale”. Iar ucenicul, mergând, a făcut după cuvântul sfântului. Şi s-a sculat preotul sănătos şi, venind, s-a aruncat înaintea sfântului. Şi i-a zis lui sfântul: - Scoală-te, nu te teme, măcar de te-a şi mâhnit pe tine diavolul nouă ani, că iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu te-a lăsat pe tine până în sfârşit să pieri. Că nu cu temere de Dumnezeu, ci şi prea cu nedreptate ai stat în Sfântul altar şi, mai înainte de a afla adevărul, ai ascultat pe clevetitorii cei ce judecau în taină pe aproapele lor şi fără de nici o vină asupreai pe unii, îndepărtându-I de împărtăşirea Sfintelor Taine. Şi aceasta făcând, pe iubitorul de oameni Dumnezeu nu puţin L-ai mâhnit. Drept aceea, se şi întărise asupra ta diavolul. Ci iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi îndurările Lui s-au înmulţit spre tine. Însă pe cei care te-au nedreptăţit, mergând, îi vei afla pe ei rugându-se ţie, cu multă durere, să-i ierţi; precum a făcut Dumnezeu milă cu tine, aşa şi tu să faci milă cu dânşii, încă şi ţărână luând de aici, vei presăra peste dânşii”. Şi a ieşit preotul cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu, şi a făcut precum i-a poruncit lui sfântul şi îndată s-au vindecat şi aceia, slăvind pe Dumnezeu. (Proloage) |
|
|
Călugărul care dormea cu leii |
17 octombrie 2012 |
|
În pustia Iordanului trăia demult un călugăr foarte bătrân şi plin de bunătate, care ajunsese la sfinţenie încă în viaţă fiind. Şi acest Bătrân iubea într-atât de mult rugăciunea, încât de multe ori pleca din mânăstire şi petrecea săptămâni întregi în singurătatea pustiului. Acolo, el vorbea cu Dumnezeu şi cu îngerii, şi multe lucruri minunate i se întâmplau. Trebuie să ştim însă, că în pustiu sunt şi multe animale fioroase precum leii, hienele, dar şi mulţi, mulţi şerpi veninoşi. Călugărul însă nu se temea de nimic, deoarece Îl avea apărător pe Cel ce a făcut toate animalele, adică pe Dumnezeu… Se spunea despre acest călugăr bătrân nu doar că nu se temea de fiarele sălbatice, ci şi că, atunci când pleca singur în pustie, se adăpostea peste noapte în culcuşurile leilor. Odată, chiar s-a întors la mânăstire cu doi pui de leu înveliţi în haina sa. Toţi călugării, ştiind cât de fioroase şi rele sunt leoaicele ca să îşi apere puii, l-au întrebat cum a reuşit să ia puii din culcuşul lor, iar bătrânul aceasta le-a spus: - Dacă vom păzi poruncile Domului nostru Iisus Hristos, leii se vor teme de noi. Căci Dumnezeu i-a făcut, iar animalele nu se ating de cei care ascultă de Dumnezeu. Toţi călugării au rămas miraţi, şi de atunci au început să fie mai buni şi mai blânzi unul cu altul, ca şi ei să ajungă neînfricaţi ca bătrânul cel sfânt. (Micul Pateric, Savatie Baştovoi) |
|
|
Competiţia duhovnicească |
16 octombrie 2012 |
|
Aşa precum în atletism un atlet este îndemnat şi încurajat de eforturile şi strădania altuia, tot astfel, şi noi creştinii, cu râvnă multă să alergăm în cursa cea duhovnicească, întărindu-ne şi încurajându-ne unul pe celălalt. Când vă întâlniţi, fraţilor, fiţi cu luare aminte şi nu discutaţi despre lucruri deşarte, pierzătoare, ci urmaţi-i pe negustori, care întotdeauna când se întâlnesc discută mereu numai pe aceeaşi temă, adică despre cum să reuşească mai bine în afaceri. Aşa şi noi, să ne străduim a nu discuta când ne întâlnim unul cu altul despre lucruri care nu ne aduc niciun beneficiu, ci doar despre acelea care ne pot conduce la sporirea câştigurilor noastre duhovniceşti. (Sf. Teofan Zăvorâtul) |
|
|
Cel mai lung cuvânt... |
15 octombrie 2012 |
|
Mai mulţi tineri erau adunaţi în sala de festivităţi a unei staţiuni. Acolo ei povesteau lucruri interesante din domeniul artei, culturii, tehnicii. Numai un bătrân între ei stătea tăcut deoparte. Fiecare căuta să spună câte ceva, numai bătrânul tăcea cu răbdare şi îi asculta, la urmă însă le-a spus şi el: - Vă voi pune şi eu o întrebare. Ia să-mi spuneţi voi mie cuvântul cu cea mai mare lungime şi apoi pe cel cu cea mai scurtă lungime, dintre toate câte există!... Şi tinerii au început să înşire care mai de care la cuvinte, nimeni însă nu a ştiut care sunt acestea, şi atunci l-au rugat pe bătrân să le spună el răspunsul, iar el le-a răspuns: - Cel mai lung cuvânt e ,,veşnicie”, iar cel mai scurt este ,,acum”. Eu nu m-am referit la lungimea lor pe hârtie, la numărul de litere, ci la lungimea lor în timp...
Şi bătrânul a avut dreptate. Cuvântul ,,veşnicie”, n-are sfârşit, în timp ce cuvântul ,,acum”, durează numai o clipă. Să nu uităm, mai ales, cuvântul acesta "veşnicie". Şi de vrem, şi de nu vrem, într-o zi vom păşi în veşnicie, pe o cale sau pe alta. Depinde de noi şi de "acum". |
|
|
Pilda semănătorului |
14 octombrie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Viaţa Sf. Cuv. Parascheva |
13 octombrie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Viaţa Sf. Cuv. Parascheva Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Treptele nerecunoştinţei |
12 octombrie 2012 |
|
Un filosof păgân din vechime spunea că prima treaptă a nerecunoştinţei este a nu răsplăti binele care ţi se face de către cineva, a doua este de a uita pe cel care ţi-a făcut cândva un bine, iar cea de-a treia este a răsplăti binele cu răul. Cunoaştem bine fabula despre omul care a încălzit la sânul său un şarpe amorţit cu totul de frig, şi care, drept recunoştinţă, l-a omorât cu muşcătura sa înveninată. Istoria aceasta a şarpelui se repetă mereu în lume şi se potriveşte cel mai bine mai ales atunci când oamenii nerecunoscători abuzează de darurile lui Dumnezeu, după care Îl nesocotesc pe Cel mai mare binefăcător al lor, pe Dumnezeu, pe Cel ce este Vistierul bunătăţilor şi de la care ne vin toate pe gratis. |
|
|
Ferestrele noastre |
11 octombrie 2012 |
|
Razele soarelui se revarsă din cer în aceeaşi măsură pretutindeni. În casele oamenilor însă, lumina e totuşi diferită, precum diferite sunt şi ferestrele prin care au să treacă razele de lumină. Şi aceasta, deoarece unul are la ferestre sticlă transparentă, altul sticlă mată sau colorată, iar altul celofan. Şi aşa mai departe. Unii îşi fac ferestre mari, pentru că le place lumina, alţii, dimpotrivă. La unii apoi, mai sunt ferestrele pline şi de praf sau murdărie… De aceea, pe când afară soarele surâde cu multă putere, în unele case domneşte totuşi un semiîntuneric, iar în altele un întuneric adânc. În astfel de case nici nu se poate lucra, iar bolile sunt la ele acasă.
Aşa se întâmplă însă şi în viaţă!... Cel ce trăieşte în întuneric, adică în păcate, nu poate nici vedea, nici înţelege care este voia lui Dumnezeu cu el. Este cu totul lipsit de ajutor, ajutor pe care nu-l poate afla decât numai de la Dumnezeu, care luminează în aceeaşi măsură pretutindeni. Câtă lumină primim… depinde de „ferestrele” noastre. |
|
|
Dărnicia unora |
10 octombrie 2012 |
|
Într-un orăşel, trăia odată, demult, şi o văduvă sărmană care abia îşi mai putea hrăni pe cei trei copii pe care îi avea. A fost organizată şi o colectă pentru într-ajutorarea ei, însă fără de vreun rezultat spectaculos. Şi atunci, preotului i-a venit o idee: a anunţat că numele tuturor celor care o vor ajuta pe sărmana femeie vor fi date la ziar, la televizor şi pe internet, iar acum, rezultatul a fost mult peste aşteptări, căci foarte repede lista s-a umplut cu o mulţime de nume, preotul reuşind astfel să strângă o sumă frumuşică pentru sărmana văduvă. Iar atunci, cu un glas mustrător, preotul le-a spus: Îmi pare rău că trebuie să v-o spun, dar mulţi dintre voi aţi dat numai pentru a vă face o faimă!... Astfel, ,,darnicii” aceia, în loc să fie lăudaţi şi apreciaţi de către ceilalţi oameni, nu au reuşit decât să ajungă obiect de critică cu toată dărnicia lor. |
|
|
Vanitatea |
9 octombrie 2012 |
|
O doamnă cochetă aflând că un cunoscut de-al său va călători la Paris pentru o afacere, l-a rugat ca la întoarcere să îi aducă şi ei o oglindă. Dorea să-şi vadă cât mai des frumuseţea feţei sale într-o oglindă „de firmă”. Prietenul, om înţelept, cunoscând înfumurarea doamnei, la întoarcere i-a adus un craniu de mort. Văzând darul, ea s-a speriat, el însă i-a spus: - Uite, priviţi la acest craniu, este o adevărată oglindă. Să ştiţi că o alta mai bună nu am găsit ca să vă aduc. Ce-i drept privind-o nu vă veţi putea aranja coafura, dar vă veţi putea aranja întreaga viaţă morală. În craniul acesta erau odată doi ochi strălucitori, acum însă, nu au mai rămas decât două găuri adânci… Capul acesta, a avut şi el un păr frumos ondulat, acum însă nu mai are niciun fir… Obrajii, şi ei, erau roşii ca trandafirii, acum însă nu se mai văd, au dispărut cu totul, nu se mai văd… Avea dinţii albi ca perlele, buzele roşii întocmai trandafirilor şi o voce armonioasă îi ieşea din gură. Toate acestea însa, după cum vedeţi au fost trecătoare, ce a fost cândva ea sunteţi acum dumneavoastră, iar ceea ce este ea acum, veţi fi cândva şi dumneavoastră! În urma acestor înţelepte cuvinte, tânăra doamnă şi-a schimbat viaţa, devenind un adevărat model de virtute, preocupându-se mai mult de frumuseţea sufletească. |
|
|
Grăuraşul |
8 octombrie 2012 |
|
Un negustor care n-avea niciun copil îşi petrecea timpul său liber cu un graur pe care îl învăţase ca ori de câte ori auzea întrebarea: ,,Grăuraşule unde eşti?”, el să răspundă: ,,Eu sunt aici!” Dar iată că într-o zi, venind pe la el un nepot care, prinzând mult drag de micuţa vieţuitoare, a hotărât s-o fure. Şi atunci prinzându-l, l-a ascuns în buzunar, voind apoi să plece. Întâmplarea a făcut însă ca tocmai atunci negustorul să intre în cameră şi să strige ca de obicei: ,,Grăuraşule unde eşti?, iar plăpânda pasăre i-a răspuns înăbuşit din buzunarul copilului: ,,Eu sunt aici!”. Bietul copil îngălbenit de frică şi ruşinat, a scos în grabă grăuraşul din buzunar. Să luăm deci aminte, căci tot aşa şi în ,,buzunarul” sufletului nostru stă ascuns un ,,grăuraş” care ne va da de gol când ne vom aştepta mai puţin. Va veni vremea când păcatul nostru va grăi. Atunci, ruşinaţi şi mustraţi de conştiinţă, nu vom mai putea să ne scuzăm în vreun fel. Cel mai bine este să nu ţinem în casă "grăuraşi"... |
|
|
Invierea fiului văduvei din Nain |
7 octombrie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XX-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Binefacerea |
6 octombrie 2012 |
|
Nu vezi cât de mult este hulit numele lui Dumnezeu în fiecare zi? Cât de ocărât de către necredincioşi şi de către credincioşi, prin cuvinte şi prin fapte?! Dar ce s-a întâmplat din aceasta? S-a stins cumva pentru aceasta soarele? A pierit luna? Cerul a aruncat pe pământ potop de ploaie?! Pământul s-a cutremurat? Marea a secat? Au pierit izvoarele apelor? S-a răsculat văzduhul? Nu, deloc, ci toate sunt cu desăvârşire contrare. Soarele răsare, ploaia cade pe pământ, aduce roade şi zilnic dăruieşte roade celor ce blestemă, celor nesăbuiţi, celor întinaţi, prigonitorilor, nu numai o zi, nici două, nici trei, ci în întreaga viaţă. Lui Dumnezeu deci, urmează-I şi tu, arată-te zelos faţă de El, pe cât îţi îngăduie puterile omeneşti!... Nu poţi face soarele să răsară? Nu grăi cuvinte rele! Nu poţi să dai ploaie? Nu ocărî! Nu poţi să hrăneşti pe alţii? Nu te purta precum omul beat! Binefacerea lui Dumnezeu faţă de vrăjmaşi se arată prin fapte. Săvârşeşte şi tu binefacerea faţă de vrăjmaşii tăi prin cuvânt, adică prin rugăciune! (Sf. Ioan Gură de Aur) |
|
|
Căţeluşul |
5 octombrie 2012 |
|
|
|
|
Adânc pe adânc cheamă |
4 octombrie 2012 |
|
Un zgârcit fără pereche îşi îngropase banii în grădină. Însă într-o zi banii i-au dispărut din ascunzătoare, fiind înlocuiţi de hoţ cu o piatră mare. - Offf, nefericitul de mine - se plânse el unui vecin - ce mă voi face acum? Vecinul, după ce i-a ascultat cu răbdare văicărelile lui, i-a spus: - Tu oricum, nu aveai de gând să te foloseşti vreodată de comoara ta, de aceea închipuie-ţi că piatra ce o ai în loc e şi ea tot o comoară şi deci, nu eşti mai sărac decât erai înainte! - Chiar de-ar fi aşa cum zici tu, zise zgârcitul, totuşi nu am linişte când ştiu că hoţul e acum mai bogat decât mine. Gândul acesta nu îmi dă deloc pace… Mă face chiar să turbez de mânie…
Omul zgârcit mai are şi multe alte păcate tot la fel de grele, căci nu în zadar zice Psalmistul David: ”adânc pe adânc cheamă”, adică păcat pe păcat cheamă. |
|
|
Secretul sănătăţii |
3 octombrie 2012 |
|
Un rege al Persiei a trimis odată, pentru schimb de experienţă, pe cel mai vestit medic al ţării sale, la un prinţ dintr-o ţară arabă. Şi acesta, a rămas mai mulţi ani în Arabia, însă, spre uimirea lui, nu era chemat la căpătâiul vreunui bolnav… Şi atunci, l-a întrebat pe prinţ: - În ţara aceasta se vede că nu sunt bolnavi, cum de este posibil una ca aceasta? Şi atunci, prinţul l-a lămurit spunându-i aceasta: - Da, aşa este! În ţara mea oamenii nu sunt bolnavi, pentru că nu mănâncă, dacă nu le este foame, şi se opresc a mai mânca după ce s-au săturat. - Dacă aşa stau lucrurile, zise medicul, eu va trebui să mă întorc înapoi în ţara mea, căci aici nu îmi voi mai găsi curând de lucru…
Cred că acest medic, dacă ar fi venit într-o ţară creştină, cum e România, ar fi făcut iute mare avere... |
|
|
Avva Agaton şi ologul |
2 octombrie 2012 |
|
Avva Agaton, pe când mergea odată pe cale spre târg cu nişte vase, a întâlnit pe un olog. - Unde mergi, l-a întrebat ologul? - În oraş - a răspuns avva - să vând lucrul mâinilor mele. - Te rog, ridică-mă şi ia-mă cu tine. Atunci, ridicându-l, Agaton la luat cu el la oraş şi l-a aşezat undeva aproape de locul destinat vânzării produselor sale. După ce l-a vândut pe primul, ologul l-a întrebat: - Cu cât l-ai vândut? - Cu atât, i-a răspuns avva. - Atunci, cumpără-mi o plăcintă. Iar Agaton, cu bucurie i-a cumpărat-o. Peste puţin timp vânzând al doilea vas, ologul iar l-a întrebat: - Dar pe acela cu cât l-ai vândut? - Cu atât. - Cumpără-mi lucrul cutare. Şi bătrânul, din nou i l-a luat. Într-un final a vândut toate produsele, dar a cheltuit şi toţi banii pe poftele ologului. Iar acum, ziua fiind pe sfârşite, sfântul Agaton se pregătea să plece. - Pleci, l-a întrebat îndată ologul? - Da. - Fă-mi atunci pe plac şi du-mă în locul de unde m-ai luat. Iar Agaton, ridicându-l la dus iar în locul de unde îl luase. Acolo însă, aşezându-l cu mare grijă jos, numai ce aude de la el vorbele acestea: - Binecuvântat să fii, Agaton, de Domnul şi în cer şi pe pământ! S-a întors bătrânul să-l vadă, numai că ologul s-a făcut nevăzut.
Era îngerul Domnului care venise să îi încerce răbdarea. |
|
|
A ieşit totul la iveală |
1 octombrie 2012 |
|
Odată, cineva a trimis în glumă către trei persoane de vază din oraş scrisori care conţineau numai aceste cuvinte: ,,A ieşit totul la iveală!...”, iar urmările au fost unele surprinzătoare: doi dintre destinatarii scrisorilor au dispărut, iar al treilea s-a sinucis. Probabil că avea el ceva pe conştiinţă… Câţi dintre noi nu poartă însă cu sine păcate ascunse pe care nimeni afară de ei nu le mai ştiu, iar dacă într-o zi ar ieşi la iveală unul sau altul dintre ele, cât de greu nu le-ar veni?! Ce va face însă unul ca acesta la Dreapta Judecată, când Dreptul Judecător îi va aduce aminte şi îl va întreba de toate câte a făcut, chiar şi de acelea de care el poate demult a şi uitat?! Atunci fiecare va fi nevoit să îşi recunoască păcătoşenia sa, ca şi dreapta pedeapsă ce i se cuvine. |
|
|
vezi şi |
|