|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Sfântul Apostol Andrei - predică |
30 noiembrie 2009 |
|
Astăzi, la 30 noiembrie, prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul romanilor, care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea şi la Gurile Dunării. Sfântul Apostol Andrei era frate după trup cu Sfântul Apostol Petru, fiii lui Iona, din cetatea Betsaida Galileei, şi se îndeletniceau cu pescuitul. La început, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi, auzind de întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, s-a dus în Capernaum, unde locuia Domnul şi L-a întrebat: Învăţătorule, unde locuieşti? Iar Domnul i-a răspuns: Vino şi vezi! (Ioan 1, 38-39). Şi a rămas cu El în ziua aceea. Astfel, Sfântul Apostol Andrei a fost cel dintâi chemat la vestirea Evangheliei lui Hristos. Nu după multe zile, Andrei şi Simon-Petru se aflau într-o corabie cu tatăl lor, Iona; voiau să plece pe mare la pescuit peste. Atunci Fiul lui Dumnezeu i-a chemat pe amândoi la apostolie, zicându-le: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni! (Matei 4, 19). Din clipa aceea au lăsat toate şi au urmat lui Hristos până la moarte şi înviere, fiind martori ai minunilor şi Învierii Lui. Iar după înălţarea Sa la cer, trăgând sorţi unde să plece fiecare la vestirea Evangheliei, Sfântului Apostol Andrei i-a căzut sorţul să încreştineze mai ales ţările din jurul Marii Negre. Deci, mai întâi a creştinat Armenia, Iviria şi Sciţia Mare, adică Ucraina de astăzi, înfigând Sfânta Cruce pe locul unde este Kievul. Apoi a creştinat Crimeea, sudul Basarabiei şi, trecând pe la Gurile Dunării, a zăbovit mai mult la Tomis, unde a botezat pe mulţi din Sciţia Mică, adică Dobrogea de azi. El a stat cu ucenicii săi într-o peşteră din apropiere, unde făcea Sfânta Liturghie, de teamă paginilor închinători la idoli. Peştera poartă numele Sfântului Apostol Andrei până astăzi şi se afla în comună Ion Corvin din sud-vestul judeţului Constantă. Astăzi s-a construit acolo o mânăstire mare cu hramul "Sfântul Apostol Andrei". După ce a hirotonit episcopi şi preoţi la Tomis - Constantă de azi - Sfântul Apostol Andrei a trecut prin Tracia - Bulgaria de azi -, prin Macedonia, prin Grecia şi a ajuns în Peloponez unde a zăbovit doi ani în oraşul Patras. Aici a creştinat pe mulţi închinători la idoli, a făcut nenumărate minuni, a dărâmat capiştile idolilor şi a mărturisit pe Hristos cu multă putere. Văzând aceasta ighemonul cetăţii ce se chema Egheat, l-a prins, l-a bătut tare şi l-a aruncat în temniţă cu unii din ucenicii săi. Apoi, văzând că mulţi credeau în Hristos prin Sfântul Apostol Andrei, l-a condamnat la moarte prin răstignire pe cruce în formă de X, dându-şi sufletul în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos la 30 noiembrie, pe timpul împăratului Nero.
Iubiţi credincioşi,
Aceasta este viaţa şi pătimirea, pe scurt, a Sfântului Apostol Andrei. El a urmat în toate lui Hristos, Mântuitorul lumii. A vestit Evanghelia în multe ţări, a dărâmat capiştile idoleşti, a botezat nenumăraţi creştini, a întemeiat biserici, a hirotonit diaconi, preoţi şi episcopi şi a adus la credinţa în Hristos mai multe ţări, printre care şi ţara noastră. Deci noi romanii avem Biserică de origine apostolica, întemeiată în primul secol, după înălţarea Domnului la cer. Noi nu suntem creştinaţi că popoarele slave către sfârşitul primului mileniu, pentru că noi suntem din început aici în Carpaţi şi la Gurile Dunării, pe când ungurii au venit în Europa în secolul IV, din Mongolia şi s-au creştinat în anul 950 de Ştefan cel Sfânt; iar slavii au venit şi ei prin secolele VII - VIII din nord-estul Asiei şi s-au creştinat mai târziu - bulgării, în anul 864, sârbii, în anul 868 şi ruşii în anul 988. Aşa a rânduit pronia divină ca să primim credinţă creştină direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade să fim permanent recunoscători.
Iubiţi credincioşi,
Să dăm slava lui Dumnezeu că ne-a rânduit pe Sfântul Apostol Andrei să ne creştineze şi să ne unească cu Hristos prin Botez şi pocăinţă. Suntem o ţară creştină de origine apostolica. Să ne facem vrednici de această ţară. Să păstrăm cu sfinţenie poruncile Domnului scrise în Sfânta Evanghelie şi propovăduite de Apostoli. Fără povăţuitori nu ne putem mântui şi fără preoţi buni rătăcim calea pocăinţei. Dar dacă ascultăm de Domnul, ascultăm şi de Biserică. Sfântul Apostol Andrei ne-a creştinat şi a săvârşit prima Sfânta Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire. Să ascultăm de Sfinţii Apostoli că de Însuşi Hristos. Să ascultăm de episcopi şi de preoţi că de Apostoli, că ei vor da seama pentru sufletele noastre. Să nu lipsim de la biserică în sărbători, că aici este Hristos cu toţi sfinţii. Aici este mântuirea noastră, bucuria noastră, viaţa noastră. Să nu ascultăm pe trimişii lui antihrist, care se leapădă de Biserică, de Cruce şi de toate cele sfinte. Apoi sunteţi datori să învăţaţi copiii frica Domnului. Să faceţi misiune şi apostolat prin şcoli, prin spitale, prin casele creştinilor, prin milostenii şi cărţi sfinte ortodoxe. Dar mai ales în casele dumneavoastră. Să trăim cu Hristos, să ajutăm la mântuirea copiilor noştri şi a celor din jur şi nimic să nu facem fără episcop, fără preot, fără duhovnic. Ei sunt apostolii noştri pe pământ. De vom face aşa, vom dobândi mântuirea sufletelor noastre, cu rugăciunile Maicii Domnului şi ale Sfântului Apostol Andrei. Amin Părintele Cleopa Ilie |
|
|
Păzirea poruncilor |
29 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXX-a după Rusalii Descarcă predica în format ".doc"
|
|
|
Cele şapte nuiele |
28 noiembrie 2009 |
|
Un tată avea şapte fii care, deseori, nu se împăcau, nu se ajutau. Lucrul acesta îl frământa foarte mult pe acest tată şi nu ştia cum să procedeze ca să-i facă să înţeleagă că numai uniţi vor fi puternici în faţa vrăjmaşilor. Tot stând el aşa pe gânduri, îi veni o idee. Într-o zi, bătrânul tată îi chemă pe fiii săi laolaltă, le puse înainte şapte nuiele viguroase, care erau bine legate, şi le spuse: "Cine va reuşi să rupă acest mănunchi de nuiele, aceluia îi voi da 100 de talanţi". Unul după altul îşi încercară dibăcia şi puterile, dar niciunul nu reuşiră. Neputând rupe mănunchiul de nuiele, recunoscură cu toţii: "Nu merge, nici nu e posibil!" "Ba da, le spuse tatăl, nu este nimic mai uşor!" Desfăcu legăturile şi rupse toate nuielele, una după alta, cu cel mai mic efort. "Aşa, bineînţeles că este uşor, îi spuseră fiii săi. Aşa şi un copil ar fi putut să le rupă!" Tatăl însă le spuse: "Aşa cum este cu aceste nuiele, la fel este şi cu voi. Atâta timp cât veţi fi împreună, bine legaţi cu legătura dragostei, veţi trăi cum nu se poate mai bine şi nimeni nu vă va putea dezbina. Dar dacă legătura înţelegerii şi dragostei, care vă uneşte, se va rupe, atunci se va întâmpla şi cu voi ca şi cu nuielele care zac rupte aici înaintea voastră, pe pământ". |
|
|
Cuvinte de aur (10) |
27 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Despre invidie
|
|
|
Sfântul Stelian |
26 noiembrie 2009 |
|
Sfântul Stelian este considerat protector al pruncilor şi al familiei creştine în general. Viaţa sa de rugăciune şi râvna duhovnicească l-au învrednicit de darul facerii de minuni, vindecându-i mai ales pe copiii chinuiţi de diferite boli. S-a născut la Adrianopolis, în provincia Paflagonia din Asia Mică (pe teritoriul Turciei de astăzi). Provenind dintr-o familie săracă, Stelian a fost nevoit să-şi câştige singur existenţa. Însă ceva în adâncul sufletului îl îndemna să se retragă din lume şi să-i slujească lui Dumnezeu, cel care nu-l părăsise niciodată la nevoie. Nu e lipsit de importanţă faptul că Sf. Stelian a trăit în „secolul de aur” al creştinismului, caracterizat, printre altele, de încetarea persecuţiilor, de sistematizarea adevărurilor de credinţă şi de o viaţă ascetică înfloritoare. Cu toate că singurătatea îl atrăgea, Stelian nu s-a îndepărtat întru totul de societate, datorită dragostei lui pentru semeni, preferând să fie printre ei spre a-i ajuta, şi abia apoi să se întoarcă în chilia sa, pentru a se odihni. Într-o noapte, în timp ce se ruga, Stelian a simţit prezenţa lui Dumnezeu şi a fost copleşit de slava Duhului Sfânt. Nu se ştie exact ce s-a întâmplat atunci în chilia lui, însă cert este faptul că în ziua următoare chipul său iradia de o bucurie profundă şi era copleşit de o linişte sufletească pe care n-o mai cunoscuse până atunci. Totul avea să se desluşească atunci când Stelian a întâlnit un copil bolnav, pe care încerca să-l consoleze, ca de obicei, iar când şi-a pus mâna peste creştetul copilului, a simţit puterea lui Dumnezeu trecând prin mâna sa. Copilul şi-a revenit imediat şi, de atunci înainte, Stelian simţea orice suferinţă sufletească de la mare distanţă. În scurt timp, chilia lui a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru bolnavi şi suferinzi, dintre care mulţi se însănătoşeau, nu numai prin puterea mâinii sale, ci şi prin credinţa lor puternică, fără de care ar fi rămas fără nicio speranţă de vindecare. Deşi nu studiase la şcoli înalte, Stelian s-a dovedit a fi şi un învăţător erudit. Se spune că multe familii îşi încredinţau copiii lui Stelian spre a fi călăuziţi către Dumnezeu. Şi probabil că acesta a constituit primul centru social, unde mamele îşi puteau lăsa copiii, în timp ce se ocupau de alte treburi casnice. Astfel, Sfântul Stelian avea să devină patronul spiritual al nou-născuţilor şi al familiei în general. Grija pentru copii se reflecta mereu pe chipul său vesel. Întotdeauna era binevoitor şi plin de dragoste faţă de semeni. Aşa l-au ajuns bătrâneţile pe Sfântul Stelian, care a trecut la Domnul într-o linişte sufletească deosebită, dându-i slavă lui Dumnezeu pentru toate. Biserica Ortodoxă îl pomeneşte în calendar la 26 noiembrie. |
|
|
Inelul Sfintei Ecaterina |
25 noiembrie 2009 |
|
Am cunoscut o tânără care avea mare evlavie la Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina. Ea mi-a povestit că, odată, stând de vorbă cu soacra doamnei la care lucra, i-a zis că ar dori să meargă şi ea la Sinai, la moaştele Sfintei Ecaterina. Atunci acea doamnă a început să râdă şi i-a zis: – Cum poţi să mergi tu acolo, deoarece nu ai nici bani, nici acte. Asta ar fi imposibil! – Dacă vrea Maica Domnului şi Sfânta Ecaterina, mă ia pe sus şi ajung acolo fără bani şi fără acte. Cine merge acolo primeşte ca binecuvântare un inel şi dacă o să vrea sfânta, o să mă ajute şi pe mine, a zis ea. În ziua următoare era 25 noiembrie, ziua Sfintei Ecaterina. Tânăra s-a dus la biserică împreună cu soacra doamnei. La sfârşitul Sfintei Liturghii, vede că se apropie de ea o femeie tânără, îmbrăcată simplu şi modest, o priveşte cu blândeţe şi-i zice: – Ştiu dorinţa ta şi ştiu că doreşti să ai acest inel, şi Dumnezeu vrea… Nu a mai continuat, ci i-a pus pe deget un inel şi a dispărut fără urmă, deoarece venise şi doamna respectivă să vadă ce se întâmplă. Fata, luând inelul, simţea că pluteşte de bucurie. Apoi ridicându-şi privirea şi vrând să-i mulţumească femeii necunoscute, nu a mai văzut-o; dispăruse. A căutat-o prin toată biserica, dar nu a găsit-o. Atunci şi-a dat seama că a fost Sfânta Ecaterina. Soacra doamnei, văzând aceasta, a rămas fără grai, nemaiîndrăznind să zică ceva. Pe inel scria: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Povestiri Duhovnicesti - Monah Pimen Vlad |
|
|
E vremea postului |
24 noiembrie 2009 |
|
Aveţi răbdare şi vedeţi acest material până la capăt. Veţi dobândi mult folos.
|
|
|
Cuvinte de aur (9) |
23 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Lupta cu păcatul
|
|
|
Bogatul lacom - predică |
22 noiembrie 2009 |
|
Nebunule! În noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi! (Luca XII, 20)
Fraţi creştini,
Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie a Domnului nostru Iisus Hristos cuprinde în ea comori ce niciodată nu se sfârşesc. Cuprinsul ei este ca o livadă plină de roade bogate pentru toată lumea. Ea este izvor de apă curată, cristalină pentru mii şi milioane de suflete însetate. Ea este făclie de lumină pentru toate veacurile... continuare |
|
|
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului |
21 noiembrie 2009 |
|
Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i cântam: Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului.
Cuvânt de învăţătură adresat copiilor de către Sf. Ioan Maximovici
Dragi copii!
Începând din această zi, cântăm la slujbele bisericeşti: „Hristos se naşte, măriţi-L !” Aceste cuvinte ne vestesc Naşterea lui Hristos şi, astfel, suntem chemaţi să ne pregătim să-L întâmpinăm. Ce înseamnă această pregătire? înseamnă că trebuie să ne aducem sufletul în starea de a fi, cum s-ar spune, iesle pentru Copilul Hristos. Praznicul are rolul de a ne ajuta să facem acest lucru. La sfârşitul Postului Crăciunului, Biserica slăveşte în mod deosebit pe cei trei tineri şi pe prorocul Daniil, arătându-i a fi pilde vrednice de urmat. Şi cum au devenit ei vestiţi? Ştiţi, când erau copii şi creşteau la curtea regelui Nabucodonosor, s-au lipsit de toate mâncărurile alese de la masa regelui, mâncând numai zarzavaturi, ca să nu calce legea Bisericii Vechiului Testament. Dumnezeu i-a răsplătit pentru asemenea înfrânare şi supunere faţă de legea Bisericii, dăruindu-le înţelepciune, cu care şi-au întrecut toţi semenii. Prin post, sufletele lor s-au întărit şi astfel au putut să respingă poruncile regelui de a se închina unui idol. Şi atunci când, din pricină că nu s-au supus poruncilor păgâneşti, cei trei tineri au fost aruncaţi într-un cuptor încins, iar Daniil, în cuşca leilor, Domnul i-a apărat de tot răul. În fiecare zi la Utrenie se cântă imne despre acest lucru, reamintindu-ne de eroismul acelor tineri şi dându-ni-i drept pildă. Copii ! Vă găsiţi acum într-o situaţie asemănătoare cu aceea a tinerilor din Babilon. Suntem înconjuraţi de oameni care nu cunosc Credinţa Ortodoxă şi nu se supun legilor Bisericii. Vă găsiţi în faţa unei alegeri – ori să vă ghiftuiţi cu toate mâncărurile oprite de Biserică, ori, asemenea lui Anania, Azaria şi Misael, să lepădaţi cu voie liberă ceea ce este oprit. Cu cine vreţi să fiţi – cu aceşti tineri sau cu cei care erau împotriva lor? Vreţi să-i urmaţi pe aceşti sfinţi care aveau vârsta voastră sau vreţi să apucaţi calea cea largă, dispreţuind toate regulile ? Cei trei tineri au avut nevoie de foarte multă bărbăţie şi tărie de caracter pentru a ţine legile Bisericii şi tradiţiile strămoşeşti – la urma urmei, erau numai patru în mijlocul unei mulţimi nenumărate de necredincioşi. Pentru aceasta, Domnul, în mila Sa, i-a proslăvit înaintea întregii lumi pentru toate veacurile. Domnul vă va răsplăti şi pe fiecare dintre voi, dacă veţi urma pilda acestor tineri. Oricând simţiţi ispita de a vă face pe plac mâncând ce mănâncă alţii care nu cunosc legile dumnezeieşti ale Bisericii lui Hristos, amintiţi-vă de Daniel şi de cei trei tineri. Apoi daţi-vă singuri răspuns – sunteţi cu ei, sunteţi gata să îi urmaţi şi să fiţi sub ocrotirea lui Dumnezeu sau vă interesează mai mult să vă bucuraţi de lucruri dulci care pot părea nevătămătoare, însă care ne fac, de fapt, să încălcăm ceea ce i-a făcut pe acei tineri puternici, slăviţi şi de neînvins. Cu cine sunteţi, copii, şi cui vreţi să-i urmaţi ? Domnul să vă apere de ispite, să vă dea tărie şi Sfântul Tihon din Zadonsk să vă înveţe să mergeţi pe drumul cel bun. Binecuvântarea Domnului să fie cu voi cu toţi, dragii mei copii.
Cu dragoste, Arhiepiscopul Ioan |
|
|
Cuvinte de aur (8) |
20 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Îndemn la veghere
|
|
|
Cuvinte de aur (7) |
19 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Primejdiile sufleteşti
|
|
|
Migdalul |
18 noiembrie 2009 |
|
Un migdal crescuse drept şi privea cu mândrie la crengile sale. Într-o zi, o ciocănitoare poposi pe ramurile acestui migdal. Îşi puse urechea la coaja copacului şi auzi zgomotele multor viermişori. Cu ciocul său ascuţit făcu numaidecât o gaură în tulpină, scoase viermişorii afară şi-i răpuse. Migdalul se supără. Lui îi plăcea ca în ramurile sale să se aşeze şi să se odihnească numai papagali multicolori şi alte păsări încântătoare la vedere şi la auz. Vizita ciocănitoarei deloc nu l-a încântat. Pe lângă faptul că era prea sobră la vedere, pe deasupra îl mai şi înţepa şi-i făcu o gaură în tulpină. De aceea nu putea s-o suporte şi-a tot ocărît-o, până când ciocănitoarea zbură în altă parte. Viermişorii creşteau din ce în ce mai mult, se înmulţiră şi treptat-treptat distruseră miezul tulpinii. Dar migdalul nu simţi nimic. Într-o zi veni vântul şi-l trânti la pământ, iar sfârşitul i-a fost într-un cuptor încins, părăsit de toţi papagalii.
Aşa sunt şi unii oameni, precum migdalul. Nu le place să fie “înţepaţi”, ci doar lăudaţi. Ei se simt bine în compania “papagalilor”. |
|
|
Cuvinte de aur (6) |
17 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Alte întrebări
|
|
|
Cuvinte de aur (5) |
16 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Despre dragoste
|
|
|
Samarineanul milostiv - predică |
15 noiembrie 2009 |
|
Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el
şi văzându-l, i s-a făcut milă (Luca X, 33).
Au trecut aproape 2000 de ani, de când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a istorisit parabola aceasta a omului căzut între tâlhari. Şi totuşi de atunci şi până astăzi, o mulţime de oameni au căzut şi cad mereu între tâlharii nu numai trupeşti, ci şi sufleteşti... continuare |
|
|
Sunteţi ortodocşi? |
14 noiembrie 2009 |
|
Un creştin, mergând într-un salon de spital, cu anumite probleme, a intrat în discuţie cu bolnavii, întrebându-i despre cele sufleteşti şi îndemnându-i la o viaţă creştinească plăcută lui Dumnezeu. Şi i-a întrebat: - Sunteţi toţi ortodocşi? - Daaa! Au răspuns ei într-un cor. După ce le-a spus el multe din ale credinţei, după le-a spus câteva istorioare din tezaurul ortodox, mult savurate de bolnavi, un bătrân se ridică pe coate şi-l întrebă pe misionarul nostru: - Nu vă supăraţi, dar dumneavoastră ce credinţă, ce religie aveţi? - Păi cum, măi, oameni buni, vă îndemn de atâta timp să mergeţi pe calea ortodoxă şi mă întrebaţi de ce religie sunt! Sunt ortodox, bineînţeles! - Am crezut că sunteţi adventist, spuse sincer bătrânul, căci noi n-am mai auzit lucrurile astea. Păi de unde să le afle, dacă nu mergea la biserică. Se trezise la vârsta aceasta, la 77 de ani, cu nişte noţiuni străine pentru el. De aceea este bine, ca pe unde mergem, să le vorbim oamenilor despre Dumnezeu, căci mulţi îmbătrânesc în neştiinţă. Şi suntem datori să facem acest lucru, să îndemnăm la credinţă, chiar dacă suntem simpli mireni. Ce v-am spus mai sus e fapt adevărat. Poate vă vine să râdeţi de această atitudine a bătrânului, dar eu zic că e de plâns. Să-i spui tu unui om cele de folos spre mântuirea sufletului, iar el să te vadă ca venit din altă lume, să te vadă ca pe un vrăşmaş, ca pe un „lup”. Iar când vin „lupii îmbrăcaţi în piei de oaie” să vezi ce uşor sunt racolaţi, unii. Ce e de făcut? Să ne fie milă de fraţii noştri şi să-i ajutăm, cu smerenie, după măsura talantului care ne-a fost încredinţat, căci ne va întreba Hristos de talant; ce-am făcut cu el. |
|
|
Cuvinte de aur (4) |
13 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Întrebări şi răspunsuri
|
|
|
Cuvinte de aur (3) |
12 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Fericiţi cei ce plâng
|
|
|
O minune a Sfântului Mina |
11 noiembrie 2009 |
|
Un şchiop şi o femeie mută şedeau lângă biserica sfântului, împreună cu alţii mulţi, pentru tămăduire. Iar la miezul nopţii, când dormeau toţi, sfântul s-a arătat ologului şi i-a zis: "Apropie-te încetişor de femeia cea mută şi o atinge pe dânsa la picior". Iar şchiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, oare desfrânat sunt eu, de-mi porunceşti aceasta?" Iar sfântul i-a zis şi a doua oară şi a treia oară: "Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui". Iar ologul s-a târât, după porunca sfântului şi a atins-o pe cea mută la picior; iar ea deşteptându-se, a început a striga, supărându-se asupra şchiopului, care temându-se de ea, s-a sculat şi sărind, a fugit. Apoi au cunoscut amândoi vindecarea lor, că şi femeia cea mută a vorbit şi omul cel olog a sărit ca cerbul; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Mina. |
|
|
Înmulţirea păcatului |
10 noiembrie 2009 |
|
Am auzit că se publică frecvent în mass-media ştiri şi imagini care surprind anumite persoane în posturi imorale, adică în luare de mită, în beţie, în desfrânare sau în alte păcate. Cele mai savurate dezvăluiri, însă, sunt cele în care sunt implicate feţele bisericeşti. Da, şi oamenii Bisericii pot să păcătuiască, pentru că tot oameni sunt şi ei, şi mai ales pe ei îi ispitesc diavolii. Însă marea majoritate a lor sunt oameni morali, iar dacă un procent infim se abate de la morala creştină, aceasta nu înseamnă că tot sistemul e putred. Există oare pădure fără uscături? Există, oare, pe lumea aceasta vreo instituţie perfectă, cu oameni sută la sută morali? Indiferent de vrednicia preotului, serviciile pe care le face sunt valabile, aşa cum într-o instituţie oarecare, să zicem o primărie, dacă primarul este un beţiv sau un hoţ, oare un certificat sau un alt document pe care-l soliciţi primăriei, semnat şi parafat de către primar, nu este valabil? Ba este, indiferent de moralitatea primarului. Aşa este şi in plan bisericesc. Cine a greşit, cine a păcătuit are posibilitatea să se pocăiască, să se îndrepte. Şi avem multe exemple de oameni , care, după ce au căzut, şi-au venit în fire, iar unii dintre ei au devenit chiar sfinţi trecuţi în calendar. De exemplu, Sf. Maria Egipteanca, Sf. Maria Magdalena, Sf. Pelaghia, tâlharul de pe cruce şi atâţia călugări îmbunătăţiţi, precum citim în Pateric, care din pizma diavolului au căzut, dar s-au ridicat şi au ajuns chiar să săvârşească minuni, după aceea. Acel tânăr monah de la Patriarhie, atât de mediatizat, care din îndemnul vrăşmaşului a căzut într-un păcat atât de greu, să fim siguri că, pentru ruşinea suferită, se va îndrepta, se va pocăi şi Milostivul Dumnezeu îl va primi, însă ce se vor face aceia care au înmulţit păcatul lui, difuzându-l pe posturile de televiziune şi pe internet? Mai bine le-ar fi fost celor din mass-media să cadă în păcatul acelui monah, decât să înmulţească prin publicitate păcatul lui. Aceştia care fac publice păcatele altora, au mici şanse de iertare, căci au înmulţit de milioane de ori păcatul aceluia, smintind milioane de oameni, derutându-i de la dreapta credinţă, de la încrederea în oamenii Bisericii. Despre aceştia spune Hristos: „…cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi să fie aruncat în mare” (Mc. 9,42). Am văzut cu ochii mei oameni derutaţi de mass-media. Zilele trecute am fost la cabinetul unui medic pentru probleme curente de sănătate şi l-am văzut pe acesta foarte revoltat împotriva Bisericii. Eu îl ştiam un om echilibrat, cu frică de Dumnezeu, dar de data aceasta era tare derutat şi n-am îndrăznit să-l întreb despre ce este vorba, ca să nu-i accentuez starea de repulsie. La fel şi la serviciu mi-au zis unii: „Aţi văzut nea Radu…” Noi, fraţilor, să fim tari în credinţă, să luăm apărarea Bisericii, căci vrăşmaşii ei se luptă pe toate fronturile ca să o surpe. Să nu mai privim, să nu mai înghiţim toate mizeriile ce se dau în mass-media, într-o acţiune concertată pentru discreditarea Bisericii noastre strămoşeşti. Mai bine să ne rugăm pentru noi şi pentru păstorii noştri, care se expun pentru noi la atâtea pericole în acest război nevăzut cu puterile întunericului. Iar dacă se întâmplă în acest război să mai cadă câte unul din frunte, noi nu trebuie să renunţăm la luptă, …căci cu noi este Dumnezeu. |
|
|
Cuvinte de aur (2) |
9 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Omul cel nou intru Hristos
|
|
|
O dublă sărbătoare |
8 noiembrie 2009 |
|
DUMINICA A XXIV-A DUPĂ RUSALII - Predică Sinaxar 8 Noiembrie
În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup. |
|
|
Cuvinte de aur (1) |
7 noiembrie 2009 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Pilda celor zece fecioare
|
|
|
Sub chipul săracului |
6 noiembrie 2009 |
|
Părintele Arsenie Boca, un gigant al vieţii spirituale în trăire şi-n învăţătură, spunea că Domnul Iisus Hristos vine în viaţa noastră din vreme în vreme, ca persoană, ca să nu se uite adevărul absolut al existenţei Sale. Şi Sfinţia Sa L-a întâlnit de câteva ori pe Domnul Hristos, iar lucrul acesta l-a şi schimbat ca om. Părintele fost trimis în Basarabia la Chişinău, ca să înveţe metaloplastia şi să facă icoane acoperite cu metal. Atunci a avut loc şi cedarea Basarabiei către Rusia (1940). Ruşii au lăsat o singură zi în care cine voia putea să plece. Părintele Arsenie Boca a ajuns la ultimul tren. Oamenii se împingeau disperaţi să ajungă în tren, renunţau şi la bagaje numai să nu rămână la ruşi. Şi el avea un mic bagaj şi o franzelă care să-i ţină de foame până ajunge la mănăstire. Privind cu milă la oamenii ce se îmbulzeau, a văzut aproape de el pe cineva îmbrăcat sărăcăcios şi care se uita şi el cu atâta milă la acei oameni, cum nu mai văzuse în viaţa lui aşa ceva. Atâta durere exprimau ochii aceluia, încât primul gest al părintelui Arsenie a fost să se aplece să ia franzela şi să i-o dea lui. Dar, în acele fracţiuni de secundă cât s-a aplecat să ia franzela, acel om a dispărut pur şi simplu. Când a întins mâna acela nu mai era! Atunci a avut un fior, un înţeles adânc: ERA HRISTOS! Era chipul de care vorbea Isaia, chipul durerilor, mielul care ia păcatele noastre... Spunea părintele Arsenie că atunci a înţeles multe lucruri, ceea ce într-o viaţă întreagă, chiar duhovnicească, n-ar fi putut înţelege. Când îl vezi pe Hristos viu şi adevărat, atunci şi credinţa devine vie, de nezdruncinat. Nu te clatini la orice vorbă a unora, nu te sminteşti la orice faptă, ci rămâi cu Hristos şi în Hristos.
Cine ştie de câte ori nu L-am întâlnit şi noi pe Hristos şi nu L-am băgat în seamă. Poate că L-am şi îmbrâncit, l-am judecat, am râs de veşmintele Lui sau am zis: “La muncă, nu la întins mâna!” Vedeţi, Părintele avea o singură pâine şi pe aceea a vrut să i-o dea săracului, fără să se mai gândească la sine, că nu va mai avea ce să manânce până la mănăstire. Aceasta este adevărata milostenie, când dai din raţia ta, nu când ai burta plină şi dai din surplusul tău. Când îţi dai haina de pe tine, cum a făcut Sfânta Parasceva, de dragul unei fetiţe sărmane. Când alini durerea altora, iat tu eşti mai bolnav decât ei, precum făcea Părintele Paisie Aghioritul, care ducea cu el un cancer. Aceasta este adevărată faptă de milostenie. Aceasta ne-a învăţat şi Părintele nostru Visarion, care era un bun prieten al Părintelui Arsenie Boca. Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi cu Sfinţii. |
|
|
Publicitate |
5 noiembrie 2009 |
|
Ce este o bancă, ştiţi desigur, însă de vei întreba pe cineva de pe stradă ce este o bancă, îţi va răspunde cu un umor amar: „Este o instituţie care îi sărăceşte pe cei nevoiaşi şi îi îmbogăţeşte pe cei avuţi”. Cunoaştem şi la noi în ţară atâtea bănci, care îşi fac reclamă şi te îmbie cu ofertele lor… atrăgătoare. Şi nu pomenesc pe vreuna, căci nu vreau nici să le fac publicitate şi nici nu vă îndemn s-aveţi de-a face cu ele. Cei care au bani mai mulţi, întotdeauna caută o bancă mai sigură pentru a-şi depune „economiile” şi pentru a obţine şi o dobândă cât mai bună, pentru că o parte dintre ei, după cum ştiţi din experienţa anilor trecuţi, au luat „ţeapă” (ca să folosesc un termen consacrat în lumea afacerilor). Printre atâtea bănci, care oricând pot da faliment, este şi o bancă sigură, pe care puţini bogaţi o cunosc. Ea are multe, foarte multe „filiale” în România. Cine îşi va depune banii aici, cu siguranţă nu îi va pierde, iar dobânda este foarte mare, mai ales acum în perioadă de criză. Vă voi divulga numele ei, cu rugămintea să-i faceţi publicitate. Ea se numeşte "HOUSE THE POOR - BANK" sau pe româneşte "CASA SĂRACULUI". Depuneţi banii aici şi nu veţi regreta. Ei, nu zic chiar pe toţi… |
|
|
Despre judecăţile lui Dumnezeu (2) |
4 noiembrie 2009 |
|
Am să vă arăt acum cum lucrează Dumnezeu în lume, căci nouă ni se pare că nu după vrednicia omului îi dă. Oamenii au obiceiul de a se judeca unii pe alţii. Măi, de ce îi merge bine ăluia care înjură, bea, fumează, e desfrânat şi totuşi e bogat, are copii sănătoşi, iar cutare om deşi e drept, cuminte, evlavios, îi merge tot rău, îi bolnavă soţia, copiii, animalele din ograda... şi uite aşa judecăm noi, oamenii... continuare |
|
|
Ce înseamnă alb? |
3 noiembrie 2009 |
|
Un om, care era orb din naştere, a cerut
odată un pahar cu lapte şi a întrebat pe cel care i l-a adus:
"Cum arată laptele?" I s-a răspuns:
"Laptele este un lichid alb". Orbul iar a întrebat:
"Dar ce înseamnă alb?" Omul i-a spus: "Albul
este culoarea lebedei". Orbul iar a întrebat: "Ce este o lebădă?"
Celălalt i-a răspuns: "Lebăda este o pasăre cu un gât îndoit". "Dar
ce înseamnă îndoit?" l-a întrebat orbul. Omul i-a răspuns: "O să îmi
îndoiesc cotul şi tu îl vei atinge şi vei înţelege ce înseamnă
îndoit". Orbul a atins cotul îndoit al omului şi a spus: "Aha, acum
ştiu cum arată laptele
şi ce înseamnă alb!"
Istorioara, desigur, v-a mişcat puţin, fiindcă sunt convins că, majoritatea celor ce-mi vizitează site-ul, sunt buni creştini, care caută mântuirea, cu sensibilitate duhovnicească. Ce tragedie pentru un om lipsit de vedere şi ce bucurie, ce dar mare de la Dumnezeu pentru cel care pot contempla creaţia lui Dumnezeu. Însă, după cum ştim, oamenii nu au numai ochi trupeşti, ci au şi ochi sufleteşti. Din păcate, mulţi oameni sunt lipsiţi de vederea sufletească, duhovnicească. Unii se nasc aşa – orbi din naştere – fără vedere spirituală, din motive ereditare, din părinţi lipsiţi de vedere duhovnicească. Aceştia, totuşi, au mari şanse de vindecare, dacă se tratează la “doctori” iscusiţi. Alţi oameni, deşi se nasc din părinţi cu vedere sufletească bună, pe parcurs, din neatenţie, îşi pierd “vederea”. Când unui om îi scade vederea trupească, nu stă aşa. Aleargă la medic, se tratează, îşi procură ochelari şi într-o oarecare măsură îşi recapătă vederea. Dar când i se îmbolnăvesc ochii cei sufleteşti, tot amână să meargă la “medic”, până când orbeşte complet. Şi nici cei din jur nu-l ajută. Dureros lucru este că unui astfel de orb, oricât i-ai explica ce înseamnă “alb”, ce înseamnă “lumină”, el nu mai poate pricepe. Unul ca acesta nu-L mai poate vedea pe Dumnezeu, fiindcă îi lipsesc ochii sufleteşti. El vede numai şi numai cu ochii trupeşti şi pentru el totul e numai materie. Grozavă orbire! Acesta este mai de plâns decât orbul din istorioară, lipsit de vederea trupească. Aşadar, fraţii mei, să ne îngrijim şi ochii cei trupeşti, dar cu mult mai mult pe ce sufleteşti!
Pentru cei interesaţi, simptomele scăderii vederii sufleteşti sunt acestea: când te supără „lumina Evangheliei”, când nu vezi necazurile altora, când nu mai vezi cărarea ce duce spre bisericuţă, când îi vezi pe cei de lângă tine răi, urâţi şi cu toate defectele (inclusiv soţia şi fraţii), iar pe tine te vezi în lumină, când nu mai distingi bine culorile, ajungând să confunzi negrul cu alb. Şi mai sunt şi altele. |
|
|
Am greşit! |
2 noiembrie 2009 |
|
Cum vă spuneam, am fost de câteva ori la slujbele speciale, canonice, pe care le face un părinte îmbunătăţit din părţile noastre. Este de folos ca din când în când să mai facem astfel de pelerinaje. E mai bine să apucăm noi mai înainte să-i cerem Domnului, pentru noi şi familiile noastre, sănătate, izbăvirea de duhurile răutăţii, de greutăţi, de necazuri, decât după ce ne învăluiesc. De obicei oamenii cer ajutorul lui Dumnezeu numai când ajung în mari necazuri trupeşti sau sufleteşti. Până atunci nu au nevoie de El. Trebuie să spunem că slujbe frumoase şi folositoare vom găsi în orice parohie, căci toţi preoţii sunt înzestraţi de sus cu aceeaşi putere. Desigur, contează jertfelnicia preotului, dar mai mult credinţa noastră. E un adevăr de necontestat că toţi oamenii sunt munciţi de unul sau mai multe duhuri necurate. Şi ştiţi şi dumneavoastră cum. Fiecare păcat are în spate un duh (demon): duhul mâniei, duhul curviei, duhul slavei deşarte, duhul clevetirii, duhul certurilor, al fumatului etc. Din dorinţa sinceră de a se folosi cât mai multă lume de darurile lui Dumnezeu, am încercat să spun şi altora, fără a face o laudă din aceasta, să-i îndemn la slujbele Bisericii, povestindu-le ce am văzut pe acolo, câte necazuri, câte probleme; oameni demonizaţi. Le-am spus că pentru a avea efect slujbele, părintele a spus să ţinem post negru până seara la orele 18, să citim Paraclisul Maicii Domnului, să facem patruzeci de metanii. Le-am spus că se stă în genunchi câteva ore (numai cine poate), dar recunosc ca am greşit, spunându-le toate acestea. Pe unii i-am înfricoşat, pe alţii i-am derutat, alţii nu m-au crezut şi majoritatea au refuzat să meargă. De ce? Dacă le-aş fi spus că acolo sunt fotolii, că părintele ne serveşte cu o bericică, şi nu cu aghiasmă, dacă le-aş fi spus că acolo sunt fete frumoase, sumar îmbrăcate, dacă le-aş fi spus că acolo e muzică bună, eventual cu tobe, şi nu… vocea răguşită a unui părinte jertfelnic, care de peste 40 de ani face Molitfele Sf. Vasile, dacă le-aş fi spus că acolo, după slujbă va fi o agapă din aia cu… grătare, credeţi că m-ar fi refuzat cineva? Dar cum altfel am putea să-i cerem iertare Domnului pentru păcatele noastre? Nu în genunchi? Oare n-a spus Hristos că demonii ies cu post şi cu rugăciune? Însă adevărul e că oamenii nu prea ar vrea să scape de ei, de patimi. Le place în compania lor. Să profităm de faptul că încă mai găsim oameni gata de jertfă. Şi dacă aţi şti câte ispite are un preot care se încumetă să facă Moliftele Sf. Vasile! De aceea nu fac toţi aceste slujbe. Vă îndemn, aşadar, să mergeţi la slujbele Bisericii, la Sfânta Liturghie în primul rând, la Sfântul Maslu, la Molitfele Sfântului Vasile. Şi pentru că nu vreau să mai repet greşeala ce am făcut-o, spunând că pe acolo mai vezi şi oameni agitaţi, vă recomand să mergeţi fără nicio frică, pentru că acolo veţi găsi foarte puţini din aceştia, demonizaţi. Cei mulţi oameni posedaţi, din păcate, veţi găsi ori acasă, ori pe stradă, ori pe stadioane, ori la concerte, ori… Acolo trebuie atenţie! |
|
|
Bogatul nemilostiv - predică |
1 noiembrie 2009 |
|
Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale
tale în viaţa ta, şi Lazăr pe cele rele; iar acum aici el se
mângâie, iar tu te chinuieşti! (Luca XIV,
25) Parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr este bine cunoscută. Bogatul, lacom şi zgârcit, petrece şi se veseleşte zilnic dezmierdându-şi trupul cu cântece, băuturi şi mâncăruri alese, în timp ce săracul, plin de bube şi flămând, suferă la uşa lui... continuare |
|
|
vezi şi |
|