|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Sfântul Apostol Andrei |
30 noiembrie 2011 |
|
Sfântul Andrei vine în fiecare an la noi, de două mii de ierni încoace, când încep cele mai dragi sărbători ale românilor creştini. Iconografia bizantină îl înfăţişează pe Sfântul Andrei îmbrăţişând crucea pe care va fi răstignit. El este un bătrân cu chip blând şi frumos, cu părul alb. La treizeci de kilometri de peştera Sfântului Andrei se află Mănăstirea Dervent. Tradiţia spune despre crucile de aici că au crescut singure, din pământ, pe locul unde cinci ucenici ai Apostolului au fost ucişi. Ele sunt venerate chiar şi de către musulmani. Scrierile atestă faptul că în preajma moaştelor se petrec adevărate minuni. Dobândirea sănătăţii trupeşti, a echilibrului psihic, a liniştii sufleteşti, sunt doar câteva dintre motivele celor ce vizitează locaşul. La primăria din Ostrov datează, încă din perioada interbelică, documente care certifică acest fapt. Iată câteva nume: „Elena Dumitru din Basarabi, Constanţa, vindecată de cancer tiroidian, Maria Tudor din Alba, vindecată de congestie pulmonară, Nucea Sterea din Cainargeaua, vindecat de „damblageală”, Tania, o femeie mută din Feţioneşti-Putna, care în ziua de Înălţare a Domnului a început să vorbească, Gheorghe Chiroiu din Cernavodă, orb în tinereţe, şi-a recăpătat vederea, copilul lui Tudor Hristu din Frasan-Durostor, vindecat de epilepsie, Alexandrina Pătruş din Lipniţa, care, fiind complet oloagă, s-a tămăduit”. Pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin! |
|
|
Mărturisirea |
29 noiembrie 2011 |
|
Mărturisirea este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere umbra ascunsă. Mărturisirea este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere rănile sufletului său, pe care le ascunde printr-o sănătate aparentă. Mărturisirea este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere slăbiciunile sale, pe care le ascunde sub vălul puterii. Mărturisirea este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi deschidă puroiul otrăvitor al sufletului său, pe care el îl acoperă pe deasupra cu mirodenii. Mărturisirea este cerută de Biserică pentru ca omul care se arată mare viteaz să se înfăţişeze ca un slăbănog, aşa cum se arată el numai lui însuşi. Nimeni nu se duce la doctor pentru a i se lăuda cu sănătatea sa, ci să arate locul putred al sănătăţii lui. La fel, nimeni nu poate merge la duhovnic să i se laude cu dreptatea sa, ci să descopere un putregai primejdios de pe dreptatea sa. Când omul trece peste pragul doctorului, el lasă toată mândria înaintea uşii, pentru ca s-o ia din nou la întoarcerea printre oameni. Când omul pleacă la duhovnic, el este nevoit să lase toată mândria sa în faţa uşilor bisericii. Ferice de el, dacă o uită aici şi la întoarcerea lui printre oameni. Să dea Domnul ca la ieşirea din biserică să schimbe bastonul, şi în locul mândriei să ia smerenia ca sprijinitor în viaţă. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Dar din dar se face raiul |
28 noiembrie 2011 |
|
Într-o mănăstire, călugărul care împlinea ascultarea de portar a primit de la un ţăran, care-şi avea via în apropiere, un mare ciorchine de strugure. Omul i-l dăruise cu tot dragul spunându-i că este cel mai frumos ciorchine din via lui. Călugărul portar se gândi că fructul l-ar bucura mai mult pe un frate mai bătrân şi bolnav. Merse şi-i dărui strugurele. Bătrânul îl primi cu bucurie, dar văzându-l aşa mare şi frumos, simţi că acest ciorchine ar sta bine pe masa stareţului. Şi ciorchinele fu dăruit din nou. Stareţul se folosi şi el însă de strugure să facă o bucurie călugărului bucătar care stătea toată ziua în căldură lângă cuptor ca să facă bucate pentru toată obştea. Ciorchinele ajunse la bucătărie, dar nu rămase acolo, pentru că a fost dăruit mai departe. Şi aşa, dar din dar, fructul a trecut aproape prin mâinile întregii comunităţi şi a ajuns în final de unde pornise: adică la călugărul portar, primul care-l primise în dar. În acest fel, un strugure dăruit a făcut dovada că în acea mănăstire era un mic colţ de rai. |
|
|
Păzirea poruncilor |
27 noiembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Sfântul Stelian |
26 noiembrie 2011 |
|
|
|
|
Iubirea şi judecata |
25 noiembrie 2011 |
|
Într-o zi de sărbătoare, creştinii intrau rând pe rând în biserică. Cu toţii au zărit pe scări un om rezemat de zid. Avea hainele murdare, pantofii rupţi şi o pălărie trasă pe ochi, dar nu era unul dintre cerşetorii obişnuiţi ai bisericii. Nu zicea nimic, părea să doarmă. Nici unul dintre credincioşii veniţi la slujbă nu s-a arătat interesat de el. Fiecare îşi zicea în sine: o fi vreun om al străzii, şi-l ocolea ca să nu-i simtă mirosul greu. Înăuntru, slujba nu începuse. La un moment dat pe uşă intră chiar boschetarul cu pălăria trasă pe ochi, se îndreptă spre altar şi înainte să intre îşi descoperi capul. Toţi şi-au dat seama în acel moment că omul pe care-l ocoliseră la intrarea în biserică era chiar preotul lor. Slujba a început şi la momentul predicii, părintele a ieşit şi le-a spus credincioşilor: "astăzi nu vreau să vă spun decât atât: dacă îi judecaţi pe oameni, nu mai aveţi timp să-i iubiţi." |
|
|
Frica de ispite |
24 noiembrie 2011 |
|
Izbăvitoare şi necesară este pentru creştin frica de ispitele pe care le întâmpină în fiecare zi. Această frică îl menţin pe creştin treaz duhovniceşte, atent, şi este cea mai bună cale de a preveni şi înfrunta toate provocările. Aceasta ne-a recomandat-o şi Domnul spunând: ,,Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispite” (Matei 26, 41). Această frică va duce la evitarea cauzelor păcatului. Trebuie deci să evităm persoane, lucruri, obiceiuri, năravuri, moduri de viaţă, cărţi, reviste, emisiuni radiofonice şi de televiziune, lecturi smintitoare, internetul, precum şi alte lucruri despre care ştim că ne târăsc spre cugete şi fapte rele sau care ne fac să nesocotim cele trebuincioase pentru folosul nostru sufletesc. După cum suntem atenţi la microbi şi căutăm să ne ferim de ei, sau de şerpii veninoşi, sau de fiarele sălbatice, ori de orice lucru vătămător sau primejdios, cu atât mai mult trebuie să ne ferim de fărădelegile şi greşelile care otrăvesc sufletul. |
|
|
Iubirea divină |
23 noiembrie 2011 |
|
Un creştin evlavios avea puţine bunuri pământeşti, dar avea, în schimb, mulţi copii. Întrebându-l odată cineva dacă numărul prea mare de copii pe care îi avea nu îi cauzau greutăţi în sărăcia lui, el a răspuns: - Nu prea mă îngrijorez pentru aceasta, deoarece Tatăl meu este multimilionar şi îmi las copiii în grija Lui. Astfel, am şi siguranţa că nu li se va întâmpla nici nimic rău. Când a fost întrebat cine este tatăl lui şi unde locuieşte, omul, arătând spre cer a spus: - Tatăl meu locuieşte în ceruri, El este Bunul Dumnezeu. El îngrijeşte de toţi copiii Săi şi la fel va purta de grijă şi de cei ai mei. |
|
|
Icoanele sfinte |
22 noiembrie 2011 |
|
Fericitul Dositei călătorise odată cu un prieten al tatălui său la Ierusalim. Pe Dealul Măslinilor, unde Mântuitorul Îşi începuse chinurile trupeşti, au văzut o icoană care ilustra chinurile iadului. Privind icoana, Dositei s-a umplut de frică şi de spaimă. Niciodată în viaţa lui de până atunci el nu auzise vorbindu-se despre iad şi despre cele ce îl vor aştepta acolo. Privind foarte atent icoana, nici nu şi-a dat seama când lângă el a apărut o femeie acoperită cu un văl mare alb, plină de blândeţe. Era Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Aceasta i-a explicat tânărului simbolul chipului arzând, arătându-i apoi feluritele chinuri care îl aşteaptă pe păcătosul nepocăit în iad. Dositei devenise atât de pătruns de toate vorbele ei, încât abia respira. Apoi, după ce s-a mai recules puţin, a căpătat îndrăzneală şi să o întrebe ce ar trebui să facă el pentru a nu ajunge acolo. - Fiul meu - îi spuse ea atunci - roagă-te cu sârguinţă, ţine posturile, evită păcatele şi te asigur că nu vei face cunoştinţă cu aceste pedepse şi chinuri. După aceste cuvinte ea s-a făcut nevăzută, lăsând un spin înfipt în inima tânărului Dositei. Şi, de la momentul acesta, el a cugetat tot mai des şi mai adânc la cele spuse de Preacurata Născătoare de Dumnezeu. |
|
|
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului |
21 noiembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Bogatul lacom |
20 noiembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Bine faci, bine găseşti |
19 noiembrie 2011 |
|
Un nobil care trăia într-un conac la marginea unui sat i-a chemat într-o toamnă pe toţi sătenii la un ospăţ ca să sărbătorească recolta bogată din acel an. I-a anunţat pe oameni că, după petrecere, fiecare va primi câte un dar din partea lui. Le-a cerut însă ceva: să vină toţi cu vase pline cu apă pentru a umple fântâna din curtea conacului. În ziua stabilită, toţi sătenii urcau la casa boierului, unii cu butoaie, alţii cu găleţi, alţii cu ulcioare. Fiecare ducea atât de multă apă cât de mult respect îi purta nobilului. Toţi au vărsat apa în fântână, au lăsat vasele într-un colţ al curţii şi au intrat la ospăţ. La finalul mesei, nobilul le-a mulţumit şi le-a urat drum bun spre case. Nedumerirea se citea pe feţele sătenilor: "unde sunt darurile făgăduite?" Când să-şi ia vasele cu care aduseseră apa, le-au găsit pe toate pline cu bani. Oamenii au plecat, unii nespus de bucuroşi, alţii cu regretul că nu căraseră mai multă apă, toţi însă convinşi că dacă bine faci, bine găseşti. |
|
|
Mâhnire din invidie |
18 noiembrie 2011 |
|
Un înţelept a fost întrebat odată: - De ce sunt câteodată oamenii atât de mâhniţi? Şi înţeleptul a răspuns: - Oamenii sunt mâhniţi, în general, pentru necazurile şi problemele lor, dar unii sunt şi mai mâhniţi pentru starea de bine pe care o au cei din jurul lor. |
|
|
Cum se rătăcesc oamenii |
17 noiembrie 2011 |
|
Un indian se rătăcise odată în timpul unei vânători. Obosit, flămând şi însetat, a ajuns până la coliba unui englez, care stătea în faţa colibei sale înconjurat de câinii săi. Atunci, sleit de puteri, indianul i-a cerut o bucată de pâine şi puţină apă. Inimă de piatră însă, englezul l-a alungat, ba mai mult a asmuţit şi câinii pe el. După câteva luni însă, s-a întâmplat că s-a rătăcit şi englezul în acea pădure. Englezul, tot căutând a ieşi din desişul pădurii, a dat peste un indian, pe care l-a rugat să îi arate drumul pe care trebuie să o ia pentru a ieşi din desişul pădurii. Dar indianul i-a spus că este grăbit, că nu se poate întoarce pentru a-i arăta drumul, dar că poate să rămână la el peste noapte şi că a doua zi îl va scoate el din pădure. Şi englezul a acceptat propunerea indianului. În seara aceea englezul a mâncat, a băut şi s-a odihnit la casa indianului ca la el acasă. A doua zi englezul a fost condus şi spre ieşirea din pădure de către indian, iar la despărţire indianul l-a întrebat dacă nu cumva îi pare cunoscută faţa sa. Privindu-l mai atent, englezul şi-a amintit imediat de el - era tocmai cel pe care el îl alungase cu câteva luni în urmă - şi cu multă părere de rău îl rugă să îl ierte. Indianul însă, i-a zâmbit prietenos urându-i şi drum bun în continuare. |
|
|
Spirit de împotrivire |
16 noiembrie 2011 |
|
Oricine se împotriveşte legii lui Dumnezeu va începe să se împotrivească şi legii naturale şi sociale. Oricine se împotriveşte voinţei lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească voinţei oricui. Oricine se împotriveşte autorităţii lui Dumnezeu, va începe în curând să se împotrivească şi dragostei de mamă, de soţie, de copii şi de prieteni. Dragostea unei astfel de făpturi se va preface în iubire de sine, iubirea de sine în deznădejde, iar deznădejdea este calea cea mai scurtă către sinucidere. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Postul Naşterii Domnului |
15 noiembrie 2011 |
|
Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului este în seara Sfântului Filip, la 14 Noiembrie. Acest post ţine 40 de zile: începe pe 15 Noiembrie şi se încheie pe 24 Decembrie. Postul este reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi în scop religios-moral. Această reţinere de la mâncăruri şi băuturi trebuie însă însoţită şi de reţinerea de la gânduri urâte, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de post sufletesc. Postul este de origine şi instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile şi la toate popoarele. După unii Sfinţi Părinţi ca: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi alţii, el îşi are originea în rai, prin interzicerea data de Dumnezeu protopărinţilor noştri de a mânca din pomul oprit. „Postul cel adevărat – spune Sf. Vasile cel Mare – constă în reţinerea de la cele rele. Dezleagă toată legătura nedreptăţii, iartă aproapelui tău vătămările, dăruieşte lui datoriile. Tu nu mănânci carne, dar mănânci carnea fratelui tău. Tu te reţii de la vin, dar nu înfrânezi zburdările trupului. Tu nu mănânci până seara, dar petreci ziua cu procese.” „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? Dacă vedeţi un sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul, şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hoţie şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine... Gura trebuie să postească de înjurături şi de alte vorbiri ruşinoase.” (Sf. Ioan Gură de Aur) Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne trimită ajutorul Său, pentru a lupta cu ispita diavolului, pentru a putea ieşi din Post mai curaţi, mai buni şi vrednici de a ne împartăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Amin! |
|
|
Prietenia |
14 noiembrie 2011 |
|
Prietenia dintre un om duhovnicesc şi un om trupesc este mai puţin plăcută şi mai puţin trainică decât prietenia dintre o oaie şi un lup. Dacă eşti un om duhovnicesc, nimeni nu-ti poate fi prieten mai supărător decât omul a cărui plăcere este să vorbească despre câştigarea bogăţiei şi despre desfătările trupeşti. Dacă eşti însă un om bogat şi-ţi place cel mai mult să vorbeşti despre bogăţie şi despre desfătări trupeşti, nimeni nu-ţi poate fi prieten mai supărător decât omul duhovnicesc, care-ţi vorbeşte despre Dumnezeu şi despre suflet. Omul duhovnicesc niciodată, nici în timpul vieţii şi nici pe patul de moarte, nu va dori prietenia omului trupesc şi nici nu se va căi vreodată că nu a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, dacă nu mai devreme, cel puţin pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc. Iar pe patul morţii se va pocăi poate că nu a urmat sfaturile acestuia. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Samarineanul milostiv |
13 noiembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXV-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
File de Pateric |
12 noiembrie 2011 |
|
|
|
|
Un gest urât |
11 noiembrie 2011 |
|
Cu mai mulţi ani în urmă, o vârstnică îngrijitoare a unei şcoli a observat cum un băiat dintr-o familie înstărită s-a repezit asupra unui copil sărac, ce mânca dintr-o bucată de pâine neagră şi uscată. Copilul obraznic i-a luat bucata de pâine şi a vrut să o arunce, ca să-şi bată joc de cel sărac. Îngrijitoarea, văzând toate acestea, s-a repezit asupra aceluia şi luându-i bucata de pâine din mână i-a dat-o înapoi săracului. Întors acasă cel înstărit s-a plâns tatălui său, care era prefectul judeţului, de gestul şi îndrăzneala îngrijitoarei. Bătrâna îngrijitoare nu ştia însă că acel copil era fiul prefectului. A înţeles abia când i-a fost cerut să se prezinte în faţa acestuia. Atunci, ea căzând în genunchi dinaintea acestuia şi-a cerut iertare. Dar prefectul, oprind-o i-a spus: îţi mulţumesc pentru buna lecţie pe care cu bună dreptate ai dat-o fiului meu, şi dacă vei mai observa şi alte apucături rele la el, te rog să-l opreşti fără nicio ezitare şi-ţi voi fi recunoscător pentru osteneala dumitale, iar pentru gestul lui îşi va primi pedeapsa binemeritată. |
|
|
Fapta creştină |
10 noiembrie 2011 |
|
Pedagogul elveţian Pestalozzi spunea că îi ridicăm pe ceilalţi în sfera religiosului, nu prin vorbe ci prin felul în care noi ne comportăm. Degeaba spui săracului: eşti un ales al lui Dumnezeu! Şi orfanului degeaba îi spui: tu ai un Tată în cer! Dar dacă ajuţi săracului să poată trăi şi el ca un om, atunci i-L arăţi pe Dumnezeu. Iar dacă îl creşti pe orfan ca şi pe propriul tău copil, atunci îl faci să-L cunoască pe Tatăl său din cer. |
|
|
Credinţa în viaţă |
9 noiembrie 2011 |
|
Zilnic oamenii trăiesc şi comunică între ei cel mai mult prin credinţă. La restaurant omul ia masa cu credinţa că în mâncarea comandată nu se află otravă; doarme în aşternut cu credinţa că sub pernă nu se află scorpioni; primeşte banii la piaţă cu credinţa că nu sunt falşi; cumpără în băcănie chibrituri cu credinţa că nu sunt umede; călătoreşte pe calea ferată cu credinţa că mecanicul este un om normal şi nu se gândeşte la sinucidere. Femeia se grăbeşte cu ulciorul la izvor cu credinţa că din el curge încă apa. Şcoala fiinţează pe baza credinţei cetăţeanului în cetăţean şi în autoritate. Căsătoria se încheie pe baza credinţei în sinceritatea ambelor părţi. Peste 50% din viaţa noastră pământească şi a comunicării dintre oameni şi natură se întemeiază pe credinţă; 50% din cea mai nobilă ştiinţă este credinţa curată. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Sfinţii Arhangheli |
8 noiembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Cuvânt la Praznicul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil
vezi şi ACATISTUL SF. ARH. RAFAIL |
|
|
Piedica virtuţii |
7 noiembrie 2011 |
|
Multora li se pare că dacă ar fi în altă împrejurare ar fi mai buni. Bogatului i se pare că piedica virtuţii este bogăţia, săracului - sărăcia, învăţatului - ştiinţa, nebunului - nebunia, bolnavului - boala, sănătosului - sănătatea, iar tânărului - tinereţea. Aceasta este numai o închipuire şi o recunoaştere a înfrângerii morale; ca şi când un soldat slab ar căuta să se mângâie: în acest loc trebuie să fiu învins, să mi se dea alt loc şi voi fi un viteaz! Adevăratul soldat este totdeauna viteaz, fie că se menţine pe locul său, fie că este răpus. Dacă împăratul Lazăr ar fi fugit de pe Câmpul Mierlei, ar fi fost socotit un învins; însă pentru că a rămas pe locul său şi a căzut, el este socotit învingător. Adam a pierdut credinţa în rai; Iov şi-a întărit credinţa plin de bube pe gunoi. Profetul Ilie niciodată nu a spus: foamea mă împiedică să fiu ascultător faţă de Dumnezeu; nici împăratul David n-a spus: coroana mă împiedică să ascult de Dumnezeu. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)
Ce adevărat este! Câţi nu spun: dacă aş fi în mănăstire, aş face mai mult pentru suflet, sau: dacă aş fi în ţară şi nu în Spania, aş şi mai aprins în credinţă, sau: dacă nu aş lucra zece ore la patron, m-aş ruga mai mult... Dar cine ne împiedică să facem din casa noastra o mănăstire? Cine ne împiedică să trăim în spirit ortodox, chiar dacă suntem în Spania, sau Italia? Cine ne împiedică să zicem "Doamne Iisuse" în cele zece ore, când muncim la patron? Au nu zice psalmistul David: "În tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al pe Domnul". |
|
|
Despre moarte |
6 noiembrie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Distanţa |
5 noiembrie 2011 |
|
Toate lucrurile ţine-le la oarecare distanţă, numai sufletul apropie-l cât mai mult de Dumnezeu. Dacă torni apă peste foc, nu vei mai avea nici apă, nici foc. Dacă doreşti averea altuia, o vei urî pe a ta şi pe amândouă le vei pierde. Dacă te apropii tot aşa de mult de servitoare cât de soţie, nu vei avea nici servitoare, nici soţie. Dacă bei adesea pentru sănătatea altuia, o vei pierde şi pe a ta. Dacă numeri mereu banii altuia, tot mai puţini vei avea tu. Dacă numeri mereu păcatele altora, ale tale se vor înmulţi. Dacă goneşti şi ajungi vulpea, vei întoarce cocoşul; însă dacă goneşti şi ajungi ursul, nu eşti sigur că te vei întoarce şi tu. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Libertatea |
4 noiembrie 2011 |
|
Dacă doreşti libertatea, atunci încearcă mai întâi să te eliberezi de tine însuţi. Dacă pentru ştiinţă şi cunoştinţă a fost valabilă ca regulă culminantă „cunoaşte-te pe tine însuţi”, pentru morală este valabilă ca regulă culminantă: dezrobeşte-te de tine însuţi! Dacă vrei să ajungi la libertate prin revoluţie, fă mai întâi revoluţie în tine însuţi; şi te vei încredinţa apoi că toate celelalte revoluţii sunt de prisos. Dacă vrei să ajungi la libertate prin război, porneşte mai întâi război împotriva ta însuţi; şi dacă vei duce acest război la bun sfârşit, atunci te vei convinge că toate celelalte războaie sunt de prisos. Spui, nu-i aşa, că doreşti libertatea? Atunci trebuie să stai alături de Dumnezeu împotriva ta însuţi şi împotriva lumii. Mai întâi împotriva ta, deoarece în tine se află principalul câmp de război împotriva lumii. Dacă vei învinge lumea aici, în tine însuţi, pe câmpul de luptă, ai învins-o pe toate liniile. Iar dacă o învingi pe toate liniile, dar fără să o învingi şi în tine însuţi, ea va rămâne neînvinsă în fortăreaţa ei principală. Dacă nu te învingi pe tine însuţi, vei reuşi doar să sari dintr-o închisoare în alta, dintr-o colivie în alta, cu toate celelalte biruinţe câştigate de tine. Şi libertatea socială, şi libertatea naţională, şi libertatea de stat, ca şi libertatea internaţională, fără libertatea de sine, sunt numai numirile amăgitoare şi mincinoase ale diferitelor închisori, ale diferitelor colivii. Eliberează-te de tine însuţi şi vei fi în afara tuturor închisorilor şi a tuturor coliviilor. Când cel închis vrea să fugă din închisoare, nu se trudeşte să dărâme mai întâi zidurile din jurul închisorii; ci mai întâi să dărâme zidul propriei sale celule. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Entuziasm şi fanatism |
3 noiembrie 2011 |
|
Entuziasmul e foc, dar şi fanatismul e foc. Însă primul este foc fără fum, iar al doilea este ardere cu fum. Entuziasm înseamnă: omul întreg, îndreptat înainte, fără a privi înapoi. Când raţiunea judecă, inima îndrăgeşte şi sufletul vrea, atunci omul se întregeşte şi ca o putere unită porneşte la fapte mari. Un astfel de om este o mare putere în această lume, mai mare chiar decât i se pare omului că este. Entuziastul este iubitor de oameni. Când entuziasmului i se alătură ura împotriva anumitor oameni, acesta nu mai este entuziasm, ci fanatism, întocmai ca atunci când se aprinde primăvara grămada de gunoi şi de sub gunoi se ivesc şerpii deşteptaţi, aşa este şi fanatismul. Entuziasmul este totdeauna puterea care zideşte şi creează. Toate marile organizaţii sociale, arta, toate mişcările curat umaniste şi aducătoare de mântuire, toate acestea sunt create cu entuziasm. Nu trebuie să se uite niciodată faptul că nu există entuziasm fără iubire de oameni. Fanatismul îşi arată întreaga lui putere în trei cazuri: în politica de partid, în revoluţii şi în război. Precum se deosebeşte ziua de noapte, aşa se deosebeşte entuziasmul de fanatism. Primul este cârmuit de dragoste şi zideşte; al doilea este cârmuit de ură şi dărâmă. Primul este sobornicesc, universal; al doilea este exclusivist, sectar. Unui fanatic îi lipseşte întotdeauna ceva; când raţiunea, când inima. Entuziastul este totdeauna un om întreg. Ia seama, suflete, să nu fi ştirbit, şi entuziasmul tău să se prefacă în fanatism. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău) |
|
|
Cauza |
2 noiembrie 2011 |
|
Un copăcel, ce fusese sădit de tatăl unui băieţel, a crescut odată cu acesta. Şi băieţelul ţinea tare mult la pomişor, purtându-i mult de grijă şi udându-l. Dar, s-a întâmplat ca odată, acel copăcel să se îmbolnăvească, veştejindu-i-se tot mai multe frunze. Băiatul era tare necăjit din pricina aceasta, şi zilnic îl îngrijea smulgându-i frunzele cele uscate şi stropindu-l cu apă proaspătă. Într-una din zile, însă, copăcelul şi-a plecat vârful către copil spunându-i: Boala ce mă vatămă pe mine stă în rădăcinile mele. De aceea, dacă vrei să mă lecuieşti, să cauţi la rădăcină şi frunzele mele vor înverzi din nou. Şi săpând la rădăcinile copăcelului, copilul a dat acolo peste un cuib de şobolani, ce îl tot rodeau. Şi îndepărtând toţi şobolanii de la rădăcinile pomişorului, copilul i-a redat pomişorului puterea şi speranţa de viaţă.
La fel se întâmplă şi când suferă semenii noştri. Numai un om neînţelept se uită doar la semnele exterioare ale suferinţei, în ele căutând şi leacul. Leacul întotdeauna trebuie administrat la rădăcini, tot de aici trebuie înlăturată pricina bolii, căci apoi, urmările dispar de la sine. Deci trebuie tratată cauza şi nu efectul. De exemplu, când auzim la un copil vorbe urâte, degeaba încercăm noi să îl oprim de la acest păcat, dacă nu înlăturăm cauza, adică anturajul rău în mijlocul căruia petrece copilaşul. |
|
|
Tabloul |
1 noiembrie 2011 |
|
Cu mulţi ani în urmă, în vitrina unei librării, zile la rând, a stat expus un tablou obscen. Nu-l cumpăra nimeni. Un domn, ce zilnic trebuia să treacă pe acolo cu copiii săi, intrând odată în librărie s-a interesat de preţul tabloului cu pricina. Librarul, aducând numaidecât tabloul, a început a lăuda arta pictorului. Apoi a spus şi omului preţul ce trebuie să-l plătească pentru a-l putea avea. Deşi preţul tabloului nu era unul de neglijat, omul a făcut efortul de a-l cumpăra, apoi rupându-l în bucăţi a spus către librar: - De acum nu mai trebuie să mă ruşinez a trece cu copii mei prin dreptul vitrinei dumitale…
Aceasta era odată… Acum stau la televizor împreună părinţii şi copii, şi privesc scene, filme şi programe imorale fără nicio jenă, iar tarabele şi chioşcurile cu reviste „deocheate” sunt la tot pasul şi nu s-a găsit niciun tată care să ia poziţie faţă de aceste tablouri imorale, ba dimpotrivă, ele sunt deliciul tăticilor. Consecinţele, din păcate, nu au întârziat să apară. Le ştiţi prea bine. |
|
|
vezi şi |
|