|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|||
|
Sfântul Apostol Andrei |
30 noiembrie 2012 |
||
|
Patima zgârceniei |
29 noiembrie 2012 |
||
|
Pe patul de moarte, un mare iubitor de arginţi (de bani) i-a cerut soţiei sale un favor. Ea, văzându-şi soţul pe patul de moarte i-a spus: - Soţul meu, spune-mi ce îţi doreşti că îţi voi îndeplini orice cerere. Şi el, i-a spus: - Să-mi pui împreună cu mine în mormânt acest săculeţ cu bani, dar să nu te vadă nimeni, ca nu cumva văzându-te să mi-i ia. Şi murind zgârcitul, soţia sa i-a îndeplinit cererea punând alături de el, în sicriu, mult-râvnitul săculeţ cu bani. Doi gropari însă, văzând întâmplător săculeţul, l-au dezgropat dorind să-i ia ei săculeţul cu bani, însă ce să vadă: la el în sicriu se aflau doi draci care-i îndesau zgârcitului banii în inimă, strigându-i: - Aur pofteşti, să se sature inima ta de aur. Şi hoţii au lăsat banii fugind înfricoşaţi. (Povestiri duhovniceşti, vol. I) |
|||
|
Barierele în calea duhovnicească |
28 noiembrie 2012 |
||
|
Un părinte spunea: Post, trezvie şi rugăciune, cel ce le are pe acestea trei va reuşi în orice. Oamenii ar trebui să trăiască o viaţă mai simplă. Vedeţi chilia mea? E goală. Întocmai ar trebui să fie în fiecare gospodărie, doar lucruri folositoare, nimic de prisos. Prea multe lucruri sunt o oprelişte în creşterea duhovnicească!... (Sursa: Patericul atonit, Arhim. Ioanikios ) |
|||
|
Despre cinstirea Sfintei Duminici |
27 noiembrie 2012 |
||
|
Doi morari erau rude şi vecini. Unul nu câştiga aproape nimic, în vreme ce celuilalt îi mergea foarte bine. Într-o zi, morarul cel sărac îi spuse celuilalt: - Nu ştiu cum se face că tu te îmbogăţeşti necontenit, în vreme ce mie afacerile îmi merg din rău în mai rău!... Atunci, celălalt îi spuse: - Moara ta are un mare defect. - Ce defect are, întrebă cu surprindere cel sărac?! - Acela că merge şi Duminica, desigur. Adu-ţi aminte de pedepsele cu care îi ameninţă Dumnezeu pe cei care necinstesc ziua Duminicii. Şi atunci, morarul care lucra şi în zilele de Duminică, şi-a amintit ce spunea o vorbă din bătrâni, şi anume, că: "Pedeapsa vine încet, dar când a venit, atunci venită este!”
|
|||
|
|||
|
Vorbeşti cu zidurile? |
26 noiembrie 2012 |
||
|
În vremurile noastre, un creştin se îndrepta către casă cu maşina. La ieşirea dintr-un oraş, un cetăţean i-a făcut semn cu mâna să îl ia şi pe el, cum se mai spune, la ocazie. L-a luat omul în maşină, apoi ajungând în următoarea localitate şi trecând prin dreptul unei biserici, şoferul s-a închinat spunând: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul robul Tău!” Cel pe care îl luase în maşină era de altă credinţă şi l-a întrebat: - Domnule, ce faci dumneata, vorbeşti cu zidurile? Dar n-a apucat să îi răspundă şoferul, că a sunat telefonul pasagerului. Apoi, după ce a terminat pasagerul conversaţia, l-a întrebat şi şoferul: - Dar dumneata ce faci domnule, vorbeşti cu plasticul acela pe care-l ţii în mână, cu celularul? - Nu domnule, eu nu vorbesc cu celularul, ci prin intermediul lui vorbesc cu cel mai bun prieten al meu. - Ei, vezi, şi eu tot la fel, nu am vorbit cu zidurile Sfintei Biserici, ci prin intermediul ei am vorbit cu Dumnezeul meu, prin rugăciune. |
|||
|
Bogatul lacom |
25 noiembrie 2012 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Urzicile |
24 noiembrie 2012 |
||
|
Un părinte spunea: - Noi semănăm foarte mult cu urzicile. Pe câmp, de la distanţă, ele apar proaspete şi verzi, însă când te apropii de ele le vezi urâţenia, iar vrând să le culegi, vei simţi negreşit şi înţepătura lor. (Patericul atonit, Arhim. Ioannikios ) |
|||
|
Puterea smereniei |
23 noiembrie 2012 |
||
|
Smerenia ne face viaţa mai uşoară şi mai fericită, prin smerenie totul devine dulce în inimile noastre. Prin smerenie primim de la Dumnezeu puterea de a trăi după voia Sa, smerenia este cea care îi dă sufletului frica de Dumnezeu, şi tot prin smerenie vom dobândi şi dragostea de Dumnezeu. Sufletul smerit a câştigat iubirea de aproapele, sufletul smerit doreşte să fie în pace cu toţi oamenii, sufletul smerit e plin de iubire şi nu caută a fi niciodată primul, ci doreşte la toţi oamenii binele. Celor cu inima smerită, Dumnezeu le dă adevărata libertate, cea care poate fi aflată numai întru El. (Dumnezeu este iubire, Sfântul Siluan Athonitul) |
|||
|
Calea sigură spre Rai |
22 noiembrie 2012 |
||
|
Ţi-ai găsit un părinte? Ascultă-l şi ai găsit Raiul! Căci ascultarea este calea cea mai inteligentă şi mai scurtă de a-L găsi pe Dumnezeu. De la început încearcă să găseşti în ea un gust dulce. Apoi continuă cu curaj şi vei aduna în sacul tău binecuvântările lui Dumnezeu. Ascultarea - o spun şi părinţii aghioriţi - este viaţă, iar neascultarea, este moarte!... Ascultarea, îţi va aduce de toate; ascultarea Îl câştigă pe Însuşi Hristos. (Patericul atonit, Arhim. Ioanikios) |
|||
|
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului |
21 noiembrie 2012 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului Descarcă predica în format "doc"
|
|||
|
O fată vitează |
20 noiembrie 2012 |
||
|
În vremurile vechi ţara noastră a avut mult de suferit din partea vrăjmaşilor ce o înconjurau din toate părţile, dar mai cu seamă din partea turcilor. Pe atunci poporul român nu avea o viaţă liniştită, nici ziua, nici noaptea. Când le era lumea mai dragă, se pomeneau cu hotarele ţării călcate, satele şi oraşele nimicite. De aceea, ei erau nedespărţiţi de armele de luptă, la care ţineau ca la ochii din cap. Erau în orice moment gata de luptă, petrecându-şi viaţa muncind pământul şi luptându-se pentru apărarea gliei străbune. Într-acele vremuri, sultanul turcilor - Amurat al II-lea - a avut cu poporul român mai multe ciocniri sângeroase pe vremea domnitorului Vlad al III-lea Dracul (1427-1447), un viteaz care s-a luptat îndelung cu păgânii, apărându-şi atât ţara cât şi creştinătatea de pieirea ce o aştepta. Într-una din aceste lupte luând parte şi Fata de la Cozia, ea a întrat pe câmpul de luptă tocmai în momentul în care viaţa domnitorului se afla în primejdie de moarte. Călare pe un cal voinic si iute ca săgeata, îmbrăcată ostăşeşte şi încinsă cu spada, ea sosise pe câmpul de luptă pe neaşteptate şi fără de ştirea cuiva. Astfel, sub oţelita ei spadă a căzut capul oştirii otomane mai înainte de a fi răpusă viaţa bravului domnitor. Şi atunci, domnitorul a vrut să îi ofere avere şi chiar pe fiica lui de soţie, şi mare i-a fost mirarea când a văzut ca aceea care îi salvase viaţa era o fată vitează.
Aşa era vitejia fetelor de atunci, însă astăzi multe fete se întrec "vitejeşte" cum să apară prin filme şi reviste colorate... Şi astfel cad multe capete, răpuse de "vitejia" lor. |
|||
|
Sub înţeleapta voie a lui Dumnezeu |
19 noiembrie 2012 |
||
|
La întrebarea de ce pe pământ e atâta dezordine, de ce e câteodată viaţa noastră atât de grea şi atât de amărâtă, Epictet, un filosof din vechime, născut la cincizeci de ani după Domnul nostru Iisus Hristos răspunde: ,,Dumnezeu i-a făcut pe oameni spre a se bucura şi a fi fericiţi, iar nu pentru a avea necazuri şi dureri. Şi dacă totuşi oamenii sunt nefericiţi, ei înşişi sunt de vină, întrucât nu-şi duc viaţa în armonie sub înţeleapta voie a lui Dumnezeu”. |
|||
|
Bogatul lacom |
18 noiembrie 2012 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Demnitate |
17 noiembrie 2012 |
||
|
Renumitul cancelar al Angliei, Thomas Morus se afla în culmea cinstei când a căzut în dizgraţia regelui său, Enric al VIII-lea. În urma acestui fapt el îşi-a pierdut libertatea, ba mai mult, a fost ameninţat şi cu moartea. În zadar l-au sfătuit prietenii să renunţe la principiile sale creştine şi să se apropie de rege, însă el tot refuza. În fine, şi soţia lui urmată de copiii lor, intrând la el în temniţă şi aruncându-i-se la picioare, l-au rugat să îşi salveze viaţa. - Anii pe care îi mai avem de trăit – îi zicea soţia - am putea să-i petrecem în fericire, de ce vrei prin refuzul tău să-ţi arunci întreaga familie în cea mai cruntă mâhnire şi mizerie? - Şi cât aş mai putea trăi, o întrebă el atunci? - Cel puţin douăzeci de ani, îi răspunse ea… - O, nebunească înşelăciune, exclamă atunci creştinul cancelar. - Şi pentru cel mult douăzeci de ani aici pe pământ vrei tu să fiu osândit veşnic de Preadreptul Judecător?! Mai bine aleg să pierd totul aici pe pământ, decât să-mi pierd mântuirea ,,Căci ce-i foloseşte omului dacă ar câştiga lumea întreagă, iar sufletul său şi-l va pierde?” (Marcu 8, 36) După treisprezece luni de grea temniţă, Thomas Morus şi-a aflat sfârşitul pe eşafod, câştigând însă mântuirea, cel mai preţios lucru privind sufletul său. |
|||
|
O martiră |
16 noiembrie 2012 |
||
|
O americancă a ales să moară pentru a da viaţă unei fetiţe. Avea 41 de ani şi a aflat că e bolnavă de cancer după ce a rămas însărcinată. Medicii i-au recomandat chimioterapia, dar au avertizat-o că tratamentul agresiv îi va omorî copilul care avea doar câteva săptămâni. Atunci, femeia a refuzat tratamentul pentru cancer şi a ales să ducă sarcina cât mai mult, astfel încât copilul să se nască. Atunci când fetiţa avea 5 luni, starea de sănătate a mamei s-a agravat. Doctorii i-au făcut cezariană şi au scos copilul care avea doar un kilogram. Fetiţa a fost ţinută în incubator şi este acum sănătoasă. Mama ei însă a fost răpusă de cancer. A murit la o lună după naştere. Înainte de a muri, doctorii i-au adus lângă pat fetiţa cu un incubator performant mobil. În acest fel a putut s-o ţină la piept pentru câteva clipe. Au fost şi ultimele. Americanca pe care o cheamă Stacie Crimm s-a sacrificat pentru fiica ei. În faţa acestui gest suprem de altruism nu poţi să rămâi nemişcat şi nu poţi să nu realizezi cât de mic eşti când te blochezi în nimicurile egoiste ale vieţii. |
|||
|
Discriminare |
15 noiembrie 2012 |
||
|
Într-un avion, înainte de decolare, o doamnă era vădit nemulţumită pentru că îl avea vecin de călătorie pe un bărbat de culoare. A chemat-o pe stewardesă. - Ce problemă aveţi doamnă? o întrebă însoţitoare de bord. - Păi nu se vede, m-aţi aşezat lângă un negru, îşi spuse franc oful femeia. Nu pot să stau aici, găsiţi-mi vă rog alt loc! Stewardesa, stânjenită, răspunse totuşi politicos: - O să văd ce pot face, deşi să ştiţi că toate locurile sunt ocupate. Peste câteva minute se întoarse şi-i spuse călătoarei nemulţumite: - Doamnă, la clasa economică unde aveţi bilet nu mai există nici un loc liber, dar a rămas un scaun gol la clasa I. Este însă neobişnuit pentru compania noastră ca un călător cu bilet economic să stea la o clasă superioară. Dar, având în vedere situaţia de faţă, comandantul a spus că este scandalos să obligi pe cineva să stea alături de o persoană atât de neplăcută. Femeia se şi pregătea să se ridice şi să-şi schimbe locul, însă stewardesa, o opri şi i se adresă bărbatului de culoare: „Domnule, vă rog să mă urmaţi. Veţi călători la clasa I.” Pasagerii care au asistat la această discuţie neobişnuită, nu s-au putut abţine să aplaude rezolvarea situaţiei neplăcute... |
|||
|
Cu ajutorul lui Dumnezeu |
14 noiembrie 2012 |
||
|
Să nu uităm cuvintele sfinte ale Mântuitorului Care spune: ,,Fără Mine nimic nu puteţi face” (Ioan 15, 5). De aceea, de câte ori avem de rezolvat vreo problemă, sau credem că vom întâmpina ispite, necazuri, încercări, să spunem: ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu vom face aceasta”. Spre exemplu, dacă trebuie să plecăm cu maşina de din locul unde stăm într-o altă localitate, să spunem aceasta: ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge în cutare loc”. Dar, iată mai bine un caz concret petrecut cu mai mulţi ani în urmă. Un om oarecare avea o soţie credincioasă care întotdeauna înainte de a se apuca de o treabă rostea cuvintele acestea: ,,Cu ajutorul lui Dumnezeu…”. Soţul ei, fiind mai puţin credincios, nu era deloc de acord cu această precizare a ei. Într-o zi, i-a spus el soţiei: - Mâine mă duc să prăşesc via. Ea însă imediat a adăugat: - Cu ajutorul lui Dumnezeu! El însă, plin de mândrie, i-a replicat: - Cu sau fără ajutorul lui Dumnezeu, eu tot mă duc să prăşesc via. Soţia nu i-a mai spus nimic. A doua zi, sculându-se, el s-a pornit către locul unde avea via. Numai că nu a ajuns el bine acolo, că s-a şi pornit o ploaie torenţială încât a fost nevoit să se întoarcă acasă când încă nici nu se luminase bine de ziuă. A bătut la uşă, iar soţia a întrebat: - Cine este acolo? Iar el i-a răspuns: - Sunt eu, soţul tău! Cum de nu mă cunoşti? - Nu, nu te cunosc, soţul meu este plecat la prăşitul viei. Şi atunci el i-a spus: - Cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt eu, soţul tău! Şi atunci, ea i-a spus: - Da, acum te recunosc. Apoi deschizându-i uşa el a intrat bucuros în casă. |
|||
|
Cineva are nevoie de tine |
13 noiembrie 2012 |
||
|
Într-o familie, soţul era un bărbat dur, cu o voce groasă şi o fire aspră. Ea, soţia, era o femeie delicată, supusă şi discretă. Aveau doi băieţi pe care-i crescuseră cum putuseră mai bine. Acum erau oameni la casa lor. După ce şi-a văzut fiii căsătoriţi, femeia a devenit din ce în ce mai tristă. Era pe zi ce trece mai slabă şi mai neputincioasă. Bărbatul îngrijorat a mers cu soţia la doctori ca să afle de ce suferă. A făcut analize după analize, dar doctorii nu au reuşit să-i pună un diagnostic. Pe când femeia era internată în spital, medicul îl chemă pe bărbat în cabinetul său şi-i spuse: „Soţia dumneavoastră, pur şi simplu nu mai vrea să trăiască. Noi nu i-am găsit nicio afecţiune majoră, care s-o aducă în această stare.” Bărbatul veni la căpătâiul femeii lui, o luă de mână şi-i zise cu voce tremurândă: - Tu nu trebuie să mori. - De ce? întrebă soţia. Toţi oamenii mor... - Tu nu, îi zise soţul, pentru că eu am nevoie de tine. - Şi de ce nu mi-ai spus-o până acum?, întrebă femeia schiţând un surâs trist în colţul gurii. Din acea zi, starea soţiei s-a îmbunătăţit, astfel încât a fost externată după o săptămână. Au trăit până la bătrâneţe convinşi că totul are un rost atunci când cineva are nevoie de tine. |
|||
|
Tâlharul care a ajuns sfânt |
12 noiembrie 2012 |
||
|
Trăia, cu multe veacuri în urmă, în părţile Egiptului, un tâlhar cu numele Moise. Acesta era negru şi atât de puternic, încât era spaima tuturor locuitorilor acestui ţinut. Şi, nu numai oamenii obişnuiţi se temeau de el, ci şi tâlharii se înfricoşau când auzeau de numele lui. Însă, nimeni nu ştia, că dincolo de obiceiul cel fioros al lui Moise se ascundea o inimă bună. De multe ori el se întreba întru sine: ,,Oare la ce bun să fac atâtea răutăţi?! M-am săturat să se teamă toţi de mine. Pentru că sunt atât de rău nici nu mă iubeşte nimeni şi mă simt atât de singur acum”. Într-o zi, mergând el pe cale şi cugetând la aceasta, a întâlnit un călugăr, care îndată ce la văzut a vrut să fugă, dar oprindu-l tâlharul i-a spus: - Nu te teme, că nu îţi voi face nici un rău, ci te rog să stai de vorbă şi cu mine! Şi atunci, călugărul i-a povestit tâlharului despre credinţa în Hristos şi despre viaţa în mânăstire. Tâlharului, plăcându-i foarte mult cele auzite de la călugăr, a hotărât să plece împreună cu el la mânăstire. Aşa a ajuns Moise din tâlharul cel vestit ce era, călugăr… Nu departe de mânăstire, şi-a construit mai apoi o mică chilie, unde se ruga zi şi noapte lui Dumnezeu pe Care Îl iubea foarte mult. Într-o zi, pe când Moise se ruga în chilia sa au năvălit asupra sa patru tâlhari. Spre uimirea lor, însă, aici au fost cu toţii trimişi cu faţa la pământ şi legaţi fedeleş, apoi duşi ca nişte snopi de grâu la stareţul mânăstirii. - Luaţi-i şi faceţi ce vreţi cu ei, căci eu nu vreau să-i bat, pentru că I-am făgăduit lui Hristos să nu mai fac rău nimănui. Stareţul era foarte surprins de puterea cea atât de mare a lui Moise, dar şi mai uimiţi erau tâlharii, căci în timp cei în căra în spate, gluga i-a alunecat de pe cap, iar ei l-au recunoscut că este vestitul Moise, căpetenia lui de altădată. Atunci, cei patru tâlhari şi-au cerut iertare de la stareţ şi intrând în vorbă cu Moise l-au întrebat cum de a ajuns călugăr, căci ei îl căutau de multă vreme, iar Moise le-a povestit totul, de-a fir a păr, aşa încât tâlharii au crezut şi ei în Hristos, făgăduind şi ei, că nu vor mai face niciun rău nimănui. Părintele Moise a mai trăit încă mulţi ani în mănăstire şi a devenit atât de blând, încât a ajuns sfânt Dumnezeu dându-i darul de a face minuni. De asemenea, el a ajutat multă lume cu rugăciunea şi sfaturile sale, încât vestea despre sfinţenia lui s-a răspândit în tot Egiptul, dăinuind până în zilele noastre. (Micul pateric, Savatie Baştovoi) |
|||
|
Samarineanul milostiv |
11 noiembrie 2012 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXV-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Cum ne ierarhizăm priorităţile |
10 noiembrie 2012 |
||
|
Un tată venind de la muncă târziu, obosit şi nervos, a fost întâmpinat încă de la uşă, de fiul său în vârstă de cinci ani care a început să-i pună mai multe întrebări legate de veniturile sale. - Tati, pot să te întreb ceva? - Întreabă-mă, i-a răspuns tatăl. - Tati, câţi bani câşti pe oră? - Dar, lucrul acesta nu e treaba ta! De ce mă întrebi astfel de lucruri, s-a revoltat tatăl? - Doar voiam să ştiu… Te rog, spune-mi, cât câştigi pe oră? - Dacă trebuie să ştii, câştig zece lei pe oră. - Aha, a răspuns micuţul cu capul plecat. Apoi a continuat: - Tati, te rog, îmi poţi împrumuta cinci lei? Tatăl s-a înfuriat. - Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat aceasta este ca să-mi ceri nişte bani ca să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte nimicuri, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Micuţul a plecat în camera sa şi a închis uşa. Omul s-a enervat şi mai tare de întrebările fiului său cugetând întru sine: ,,Dar cum a putut să mă întrebe aşa ceva, numai pentru a-mi cere nişte bani?!” După o vreme însă, calmându-se, omul a început a cugeta: ,,Poate chiar era ceva de care avea nevoie, şi nici nu mi-a cerut bani prea des…”, apoi s-a dus la copil să vadă dacă a adormit. Intrând în cameră, tatăl l-a întrebat: - Dormi? - Nu tati, sunt treaz, i-a răspuns copilul. - M-am gândit - spuse tatăl - că poate am fost prea dur mai devreme. Am avut o zi lungă şi grea, şi m-am descărcat pe tine. Uite aici, ai cinci lei. Micuţul a sărit, zâmbind. - Mulţumesc, tati! Apoi a scos un pumn de mărunţiş, şi omul iar s-a enervat văzând că fiul său avea deja o sumă de bani. Micuţul şi-a numărat încet toţi banii, apoi s-a uitat către tatăl său. - De ce mi-ai mai cerut bani dacă deja aveai? - Deoarece nu aveam suficienţi. Tati, acum am zece lei, pot să cumpăr o oră cu tine??? Adică îţi plătesc eu o oră de muncă, numai să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc împreună cu tine, să mă joc cu tine, să vorbesc cu tine… Tatăl şi-a plecat capul întristat, şi-a luat copilul în braţe şi l-a rugat să-l ierte.
Aceasta este o atenţionare pentru toţi cei ce lucrează din greu în viaţă. Nu ar trebui să lăsăm timpul să ne treacă printre degete, fără să îl oferim celor care chiar contează pentru noi, acelora apropiaţi inimilor noastre!... Să ne amintim să împărţim cei zece lei din timpul nostru cu cineva pe care îl iubim. Dacă mâine am muri, firma la care lucrăm, foarte uşor ne va înlocui cu altcineva, în câteva ore chiar… Însă familia şi prietenii pe care îi lăsăm în urmă, ne vor simţi lipsa pentru totdeauna!...
Din nefericire, în ziua de astăzi, puţini sunt aceia care au înţeles sensul şi scopul vieţii. Importanţa ierarhizării priorităţilor ţine de conştientizarea mântuirii sufletului! Acela care îşi doreşte mântuirea sufletului său şi se va îngriji de aceasta, va găsi şi mijloacele necesare şi ajutor de la Dumnezeu pentru a putea izbândi pe această cale! De fiecare dată îşi va pune problema relaţiei sale cu aproapele şi cu Dumnezeu, îşi va da seama cu uşurinţă atunci când va greşi şi-şi va îndrepta viaţa devenind un om plăcut tuturor. Va găsi timp pentru tot ceea ce este important în detrimentul lucrurilor efemere şi prea puţin importante. Aşa se face că oamenii se îndepărtează de lucrurile cele mari, importante, pentru lucruri mici, neînsemnate. |
|||
|
O minune a Sfântului Nectarie |
9 noiembrie 2012 |
||
|
Într-un sat micuţ din România nu exista nici un preot şi locuitorii mergeau adeseori la Patriarh să-i solicite să găsească pe cineva pentru ocuparea locului liber. Patriarhul nu avea încă o soluţie pentru satisfacerea cererii lor. Sătenii au mers de nenumărate ori, dar Patriarhul le spunea acelaşi lucru: că nu are nici un preot disponibil, căci altfel ar fi trimis unul şi în satul lor. Datorită acestei situaţii, oamenii mureau fără slujbă de înmormântare, alţii trăiau în concubinaj şi făceau copii fără să fie cununaţi, iar copiii ca şi adulţii nu erau botezaţi. Într-o zi, lângă biserică a oprit o maşină din care a ieşit un preot care a început să-i cheme pe oameni. Sătenii erau uluiţi. Au mers la biserică, i-au urat bun venit şi i-au zis: Cum de ai venit în satul nostru dacă Patriarhul ne-a zis că nu este nici un preot disponibil? Atunci preotul le-a zis: Nu asta v-aţi dorit? Aţi vrut un preot? Iată-l că a venit. Toţi sătenii erau bucuroşi de prezenţa noului preot. Acesta a început să lucreze imediat. A mers la toate mormintele şi a citit slujbele de înmormântare. I-a botezat şi i-a cununat pe toţi din sat şi le-a dat Sfânta Împărtăşanie. Într-o zi i-a chemat pe toţi la biserică şi le-a spus: Voi pleca acum, misiunea mea este îndeplinită. Sătenii erau foarte şocaţi de mesajul lui şi i-au spus: Acum că ai venit, vrei să pleci? Oricum, preotul nu a ascultat comentariile lor şi a făcut întocmai cum a zis. Când şi-au dat seama că nu mai puteau face nimic, i-au mulţumit. După mai multe zile, sătenii s-au dus la Patriarh şi i-au mulţumit că le-a trimis un preot. Totodată i-au cerut să le trimită un alt preot cât de curând, dar Patriarhul nu ştia nimic. El le-a zis că nu a trimis nici un preot întrucât nu avea nici unul liber. Oricum, le-a spus că trebuie să verifice ca nu cumva altcineva să fi trimis preotul. I-a telefonat Protosinghelului cu atribuţii pe această linie, dar nici el nu a trimis pe nimeni. Patriarhul i-a întrebat ce a făcut acel preot pentru ei. Sătenii i-au spus că i-a cununat, i-a botezat şi le-a citit slujbele funerare, adică a făcut tot ceea ce orice preot ar fi făcut pentru ei. Atunci Patriarhul i-a întrebat dacă preotul le-a dat şi acte. Sătenii au răspuns că bineînţeles că le-a dat şi acte, pe care le-a înscris şi în evidenţele bisericii. - A văzut cineva ce a scris? Şi cu ce nume a semnat? - Toate documentele a fost scrise în română, dar semnătura lui este scrisă într-o limbă necunoscută nouă. Patriarhul le-a cerut să îi aducă manuscrisele să vadă cine era acel preot. Când au venit cu manuscrisele, Patriarhul a rămas fără grai. Nu-i venea să creadă ochilor, dar într-adevăr toate documentele erau scrise în română, în timp ce numele preotului era scris în limba greacă: Nectarie, episcopul Pentapolei. |
|||
|
Sfinţii Arhangheli |
8 noiembrie 2012 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Cuvânt la Praznicul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil Descarcă predica audio în format "mp3"
vezi şi ACATISTUL SF. ARH. RAFAIL |
|||
|
Sfântul Conon şi tâlharii înmărmuriţi |
7 noiembrie 2012 |
||
|
Trăia odată, demult, un călugăr bătrân pe nume Conon, care era foarte iubit de Dumnezeu pentru bunătatea sa. De aceea, Dumnezeu îl şi păzea întotdeauna ca să nu i se întâmple ceva rău. Odată, mergând sfântul prin pustie, a întâlnit nişte tâlhari, care, văzându-l, au vrut să îl omoare. Însă, ajungând ei în dreptul sfântului, şi ridicând săbiile să-l lovească, au înmărmurit, au înţepenit. Mai mişcă-ţi mâinile dacă poţi… Tâlharii au rămas aşa, cu săbiile ridicate, petrecând apoi întreaga zi acolo, înţepeniţi în arşiţa soarelui. Spre seară, Sfântul Conon, întorcându-se pe acelaşi drum la mânăstirea sa, tâlharii, când l-au văzut au început a se văieta şi a striga, zicând: ,,Omule al lui Dumnezeu, te rugăm, fă ceva ca să nu rămânem aici înţepeniţi, căci făgăduim să nu mai facem rău nimănui de acum încolo!”. Iar sfântului, făcându-i-se milă de ei, şi văzându-i cât de necăjiţi sunt, cu buzele arse de soare şi cu ochii scăldaţi de lacrimi, le-a zis: - Bine, eu mă voi ruga pentru voi, dar voi să vă ţineţi de cuvânt, căci altfel veţi înţepeni din nou! Şi făcând sfântul rugăciune, tâlharii şi-au revenit şi plângeau de bucurie mulţumind Sfântului Conon şi lui Dumnezeu. Iar de atunci tâlharii aceia nu au mai făcut nimănui niciun rău. (Micul Pateric, Savatie Baştovoi) ...dacă sfântul s-ar fi născut în zilele noastre, tare mult ar mai fi avut de lucru... |
|||
|
Păcatul, pricina a tot răul |
6 noiembrie 2012 |
||
|
Păcatul este pricina a tot răul, este boala sufletului şi îi aduce omului doar vătămare. Aşa ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur, că păcatul este cel mai mare rău! Iar pricinile pentru care păcatul este cel mai mare rău, acestea sunt: Cea dintâi, este că prin orice păcat este jignită măreţia lui Dumnezeu. Cea de-a doua, este, că prin aceasta omul îl necinsteşte pe Preabunul, Dreptul şi Veşnicul Dumnezeu. Cea de-a treia, este că păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu, lipsindu-l de Harul Preasfântului Duh. Cea de-a patra ar fi, că după săvârşirea păcatului, păcătosul este chinuit fără încetare de conştiinţă, care este mai grea decât orice nenorocire, omul devine stăpânit de o teamă lăuntrică asemenea lui Cain. Iar cea din urmă este că pentru păcat îi sunt trimise omului mulţimi de pedepse precum: foamete, foc, războaie, boli, cutremure şi aşa mai departe. (Sf. Tihon de Zadonsk) |
|||
|
Să avem încredere în Cel ce ţine în mâna Sa viitorul |
5 noiembrie 2012 |
||
|
Se spune că odată doi oameni doi oameni au căzut într-un râu, mai sus de o cascadă ce curgea cu zgomot mare. Şi, unul dintre ei s-a prins de o frânghie aruncată de oamenii de pe mal, celălalt agăţându-se şi el de un buştean greu ce plutea pe apă. Fiecare se agăţase de ceva, însă numai cel ce s-a ţinut tare de frânghie a fost salvat.
La fel e şi cu credinţa!... Ea ne agaţă de Mântuitorul nostru şi ne ţine strâns legaţi de El pentru că nu este mântuire la altcineva. Credinţa este mânerul de care apucându-ne, ne salvăm mântuirea noastră. |
|||
|
Bogatul nemilostiv |
4 noiembrie 2012 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Lupta cea vitejească |
3 noiembrie 2012 |
||
|
Cum va arăta ostaşul cel viteaz dacă nu va face fapte vitejeşti în război? Cum va cunoaşte Dumnezeu că Îl iubim, dacă nu văzându-ne luptându-ne cu cel rău şi învingându-l?! Şi cum vom dobândi plată fără să răbdăm şi noi vreo ispită, fără de vreo mâhnire, fără de vreo suferinţă în lumea aceasta?! Oamenii, cât timp trăiesc în lumea aceasta, se nevoiesc, se întristează şi rabdă multe ispite, pentru ca, atunci când va trece la viaţa cea veşnică să aibă ceva bun agonisit şi ca merinde pentru viaţa de acolo. Dar cei care în viaţa lor duhovnicească sunt morţi, orbi, unii ca aceştia dorm în păcate, mănâncă, beau, vânează laude, cântă, petrec şi multe, multe altele. De Dumnezeu nu îşi aduc niciodată aminte, ci-l urmează întotdeauna pe diavol făcându-i în toate voia. Vai, însă ce întristare îi aşteaptă pe unii ca aceştia!... Ispitele pe care le rabzi tu, dragă frate, se vor preface curând în dulceaţa pentru că pe cât te împotriveşti războiului ridicat prin ele, cu atât mai multe cununi ţi se împletesc şi răsplata ta creşte. Aşadar, nu fii nepăsător ci arată răbdare ca să nu pierzi răsplata şi cerul. Azi-mâine, lumea aceasta va trece ca visul, şi se va destrăma precum fumul. (Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos) |
|||
|
Nu dori mai mult decât ţi-a fost dat! |
2 noiembrie 2012 |
||
|
Copacii care sunt sădiţi în locuri înalte, curând sunt rupţi şi dezrădăcinaţi de vânt. Pentru aceasta nu pofti loc înalt pentru că este alunecos şi mult primejdios. Peştii cei mari, rămân în mreje, pe când cei mici ies prin găuri… La război, este obicei să se ia prizonieri cei tari, iar nu cei mici şi slabi… Aşadar, fugi şi tu de măririle lumii ca nu cumva să cazi şi tu în mrejele vicleanului diavol. Gândeşte-te ce sfârşit au avut cei mari şi fii mulţumit cu starea ta umilă şi neluat în seamă. Nu-ţi dori dregătorie care în scurtă vreme trece, că nu este nicio mărire sau dregătorie care să nu cadă până la urmă. Smereşte-te deci, omule, cât poţi şi mulţumeşte lui Dumnezeu Mântuitorul şi slujeşte-I de vrei să fii cinstit veşnic şi pomenirea ta să rămână pentru totdeauna neştearsă. (Mântuirea păcătoşilor, Agapie Criteanul, care a pustnicit în Sfântul Munte) |
|||
|
Cu mintea departe... |
1 noiembrie 2012 |
||
|
O întâmplare adevărată. Odată, în Mânăstirea Iviron din Sfântul Munte, un preot slujitor tămâia în faţa unor călugări din conducerea mânăstirii. Trecând însă pe lângă unul din ei fără să-l tămâieze, după slujbă, el a fost chemat să dea explicaţii. Şi a spus preotul, că nu a văzut pe nimeni când a trecut prin acel loc, fiindcă era gol… Atunci, mai-marele mânăstirii chemându-l pe acel călugăr i-a spus ce a mărturisit preotul care a tămâiat, iar călugărul cu regret şi sinceritate, a recunoscut că era în acel loc doar cu trupul, gândul fiindu-i la metocul pe care îl aveau în afara mânăstirii.
(Patericul atonit, Arhim. Ioanikios)
… dar dacă acel preot ar fi tămâiat şi pe la noi, pe la biserică… |
|||
|
vezi şi |
|||
