|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr |
31 octombrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Iubirea aproapelui |
30 octombrie 2010 |
|
Zicea Avva Ioan Colov: "Nu este cu putinţă să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie în sus". I-au zis lui: "Ce este cuvântul acesta?" Le-a zis lor: "Temelia, aproapele este, ca să-l câştig şi să-l folosesc întâi. Că de el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos". (Pateric, Avva Ioan Colov)
Un frate a întrebat pe un duhovnic zicând: "Părinte, trăiesc la un loc doi nevoitori în viaţa călugărească. Unul din ei şade în chilia sa şi posteşte cu mare înfrânare, zile întregi nemâncând nimic. Celălalt se mai înfruptă din bucate, dar slujeşte bolnavilor cu osârdie. A cărui fapta este mai plăcută lui Dumnezeu?" Răspuns-a bătrânul şi a zis: "Cel ce posteşte cu străşnicie, dar nu are dragoste de aproapele, acela măcar de s-ar spânzura de nările lui, nu poate fi asemenea celui ce slujeşte bolnavilor". (Pateric) |
|
|
Peştii şi valurile |
29 octombrie 2010 |
|
Ce privelişte minunată ne oferă adesea natura, când mergem în concediu la munte! Ce minunat este râul cu vieţuitoarele din el! Nu ne mai săturăm a privi peştişorii care se zbenguie în el. Cred că aţi văzut, dacă aţi fost atenţi, cum peştii cei vii înoată întotdeauna împotriva apei şi a valurilor ei. Nu ţin cont de vâltoarea apei. Numai peştii cei morţi se duc cu apa în jos, adică îi duce apa, cu valurile ei, încotro vrea. Creştinul cel viu trebuie să înainteze întotdeauna împotriva valurilor acestei lumi. Numai creştinul cel mort se lasă dus, târât, de apele şi păcatele lumii acesteia. Oare noi ce fel de creştini suntem? Suntem creştini vii, care se luptă cu valurile vieţii, sau creştini morţi, purtaţi de valuri? |
|
|
Un oraş "liber" |
28 octombrie 2010 |
|
În anul 1875, aşa-numiţii „liber-cugetători" au fondat, în New Mexico din America, un oraş aşa-numit „liber". Celor ce se aşezară aici şi celor ce veneau să se aşeze, li se aducea la cunoştinţă că în acest oraş al „libertăţii depline" nu există nici religie, nici lege, nici autorităţi, nici biserici, nici şcoli, nici duminici, nici sărbători, nici praznice... Fiecare are o libertate deplină a trăi cum vrea. Care a fost urmarea? În decurs de câţiva ani, oamenii de acolo se îndobitociră cu totul. Crimele, beţiile, hoţiile şi toate păcatele se înmulţiră în chip înspăimântător. Patruzeci la sută dintre oameni trebuiră să-şi vândă averile la licitaţie şi să plece în altă parte. Peste cincizeci de ani, oraşul era o ruină mare de ziduri şi de suflete. Oare cu „libertatea" sufletească de azi nu va păţi şi omenirea de azi tot aşa? |
|
|
O minune a Sf. Dimitrie Basarabov |
27 octombrie 2010 |
|
Una din minunile Sfântului Dimitrie Basarabov, povestită de Pr. Iustin Bulimar, este cea întâmplată unei doctoriţe de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu. Femeia a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării la Spitalul Fundeni, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie, la Catedrala patriarhală. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni i-a spus: «Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună». Deci, Sfântul Dimitrie a făcut o minune şi a vindecat-o, iar dânsa şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer. |
|
|
Sf. Mare Mc. Dimitrie - Izvorâtorul de mir |
26 octombrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Cuvânt la Praznicul Sf. Mare Mc. Dimitrie
|
|
|
La lumină |
25 octombrie 2010 |
|
Este o mare deosebire între a vedea la lumina unei lumânări şi a vedea în lumina lui Hristos. Aprinde noaptea o lumânare şi uită-te prin casă. O să ţi se pară că în casă e măturat frumos şi foarte curat. Dar când se face ziuă şi pătrund pe fereastră razele de lumină ale soarelui, ce se vede? În această lumină se vede un nor întreg de praf şi necurăţenie. Aşa e, iubite frate, şi cu omul ce nu vede în lumina lui Hristos. I se pare că el este destul de curat. I se pare că-şi face datoria de creştin. Zice omul: n-am omorât, n-am dat foc nimănui, n-am furat şi se crede curat, dar în lumina lui Hristos viaţa noastră se vede altfel… se vede încărcată de păcate. Să-L lăsăm pe Hristos, Soarele Dreptăţii, să pătrundă cu a Lui lumină şi căldură în sufletele noastre, spre a ne vedea starea de păcătoşenie. Iar dacă ne vom vedea cu adevărat starea noastră, tot El ne va ajuta să ne curăţim sufletele şi, aşa curaţi şi pregătiţi, ne va primi să cinăm împreună cu El în Ziua fără de apus. Amin! |
|
|
Despre Iad |
24 octombrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Hoţii |
23 octombrie 2010 |
|
Se povesteşte în istoria călugărilor bătrâni, în Pateric, că odată au venit hoţii în pustie, la un bătrân călugăr şi i-au luat tot din chilie. Tot ce avea. Mai rămăsese acolo un vas. Călugărul s-a uitat prin chilie după ce au plecat hoţii, a văzut vasul rămas şi a alergat după dânşii: "Staţi puţin, aţi uitat vasul acesta. Luaţi-l şi pe acesta, fiindcă eu tot n-am trebuinţă de el. Voi n-aţi făcut decât să mă eliberaţi de lucrurile de care nu aveam nevoie". Hoţii au fost atât de impresionaţi, încât i-au dat înapoi tot ceea ce luaseră şi unii din ei s-au făcut şi ei călugări şi s-au pocăit pentru toate relele pe care le făcuseră până atunci.
Oare tot aşa procedăm şi noi când ne pradă hoţii sau ni se face vreo nedreptate? Sau urmează ani de procese în instanţă... |
|
|
Ridică ancora! |
22 octombrie 2010 |
|
După un chef, doi pescari se suiră în barca lor ca să plece în largul mării. Începură a vâsli cu lopeţile, dar barca stătea tot pe loc. Cum erau beţi, uitaseră să ridice ancora, priponul de fier care se coboară în apă, cu care bărcile se leagă ca să stea pe loc când e marea agitată. Ei vâsleau din lopeţi şi li se părea că înaintează, dar barca stătea priponită pe loc. Abia după o bucată de vreme, unul strigă: „Stai frate, că n-am ridicat ancora!”.
Aşa sunt şi unii creştini care cred că pot înainta cu corabia mântuirii sufleteşti, ţinându-şi anumite patimi şi păcate, care atârnă greu, mai greu decât o ancoră. Ridică ancora fratele meu, lasă-te de patimile şi năravurile cele rele! Altfel corabia mântuirii tale va sta pe loc, oricât ai vâsli tu cu lopeţile. Şi oricât ar sufla vântul cel ceresc al Duhului Sfânt, ea tot pe loc va sta. |
|
|
Chemare grea |
21 octombrie 2010 |
|
Un preot trecea odată pe lângă o casă care se clădea în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un lucrător zicând: "Nu este îndeletnicire mai uşoară ca aceea de preot, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subţioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez". Ceilalţi muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă: "Cât câştigi dumneata pe zi?" " Cincizeci de lei", răspunse acesta. "Ei bine, îţi plătesc eu ceea ce câştigi într-o săptămână întreagă, numai vino cu mine", zise preotul. Lucrătorul voi să schimbe vorba, dar tovarăşii săi de lucru îl siliră să se ţină de cuvânt. "Acum mergem să vedem un bolnav", îl lămuri preotul. "Dar de ce boală zace?" întreba muncitorul. "De lingoare (febră tifoidă)", răspunse preotul. "Dacă e aşa, se grăbi să răspundă lucrătorul, eu rămân afară, pentru că n-am zăcut niciodată de această boală şi pot să mă molipsesc. Şi apoi am nevastă şi copii cărora le-aş putea duce boala. Şi pentru mine e acelaşi lucru, zise preotul, nici eu n-am zăcut de lingoare, şi am şi eu nevastă şi copii. Trebuie, dar, să mergi oriunde voi merge eu, căci aşa ţi-a fost vorbă". Drept răspuns lucrătorul întreabă: "După aceea unde mergi? La nişte copii bolnavi de scarlatină (râie) al căror tată a murit de oftică (tuberculoză)." Fără să mai aştepte ce-i va spune preotul mai departe, muncitorul făcu câţiva paşi înapoi şi zise: "Dacă este aşa, sunt mai mulţumit cu meşteşugul meu şi nu te mai invidiez". |
|
|
Stăpânirea de sine |
20 octombrie 2010 |
|
Iată o întâmplare din viaţa lui Thomas Carlyle, istoric britanic (1795-1881), în care stăpânirea de sine i-a ajutat să treacă printr-o aparent ireparabilă suferinţă. Ostenise mulţi ani să scrie o carte. O socotea cea mai bună din toate pe care le scrisese până atunci. Avea un bun prieten. Îi trimise manuscrisul pentru a-şi da părerea despre valoarea lui. Acesta puse foile pe un scaun, dar uită să spună femeii de serviciu să aibă grijă de ele. Fereastra fiind deschisă, curentul le risipi pe jos. Femeia făcu ordine şi curăţenie şi arse toate hârtiile aruncate pe jos. Aşa avea de obicei instrucţiuni să procedeze. În câteva minute o muncă ştiinţifică de câţiva ani se topi în flăcări. Când auzi Carlyle, nu scoase un cuvânt împotriva prietenului şi a femeii. În dimineaţa următoare se apucă să-şi scrie din nou cartea. A terminat-o şi a fost într-adevăr cea mai bună carte a sa. Momentul când şi-a înfrânat mânia cu răbdarea şi cu stăpânirea de sine, a fost momentul cel mai mare al vieţii lui.
Oare noi, dacă am fi fost în situaţia lui, tot aşa am fi procedat? |
|
|
Cum se cade să stăm în biserică |
19 octombrie 2010 |
|
Veniţi de ascultaţi, fiilor şi iubiţilor mei fraţi, şi eu vă voi spune vouă că în biserica lui Dumnezeu venind, trebuie, cu mare pază şi cu frica lui Dumnezeu, să ascultăm cântarea în vremea Sfintei Liturghii şi să nu vorbim despre cele lumeşti în biserica lui Dumnezeu. Că, tot aşa, şi înaintea împăratului celui pământesc, supuşii stau cu frică, să nu le găsească lor împăratul vreo pricină. Şi atâta sârguinţă au pentru împăratul cel pământesc, că, înaintea lui, nu îndrăznesc să privească nici măcar frate spre frate. Iar de ar privi apoi, îndată, împărăteasca mânie îl şi pedepseşte. Deci, pe cât ni se cade nouă, iubiţi fraţi, stând în biserică, înaintea lui Dumnezeu, să nu vorbim unul cu altul, nicidecum, ci doar să avem mintea şi inima la cele de sus, luând parte la cântare şi la rugăciune. Să nu faci strâmbătate bisericii, vorbind, certându-te, râzând şi dormitând, părându-ţi-se că nu greşeşti, ci, mai bine, ascultă şi ia aminte ce grăieşti şi toată grija să o lepezi în acea vreme, ca unul care vrei să primeşti pe împăratul tuturor, că împărat al împăraţilor este. Deci, cei ce voim să ne mântuim, trebuie să fim cu mintea curată în ceasul rugăciunii şi să nu gândim la deşertăciuni, neînţelegând înşelările şi meşteşugurile diavolului. Oare, nu cunoaştem noi, cu câtă dreptate aduce Dumnezeu mânia Sa şi pedepseşte pe cei ce greşesc? Şi asupra celor ce nu ascultă porunca păstorului? Că cei nesupuşi, care nu ascultă de preoţi, mare păcat fac. Că ei zic: „Nu ştim a cânta." Vă întreb, pentru ce nu ştiţi? Veţi zice: „Nu înţelegem cele ce se citesc în biserică." Voiţi, oare, să vă spun vouă, de ce nu înţelegeţi? Pentru că veniţi rar la biserică, iar, în ceasul slujbei, voi staţi afară, glumiţi şi râdeţi. Şi aşa vă adunaţi laolaltă, nu ca să vă faceţi mai buni, ci, mai răi, cum spune Sfântul Pavel; pentru aceasta nu înţelegeţi cele ce se fac în biserică. Căci, dacă venim la biserică, să aducem jertfă lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, a celor vii şi a celor morţi, să-I mulţumim pentru binefacerile primite, ca să înnoiască Domnul în noi harul Sfântului Duh, prin împărtăşirea cu Hristos, şi să ne întărească pe calea mântuirii, Dumnezeului nostru, slavă! (Proloagele) |
|
|
Bătrânul şi stelele |
18 octombrie 2010 |
|
La bătrâneţe, unuia slăbindu-i vederea, zicea către cei din jurul său: „Acum s-a mai schimbat lumea, dragii mei! Când eram eu mai tânăr, cerul era încărcat de stele, dar acum şi stelele de pe cer s-au împuţinat". În zadar îi spuneau oamenii că stelele sunt tot atâtea, numai vederea lui a slăbit. Bătrânul ţinea sus şi tare că s-au împuţinat stelele. În chipul acesta sunt şi cei care îşi închipuie că ei văd şi sunt sănătoşi cu ochii cei sufleteşti. În zadar le spui că ochii lor au slăbit; ei stăruie în păcatele lor. „Lasă că ştiu eu mai bine”, îi auzi zicând. Astfel de orbi sunt mai greu de tămăduit decât cei orbi de tot, care nu mai văd nimic. Despre Iisus nu ne spune nici o Evanghelie că ar fi tămăduit pe vreunul dintre fariseii şi cărturarii cei orbi cu sufletul. |
|
|
Pilda semănătorului |
17 octombrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Despre cele trei frici ale dracilor |
16 octombrie 2010 |
|
Odată, când fericitul Ioan (din Bostre) stătea la rugăciune, i s-au deschis ochii duhovniceşti şi i-a văzut pe draci. Nici nu cutezau să se apropie de omul lui Dumnezeu, nici nu voiau să plece departe de el. Văzându-i cuprinşi de frică, Ioan i-a întrebat de ce se tem aşa de mult. Au răspuns dracii: "De trei lucruri: de cel pe care voi, creştinii, îl purtaţi la gât; de cel cu care vă spălaţi în biserică şi de cel pe care îl mâncaţi în biserică". Omul lui Dumnezeu a întrebat din nou: "Dar din acestea trei de care vă temeţi cel mai mult?" I-au răspuns cetăţenii iadului: "De cel pe care îl mâncaţi în biserică".
Oare nu-ţi este limpede? Lucrul pe care
creştinii îl poartă la gât e crucea. Cel cu care sunt spălaţi în
biserica este apă sfinţită cu care sunt stropiţi, iar ceea ce
mănâncă în biserica este Sfânta împărtăşanie. Crucea e semnul
biruinţei prin pătimirea din dragoste. Apă sfinţită curăţeşte şi
simbolizează curăţia duhovnicească şi trupească. Împărtăşirea este
masa cerească pe care se îmbie sufletului spre hrana Trupul şi
Sângele lui Dumnezeu. Aşadar, oare e de mirare că puterile iadului
tremura de acestea trei? Ele şoptesc oamenilor sfaturi cu totul
potrivnice acestora, şi anume:
1) să fugă sub un pretext sau altul de
orice pătimire (osteneală), lucru prin care vor să dezrădăcineze din
inimile oamenilor dragostea şi iubirea de aproapele;
2) să trăiască în necurăţia păcatului,
lucru prin care vor să îi facă pe oameni supuşi şi rude ale lor
îndeaproape şi să-i îndepărteze de Preacuratul Dumnezeu şi
3) să chinuie şi să istovească sufletul
lor prin înfometare nedându-i nici o hrană dumnezeiasca - hrana după
care sufletul năzuieşte prin firea să - şi să-l hrănească numai cu
hrana pământească la fel ca pe dobitoace. Iar de Împărtăşanie se tem
cel mai mult duhurile iadului fiindcă ea e încununarea înălţimii
omului până la Dumnezeu şi a unirii lui cu Dumnezeu. De la Dumnezeu, pace ţie şi binecuvântare. (Sf. Nicolae Velimirovici - Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi) |
|
|
Oaia cea neascultătoare |
15 octombrie 2010 |
|
- Îmi tot vorbeşti despre un Dumnezeu bun şi iertător – zicea un om oarecare, către un creştin practicant – dar uită-te în lume, zicea el, că nu ne mai slăbesc loviturile şi bătăile lui Dumnezeu. Creştinul nostru îl ascultă înţelegător şi cu multă blândeţe îi zise: - Când o oaie iese din turmă şi îşi face de cap, ce face păstorul? Fluieră după ea şi o strigă pe nume, dar oaia nu ascultă. O ameninţă cu băţul, dar ea n-are nicio grijă. Aruncă cu ceva după ea, dar oaia şi mai mult se depărtează. Pe urmă trimite câinele după ea, care o înhaţă, o supără şi o muşcă. Abia după această supărare, oaia se întoarce înapoi. Aşa e frate dragă şi cu noi. Domnul, Păstorul cel mare şi bun, a încercat multe şi felurite chemări dulci, să ne întoarcem înapoi din răutăţi în turma lui cea binecuvântată. Dar noi n-am vrut să ne întoarcem. De aceea a trimis asupra noastră necazuri şi urgii, care ne înconjoară şi ne muşca din greu, încercând să ne întoarcă în turma lui cea sfântă. Vai de cei ce nici acum nu înţeleg şi nu ascultă glasul şi chemările scumpului nostru Păstor, Iisus Hristos. |
|
|
Viaţa Sf. Cuv. Parascheva |
14 octombrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Viaţa Sf. Cuv. Parascheva
|
|
|
Icoana |
13 octombrie 2010 |
|
Într-o zi, casa unui credincios fu călcată de hoţi, dar, ciudat: hoţul nu luă nimic. Toată casa fusese răsturnată pe dos. Hoţul ar fi putut lua bani şi alte obiecte, dar cu toate acestea, nu luase nimic. Şi doar ar fi putut lucra în voie, întrucât nu era nimeni acasă. Credinciosul îşi zise: "M-a păzit Dumnezeu” şi şi-a căutat de treabă. După o bucată de vreme însă, el primi o scrisoare de la un străin, care zicea aşa: "Eu sunt acela care am vrut să jefuiesc casa dumitale. Am căutat peste tot, am spart sertarele şi am răvăşit toată casa. Eram gata să iau cu mine lucruri şi bani, când am dat cu ochii de icoană. Atunci, s-a petrecut ceva cu mine. Mi-am adus aminte cum în copilărie mă ducea mama la icoană şi mă punea să mă închin. Şi n-am mai putut să fur. Am fugit ruşinat şi de atunci regret necontenit. Te rog şi pe domnia ta să mă ierţi.” Credinciosul a zis nevestei sale: - Vezi ce putere au amintirile religioase din copilărie şi ce tainică tărie poartă cu ele icoanele?! Şi amândoi au mulţumit lui Dumnezeu pentru toate. |
|
|
Predica izvorului |
12 octombrie 2010 |
|
Trei călători poposiră în drumul lor lângă un izvor. Izvorul avea apa limpede şi curată, iar călătorii şi-au potolit uşor setea. Deasupra izvorului cineva scrisese: „Faceţi şi voi ceea ce fac eu...“ „Oare ce să însemne aceste cuvinte?“ se întrebară călătorii. – Eu cred, zise primul călător, că izvorul vrea să ne spună: «Vedeţi, eu alerg mereu şi mă strecor printre pietre şi straturi de pământ şi de aceea sunt limpede şi curat; lucraţi, alergaţi mereu şi voi, căci munca vă ţine curaţi». – Eu cred, zise al doilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva. El parcă zice: «Vedeţi, eu vă dau apa mea cea limpede în dar, fără plată, deci şi voi să daţi în dar şi fără plată altora bogăţiile şi bunurile voastre cu care v-a învrednicit bunul Dumnezeu». – Eu cred, zise al treilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva, şi anume: «Vedeţi cât de curată şi de limpede este apa mea acum, dar de îndată ce ea se va tulbura, nu mai este bună de nimic, nu mai poate bea nimeni din ea, călătorul fuge de ea...»
Aşa e şi viaţa noastră cea sufletească. De îndată ce o tulbură păcatul, ea nu mai este bună de nimic. Ea devine urâtă şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor... Trei păreri aveau cei trei călători şi toţi trei aveau dreptate. Iată ce predică minunată ne poate oferi un izvor cu apa lui limpede şi curată. |
|
|
Puterea Crucii |
11 octombrie 2010 |
|
Pe vremea stăpânirii otomane, sultanul, îndemnat de unul din neamul celor care l-au răstignit pe Hristos, l-a chemat pe un episcop şi l-a întrebat: - Evanghelia voastră este adevărată? - Da, este adevărată, răspunse episcopul. - Atunci să bei acest pahar cu otravă că scris este: "De veţi bea otravă, nu vă va vătăma". Episcopul a cerut răgaz trei zile pentru rugăciune şi, după trei zile, s-a adunat din nou ceata turcească cu sultanul în frunte, care-i dădu episcopului să bea un pahar plin cu otravă, dar cerându-i să nu facă Sfânta Cruce pe pahar, căci auzise sultanul că puterea crucii îndepărtează moartea. Episcopul, care era om înţelept, luă paharul şi îl întrebă pe sultan din care parte să bea, de aici, de aici, de aici sau de aici, făcând cu cele trei degete semnul Sfintei Cruci pe gura paharului, iar sultanul ia zis că poate să bea de unde doreşte. Episcopul a băut şi nu a fost vătămat deloc, dar a cerut puţină apă ca să clătească paharul şi i-a spus sultanului: - Dă-i acum să bea şi vrăjmaşului lui Hristos care ţi-a propus să faci aceasta. Acela a băut şi a murit pe loc. Mare este, Doamne, puterea Crucii Tale! |
|
|
Invierea fiului văduvei din Nain |
10 octombrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XX-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Discernământul |
9 octombrie 2010 |
Sfântul Antonie fiind cu ucenicii, îi întrebă:- Ce este mai important pentru mântuire?Ucenicii îi răspund:- Rugăciunea.- Nu, răspunde Sfântul Antonie.Apoi ucenicii continuă să înşire faptele pe care le considerau mai importante: Postul, privegherea, smerenia, îngrijirea săracilor şi a bolnavilor, primirea de străini, milostenia, dragostea faţă de om, la care ei au primit răspunsul: Nu! Apoi Sfântul Antonie le-a spus:- Cel mai important lucru este dreapta socotinţă (discernământul). Toate faptele de mai sus trebuie făcute, dar cu dreaptă socotinţă.Zis-a iarăşi: sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut ei dreaptă socotinţă, departe de Dumnezeu s-au făcut. |
|
|
Ziua Domnului |
8 octombrie 2010 |
|
Un ţăran lucra într-o duminică la câmp, în timp ce vecinul lui credincios se ducea la biserică. Primul începu a-şi bate joc de habotnicia celuilalt. Credinciosul îi spuse: - Prietene, ce ai spune dacă eu aş avea şapte galbeni şi aş da şase unui cerşetor, pe care l-aş întâlni în drum? - Aş spune că eşti foarte darnic, răspunse ţăranul necredincios. - Şi ce-ai spune dacă acest cerşetor, în loc să-mi mulţumească, mi-ar cere şi pe al şaptelea? - Aş spune că e un om de nimic, un netrebnic, şi că îşi merită spânzurătoarea. Acum, cel ce mergea spre biserică, îi zise zâmbind: - Ei bine, ţi-ai rostit propria ta osândă, căci din şapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ţi-a dat şase pentru lucru şi a şaptea o vrea să o sfinţeşti pentru El. Dar tu o vrei şi pe a şaptea pentru tine. Faci întocmai ca acel cerşetor. |
|
|
Un zgârcit la poarta raiului |
7 octombrie 2010 |
|
Un om zgârcit - spune o poveste - bate la poarta raiului şi cere să intre. - Ce fel de milostenii ai făcut în viaţă? îl întrebă Sfântul Petru. - Dacă mi-aduc bine aminte… - răspunse zgârcitul, după o lungă gândire - am dat odată unui sărac un leu şi pe un bolnav l-am ajutat cu patru lei... - Stai să întreb înăuntru ce-i de făcut! zise Petru-Apostolul. În clipa aceea, se auzi din interiorul raiului un glas puternic: - Dă-i, Petre, înapoi cei cinci lei şi trimite-l în iad!...
Aşadar, cu cinci lei nu se intră în rai… |
|
|
Înţelepciunea de pe urmă |
6 octombrie 2010 |
|
Într-o localitate se zidise o biserică, dar pentru terminarea turlei mai trebuiau vreo 10.000 de lei. Epitropul şi unul din consilierii bisericii stăteau într-o zi sub turlă şi se sfătuiau de unde să ia banii necesari. Se gândeau la oamenii de afaceri din oraş, care ar putea să ajute biserica. Stând ei aşa de vorbă, deodată căzu exact între ei o grindă, care scăpase de sus unui dulgher, dar – o, minune! - nu a vătămat pe nimeni. Atunci unul dintre ei zise: Eu dau 5000, şi eu restul, spuse celălalt.
Numai aşa se înţelepţesc unii oameni. Şi când te gândeşti cât s-au frământat ei ca să găsească rezolvarea! Şi rezolvarea o aveau în buzunar. |
|
|
Cine-i de vină? |
5 octombrie 2010 |
|
Un sfătos de necredincios crezu odată că l-a pus în încurcătură pe un credincios, spunându-i: - Dacă diavolul l-a înşelat pe Adam, şi el ne înşeală şi pe noi să păcătuim, apoi el, diavolul, trebuie pedepsit, căci nu suntem noi de vină, ci el. - Foarte bine – zise credinciosul – dar dacă eu voi zice către dumneata: omule fură, bate, omoară etc. şi dumneata vei face ceea ce te sfătuiesc eu, oare ce se va întâmpla? - Păi mă vor înhăţa jandarmii şi legea. - Nu se poate, căci doar eu te-am sfătuit. - Da, da. Dar legea nu vrea să ştie de aşa ceva. - Apoi vezi, dragul meu, aşa e şi cu ispitele şi înşelăciunile diavolului. El ne sfătuieşte dorind să facem răul, dar stă în voia noastră să-l facem ori ba. De-l facem, suntem răspunzători şi ne vom primi pe drept pedeapsa cerească. |
|
|
Cine-i mai sălbatic? |
4 octombrie 2010 |
|
Europenii, care stăpâneau un ţinut cu oameni sălbatici din mijlocul Africii, credeau că numai cu răutate pot să-i îndrume. Aşa că multe nelegiuiri săvârşeau asupra acelor sălbatici. Într-o zi, pe când europenii duceau o luptă cu aceşti negri, fiul unui căpitan european căzu prizonier. Soarta lui era pecetluită, când un negru bătrân ceru tovarăşilor să-l cruţe pe prizonier şi să i-l dea lui. Soldaţii negri i-l dădură. Bătrânul luă pe tânărul prizonier, îl duse în cortul său şi vru să-i dea ospătare şi un pat bun de odihnă. Prizonierul, crezând că bătrânul voia numai să-şi bată joc de el, îi zise: - Nu primesc nimic, căci ştiu că mâine mă vei omorî. - Ba deloc, îi răspunse bătrânul; mâine te voi încredinţa tatălui d-tale. Tânărul nu vru să creadă. Bătrânul îi spuse: - Tatăl d-tale care e un ostaş brav, dar e un om rău, mi-a prins şi mi-a ucis pe singurul meu fiu. Ştiu că şi d-ta eşti singurul lui fiu, dar eu n-am să te omor, ci am să te trimit viu şi nevătămat la tatăl d-tale, care trebuie să fie foarte mâhnit. Şi a doua zi, sub pază bună, vechiul ostaş negru trimise căpitanului european pe fiul său prizonier. Din ziua aceea, europenii au început a se purta cu bunătate faţă de negri, care se dovediseră că pot avea uneori un suflet mai bun ca al lor. |
|
|
Iubirea vrăjmaşilor |
3 octombrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Răspunsuri duhovniceşti |
2 octombrie 2010 |
|
Ce legătură duhovnicească este între rugăciune şi citirea cărţilor sfinte?
Spun Sfinţii Părinţi că două lucruri de geniu are mintea omului: citirea şi rugăciunea. Ele se ajută permanent una pe alta. Când suntem tulburaţi şi răspândiţi cu mintea, mai mult să citim cuvinte folositoare de suflet. Iar când văzduhul inimii s-a liniştit şi gândurile minţii s-au adunat, mai mult să ne rugăm şi mai puţin să citim.
Cel ce nu face pe deplin voia lui Dumnezeu are voie să îndemne şi pe alţii la fapta bună?
Spune Sfântul Isaac Sirul că "se cade şi celui ce nu face fapta bună să înveţe pe alţii fapta bună, că lipsa faptelor sale o împlineşte folosul cuvântului". Iar Sfântul Ioan Scărarul zice: "Se cade celui ce învaţă şi nu face, ruşinându-se de cuvintele sale, să înceapă şi el câte puţin a face fapta bună".
Cum poate omul să aibă mai multă linişte duhovnicească în viaţa aceasta trecătoare?
Prin fuga de griji multe. Acest lucru ni-l arată nouă dumnezeiescul părinte Isaac Sirul, care zice: "Omul cel cu multă grijă nu se poate face blând şi liniştit". Şi iarăşi zice: "Fără înstrăinarea de griji multe, nu căuta lumină în sufletul tău". Şi iarăşi: "Mintea tulburată (de griji) nu va scăpa de uitare şi înţelepciunea nu-i deschide uşa acesteia". Să fugim, deci, de grijile cele mincinoase ale acestui veac, ca să dobândim pacea inimii şi sfânta rugăciune, care este mama tuturor faptelor bune.
În ce constă curăţenia omului?
Curăţenia omului este întreită, şi anume: curăţenia trupului, adică păzirea lui de toate întinăciunile cele trupeşti; curăţenia sufletului, adică slobozirea lui din legătura patimilor celor ascunse care se alcătuiesc în minte, şi a treia, curăţia minţii, la care ajung numai cei desăvârşiţi, întru descoperirea tainelor dumnezeieşti, după Sfântul Isaac Sirul. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, volumele 5 şi 6) |
|
|
Soţia credincioasă |
1 octombrie 2010 |
|
Paisie Aghioritul, “Viata de familie”, Vol. IV
Un tânăr oarecare a simpatizat o tânără, care trăia duhovniceşte. Şi pentru ca să-l simpatizeze şi ea, încerca şi el să trăiască duhovniceşte, să meargă la biserică, etc. În cele din urmă s-au căsătorit. Însă, după câţiva ani, bărbatul acesta şi-a început din nou viaţa sa lumească de mai înainte. Deşi avea copii mari – un băiat la facultate şi două fete, una la liceu şi cealaltă la gimnaziu – el continua să trăiască o viaţă destrăbălată. Avea o întreprindere mare şi câştiga mulţi bani, dar cei mai mulţi îi cheltuia cu viaţa sa desfrânată. Sărmana lui soţie ţinea casa prin economiile ce le făcea şi copiii cu sfaturile ei. Nu-l clevetea pe tatăl copiilor, pentru ca ei să nu se îngreţoşeze de el şi astfel să se rănească sufleteşte, dar şi pentru a nu fi atraşi şi ei de o astfel de viaţă, noaptea târziu, atunci când acesta se întorcea acasă, soţia lui uşor îl putea justifica în faţa copiilor, spunându-le că are treburi, dar la amiază când mergea acasă cu câte o prietenă, ce putea să le mai spună? Dar ce făcea acest om fără frică de Dumnezeu? Cu toate că nu merită să fie numit om, pentru că nu avea deloc omenie. Îi telefona femeii sale să-i pregătească mâncarea ce o prefera şi venea la amiază, la masă cu una din prietenele lui. Sărmana mamă, îi primea cu bunătate, pentru a nu intra la gânduri copiii ei. Dădea impresia că aceea este o prietenă a ei şi că tatăl copiilor a trecut pe la ea pe acasă şi a adus-o la ei cu maşina. Îi trimitea pe copii în camerele lor să înveţe, pentru că se temea ca nu cumva să vadă vreo scenă ruşinoasă, deoarece, din păcate, bărbatul ei nu se ferea, şi făcea lucruri necuviincioase şi în casă. Iar aceasta se întâmpla în fiecare zi la amiază. Şi acesta atât de des îşi schimba prietenele, încât copiii au ajuns s-o întrebe pe mama lor: “Mamă, dar câte prietene ai? “Ne cunoaştem de mai demult”, le spunea aceea. Pe lângă toate acestea, acela o trata pe sărmana femeie mai rău decât pe o servitoare, deoarece se purta cu ea cu multă barbarie. Gândiţi-vă, această mamă să slujească în fiecare zi la două dobitoace, care îi necinsteau casa, iar ea să pună mereu gânduri bune în mintea copiilor ei. Şi nu ştia dacă povestea aceasta se va termina vreodată, ca să poată spune: “Voi face răbdare”, şi astfel să aibă puţină mângâiere. Iar povestea aceasta a durat mulţi ani. Şi fiindcă dăduse ticălosul, multe drepturi diavolului, era firesc să primească înfricoşătoare înrâuriri diavoleşti. Era ca un nebun, nu se putea controla, nimic nu-i convenea, într-o zi, alergând ca un nebun cu maşina şi fiind ameţit de beţia poftei trupeşti, a deviat de pe drum şi a căzut într-o prăpastie. Maşina s-a zdrobit cu totul, iar el s-a rănit grav. L-au dus la spital, iar după o perioadă de internare, a fost adus acasă schilodit. Dar nici o prietenă de a lui nu a venit la el, pentru că acum nu mai avea bani mulţi, iar faţa lui era mutilată. Atunci devotata lui soţie şi mama cea bună îl îngrijea cu multă bunătate, fără să-i amintească nimic din viaţa Iui cea desfrânată. Fapta aceasta a ei 1-a mişcat mult şi l-a schimbat duhovniceşte. S-a căit cu sinceritate şi s-a spovedit. A trăit creştineşte câţiva ani, în pace sufletească, apoi s-a odihnit în Domnul. După moartea tatălui, fiul său a preluat munca aceluia, şi întreţinea familia. Şi împreună cu surorile lui au trăit în dragoste, pentru că primise învăţături bune de la buna lor mamă. Această mamă a fost o eroină. A băut ea toate otrăvurile, numai ca să nu i se destrame familia şi să nu i se amărască copiii, a ştiut să ţină corect cârma familiei, l-a mântuit şi pe bărbatul ei, agonisindu-şi pentru toate acestea multă răsplată în ceruri. Dumnezeu o va aşeza pe această femeie în locul cel mai bun din rai. |
|
|
vezi şi |
|