|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Duminica Sf. Grigorie Palama |
31 martie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a doua din Post Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Azi petrecem... |
30 martie 2013 |
|
Archias, regele Thebei, stând într-o seară cu câţiva prieteni la masă, pe când veselia le era mai mare, se prezentă dinaintea regelui un servitor cu o telegramă, dar regele nedorind să o citească atunci, fiind în toiul petrecerii, a pus-o deoparte. - Nu am timp de fleacuri – i-a spus el servitorului – azi petrecem, şi abia mâine îi va veni rândul scrisorii… În acea noapte însă, el a fost ucis… Scrisoarea conţinea descrierea întregului complot urzit contra lui şi de care lesne ar fi scăpat dacă ar fi citit telegrama aceea.
Aşa se întâmplă şi cu unii semeni. Ori de câte ori vreun prieten sau vreun subaltern vrea să-i spună unui astfel de om despre complotul vrăjmaşilor nevăzuţi, a duhurilor întunericului, care pândesc sufletele în noaptea păcatelor spre a le ucide, acesta, la fel ca şi regele Thebei, spune: Nu am timp de fleacuri. Azi petrecem, şi abia mâine te voi asculta… Însă mâine e prea târziu… |
|
|
Umilinţă |
29 martie 2013 |
|
Renumitul compozitor Haydn nu se mândrea nicidecum cu talentul său, ci mai curând îl socotea drept un dar de la Dumnezeu, un dar nevrednic şi nemeritat de el. Când s-a reprezentat pentru întâia oară inegalabila sa operă ,,Creaţia”, la cuvintele ,,să fie lumină, şi a fost lumină”, a izbucnit în lacrimi şi ridicându-şi mâinile către cer, plin de umilinţă, a zis: ,,Nimic de la mine, nimic, toate de sus de la Dumnezeu!” |
|
|
Aritmetică duhovnicească |
28 martie 2013 |
|
Un tată îl întreabă într-o zi pe fiul său: - Ia spune-mi fiule, dacă ai 10 lei, iar 3 lei îi pui în cutia milei de la biserică, sau îi vei da vreunui sărac, cu câţi bani vei mai rămâne? - Cu 7 lei, răspunse fiul. - Nu fiul meu, vei m-ai rămâne cu 3 lei, pentru că, tot ce dai pentru Dumnezeu, rămâne o veşnicie, iar restul de bani pe care îi vei cheltui pe lucruri trecătoare, nu îi vei mai avea niciodată... |
|
|
Cuvânt din Pateric despre Filarghie, monahul |
27 martie 2013 |
|
A fost un oarecare monah, Filarghie cu numele, care vieţuia în Ierusalim, lucrând lucruri de mână şi din osteneala sa îşi mânca pâinea sa. Iar odată, şezând el în târg, îşi vindea lucrul său; şi oarecine şi-a uitat o pungă ce avea o mie de galbeni şi a aflat-o bătrânul. Deci a stat pe locul său, zicând: "Se cade celuia ce a pierdut-o să vie să-şi ia al său şi punga să-şi primească". Şi îndată a venit cel ce o uitase, plângând. Deci, primindu-l pe el bătrânul, i-a dat-o lui. Iar acela îl ţinea pe el, vrând să-i dea lui o parte oarecare, iar bătrânul nici nu se uita. Atunci a început a striga cel ce o pierduse: "Veniţi de vedeţi pe omul lui Dumnezeu, ce fel de faptă face acesta". Însă bătrânul, furişându-se, a fugit pe ascuns şi a ieşit din cetate, ca să nu fie cunoscut. Iar aceasta a făcut-o, ca să nu fie cinstit. Sursa: Proloage |
|
|
Chinul comodităţii |
26 martie 2013 |
|
Dacă ne gândim numai la noi înşine şi facem doar ceea ce ne odihneşte pe noi, după aceea mai dorim ca ceilalţi să se gândească la noi, vrem ca toţi să ne slujească, vrem ca toţi să ne ajute, adică mereu ,,vrem” ceva, ajungem în cele din urmă să trăim în comoditate. ,,Mie îmi convine astfel”, spune unul, ,,mie îmi este comod altfel”, spune altul, şi în cele din urmă fiecare se odihneşte în ceea ce îi convine lui, însă odihnă nu află, fiindcă adevărata odihnă vine din odihna celuilalt. Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Buna Vestire |
25 martie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Bunei Vestiri Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Duminica ORTODOXIEI |
24 martie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica întâia din Post Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Părintele Constantin Necula, de Duminica Ortodoxiei |
23 martie 2013 |
|
Taina mărturisirii |
22 martie 2013 |
|
Atunci când cineva merge la duhovnic trebuie să ştie că el participă la o adevărată taină, şi că, el să fie preocupat doar de propriile sale păcate. Omul, când merge la duhovnic, trebuie să evite orice referire la faptele sale bune şi plăcute lui Dumnezeu, şi să ştie bine că la spovedanie vine pentru a primi iertare de păcatele sale, iar nu pentru a apărea în faţa duhovnicului drept bun şi virtuos. Cu privire la aceasta, Sfântul Nectarie aşa sfătuieşte: ,,Când discuţi cu duhovnicul în ceasul spovedaniei despre virtutea şi faptele tale bune, ascunzând cu intenţie patimile care-ţi macină sufletul, te asemenea bolnavului care discută cu doctorul despre starea cea bună de sănătate, dar nu îi spune nimic despre boala care-i macină măruntaiele”. Aceasta este, nepotrivit lucru, şi cu atât mai mult în timpul spovedaniei. Căci de aceea mergi la duhovnic, ca să-ţi arăţi păcatele tale, spre a-ţi fi iertate. Virtuţile tale le ştie Dumnezeu, şi nu e nevoie de vreun interpret. Sursa: Învăţături alese ale Sfântului Nectarie, Presb. Dionisie Tatsis |
|
|
Să strigăm din inimă! |
21 martie 2013 |
|
Se spune că odată a venit diavolul la uşa unui călugăr. Împingea diavolul să intre, împingea şi călugărul dinăuntru să nu-l lase. Şi se ruga în timpul acesta: ,,Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă!”. Dar dracul împingea şi mai tare, şi era, mai-mai să-l biruie, când, de teamă, călugărul a strigat cât a putut: ,,Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mă!”. Atunci îndată dispărând diavolul, lângă el a apărut Mântuitorul. - De ce n-ai venit până acum, l-a întrebat mâhnit călugărul? - Am venit când M-ai strigat cu adevărat, din inimă.
Deci rugăciunea şi gândul la Domnul dacă nu pornesc din inimă sunt spoială, nu au nicio valoare. Câţi dintre noi nu păţim asemenea călugărului la uşa sufletelor noastre?! |
|
|
Încercările - examenele vieţii duhovniceşti |
20 martie 2013 |
|
Încercările vin în viaţa creştinului numai cu îngăduinţa lui Dumnezeu, iar scopul lor este unul pur duhovnicesc. Însă, de multe ori ele îi clatină pe oameni şi îi conduc la deznădejde. Dar fără de ele, nimeni nu poate spori duhovniceşte, nimeni nu se poate ridica de la pământ ca să urce pe scara cerească a virtuţilor. Imperfecţiunea omului are nevoie de aceste încercări pentru a-l călăuzi pe cărarea mântuirii. Şi să aveţi încredere în Dumnezeul Cel Bun, Viu şi Puternic, că încercările sunt totdeauna urmate de bucurii duhovniceşti. Domnul este atent şi mult îi iubeşte pe cei care rabdă fără de cârtire ispitele, încercările şi necazurile. Sursa: Învăţături alese, Sfântul Nectarie, Presb. Dionisie Tatsis |
|
|
Puterea cea mare a postului |
19 martie 2013 |
|
Postul este puternică întărire, zid al lui Dumnezeu, palat al lui Hristos şi cetate a Sfântului Duh; steag al credinţei, semn al dragostei şi tărie a întregii înţelepciuni. Postul face sufletul să strălucească, înalţă simţurile şi îl supune pe trup duhului. Postul ne face inima zdrobită şi smerită; postul ne risipeşte norii poftelor, postul aprinde înlăuntrul nostru lumina întregii înţelepciuni. Postul este înfrânarea poftelor şi omorârea patimilor, sora sărăciei, fiul pocăinţei, sabia iubirii de sine, păzitorul mântuirii noastre şi mijlocitor la Dumnezeu ca să primim de la Dânsul haruri şi daruri. Prin el au îmblânzit ninivitenii pe Dumnezeu… Prin el israelitenii au aflat ajutor în necazuri… Cu postul cei trei tineri au biruit focul… Prin el Proorocul Ilie a fost purtat de căruţa de foc… Prin el a primit şi Moise legea lui Dumnezeu… Prin el, Însuşi Mântuitorul Hristos S-a pregătit spre propovăduirea Evangheliei, ca să ne arate pildă de cât de folositor e postul. (Mântuirea păcătoşilor)
„Doamne
şi Stăpânul vieţii mele, Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”. (Sfântul Efrem Sirul) |
|
|
Cum să petrecem zilele Postului |
18 martie 2013 |
|
"Fraţilor şi părinţilor, bun este postul, numai de va avea şi pe însoţitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sunt: pacea, buna voire, buna ascultare, blândeţea, milostivirea şi toate celelalte, câte sunt în îndreptările bunătăţii. Dar diavolul, ca un vrăjmaş şi tulburător al mântuirii noastre ce este, ce meşteşugeşte şi ce iscodeşte? Toate cele potrivnice pune în postitori şi îi face pe ei să fie obraznici şi să întoarcă vorba, aspri, mânioşi, iuţi, măreţi în zadar, pizmuitori, grăitori de cele urâte. Şi în ce chip! Pricinuindu-le celor ce postesc, mai multă vătămare şi pagubă din patimile acestea, decât folosinţă prin postirea lor. Dar noi să cunoaştem înţelegerile şi meşteşugirile lui şi să pricepem aceste cuvinte şi, totdeauna, cu pace, cu blândeţe şi cu linişte, suferind fiecare pe cei mulţi; cu dragoste, cunoscând că, o postire ca aceasta, este plăcută şi bine primită la Dumnezeu. Iar dacă ne vor lipsi acestea, orişicâtă osteneală vom face, ea va fi zadarnică şi ne alegem numai cu greaua pătimire a postului. De trebuinţă este, dar, să postim, pentru că postul veştejeşte trupul, iar sufletul îl împuterniceşte, îl înnoieşte. Că pe cât omul nostru, cel din afară, slăbeşte, pe atât cel dinlăuntru, se înnoieşte, din zi în zi, precum grăieşte Apostolul. Şi uşurinţa cea de un ceas a necazului, ne pregăteşte nouă multă mulţime a slavei celei veşnice, în ceruri. Deci, socotind şi aducându-ne aminte de răsplătirea cea viitoare, să răbdăm ostenelile bunătăţii, cu îndelungă-răbdare, mulţumind lui Dumnezeu, Tatăl, că ne-a învrednicit pe noi să avem parte cu Sfinţii, întru lumină, şi ne-a izbăvit pe noi din stăpânirea întunericului şi ne-a mutat întru împărăţie. Deci, fraţilor, să avem bucurie şi veselie, defăimând şi călcând tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava omului, ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea el a căzut, iar lucrul bunătăţii rămâne în veac. De pătimeşte rău cineva dintre noi, să se roage, precum grăieşte Scriptura. Dacă, altul este voios, să cânte. Altul este ispitit de patima cea rea a păcatului, de vreme ce şi diavolul nu conteneşte niciodată lupta cu noi, să rabde, auzind pe cela ce grăieşte: "Fericit este acela care rabdă ispita, că, iscusit făcându-se, va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El." Dacă pe acestea le cunoaşteţi, a zis Domnul, fericiţi sunteţi de le veţi face. Acestuia slavă în veci. Amin". (Proloage - Sf. Teodor Studitul) |
|
|
Izgonirea lui Adam din Rai |
17 martie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica lăsatului sec de brânză Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Cofetăria duhovnicească |
16 martie 2013 |
|
Un părinte contemporan spunea: - Dacă veţi duce un copil într-o cofetărie aflată în vârful unui munte şi îi laşi deschise toate uşile, nu va fi niciun pericol ca el să iasă şi să cadă în vreo prăpastie, deoarece toată atenţia lui va fi concentrată asupra dulciurilor.
La fel este însă şi cu mintea. Ea este ataşată de ceea ce îi este plăcut, de ceea ce o atrage. Din acest motiv trebuie să ne exersăm şi noi duhovniceşte minţile noastre. Sursa: Patericul atonit, Arhim. Ioanikios |
|
|
Să luăm aminte la pilda sfinţilor |
15 martie 2013 |
|
Sfântul Grigorie de Nazianz povesteşte că el şi prietenul său, Sfântul Vasile cel Mare, căutau întotdeauna să evite societatea celor certaţi cu legea lui Dumnezeu. ,,Nu am avut niciodată - spunea el - legături cu oamenii imorali sau defăimători ai lui Dumnezeu. Aveam legături doar cu aceia care duceau o viaţă morală, şi discutam doar cu aceia care ne puteau folosi pe noi. Ne-am convins că era o amăgire de sine să ne împreunăm cu păcătoşii pentru a-i îndrepta. Din contră, căutam să ne ţineam departe de unii ca aceştia pentru ca veninul păcatului să nu pătrundă cumva şi în sângele nostru”. Să luăm aminte! |
|
|
Dar care este voia lui Dumnezeu? |
14 martie 2013 |
|
Adeseori, oamenii se întreabă: ,,Dar care este voia lui Dumnezeu?”. Nu cunosc care este voia lui Dumnezeu! Adică ce nu cunosc? Nu cunosc ei oare că ar trebui să facă mai multă rugăciune?! Este nevoie să le-o spună cineva? Nu ştiu ei oare că puţina rugăciune pe care o săvârşesc ar trebui să o facă din toată inima lor?! Nu ştiu ei oare că nu trebuie să îl contrazică pe aproapele, că nu trebuie să îl supere, să îl amărască?! Nu ştiu ei oare că trebuie să îl ajute şi pe el puţin?! Nu ştiu ei oare că s-ar cuveni să-l ierte, să-l tolereze, să-l iubească, să se roage şi pentru el?! Nu ştiu ei oare că trebuie să fie răbdători, să nu se mai mânie din toate nimicurile?! Nu ni se cere să facem lucruri mari, ci unele uşoare, obişnuite, însă să le facem din toată inima noastră. Sursa: Sufletul meu, temniţa mea; Arhim. Simeon Kraiopoulos
Întotdeauna conştiinţa - dumnezeul din noi - ne va spune ce este bine şi ce este rău. De aceea, dacă avem o conştiinţă vie, este bine să o întrebăm ori-de-câte-ori vrem să săvârşim ceva, dar dacă este adormită... |
|
|
E bine aşa! |
13 martie 2013 |
|
Un om bogat, dar şi plin de credinţă, avea o nevastă mai necredincioasă. Omul, orice i se întâmpla, bine sau rău, zicea: ,,E bine aşa!”, şi aceasta, adesea spre disperarea soţiei sale. Odată, plecând ei la o mânăstire să doneze nişte bani şi trecând printr-o pădure, i s-au agăţat femeii mărgelele de o creangă de copac, şi rupându-li-se aţa, toate s-au împrăştiat pe jos. Soţul, văzând aceasta a spus: - E bine aşa, nevastă! - Cum e bine aşa? Nu vezi că mi-am pierdut mărgelele? Şi au întors trăsura, dorind să mai recupereze ceva din pietrele scumpe risipite peste tot pe jos, lucrul acesta întârziindu-i puţin din drumul lor. Deodată, ajungându-i în grabă şi pădurarul le-a spus: - Bine că aţi întârziat, pentru că la marginea pădurii vă aştepta o bandă de hoţi. Întoarceţi căruţa cât mai degrabă! Auzind aceasta şi înţelegând că a fost plan Dumnezeiesc, omul bogat i-a spus atunci soţiei: - Ai văzut că ,,E bine aşa!”? Şi de atunci, înţelegând şi ea credinţa soţului ei, femeia a devenit şi ea o bună creştină. Sursa: Povestiri duhovniceşti, vol. I |
|
|
Portretul blândeţii |
12 martie 2013 |
|
Blândeţea este liniştea sufletului bun, care-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său. Blândeţea este o bogăţie nepreţuită, un har ceresc, scara care-l urcă pe om la cer. Blândeţea este urmată de smerenie, de neţinerea de minte a răului şi de răbdare. Cel blând este milosârd şi binevoitor faţă de toţi, iar faţă de cei care-i greşesc se comportă cu îndurare. Cel blând nu insultă, nu mustră, nu huleşte, ci cu iubire, îi îndreaptă pe cei care alunecă în greşeală. Cel blând nu poartă vrajbă, nu se ceartă, ci vorbeşte calm cu toţi. Celui blând, îi place să povăţuiască şi nu ţine minte răul, învăţându-i cu blândeţe pe cei care i se împotrivesc şi îl instruieşte cu duhul blândeţii pe cel care a căzut. Domnul va veghea asupra celui blând şi smerit: ,,Îndrepta-va pe cei blânzi la judeca, învăţa-va pe cei blânzi căile Sale” (Ps. 24, 10). ,,Iar cei blânzi vor moşteni pământul, şi se vor desfăta de mulţimea păcii” (Ps. 36, 11). Cel blând îl îngăduie pe fratele său în iubire, cu toată smerenia, blândeţea şi îndelunga-răbdare, având inima plină de îndurări, blândeţe şi bunătate. Fericit cel ce a dobândit virtutea blândeţii, pentru că poartă întru sine Chipul lui Hristos, al Cărui adevărat ucenic s-a făcut. Sursa: Cunoaşte-te pe tine însuţi sau despre virtute, Sfântul Nectarie din Eghina |
|
|
Judecata cea Mare |
11 martie 2013 |
|
Câţiva oameni, ca să râdă de un creştin care tocmai ieşea de la biserică, i-au spus: - Măi Vasile, dar bun stomac trebuie să ai, de poţi să înghiţi atâtea slujbe şi atâtea rugăciuni… Însă el, fără să se supere, le-a spus: - Dragii mei, eu am un proces foarte greu şi mă tem tare mult de judecată… De aceea merg în fiecare Duminică şi sărbătoare la Acela care mă va judeca pe mine, ca să-L rog să fie îngăduitor cu mine. Atunci, unul dintre aceia îl întrebă: - Ce proces şi ce judecată zici că vei avea?! - Iată, e vorba de procesul şi Judecata pe care le vom avea fiecare dintre noi pentru păcatele noastre. Iar Judecătorul Se află în Biserică. El este Însuşi Hristos Mântuitorul, Căruia mă rog zilnic să-mi ierte păcatele mele şi să mă învrednicească şi pe mine de fericirea cea veşnică. Oamenii, devenind dintr-odată serioşi au început fiecare dinte ei să cugete la păcatele sale, în timp ce Vasile adăuga: - Mergeţi cât încă mai e vreme, căci la urmă va fi cu neputinţă, iar osânda va fi mare şi Judecata nepărtinitoare! Sursa: Povestiri Duhovniceşti, vol. I |
|
|
Înfricoşata Judecată |
10 martie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica lăsatului sec de carne Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Ce înseamnă să ne pocăim? |
9 martie 2013 |
|
Pocăinţa înseamnă pur şi simplu să-ţi recunoşti păcatele şi să-I ceri iertare lui Dumnezeu pentru ele. În chip mai adânc, ea stă în învinuirea şi osândirea de sine şi în plânsul pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu. Mijlocul cel mai bun pentru a te afla neîncetat în stare de căinţă este acela de a avea în permanenţă aducere aminte de moarte. Însă, pentru a avea o adevărată căinţă, ea trebuie însoţită de smerenie şi de împlinirea Poruncilor lui Dumnezeu, altfel spus, de o viaţă după voia Sa. Iar iertarea, nu o primeşte de la Dumnezeu decât acela car urăşte păcatul şi se luptă a nu-l mai săvârşi. Un alt semn că omul se pocăieşte cu adevărat, este acela că el e gata să îndure diferite suferinţe: foame, sete, frig, căldură, sărăcie, dispreţ şi prigoane, nedreptate şi defăimare, căci sufletul lui se avântă spre Domnul în rugăciune, uitând cu totul de cele de pe pământ. Sursa: Dumnezeu este iubire, mărturisirea Sfântului Siluan Athonitul; Jean-Claude Larchet |
|
|
Adevărul despre ziua de 8 martie |
8 martie 2013 |
|
Toată lumea s-ar cădea să cunoască adevărata poveste a zilei de 8 martie (demagogic numită “internaţională”, căci n-au sărbătorit-o oficial, după modelul Sovietelor, decât ţările din fostul “lagăr socialist”, iar în restul lumii numai anumite cercuri de stânga, marxiste sau marxizante). Propunerea instituirii unei Zile a Femeii a fost făcută şi aprobată în 1910, la aşa-numita Conferinţă a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, prima ei sărbătorire în mediile respective având loc în anul următor. Autoarea propunerii a fost militanta revoluţionară Clara Zetkin (1857-1933), o evreică născută la Wiederau (Saxonia) şi moartă la Arhanghelskoie, în fosta U.R.S.S. (unde şi-a văzut împlinit visul “tinereţii revoluţionare” şi a propăşit pe linia bolşevismului stalinist). De ce tocmai ziua de 8 martie? Unul dintre motive (şi cel mai invocat) este că în această zi avuseseră loc mai multe demonstraţii revendicative ale “femeilor muncitoare”, începând cu o grevă a ţesătoarelor new-yorkeze din 1857 (ce-i drept, sângeros reprimată de autorităţile “capitaliste” ale vremii). Câţi dintre români s-au gândit vreodată, dar mai ales în aceste vremuri de aşa zisă libertate, că celebrează „creştineşte”, în Postul Mare, cu jocuri, băutură, daruri, dezmăţ şi culpabilă bucurie, o sărbătoare străină, pătată cu sânge din belşug? Fac acest lucru fără să conştientizeze nici unul din sensurile sărbătorii respective. Sfântul Episcop Nicolae Velimirovici ne avertizează că această slăvire a frumuseţii feminine, cum ne amăgim noi că facem la 8 martie, este o grea cădere: „Dintre toate ispitele cu care omul are a se măsura în sine însuşi, frumuseţea este, oricum, cea mai anevoie de biruit. […] Căci frumuseţea este un gheţar de pe care se alunecă sigur în adâncul de foc” iar „concursurile moderne de Miss sunt […] în fapt, un comerţ abil disimulat cu prostituate". Că e frumuseţe revoluţionară, adică supradesfrânată, larg mediatizată şi comercializată, că e manipulare sentimentală, camuflată sub „ziua mamei” (mamele creştine nu s-au identificat niciodată cu feministele, nici sfintele muceniţe, nici cuvioasele care împodobesc calendarul creştin), că e profund păgână, că e străină şi antihristică, această neghină amară şi neagră, numită 8 Martie, face mult rău credinţei noastre ortodoxe. Care sunt duşmanii comuniştilor (deghizaţi în spirite postmoderne, în internaţionalişti democraţi etc.), ai ateilor şi apostaţilor contemporani? Hristos şi Biserica Lui. Noi, creştinii ortodocşi, dacă astăzi nu suntem măcelăriţi cu săbiile, în mod sigur suntem ucişi sufleteşte, lucru făptuit cu neegalată râvnă în comunism şi continuat în prezent cu mijloace sofisticate. Culmea prostiei noastre e şi culmea vicleniei duşmanilor noştri: ne-au format reflexe condiţionate, precum câinilor lui Pavlov, aşa încât, cum se apropie 8 Martie, dăm iama în magazine, florării şi restaurante, ni se dezlănţuiesc patimile trupeşti, facem foarte urât, precum păgânii bestializaţi. Ne secătuim postul, curăţirea sufletească, veselindu-ne de propria înfrângere, de propria nimicire. 8 Martie e un ritual cumplit în care, jucând, ne călcăm în picioare propriile suflete, slăvim moartea pe care ne-o administrează subtil vrăjmaşii noştri. Feminismul e un fel de magie a ielelor pătrunsă în mintea femeilor creştine, năucind, prin contaminare, şi mintea bărbaţilor creştini, aşa de rău, încât toţi, de-a valma, îl uită pe Hristos, se dezbracă de viaţa veşnică şi se aruncă, robi, în braţele Satanei. Moşii noştri de acum un veac nu ar fi făcut aşa ceva nici dacă ar fi fost ameninţaţi cu moartea. Noi, însă, de bunăvoie şi cu plăcere beteagă, ridicăm imne Satanei prin discoteci, taverne şi birturi. Numai biciul lui Hristos ne mai poate trezi! Sursa: www.credinta-ortodoxa.ro |
|
|
Cel mai rău om... |
7 martie 2013 |
|
Într-o istorioară se spune că Dumnezeu i-a cerut lui Moise să aleagă din poporul lui 1000 de oameni cei mai buni la suflet. Moise a făcut ascultare şi i-a ales pe cei 1000. Dumnezeu i-a cerut apoi ca din aceştia să aleagă doar 10 cei mai buni dintre cei buni. Moise a făcut întocmai. Dumnezeu i-a mai cerut însă ceva: ca din cei 10 să-l aleagă pe cel mai bun, dintre cei buni. Moise l-a ales, dar Domnul a vrut să vadă dacă a făcut alegerea corectă. Şi i-a zis lui Moise: „Trimite-l pe omul pe care l-ai ales în lume să-l găsească pe cel mai rău dintre oameni”. Şi a umblat bietul om în lung şi-n lat. Şi când găsea un om hain, se îndoia că acesta ar putea fi cel mai rău. „De unde ştiu eu, îşi spunea el, că răutatea acestuia nu e decât o aparenţă? Poate că în sinea lui e un om drept.” Şi a căutat până i-a venit vremea să se întoarcă la Moise cu rezultatul. Omul ajunsese să se îndoiască şi de sine că este cel mai bun, devreme ce nu reuşise să împlinească cererea lui Dumnezeu. S-a întors la Moise şi i-a spus: „L-am găsit pe cel mai rău om. Eu sunt”. Dumnezeu i-a vorbit atunci lui Moise: „Ai ales bine. Cu adevărat acesta este cel mai bun om, pentru că nu a putut să-i judece pe alţii.” |
|
|
Duhul mândriei |
6 martie 2013 |
|
În lumea creştină, mândria este considerată de mulţi cel mai mare păcat, pentru că din ea se nasc toate celelalte atitudini negative ale omului. Invidia, dispreţul, orgoliul, mânia sunt rude bune cu mândria. Cel mai adesea cădem în capcana mândriei atunci când ne comparăm cu alţii şi când constatăm cu satisfacţie că suntem mai inteligenţi, mai frumoşi, mai talentaţi, mai grozavi, mai credincioşi, mai înduhovniciţi, mai lucrători şi cu mai multe daruri decât colegii, prietenii sau alţi oameni. Îngerii cei răi au căzut din ceruri nu din lăcomie, lene, desfrânare sau iubire de argint, ci din cauza mândriei.
Se spune că un călugăr înţelept mergea cu ucenicii săi prin deşert. La un moment dat le-a ieşit în cale un animal fioros. Toţi au luat-o la fugă, inclusiv bătrânul. După o vreme, ucenicii îl întrebară: - Părinte, chiar şi Sfinţiei Tale ţi-a fost frică de acea fiară atunci în deşert? - Nu, răspunse bătrânul. - Atunci de ce-ai fugit la fel ca noi? Înţeleptul le răspunse: - Am preferat să fug atunci de animal, decât să fug mai târziu de duhul mândriei... |
|
|
Rugăciunea cizmarului |
5 martie 2013 |
|
La un duhovnic vine un creştin care avea un atelier de cizmărie: - Părinte, spune-mi ce pot să fac în legătură cu rugăciunea mea de dimineaţă. Am atât de mult de lucru încât nu reuşesc s-o zic de la un cap la altul. Clienţii mei sunt oameni săraci. Au o singură pereche de pantofi. Mi-aduc încălţările să le repar seara şi eu trebuie să le termin, pentru ca dimineaţa oamenii să poate merge la muncă. Duhovnicul îl întrebă pe cizmar: - Dar până acum cum ai procedat? - Păi, răspunse omul spăşit, sunt zile în care mă scol foarte de dimineaţă, zic în grabă rugăciunea şi mă apuc de lucru. Dar sunt zile când n-o mai zic de loc, pentru că mă aşteaptă mulţi pantofi să-i repar. În acele zile mă simt un mare păcătos. De fiecare dată când ridic ciocanul să bat cuie în pantofi, inima îmi oftează şi gândesc că sunt un mare ticălos devreme ce nu sunt în stare să-mi zic rugăciunea de dimineaţă. Părintele se uită la el cu o privire compătimitoare: - Fiule, datori suntem să ne rugăm neîncetat, ziua şi noaptea, căci nu Dumnezeu are nevoie de rugăciunea noastră, ci noi avem nevoie să ne miluiască Stăpânul, dar să ştii că te poţi ruga şi când lucrezi, şi când mergi, şi oriunde ai fi, zicând din inimă „Doamne Iisuse…” Să ştii, însă, că, uneori, oftatul tău din inimă, părerea ta de rău că nu ai putut să te rogi mai mult, e tot o rugăciune şi face mai mult decât o rugăciune de dimineaţă zisă în grabă şi cu mintea împrăştiată. Totuşi, la rugăciune nu trebuie să renunţăm. Roagă-te cum poţi, dar roagă-te! |
|
|
Sfântul Gherasim de la Iordan |
4 martie 2013 |
|
Sfântul Gherasim, pe care îl prăznuim astăzi, deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul. Şi ducându-se a spus acest lucru sfântului. Iar sfântul Gherasim a poruncit ca mai departe leul să îndeplinească şi slujba catârului. Leul a primit aceasta şi tot timpul, cât catârul a fost ţinut de neguţătorii care-l luaseră, purta vasele cu apă pe spinarea lui şi alergând cât putea de repede, se silea să aducă apă. Dar, s-a întâmplat ca neguţătorii amintiţi, la întoarcere, să apuce pe aceeaşi cale. Când s-au apropiat de râul unde se găsea leul ca să aducă apă, leul văzând şi cunoscând catârul, care urma cămilelor fiind legat de ele, năpustindu-se cu o săritură neaşteptată a înspăimântat pe neguţători şi i-a pus pe fugă. Apoi, apucând catârul de căpăstru, l-a tras după sine, iar catârul a tras după el toate cămilele de care era legat şi care la rândul lor erau legate una de alta, aşa cum este obiceiul, şi le-a adus la chilia sfântului. Apoi bătând cu coada la uşa chiliei, le-a înfăţişat sfântului ca pe un vânat. Văzând aceasta, sfântul Gherasim, zâmbind ucenicului său, a zis: În deşert am grăit rău despre leu; deci, să fie mai departe slobod de slujba pe care o săvârşea şi să se ducă să petreacă după obiceiul său. Atunci leul, plecându-şi capul, ca şi cum ar fi mulţumit sfântului şi-a luat calea către munte. Şi o dată pe săptămână venea şi se apropia de sfânt, plecându-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat. După ce sfântul Gherasim s-a săvârşit din viaţă, leul a venit din nou să-şi primească binecuvântarea. Dar, negăsind pe sfânt şi aflând de la ucenicul acestuia despre sfârşitul lui şi fiind dus la mormântul sfântului, mai întâi a scos aici nişte mugete uşoare, dar în cele din urmă răcnind cu multă putere, şi-a dat duhul. Astfel măreşte Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul, încât face ca şi fiarele să li se supună celor ce păstrează neîntinat chipul şi asemănarea Sa. |
|
|
Fiul risipitor |
3 martie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a 34-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Crucea înseamnă iertare |
2 martie 2013 |
|
Împăratul Franţei, Ludovic al XII-lea, după ce şi-a ocupat tronul, a făcut o listă a tuturor vrăjmaşilor pe care ştia că îi are în ţara lui. Apoi, în dreptul numelui fiecăruia dintre ei a făcut câte o cruce. Auzind de aceasta, cu toţii au fugit să se ascundă care încotro, crezând că semnul crucii din dreptul numelor lor, înseamnă de fapt că vor fi omorâţi. Dar împăratul le-a trimis vorbă să stea liniştiţi în ţară, căci crucea pe care a pus-o lângă numele lor înseamnă iertarea lor.
Suntem păcătoşi? Suntem şi noi pe lista Împăratului Ceresc având câte o cruce pusă înaintea numelui nostru? Ne-a pus păcatul în vrăjmăşie cu Împăratul Hristos şi acum ne temem de pedeapsa Sa? Să privim numaidecât în sus la Crucea Lui, care înseamnă iertarea păcatelor noastre. Oricât de păcătoşi am fi, Împăratul Hristos vrea să ne ierte, căci nu are pe nimeni de pierdut şi pe toţi ne cheamă în Împărăţia Sa, dacă şi noi ne-am hotărât să ne căim şi să ne îndreptăm! Sursa: Învăţături de credinţă creştin-ortodoxă, Preot Ioan |
|
|
Sfânta Muceniţă Evdochia - un altfel de mărţişor |
1 martie 2013 |
|
Această cuvioasă muceniţă Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrânată vestită. Dar apoi ea a plâns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie în asceza cea mai aspră, şi mai la urmă a luat cununa muceniciei. În timpul vieţii ei desfrânate ea adunase averi uriaşe. Schimbarea vieţii ei a survenit pe neaşteptate, prin cea Dumnezeiască Purtare de Grijă a Făcătorului nostru, şi printr-un monah, Avva Gherman. Acesta, venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creştin al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, şi câte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre înfricoşata Judecată. Evdochia auzea aceste citiri, şi a început să asculte cu atenţie, de la început până la sfârşit. Curând a fost cuprinsă de frică şi spaimă, rămânând trează până în zori. Când s-a luminat, ea şi-a trimis sluga să-l caute pe acel monah şi să-l roage să vină la ea. Avva Gherman s-a înfăţişat şi a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credinţă şi mântuirea sufletului. Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la episcop şi i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriaşă a ei avere Bisericii, spre a fi împărţită sărmanilor. Ea şi-a eliberat toţi robii şi roabele şi s-a retras cu totul într-o mânăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvârşita ascultare, în posturi, privegheri, şi rugăciuni. După treisprezece luni, obştea mânăstirii a cerut-o stareţă. Evdochia a trăit timp de patruzeci şi şase de ani în mânăstire şi a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu văzând râvna ei arzătoare şi cinstită, şi lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o şi cu darul învierii morţilor. Când s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor sub Cezarul Vincenţiu, Sfânta Evdochia a fost decapitată. Sfânta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curaţi, sfinţi, şi umple cu Harul Sfântului Duh, cu buna mireasmă a cerului. sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA, Vol. I, Editura Cartea ortodoxa, Editura Egumeniţa, Bucureşti, 2005 |
|
|
vezi şi |
|