|
CUVINTE SIMPLE, PENTRU OAMENI SIMPLI |
|||
|
Duminica Tuturor Sfinţilor |
30 iunie 2013 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica I-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel |
29 iunie 2013 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sf. Apostoli Petru şi Pavel
|
|||
|
Folosul desei spovedanii |
28 iunie 2013 |
||
|
Spovedania deasă este foarte folositoare, deoarece noi uităm repede păcatele noastre, dar dacă le spunem duhovnicului, atunci le rupem din rădăcină. În afară de aceasta, pocăinţa deschide ochii, deschide vederea spre păcate. După ce s-a căit pentru păcatele sale cele ştiute, omul începe să vadă altele şi altele, şi tot aşa, începe să socotească păcat, ceea ce înainte nu socotea păcat, îşi aduce aminte de cele pentru care nu s-a căit, uitate demult… Celui ce se deprinde să dea socoteală pentru viaţa sa la spovedanie, aici, aceluia nu îi va fi frică să dea răspuns la Înfricoşata Judecată a lui Hristos. De aceea şi este rânduită aici scurta judecată a pocăinţei, pentru ca fiind curăţiţi şi îndreptaţi prin pocăinţa de aici, să putem da răspuns fără de ruşine la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos. Sursa: 1.000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească |
|||
|
Adevăratul creştin |
27 iunie 2013 |
||
|
Adevăratul creştin nu oboseşte, nu renunţă, nu simte osteneală, nu se lasă pradă melancoliei, ci mereu, în putere sufletească şi plin de vitalitate, cu bună dispoziţie şi cu curaj, se aruncă în lucrarea cea bună. Este mistuit de zelul cel după Dumnezeu şi caută ca prin lucrările sale să ajute pe toată lumea, împins fiind de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Făptuieşte pe toate cu dragoste şi lepădare de sine. Nimic nu făptuieşte din ceea ce aduce întristare aproapelui. Nimic nu-l atrage către alunecare (de la legea morală). Caracteristicile creştinului adevărat sunt: dragostea fierbinte către Dumnezeu şi aproapele, blândeţea, toleranţa, facerea de bine, nobleţea gesturilor şi atitudinilor. (Sfântul Nectarie de Pentapolis) |
|||
|
Posteşte cu limba! |
26 iunie 2013 |
||
|
La un părinte duhovnicesc a venit o femeie şi l-a întrebat ce să facă, ce altă faptă bună să împlinească în locul postului, deoarece, fiind bolnavă şi slăbită, nu poate ţine rânduiala abţinerii de mâncare. "Posteşte cu limba dacă nu poţi posti cu stomacul", fu răspunsul duhovnicului. Într-adevăr înfrânarea gurii este mai de preţ decât postul de pâine şi apă. |
|||
|
Contează prezentul |
25 iunie 2013 |
||
|
Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: "Avvo, au fost doi oameni: unul călugăr şi altul mirean; călugărul s-a hotărât seara, ca dimineaţa să lepede cinul monahal, iar mireanul a s-a gândit seara, ca dimineaţa să se facă monah; însă amândoi au murit în noaptea aceea. Oare, ce li se va socoti lor?"Şi a zis bătrânul: "Călugărul a murit călugăr şi mireanul mirean, că în ce s-au aflat, în acelea s-au dus". (Pateric, Avva Pimen) |
|||
|
Sfânta Treime |
24 iunie 2013 |
||
|
|||
|
Duminica Pogorârii Duhului Sfânt |
23 iunie 2013 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica Rusaliilor Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Cinci minute |
22 iunie 2013 |
||
|
O mamă avea un băiat foarte silitor, student la universitate, de unde-i aducea cele mai frumoase rezultate. A venit un război şi băiatul a fost chemat să plece pe front. Fiindcă era un om integru, s-a dovedit a fi un erou. Şi-a dat viaţa pentru patrie. Mamei i s-au trimis veşti despre eroismul său şi felicitări pentru creşterea bună a băiatului. Mama s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită măcar o dată băiatul în vis, ca să-l mai vadă. O singură dată. Rugăciunea i-a fost ascultată şi i-a promis că îi va fi trimis, putând să retrăiască împreună cinci minute din viaţa lor trecută. A fost însă atenţionată: "Gândeşte-te bine, care cinci minute din viaţa lui şi a ta vrei să le alegi pentru aceasta? El va veni să retrăiţi împreună acele minute pe care le alegi acum. Gândeşte-te bine. Vrei sa vină ca student la universitate, cu frumoasele rezultate care te bucurau atâta? Va fi fost aceea bucuria ta cea mai mare, şi ai vrea s-o repeţi? Vrei poate să-ţi vină îmbrăcat ostaş ca pe front, încununat cu laudele comandanţilor lui, înainte de a muri şi aureolat de eroism? Femeia a stat şi s-a gândit, şi a răspuns: "Nu! Dacă ar fi posibil să-mi fie redat copilul pentru a retrăi cinci minute, aş vrea ca ele să fie din copilăria lui. Fiindcă îmi aduc aminte de o întâmplare cu el, de când era copil. Era în gradină şi a făcut o greşeală. Când am ieşit din casă şi am văzut greşeala pe care a făcut-o, şi eram gata să-l pedepsesc, a alergat către mine plângând si mi-a cerut iertare. Dar a făcut-o cu atâta sinceritate, cu atâta încredere că eu îl voi ierta, s-a lipit de mine cu atâta dragoste, cu atâta părere de rău că m-a supărat, încât nu numai că l-am iertat, dar minutele acelea au fost cele mai frumoase din viaţa mea. Pe acelea nu pot să le uit şi dacă e posibil, pe acelea aş vrea să le retrăiesc". Iată că pentru această mamă mai mult a contat smerenia şi dragostea fiului său, decât succesele din facultate sau eroismul de pe front. SMERENIA şi DRAGOSTEA sunt cele două aripi ale creştinului care îl duc sigur la MÂNTUIRE. Să ne ajute Dumnezeu să le dobândim şi noi pe acestea! |
|||
|
Dragostea lui Dumnezeu |
21 iunie 2013 |
||
|
Se spune că un împărat înţelept a chemat pe toţi savanţii şi filosofii pe care îi cunoştea, spunându-le că potrivit unui document foarte vechi, în curţile sale, undeva sub un pom, se găseşte o cutie în care se află dragostea lui Dumnezeu. Şi i-a trimis pe înţelepţi să sape până ce vor găsi această cutie, promiţându-le o recompensă mare… După zile întregi de căutări, fiecare filosof s-a prezentat în faţa împăratului cu ce a găsit. Ba mulţi dintre ei găsiseră cutii care conţineau podoabe şi documente vechi. Ajunşi în faţa împăratului, filosofii au început să se ia la harţă, fiecare susţinând că deţine cutia în care se află dragostea lui Dumnezeu. Văzând că nu e chip să-i împace, împăratul le-a poruncit să facă linişte şi le-a spus aşa: ,,Mă mir mult de (ne)înţelepciunea voastră! Cum aţi putut oare să săpaţi după o cutie, decât să găsiţi răspunsul în voi? Cum aţi putut oare să credeţi că dragostea lui Dumnezeu e mărginită de o cutie? Ia gândiţi-vă, dacă Dumnezeu este atât de mare, încât, necuprins fiind, are grijă de toţi luminătorii cereşti, oare dragostea Lui nu e la fel de mare şi de necuprinsă!?Acest răspuns îl aşteptam de la voi, domnilor savanţi şi filosofi, că dragostea lui Dumnezeu nu poate încăpea într-o cutie! |
|||
|
Toate au un rost al lor |
20 iunie 2013 |
||
|
Toate pe lume au fost create de Dumnezeu cu mult folos. Chiar şi cele mai neînsemnate lucruri pot ascunde ceva măreţ şi important. Se spune că un cui poate salva o potcoavă; o potcoavă, poate salva un cal; un cal, o bătălie, iar o bătălie poate să salveze o ţară. Aşadar, să avem grijă de toate cele mărunte şi neînsemnate, pentru că de multe ori în ele se ascund cele mari şi importante! Sursa: Cuvânt către creştinii ortodocşi despre valoarea sufletului, Preot Ioan |
|||
|
Puterea rugăciunii |
19 iunie 2013 |
||
|
Înainte de a ajunge pe tronul Munteniei, Mihai Viteazul, fiindcă îşi dorea Domnia, a fost închis de Alexandru Bogdan, Domnul Muntenei. Urma să fie executat. În ziua fixată pentru execuţie, Mihai a fost luat din temniţă şi dus spre locul osândei. Când îl duceau, în drum trecând pe lângă Biserica Albă, a cerut voie să se închine. Astfel, dându-i-se voie, el a intrat în biserică şi făgăduit Sfântului Nicolae că de va scăpa cu viaţă, va zidi o biserică pe numele lui. Şi rugăciunea i-a ajutat: călăul, un fost servitor al lui Mihai, s-a îngrozit văzându-şi stăpânul sub secure. A aruncat deci securea şi a rupt-o la fugă, iar boierii cerură graţie pe seama lui Mihai, ceea ce se încuviinţă. Drept mulţumită, Mihai a zidit o biserică şi ea există şi azi sub numele de Mihai Vodă. |
|||
|
Fructele cele roşii |
18 iunie 2013 |
||
|
Un tată a pleacat cu copilul său să se plimbe spre o pădure. Trec pe sub un măr şi copilul cere: "Tată dă-mi şi mie un măr". Şi tatăl culege un măr şi i-l dă. Merg mai departe, şi copilul vede o floare frumoasă. Şi spune: "Tată vreau şi eu una din florile acelea". Şi tatăl rupe o floare frumoasă şi i-o dă. Mai încolo copilul vede un tufiş cu fructe roşii, foarte atrăgătoare, şi cere: "Tată dă-mi şi mie din fructele acelea roşii". Şi tatăl îi răspunse: "Nu, acestea nu pot fiule să-ţi le dau". Şi copilul începe să plângă, fiindcă fructele roşii erau frumoase, şi le bănuia gustoase. Şi plânge. Nu înţelege de ce până acum i s-au dat de toate, dar aceste fructe roşii i se refuză. Se întoarce nemulţumit acasă, întristat. Tatăl nu i-a explicat de ce nu i-a satisfăcut dorinţa. Era prea mic ca să înţeleagă. Poate va fi încercat, dar copilul n-a înţeles şi a plâns mai departe, dorindu-şi fructele roşii aşa cum erau, pentru că erau frumoase. Tatăl nu-i dăduse acele fructe, pentru că erau otrăvitoare, ceea ce copilul nici nu ştia, nici nu înţelegea. Tatăl a apărat viaţa fiului, iar plânsul se va transforma în vorbe de mulţumire când copilul va creşte. Acum înţelegem de ce Dumnezeu nu ne împlineşte unele cereri... |
|||
|
Ispitele |
17 iunie 2013 |
||
|
Nu uita nicicând că faptele bune sunt precedate şi urmate de ispite. Şi în ambele cazuri, ele sunt îngăduite de Dumnezeu. Numai în felul acesta - virtutea încercată prin fapta bună pe care o faci - se confirmă şi prinde rădăcini şi putere în sufletul tău. Lipsa de griji şi comoditatea, adorm şi împrăştie sufletul, în vreme ce ispitele îl întăresc şi îl aduc mai aproape de Dumnezeu. Odată, un Părinte l-a întrebat pe un călugăr: ,,Vrei să-L rog pe Dumnezeu să îndepărteze de la tine războiul?”, iar acela i-a răspuns: ,,Părinte, chiar dacă mă chinuiesc, văd că mă folosesc de strădaniile mele. Roagă-te mai degrabă să îmi dea Dumnezeu răbdare”. Iar Bătrânul i-a răspuns: ,,Azi am cunoscut că ai sporit”. Sursa: Poveţe duhovniceşti, Sfântul Macarie de la Optina |
|||
|
Duminica Sfinţilor Părinţi |
16 iunie 2013 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a VII-a după Paşti Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Eşecurile |
15 iunie 2013 |
||
|
Planurile tale plăcute lui Dumnezeu au eşuat din motive cu totul independente de voinţa ta?
De aceea, în zilele grele care vor urma nu uita un lucru: Dumnezeu ştie foarte bine cât de statornică îţi era hotărârea pe care o luaseşi şi cât de mare îţi era râvna. Şi te va răsplăti pentru intenţia ta, ca şi pentru lucru dus până la capăt. Însă aceasta se va întâmpla numai dacă nu îţi pierzi cumpătul şi smerenia în mijlocul furtunii… Dacă îţi vei păstra gândul smerit, fie şi numai aceasta te va umple de pace şi de mângâiere. Şi ai multă grijă, nu cumva să-ţi scadă credinţa! Căci nici marii slujitori ai lui Dumnezeu, care erau proorocii nu puteau face nimic pentru cei ce nu aveau credinţă. Sursa: Poveţe duhovniceşti, Sfântul Macarie de la Optina |
|||
|
Bătrânul tăietor de lemne şi rugăciunea lui pentru ploaie |
14 iunie 2013 |
||
|
A fost oarecând, în părţile Ciprului, secetă multă vreme si episcopul ţării se ruga mult lui Dumnezeu pentru aceasta, ca să le dea lor Domnul mila Sa de sus, ca să se pogoare ploaie pe pământ. Şi s-a făcut glas din cer, zicându-i lui: „Să mergi, după Utrenie, la cutare poartă a cetăţii si pe care vei vedea intrând mai întâi, aceluia să-i spui ca să se roage si va veni vouă ploaie”. Deci, a făcut aşa episcopul, a ieşit cu clerul său si a şezut la poarta cetăţii şi, iată, intră un bătrân, ducând o sarcină de lemne de vândut. Şi sculându-se, episcopul l-a oprit pe el. Şi îndată a lepădat bătrânul sarcina de lemne din spate si s-a închinat episcopului, zicând: „Iartă-mă, stăpâne!”, si cerea blagoslovenie de la episcop. Apoi şi episcopul, asemenea, s-a închinat lui zicând: „Ava, pentru Domnul, roagă-te ca să ne trimită Domnul mila Sa şi să fie acum pe pământ ploaie”. Iar bătrânul pe sine se numea a fi netrebnic si păcătos. Dar dacă l-a silit pe el episcopul ca să se roage, bătrânul, plecându-si genunchii, s-a rugat si s-a pogorât îndată ploaie. Încă, iarăşi, episcopul a rugat pe bătrân, zicând: „Ai dragoste, pentru noi, părinte, si ne spune viaţa ta, pentru folosul nostru, ca si noi să-ţi urmăm”. Şi a zis bătrânul: „Iartă-mă, stăpâne, că eu sunt păcătos şi în deşarte zile m-am născut şi nimic nu am de folos cu care sufletul meu să se mângâie. Ci, iată, precum mă vezi pe mine, ies din cetate şi-mi adun o sarcină de lemne si, vânzând-o, îmi cumpăr pâinea pe care o mănânc şi cu aceasta îmi dobândesc mie hrana cea de peste zi. Iar alta n-am nimic şi dorm la biserică şi iarăşi ieşind, acelaşi lucru îl fac. Iar, de va fi frig sau ninsoare, o zi sau două, petrec flămând si laud pe Dumnezeu, până ce iarăşi se face senin şi pot ieşi să tai lemne”. Si aşa, nu puţin folos a primit episcopul împreună cu clerul său. Si toţi au proslăvit pe Dumnezeu de osteneala bătrânului si i-au zis lui: „Cu adevărat, tu ai plinit Scriptura care zice: <<Străin sunt eu pe pământ>>. Deci, l-a luat pe el episcopul si l-a hrănit, dându-i lui odihnă, până ce s-a mutat la Domnul. Sursa: Vieţile sfinţilor ortodoxiei. Îndrumări duhovniceşti |
|||
|
Înălţarea Domnului |
13 iunie 2013 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Înălţării Domnului Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Bisericoşii |
12 iunie 2013 |
||
|
Se povesteşte că un diavol era foarte îngrijorat pentru că un om, pe care îl avea în primire ca să-l pregătească pentru iad, începuse să meargă la biserică. Atunci diavolul i-a scris o scrisoare lui Satan cel Mare, întrebându-l ce să facă. Acesta i-a răspuns să nu se neliniştească, dar să se ţină mereu de omul lui. Chiar şi în biserică. "Fă-l să se preocupe de lucruri mărunte", l-a sfătuit Satan cel Mare. "Fă-l să gândească, de pildă, că paraclisierul e un făţarnic, că epitropul e un hoţ, că unul are pantofii scâlciaţi, că vreo doamnă e îmbrăcată cam excentric, că preotul n-are voce frumoasă, şi aşa mai departe. Stai de vorbă cu el tot timpul, prin gânduri, fă-l să se plictisească. În felul acesta nu se va mai concentra la rugăciune şi nu se va folosi cu nimic de la slujbă... Noi avem mulţi din ăştia prin biserici. Ba mai mult, ei se cred bisericoşi şi îi privesc de sus pe cei care nu vin la biserică... Aşa că stai liniştit şi lucrează precum ţi-am zis, că o să avem roadă bogată... Periculoşi pentru noi sunt cei care vin de dimineaţă la biserică, îmbrăcaţi cuviincios, şi îşi plâng păcatele, care trăiesc slujba şi stau smeriţi pe locul lor, care se hotărăsc să se îndrepte. Pe ăştia însuşi Hristos şi Maria îi acoperă şi nu te poţi apropia de ei. Noi să ne ocupăm de ceilalţi, aşa cum ţi-am spus". |
|||
|
Cum lucrează Dumnezeu |
11 iunie 2013 |
||
|
În apele oceanului s-a scufundat un vapor. A scăpat cu viaţă un singur călător. Folosind o barcă de salvare, s-a lăsat în voia valurilor, în voia lui Dumnezeu. Nu putea şti dacă vâslind, se apropie sau se depărtează de o posibilă insulă, pe care nu o vedea nicăieri. Într-un târziu barca a ajuns la un ţărm. Era noapte. A tras barca la mal şi a pornit cu grijă spre interior. Nu ştia ce era: o insulă, un continent. A făcut un foc de vreascuri şi ierburi, l-a întreţinut mereu până dimineaţa când, la lumina zilei, a constatat că era pe o insulă nelocuită. Părea a fi populată totuşi de animale sălbatice. Şi-a construit o colibă şi grija lui cea mai mare a fost să nu lase focul să i se stingă nici ziua, nici noaptea. A locuit acolo ani în şir. Se ruga lui Dumnezeu să-l descopere vreo corabie care ar trece pe acolo, dar se vedea că zona nu era navigabilă. Într-o noapte, după ce alergase să prindă ceva vânat, obosit, a adormit un somn greu. S-a stârnit un vânt puternic şi focul lui mic, alcătuit din jar acoperit cu cenuţa dobândită de-a lungul anilor, răscolit, i-a aprins coliba, transformând-o într-o vâlvătaie. A sărit ca ars, a încercat să stingă flăcările, dar coliba a ars toată, ridicând spre înălţimi o lumină mare. Spera să-şi oprească la urmă atâta foc din toată lemnăria ce ardea, cât să-l ajute să-şi aibă măcar focul mai departe, pentru că chibrituri nu mai avea de mult. Se ruga lui Dumnezeu să-l ajute să-şi salveze măcar atât. Dar spre nenorocirea lui, vântul fu urmat de o ploaie torenţială extraordinară care îl stinsese până la ultimul cărbune aprins, lăsându-l în întuneric şi disperare. Nu mai ştia ce i se va întâmpla. Nu mai avea nimic. Totul era pierdut. Se părea ca rugăciunile nu-i fuseseră ascultate. După ce stătu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri, cu ochii în lacrimi. Dimineaţa se petrecu însă un fapt cu totul neaşteptat. Îl treziră din somn voci de oameni care strigau: "E cineva pe aici?" Se ridică şi răspunse strigând cât îl ţinea gura: "Da, aici!" Se întâlniră. Erau nişte marinari. "Am văzut focul pe care l-ai aprins astă-noapte. Ne-am imaginat că este un apel. Am lăsat vaporul în apele navigabile şi am venit cu o şalupă. Eşti desigur naufragiat. Ştiam că insula e nelocuită". Omul izbucni în lacrimi. El crezuse că focul fusese ultima nenorocire pe care i-o trimisese Dumnezeu, şi iată că Dumnezeu îi aprinsese focul ca să poată fi văzut şi salvat! |
|||
|
Bătrânul şi vrăbiile |
10 iunie 2013 |
||
|
Un om ajunse la bătrâneţi adânci. Copiii săi îl tot necăjeau zilnic, ca să împartă între dânşii averea lui, căci dânşii, în schimb, îl vor îngriji cât mai bine până la sfârşitul vieţii sale. La aceste cuvinte şi îndemnuri dese, bătrânul le zise că le va împlini dorinţa, dar să aştepte până la primăvară. Venind vremea aceasta, copiii îi aduseră aminte de făgăduială. Bătrânul luă atunci dintr-un cuib de vrăbii, din şură, puii mititei ai unei perechi şi-i vârî într-o cuşcă aşezată în fereastra odăii sale. Nu trecu multă vreme şi iată că, la strigătul puilor închişi, veni perechea bătrâna, tată şi mamă, cu mâncare în cioc pentru odraslele lor. Bătrânul îşi chemă fiii şi, arătându-le cele ce se petreceau între păsări, le zice: "Când vor putea zbura mititeii aceştia am să vă spun hotărât ce-i cu moştenirea. Trecu aşa mai multă vreme. Puişorii căpătară pene, crescură mai mari şi săreau în cuşcă încoace şi încolo, câtă vreme bătrâna pereche le tot aducea regulat hrana trebuincioasă. Când puişorii puteau acum zbura, prinse bătrânul în laţ şi perechea bătrână de păsări. Chemă din nou copiii la sine, le povesti ce a făcut, deschise cuşca şi lăsând puii să zboare afară, vârî în locul lor vrăbiile bătrâne. Să vedem acum, zise moşneagul, dacă puii vor îngriji de părinţii lor cu aceeaşi dragoste şi jertfă, cu care părinţii au îngrijit de dânşii. Cu toate că fiii râdeau de încercarea ciudată a bătrânului lor tată, erau şi ei curioşi să vadă ce se va-întâmpla. Trecură ceasuri întregi, ba zile, şi nici un pui nu se mai întoarse să-ngrijească de părinţii săi închişi în cuşcă. Vedeţi - zise atunci bătrânul către copiii săi, dacă această pereche de păsări ar rămâne pe seama puilor, numaidecât ar muri de foame! Cam aşa e şi între noi, deoarece tare mă tem că, dându-vă vouă averea mea, nici unul nu-şi va aduce, apoi aminte de mine. |
|||
|
Duminica Orbului din naştere |
9 iunie 2013 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a VI-a după Paşti Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Minunea de la Botez |
8 iunie 2013 |
||
|
În Statele Unite ale Americii, mai precis in statul New Mexico, doi catolici, soţ şi soţie au dorit să devină ortodocşi. Preoţii le-au spus că se poate face prin botezul cu trei afundări sau doar prin citirea exorcismelor şi mirungere. Ea a ales botezul prin întreita afundare şi s-a botezat prima. Bărbatul a ales doar să i se citească lepădările. Cineva a făcut poze cu “botezul” lor şi iată ce a apărut, atunci când fotografiile au fost tipărite!
În
fotografii se vede cum chipul bărbatului după primirea mirungerii
este un chip obişnuit, iar chipul soţiei sale, aflată în stânga sa,
este luminos aşa cum descriu Sfinţii Părinţi sufletul omului după
primirea Sfintei Taine a Botezului. Există varianta şi că soţul s-ar
fi botezat, dar prin turnare. Oricum ar fi, minunea săvârşită cu
această femeie este o dovadă că aceia care s-au despărţit de
Biserica dreptmăritoare nu au Botez şi nicio altă sfântă taină, ei
fiind înafara Bisericii. Iar dacă acel bărbat a fost “botezat” doar
prin turnare este evident că doar botezul prin întreita afundare
este valabil, iar ce se practică de unii preoţi, adică stropire sau
turnare, nu se poate numi botez şi săvârşesc un păcat enorm că
privează pe oameni de Sfântul Botez. Canonul 50 Apostolic spune cum trebuie săvârşit Sfântul Botez:
Botezul se săvârşeşte prin trei afundări. Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească. Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. |
|||
|
Sinceritate |
7 iunie 2013 |
||
|
Într-o zi, distinsul autor dramatic francez Moličre întâlni un cerşetor, căruia îi dădu un ban, fără a se uita ce fel de ban îi dăduse. Însă abia făcuse câţiva paşi şi cerşetorul alergând în urma lui zise: "Domnule, v-aţi înşelat şi mi-aţi dat un galben de aur; poftim luaţi-l înapoi." "Păstrează-l prietene, îi răspunse Moličre, bătându-l pe umeri, şi pentru cinstea ta îţi mai dăruiesc unul". |
|||
|
Smerenie falsă |
6 iunie 2013 |
||
|
|
|||
|
Sfinţenie |
5 iunie 2013 |
||
|
Se zice despre Sfântul Antonie cel Mare că spre sfârşitul vieţii, când ajunsese la o sfinţenie de toţi recunoscută, a pus o întrebare lui Dumnezeu, care ar putea părea nesăbuită şi cam lipsită de smerenie, dacă n-ar fi o introducere pioasă la o povestire care vrea să ilustreze tocmai această idee a accesibilităţii tuturor oamenilor la sfinţenie. L-ar fi întrebat: "Doamne, mai este vreunul pe lumea aceasta mai bun decât mine?" Putem însă să înţelegem întrebarea şi ca izvorâtă din smerenie, dorind să ştie dacă e vreunul mai bun decât dânsul ca să-l imite, să-i slujească de model, să încerce să devină şi el pe măsura lui. Dumnezeu i-a trimis un înger care l-a povăţuit aşa: "Du-te în oraşul Alexandria şi primul om pe care-l vei întâlni, să ştii că este mai bun decât tine". S-a dus. Şi a întâlnit pe un om oarecare, curelar, şi l-a urmat până la locuinţa lui. Lucra obiecte din piele, cârpea încălţăminte, hamuri de cai şi atât. N-a văzut nimic deosebit la dânsul. Ba mai avea şi o familie grea. A crezut că s-a înşelat. L-a întrebat pe om: "Ce faci tu în mod deosebit în faţa lui Dumnezeu?" Omul i-a spus: "Nu fac absolut nimic deosebit. Mă scol de dimineaţă şi-mi fac rugăciunea şi trec la lucru în atelier. La amiază îmi fac rugăciunea, mănânc împreună cu familia şi mulţumim toţi lui Dumnezeu, după obicei. Seara nu mă culc înainte de a-mi face din nou rugăciunea. Mă port bine cu soţia şi am grijă de copii să aibă cele trebuincioase hranei şi îmbrăcămintei. Nu iau mai multe decât mi se cuvine pentru lucru pe care îl fac altora şi, după cum se cuvine, nu fac rău nimănui. Atât". Dacă la început sfântul crezuse ca s-a înşelat în privinţa omului, de data aceasta şi-a dat seama că dăduse tocmai peste cel pe care îl căuta. Omul acesta, aşa făcând, era drept în faţa lui Dumnezeu, şi era chiar mai drept decât dânsul care făcea tot felul de nevoinţe şi posturi, acolo în pustie. Îşi zicea că din când în când se mai şi mândrea, şi îl chinuiau diferite gânduri şi ispite care îl asaltează mai uşor pe omul singur. Din când în când se mai compară cu alţii. Din când în când îi mai judecă pe alţii, iar bine altora nu le prea făcea, decât prin rugăciune, dar nu din sudoarea frunţii şi din oboseala mâinilor. Acest curelar nu judeca pe nimeni, îşi ducea viaţa cinstit şi liniştit, fără să facă în aparenţă nimic extraordinar. Era doar un om cumsecade. Un foarte obişnuit om cumsecade. |
|||
|
Porumbelul şi cioara |
4 iunie 2013 |
||
|
Spunea Avva Nichita despre doi oarecari fraţi, că s-au unit, vrând să locuiască împreuna. Şi a socotit unul întru sine: "Ori ce va voi fratele meu, aceea să fac. Asemenea şi fratele celalalt a socotit că voia fratelui său va face. Şi au trăit ani mulţi cu multă dragoste. Şi văzând vrăjmaşul, s-a dus să-i despartă. Şi, stând în tindă, se arată unuia ca un porumbel, iar altuia ca o cioară. Şi a zis unul: "Vezi porumbelul acesta?" Zis-a celălalt: "Cioara este". Şi au început a se certa, altul alta zicând. Şi sculându-se s-au bătut până la sânge, spre cea mai desăvârşită bucurie a vrăjmaşului şi s-au despărţit. Iar după trei zile s-au trezit venindu-şi în fire şi făcându-şi între ei metanie, mărturisea ceea ce fiecare dintre ei socotea a fi pasărea cea văzută. Şi cunoscând războiul vrăjmaşului, au rămas până la sfârşit nedespărţiţi. Pateric, Avva Nichita |
|||
|
Cum îi biruim pe duşmani |
3 iunie 2013 |
||
|
Se povesteşte că unul dintre marii preşedinţi ai Statelor Unite, Abraham Lincoln (1809-1865), în momentul când trebuia să fie ales preşedinte, avea un opozant foarte puternic, care mergea din oraş în oraş şi ţinea cuvântări împotriva lui, vorbindu-l de rău, aşa cum se obişnuieşte în confruntările electorale. Lincoln a reuşit totuşi să capete cele mai multe voturi şi să fie ales preşedinte. Când şi-a alcătuit guvernul, pe cine credeţi că a ales ministru de război în cabinetul său? Tocmai pe acest om care îl blamase în chip infam în tot timpul campaniei electorale. Prietenii l-au întrebat: "De ce ai făcut această?" El a răspuns: "Cum poţi să-ţi biruieşti un duşman altfel, decât făcându-l prieten?". |
|||
|
Duminica Samarinencii |
2 iunie 2013 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a V-a după Paşti Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|||
|
Despre împietrirea inimii |
1 iunie 2013 |
||
|
Spunea Avva Ioan care a fost trimis în surghiun de împăratul Marcian: "M-am dus odată din Siria la Avva Pimen şi voiam să-l întrebăm pentru împietrirea inimii. Iar bătrânul văzându-ne pe noi supăraţi a început a grăi în limba elinească, zicând: Firea apei este moale, iar a pietrei vârtoasă, iar urciorul deasupra pietrei fiind atârnat, picând câte puţin, apa găureşte piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este moale, iar inima noastră vârtoasă; dar auzind omul de mai multe ori cuvântul lui Dumnezeu, i se deschide inima lui spre a se teme de Dumnezeu" Pateric, Avva Pimen |
|||
|
vezi şi |
|||
