|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Patima mâniei |
31 mai 2011 |
|
Un călugăr, ce trăia într-o mănăstire şi care era din fire susceptibil şi violent, a luat hotărârea de a trăi în singurătate, căci, îşi spunea el, dacă nu voi avea pe nimeni să mă necăjească şi să mă cert, poate se va potoli şi această patimă a mea. Dar, pe când stătea el în pustietate, într-o zi, s-a întâmplat ca ulciorul de apă pe care îl aşezase jos, să se răstoarne. El la umplut din nou, dar pentru că aceasta s-a mai repetat de vreo trei ori, a luat ulciorul şi, în mânia sa, l-a trântit de pământ, spărgându-l în bucăţi. Când şi-a revenit în fire şi recunoscând că mânia îl biruise din nou, şi-a spus: Iată, acum sunt singur şi totuşi mânia iar m-a biruit… Iată, mă voi întoarce din nou în mănăstire şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi lupta oriunde împotriva patimii acesteia a mea”.
Vi s-a întâmplat şi dumneavoastră să trântiţi ceva, pentru că...? |
|
|
Binefacerea |
30 mai 2011 |
|
În vâltoarea de patimi ce îi frământă de ceva vreme pe bieţii oameni, care se cred pe calea adevărului, mai răsare uneori din adâncul bunului simţ al celor nevoiaşi câteun duh de bunătate ce te face să-ţi păstrezi sporită nădejdea în viitorul neamului nostru. Iată un astfel de exemplu: Într-o sâmbătă, pe la orele patru după-amiaza, Principele Nicolae ieşise ca de obicei într-o plimbare cu automobilul, afară din oraş, îmbrăcat în haine simple, nu în uniformă. Şi iată că, pe la jumătatea drumului ce ducea spre Ploieşti, a fost întâmpinat de către un soldat ce i-a făcut semn să oprească. Alteţa Sa a oprit imediat şi l-a întrebat pe soldat ce doreşte de la el. - Domnule, am o cale lungă de mers şi rog bunătatea dumitale să îmi scurtezi din osteneală ducându-mă măcar o parte din drum. - Se ajută omul la nevoie şi pentru că eşti soldat treci aici lângă mine, a fost răspunsul prinţului. Au pornit la drum ca şi drumeţii, fără ca soldatul să ştie cine îl purta şi, din vorbă în vorbă au ajuns să vorbească şi din cele ale vieţii ostăşeşti. Şi atunci, tânărul soldat a început să povestească despre cât de bine a fost în armată, despre dragostea cea mare cu care a fost îngrijit şi sfătuit de ofiţerii săi şi altele câte i-au mai venit în gând despre viaţa sa. - Până unde vrei să mergi, l-a întrebat prinţul? - La Româneşti domnule, aproape de Ploieşti. Am primit telegramă că a murit mama şi de la regiment sunt învoit numai până luni, de aceea am apelat la bunătatea dumitale să-mi scurtezi din drum ca să nu întârzii luni la unitate. Şi după o scurtă pauză soldatul a continuat: - Bun om trebuie să fii dumneata, domnule! - De ce, l-a întrebat prinţul? - Se vede omul la nevoie. Opt maşini au trecut înaintea dumitale, printre ele şi camioane, dar niciunul nu a vrut să oprească să mă ia. Iar tăcere, după care a urmat o altă întrebare din partea soldatului: - Dar dumneata ai fost vreodată soldat? - Am fost şi mai sunt încă, în marina română… - Frumoasă armă, domnule. Am şi eu un văr care-şi face serviciul în marină şi îmi povesteşte lucruri minunate despre câte vede şi învaţă pe acolo. Şi tot aşa, din vorbă în vorbă, au ajuns în cela din urmă şi la Româneşti. - Iată am ajuns, domnule te rog să opreşti. Apoi, coborând din maşină în poziţie corect ostăşească soldatul s-a prezentat: - Sunt Florea Gheorghe din Româneşti, soldat în regimentul de căi ferate, Compania 15. Uite, domnule, eu sunt om amărât şi nu am cu ce să te răsplătesc, poftim aici bănuţul acesta să fie pentru sufletul maicii mele, şi întinse prinţului o bancnotă de 5 lei. Iar acum eu te las cu bine. - Nu te osteni, prietene. Îmi pare rău, că nu am niciun ban la mine, să te ajut eu, răspunse prinţul. Te voi ajuta însă, odată ce mă voi întoarce de acasă. Eu sunt Principele Nicolae al României. Şi Principele plecă mai departe lăsând pe soldatul Florea Gheorghe la marginea drumului în poziţie ostăşească, cu mâna la capelă, privind din depărtare pe binefăcătorul său. |
|
|
Duminica Orbului din naştere |
29 mai 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a VI-a după Paşti Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Cum să suportăm batjocura |
28 mai 2011 |
|
Sunteţi vorbiţi de rău. Nu sunteţi vinovaţi, dar sunteţi datori să răbdaţi vorbirea de rău cu mărinimie sufletească. Şi răbdarea aceasta a voastră va fi canonul, mustrarea vindecătoare pentru greşelile pe care le-aţi săvârşit şi pentru care sunteţi vinovaţi. Prin urmare, în vorbirea de rău este ascunsă mila lui Dumnezeu… Cu toate că nu este uşor, în orice caz, trebuie să vă împăcaţi cu bârfitorii voştri! Nimeni nu poate să se mântuiască cu ură în inimă. De aceea suntem datori să reacţionăm cu abnegaţie la sentimentele noastre pătimaşe. Aşa dispar necazurile. Vedeţi că patima este cea care naşte suferinţa? ......... Ştiu cât de greu suferim din pricina defăimării. Ea este un noroi aruncat asupra noastră, dar unul vindecător. Răbdare! Mai devreme sau mai târziu încercarea se va sfârşi. Doctorul sufletelor va ridica bandajul usturător… (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|
|
Preţul binelui |
27 mai 2011 |
|
Odată, se înapoia din California în Italia un vapor pe care se afla un muncitor. Acesta plecase de douăzeci de ani în California, lucrase în minele de aur şi câştigase o mare avere. Cu mulţi galbeni lucitori, venea acasă să trăiască mai uşor. Vaporul ajunsese în strâmtoarea Siciliei şi, aici, din pricina unei furtuni, s-a lovit de o stâncă şi s-a sfărâmat. - Bărcile de salvare, a strigat căpitanul! - Întâi femeile şi copiii, apoi bărbaţii şi la urmă marinarii, a strigat secundul. Era o spaimă de nedescris: ţipete, strigături şi vaiete şi în vălmăşagul acela nu se mai deosebea nimic. Muncitorul, care era bun înotător s-a coborât în cabină spre a-şi recupera banii. A umplut o lădiţă, a legat-o în spate şi a ieşit pe punte. Nu mai era nimeni. Vasul se înclina cu viteză şi era cât pe ce să fie înghiţit de valuri. Deodată a auzit ţipetele unei copile. Era o fetiţă de cam vreo zece anişori, care adormise, şi pe care părinţii, în zăpăceala aceea, o uitaseră. De la vapor la mal era o distanţă bună. Atunci, omul s-a gândit: ,,Dacă iau şi lada şi fetiţa nu voi putea ajunge la mal. O grea luptă s-a dat în interiorul său. Deodată însă, a aruncat lada, a luat fetiţa în spinare şi s-a aruncat în valurile mării. Când a ajuns cu fetiţa la ţărm, pe mal se găseau patru fericiţi: părinţii, care îşi revedeau fetiţa, copila, care scăpase cu viaţă şi el, care făcuse un bine. |
|
|
Clopotele |
26 mai 2011 |
|
Cei ce au fost în America spun că în New-York există un zgomot atât de asurzitor, încât nu se mai aud clopotele bisericilor. Vuiesc clopotele, dar jos, în stradă , nu le aude nimeni. Aşa e şi zgomotul şi vuietul acestei lumi deşarte. El asurzeşte pe om, să n-audă clopotele chemării Domnului. Cei care se lasă târâţi în vuietul lumii nu mai aud chemările cerului; uită de cele sufleteşti. |
|
|
Porcii din casă |
25 mai 2011 |
|
Un propovăduitor al Evangheliei, vorbind despre curăţenia vieţii sufleteşti, îşi întrebă ascultătorii: - Aveţi acasă porci? - Avem. - Dar o casă aşa, mai curată, unde primiţi prietenii şi oaspeţii, aveţi? - Avem. - D-apoi umblă porcii dumneavoastră prin casa aceasta? - Nuuuu! - Ei bine, să ştiţi că lucrul acesta se petrece în casa voastră cea sufletească. „Voi sunteţi casa Duhului Sfânt” – zice Scriptura (I Corinteni 3, 16). Dar în casa aceasta băgaţi de seamă că umblă porcii patimilor urâte, ca: beţia. desfrânarea, zavistia şi altele. Toţi cei ce trăiţi în patimi rele aveţi o casă a sufletului în care umblă „porcii”. Daţi-i afară, fraţilor! |
|
|
Să nu ne băgăm singuri în ispite |
24 mai 2011 |
|
Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate. De aceea când suntem bolnavi trebuie să mergem la doctor. Hristos a făcut ca din câteva pâini şi câţiva peşti să se sature mii de oameni, a făcut o minune, însă atunci când mergeau pe cale, Iisus şi ucenicii cumpărau cele necesare pentru hrană, cum vedem şi din întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Evanghelistul Ioan ne spune că ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană (Ioan 4, 8). Sigur că cel ce săturase atâtea mii de oameni nu ar fi avut nevoie să cumpere, dar Hristos lucra şi ca Dumnezeu şi ca om, iar dumnezeirea intervine doar atunci când omul nu mai poate. Părintele Rafail Noica: „de la Dumnezeu nici să nu aşteptăm mai puţin decât imposibilul, pentru că mai puţin decât imposibilul putem şi noi”. Atât cât putem din punct de vedere omenesc trebuie să facem, apoi să cerem ajutorul lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru un bolnav, dar trebuie dus şi la doctor, ne rugăm pentru un examen, dar trebuie să şi învăţăm, ne rugăm pentru împăcare, dar trebuie să şi iertăm. Trebuie din punct de vedere al omenescului să facem cât ne stă în putinţă, nu las un lucru în drum şi spun: lasă că are Dumnezeu grijă. Aceasta este ispitire şi Dumnezeu spune: să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău. Apostolii, când erau urmăriţi, fugeau şi se ascundeau, nu aşteptau ca Dumnezeu să-i facă invizibili. Sfinţii Părinţi mărturisesc toţi că cel ce se bagă singur în ispite greşeşte. Sunt mulţi care se chinuiesc fără nici un rost, după cum spunea şi sfântul Ignatie Briancianinov despre aşa numiţii asceţi care fac nişte nevoinţe suprafireşti fără nici un rost, ispitind în felul acesta pe Dumnezeu. Mâncarea o binecuvântezi, dar dacă ai făcut-o rău, ea te vatămă, pentru că îşi păstrează partea firească chiar dacă este sfinţită. La fel cu toate lucrurile sfinte: poţi să te îneci în aghiasmă, poţi să-ţi spargi capul cu o cruce sau cu o icoană, pentru că ele îşi păstrează şi proprietăţile fireşti, lucrarea firească, alături de cea harică. Extras din Deşertăciunile lumii, Ierom. Ioan Buliga, Măn. Jacul Românesc, 2008 |
|
|
Haina ruptă |
23 mai 2011 |
|
Un ostaş l-a întrebat odată pe avva Mios dacă Dumnezeu primeşte pocăinţa omului. Iar avva, după ce l-a întărit cu cuvinte de folos, i-a zis: - Spune-mi, dragule, dacă ţi se rupe haina, o arunci? Acela i-a răspuns: - Nu, ci o cos şi continui să o port. Atunci părintele i-a spus: - Aşadar, dacă ţie îţi pare rău pentru haina ta, lui Dumnezeu nu-I va părea rău pentru făptura Sa?
Aşa era atunci: oamenii îşi cârpeau hainele rupte. Astăzi, însă, omul nu-şi mai coase haina trupului, dar nici pe cea a sufletului, nu-i mai pare rău de haina sa. Doar Dumnezeu a rămas consecvent: Îi pare rău pentru făptura Sa zdrenţuită de păcate şi se jetfeşte mereu pentru ea... |
|
|
Duminica Samarinencii |
22 mai 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a V-a după Paşti Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena |
21 mai 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena
Cu ocazia Praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin cel Mare şi maica sa Elena, urăm tuturor celor care le poartă numele, împlinirea bunelor dorinţe şi toate cele de folos în vederea mântuirii!
La mulţi ani cu sănătate Şi iertare de păcate! Dulce să vă fie traiul Şi... să vă mănânce RAIUL! |
|
|
Adevăratele comori |
20 mai 2011 |
|
Trei prieteni se întorceau de la târg, după ce făcuseră treabă bună, vânzând-şi fiecare toate produsele. Ajunseră într-un sat tocmai când băteau clopotele pentru Sfânta Liturghie. Atunci unul dintre ei zise: - Se cade să ne oprim la Sfânta Liturghie, ca să ne rugăm şi să-I mulţumim Bunului Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a făcut cu noi. Ceilalţi doi însă, s-au împotrivit, zicând că trebuie să se grăbească pentru a ajunge mai devreme acasă, pentru a putea termina treburile, iar la Biserică vor merge altă dată. Aşadar, unul a intrat în Biserică, iar ceilalţi doi s-au grăbit spre casă. Dar aceştia n-au mers prea mult şi când au ajuns la marginea unei păduri, o ceată de oameni răi i-au prins, le-au luat toţi banii şi i-au legat de nişte copaci. Când veni ce-l de-al treilea, îi găsi pe cei doi puţincredincioşi legaţi cobză şi văitându-se că li s-a furat tot avutul pe care l-au avut asupra lor. Cel credincios, care şi-a dăruit din timpul său pentru rugăciune şi la Sfânta Liturghie, a mulţumit lui Dumnezeu pentru că la ocrotit de răutăţi şi le-a zis cu blândă dojană celorlalţi doi: - Dacă nu vă grăbeaţi şi aţi fi rămas la Sfânta Liturghie să ne rugăm împreună, vă apăra şi pe voi Milostivul Dumnezeu. Dar… voi vă îngrijiţi numai de comorile de pe pământ şi aţi uitat de comorile cereşti, pe care hoţii nu le pot fura şi rugina nu le poate ataca. Din acel moment, cei doi au luat hotărârea decisivă de a nu mai ocoli Biserica şi frumoasa Slujbă a Sfintei Liturghii. |
|
|
Ioan Milostivul |
19 mai 2011 |
|
Un om bogat din Alexandria, ştiind că Sfântul Ioan Milostivul, patriarhul Bisericii de acolo, avea o pătură proastă pe patul său, a cumpărat un covor scump din Persia şi i l-a trimis bunului păstor. Acesta l-a primit, însă toată noaptea nu a reuşit să închidă un ochi frământat de un gând: ,,Câţi nenorociţi, poate, nu au unde să doarmă, şi eu dorm pe lucruri de mare preţ…” A doua zi, el a vândut covorul şi banii obţinuţi pe el i-a împărţit săracilor. Când bogatul a trecut prin piaţa oraşului, a văzut covorul pus la vânzare. Atunci el l-a cumpărat şi i l-a trimis din nou Sfântului Părinte, cu o sumă mare de bani, ca sfântul să îi poată ajuta pe cei nevoiaşi. Dar Sfântul Ioan Milostivul tot nu a dormit pe el. L-a vândut din nou, şi din banii obţinuţi pe acesta împreună cu cei primiţi de la bogătaş, a înălţat un azil pentru cei nevoiaşi. |
|
|
Lumânărica |
18 mai 2011 |
|
Mai demult, oamenii sărmani erau în stăpânirea bogătaşilor. Însă şi între aceşti bogătaşi erau oameni şi oameni, unii mai răi, alţii mai buni… Unii cu frică de Dumnezeu, erau mai buni cu cei nevoiaşi. Alţii erau ca nişte câini. Dintre aceştia din urmă făceau parte, mai cu seamă, cei care înainte au fost slugi şi acum se îmbogăţiseră. Pe o moşie boierească venise un arendaş netrebnic. Îi muncea pe bieţii oameni până le storcea toată vlaga, iar el se îmbogăţea cu fiecare zi ce trecea. Îi snopea în bătaie, aşa că bărbaţii, femeile şi copii fugeau de el ori de câte ori îl vedeau. Aceasta îl înfuria însă şi mai tare. Aşa că începuseră bieţii oameni să pună la cale cum să scape de el. - Cât să-l mai răbdăm pe hoţomanul acesta? Nu-i păcat să ucizi o astfel de fiară! Chiar în Săptămâna Patimilor i-a scos pe oameni în pădure să o cureţe. Când a venit arendaşul să verifice cum lucrează, deşi lucrurile erau după cum au reuşit ei să le facă mai bine, tot le-a căutat nod în papură şi i-a snopit în bătaie. Apoi le-a poruncit ca a doua zi, de Paşti, să iasă la arat. ,,Dacă a uitat şi de Dumnezeu - ziceau sărmanii oameni - apoi să scăpăm odată de el”. Unul, Petre, om sfios şi care nu se prea amesteca în vorbă, îi auzi şi zise: - Fraţilor, e păcat să vă gândiţi la aşa ceva. E lucru mare să omori un om. Dacă e rău, răul e numai al lui. Nu trebuie să luptăm cu răul împotriva celui rău. Hristos nu ne-a învăţat aşa. Să răbdăm răul şi şi-l vom învinge. Oamenii se potoliră. A doua zi, de Paşti, au ieşit la lucru plângând. Arendaşul l-a trimis pe logofăt, zicându-i: - Trage cu urechea la ce vorbesc tâlharii aceia despre mine. Îi cunosc eu. Ar vrea doar să doarmă toată ziua!... Să-mi spui tot ce zic. Logofătul s-a dus şi, la înapoiere, i-a spus că toţi îl vorbesc de rău. - Dar ce spun? Vorbeşte! - Zic că nu crezi în Dumnezeu. Arendaşul începu să râdă. - Cine a spus aceasta? - Toată lumea… Mai zic că te-ai legat frate de sânge cu necuratul. Arendaşul zâmbi mânzeşte. - Dar Petre, râiosul acela, şi el mă ocărăşte? - Numai el nu zice nimic… Şi toţi se miră de el. El a arat, a cântat domol şi a lipit de grindeiul plugului o lumânărică pe care nu a stins-o vântul. Când m-am apropiat de el, mi-a spus: ,,Hristos a înviat!” şi a arat mai departe. Iar când toţi ceilalţi cârteau el zicea: ,,Pe pământ pace şi-ntre oameni bună învoire!” Arendaşul sări din pat şi zise: - M-a învins! M-a învins! Atunci a dat poruncă să i se pună şaua pe cal, a încălecat şi a pornit spre câmp. Dar spre ieşirea din sat, calul s-a speriat şi l-a aruncat într-un par ascuţit din gard, care i-a spart pieptul. Când s-au înapoiat ţăranii, l-au văzut jos şi au luat-o pe alt drum. Doar Petre, cu fiul său, l-au pus în căruţă şi l-au dus acasă. Atunci au văzut, cu adevărat, oamenii, că puterea lui Dumnezeu se arată prin credinţă şi blândeţe. |
|
|
Cel mai de preţ bun |
17 mai 2011 |
|
Odată, au venit nişte filosofi la Sfântul Macarie, în pustie, să vadă de ce aleargă atât de mult oamenii să-i asculte cuvântul înţelept. Evident, erau şi invidioşi, că pe ei îi ocoleşte lumea. Când au ajuns în pustie au aflat un bătrân sărăcăcios îmbrăcat şi cu vorbă curată, meşteşugită. Nu prea le-a venit bine filosofilor. Şi au început să-l întrebe: - Macarie, ai citit cutare carte? - N-am citit, răspundea Macarie. - Dar cutare învăţat ştii ce a spus despre lume şi despre altele? Şi la acestea Macarie răspundea că nu ştie. Ei însă îl întrebau cu gândul de a-l ruşina. Atunci Macarie, ştiindu-le gândurile le-a zis: - Rogu-vă, îngăduiţi-mi să vă întreb şi eu ceva! Întreabă părinte, răspunseră ei veseli. - Fiţi buni şi-mi spuneţi, ce a fost mai întâi: mintea sau cartea? După oarecare răgaz, răspunseră oarecum nedumeriţi de rostul întrebării: - Vezi bine că a fost mintea. - Nu vă supăraţi, răspunse Macarie, că eu am ce a fost mai întâi: mintea. Atunci au priceput filosofii că orice om, dacă-şi foloseşte darul minţii dat de Dumnezeu, poate să fie înţelept şi fără prea multă carte. |
|
|
Relaţiile cu oamenii fără evlavie |
16 mai 2011 |
|
Să nu vă pese prea mult şi să nu vă întristaţi că n-aveţi legături strânse cu vecinii voştri care n-au evlavie faţă de Dumnezeu. Este bine şi folositor să comunicăm cu fraţii cu care ne potrivim la suflet, cu creştinii credincioşi, ca să ne ajutăm unii pe alţii pe calea mântuirii. Comuniunea şi conlucrarea noastră cu oamenii lumeşti să se limiteze doar la aspectele necesare vieţii. Şi în situaţia aceasta, dacă ne vătămăm sufleteşte, să întrerupem orice relaţie cu ei. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|
|
Duminica Slăbănogului |
15 mai 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a IV-a după Paşti Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Acum un an... |
14 mai 2011 |
|
|
|
|
Cea mai strălucită victorie |
13 mai 2011 |
|
- Care este cea mai strălucită victorie din istoria lumii, l-a întrebat odată un om pe un vestit general? - Niciuna, a răspuns generalul. - Cum aşa, a întrebat din nou omul? - Nu avem nicio victorie; aşteptăm una singură: când lumea nu se va mai bate! Atunci oamenii vor învinge în ei răutatea şi cruzimea, şi aceasta va fi cea mai strălucită victorie. |
|
|
Darul lacrimilor |
12 mai 2011 |
|
Un mare bandit, după ce a trăit o viaţă de nelegiuiri, şi-a luat îndemnul să se pocăiască. A mers, prin urmare, la un pustnic şi i-a spus gândul său. Pustnicul l-a sfătuit: - Ia un butoi mare, fără fund, şi umple-l cu apă şi când va fi butoiul plin, să ştii că Dumnezeu te-a iertat. Omul a mers şi a făcut precum i-a spus pustnicul. Dar din ce turna, butoiul tot gol rămânea. Turna zadarnic. - Se vede treaba că nu voi găsi iertare la Dumnezeu… Aşa de mare era mâhnirea lui, încât au început să îi curgă lacrimile. Atunci s-a petrecut o minune. Butoiul s-a umplut îndată, iar omul a simţit în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu. Numai prin lacrimile căinţei putem primi de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre. |
|
|
Zis-a cel nebun... |
11 mai 2011 |
|
Un preot se afla odată la masă, la un parastas. Tot acolo erau şi câteva persoane certate cu biserica şi slujbele ei, care discutau gălăgios. La un moment dat un bărbat, mai aprins în discuţie, lovi cu pumnul în masă spunând că Dumnezeu nu există şi că El este invenţia popilor şi arătă cu degetul spre preot. Unii au început să râdă, alţii se indignau de asemenea faptă. Preotul se sculă de la locul lui, se duse la cel care afirmase că Dumnezeu nu există şi-i zise: - Dragă domnule, ceea ce spui dumneata nu este ceva nou, pentru că lucrul acesta se află scris chiar în Sfânta Scriptură... - Cum aşa? întrebă acela mirat. Asta n-am ştiut-o şi n-am auzit-o până acum de la nici un preot. - Dacă nu crezi, am să-ţi arăt, continuă preotul, scoţând din buzunar Noul Testament cu psalmi, şi citi versetul întâi din psalmul XIII: - ,,Zis-a cel nebun în inima sa: <<Nu este Dumnezeu>>”. Vezi, adăugă preotul, asemenea nebuni erau şi pe vremea regelui David, dar erau mai modeşti, pentru că gândeau asemenea nelegiuiri numai în mintea lor, în inima lor, nu strigau în gura mare, cum faci dumneata… |
|
|
Pietricica |
10 mai 2011 |
|
|
|
|
Creionul |
9 mai 2011 |
|
|
|
|
Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe |
8 mai 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a III-a după Paşti Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Meditaţie |
7 mai 2011 |
|
|
|
|
Lumânarea |
6 mai 2011 |
|
|
|
|
Ziua barbatului |
5 mai 2011 |
|
|
|
|
Cei doi lupi |
4 mai 2011 |
|
|
|
|
Oile şi caprele |
3 mai 2011 |
|
|
|
|
Arma păcii |
2 mai 2011 |
|
|
|
|
Simt aşa o bucurie...! |
|
|
|
|
|
Glasul florilor |
|
|
|
|
|
Duminica Tomii |
1 mai 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a II-a după Paşti Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
vezi şi |
|
