|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Cum lucrează credinţa |
30 iunie 2012 |
|
Se spune că o bătrânică evlavioasă, ieşea în fiecare zi pe veranda micuţei sale case şi, după ce făcea trei închinăciuni, spunea cu glas tare: - Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac! Ei bine, tot în fiecare dimineaţă, un vecin de-al bătrânei plin de rele, un ateu declarat şi duşman al Bisericii, urla din toţi rărunchii: - Nu există Dumnezeu, babo! Şi lucrurile au continuat aşa mai multă vreme. Timpul a trecut şi bătrânica noastră a ajuns să fie la strâmtoare. Viaţa se cam scumpise şi nu îi mai ajungeau banii de mâncare. Într-o dimineaţă, ca în oricare altă zi, bătrânica iese iar pe verandă. Ateul nostru bineînţeles că o pândea după perdele, pentru a o putea iar cicăli cu nebunia lui. Numai că, de data asta, bătrânica aflată pe veranda îl ruga pe Dumnezeu cu lacrimi în ochi, să o ajute cu ceva alimente, că nu mai poate răbda de foame, iar la final încheie tot cu: - Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac! A doua zi, dimineaţă, când iese din casă, pe verandă se aflau alimentele pentru care se rugase fierbinte cu o zi înainte şi, plină de bucurie, strigă iar: - Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac! Atunci ateul nostru ţâşneşte din casa sa şi strigă înfuriat: - Hei! Eu am cumpărat alimentele, babă nebună, şi nu Dumnezeul tău, ăla la care te rogi ca proasta toată ziua. Uite că în sfârşit ţi-am demonstrat, şi poate ai să pricepi şi tu, că nu există Dumnezeu. Bătrânica se uită la el şi zâmbeşte blând, apoi îngenunchind şi ridicându-şi braţele către cer spuse: - Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac! Nu numai că mi-ai dat de mâncare, aşa după cum cu umilinţă ţi-am cerut, dar şi pentru că L-ai făcut pe slujitorul lui Satana să mi-o cumpere şi să mi-o aducă şi acasă… |
|
|
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel |
29 iunie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sf. Apostoli Petru şi Pavel
|
|
|
Relaţiile cu semenii |
28 iunie 2012 |
|
Nimeni nu s-a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja verde groasă şi înnegresc mâinile, că migdalele au un înveliş tare ce trebuie spart, şi nimeni nu a încetat să le consume pentru că sunt greu de curăţat, ci fiecare, în linişte, atunci când a vrut să le mănânce, a înlăturat ghimpii cei din afară, a îndepărtat coaja cea greu de curăţat, după care s-a bucurat de fructul cel gustos. De ce oare să nu se întâmple la fel şi în relaţiile noastre cu semenii? De ce să nu îngrijim cu aceeaşi răbdare de aflarea frumuseţii ascunse a sufletului semenilor, care există în toţi deopotrivă? Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri ,,diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se umple de bucurie. Însă, atunci când nu îl iubeşti, te agăţi de toate ,,pietrele” şi de toţi ,,mărăcinii” lui şi îţi mai îmbolnăveşti şi tu sufletul tău. |
|
|
Gestul convingător |
27 iunie 2012 |
|
Un gest face de cele mai multe ori cât 1000 de cuvinte. De aceea se spune că faptele vorbesc. Şi ce-i drept, o fac mai convingător decât cuvintele. Ca oameni, care ne suspectăm unii pe alţii de ipocrizie şi minciună, avem nevoie de ceva care să nu lase loc de interpretări în ceea ce priveşte intenţiile sau interesele ascunse ale cuiva. La un preot a venit odată un bătrân, cunoscut în acea parohie ca un ateu convins. Toată lumea ştia că nici măcar nu e botezat. Omul a vrut însă să aibă o discuţie cu preotul despre ceea ce-l contraria cel mai tare la credinţa creştină: Învierea lui Iisus. Bătrânelul a intrat în holul casei preotului şi l-a zărit pe acesta stând de vorbă într-o încăpere cu o enoriaşă. Părintele, de cum l-a observat pe noul musafir, a venit în hol cu un scaun în mână oferindu-i-l spre a se odihni cât timp avea să aştepte. A plecat credincioasa şi bătrânul a intrat la preot. Au avut o discuţie lungă, în care parohul a încercat să-l convingă cu argumente mai mult sau mai puţin raţionale că Învierea Domnului este un fapt real şi nu o născocire creştină. La un moment dat, bătrânul zise: "Părinte, vreau să mă botez!" Preotul rămase surprins şi întrebă curios: "Dar ce v-a convins din discuţia noastră să luaţi această decizie? - Nu m-a convins nimic din discuţie, răspunse bătrânul. Ceea ce m-a convins cu adevărat a fost căldura gestului de a-mi oferi un scaun ca să nu obosesc aşteptând" |
|
|
Suntem slugi netrebnice |
26 iunie 2012 |
|
Dreptul este dator să se teamă de mândrie mai mult decât păcătosul, aceasta deoarece, păcătosul are în mod silit conştiinţa pătată de păcatul săvârşit, în vreme ce dreptul, se poate mândri cu izbânzile sale. Ca şi în cazul corăbierilor, cei care au corabia goală, nu se tem de atacurile piraţilor, deoarece aceia nu vin să jefuiască o corabie care nu are nimic de preţ la bordul său, în vreme ce, cei care au corabia lor încărcată se tem de atacurile acestora. Şi precum piraţii atacă acolo unde sunt aur, argint şi pietre preţioase, la fel şi diavolul, mai lesne îl atacă pe cel drept decât pe păcătos, deoarece în acesta află multă bogăţie. Când te înalţi pe culmi, ai nevoie şi să te asiguri că nu vei cădea de acolo. De aceea, şi Domnul nostru Iisus Hristos astfel ne sfătuieşte: ,,Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: suntem slugi netrebnice” (Luca 17, 10). De ce te trufeşti, de vreme ce eşti om înrudit cu pământul? Aşadar, de ce te trufeşti, omule, tu care eşti fum, deşertăciune? Pentru că omul este asemenea deşertăciunii… Zilele omului sunt ca floarea câmpului, iarba se usucă şi floarea ei cade!... |
|
|
Corabia vieţii |
25 iunie 2012 |
|
La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea faptului că suntem muritori pe acest pământ. Dar mai bine reiese acestea din următorul exemplu: ,,Nişte oameni călătorind cu o corabie cu pânze, străbăteau marea. Şi călătorii din corabia aceasta îşi arătau unii altora lucrurile pe care le furaseră din multele lor jafuri ce le săvârşiseră. Desigur, cârmaciul a observat aceasta cu de-amănuntul, dar nu s-a apucat să facă hoţilor controlul. Doar când a ajuns cu corabia la ţărm a poruncit tuturor să iasă goi de pe vas, şi astfel a putut afla ce furase fiecare dintre ei”. Pilda aceasta poate fi transpusă însă şi în viaţa duhovnicească. Marea este viaţa noastră, iar corabia ce pluteşte pe ea este creaţia, avându-L Cârmaci pe Dumnezeu, Cel ce primeşte pe corabie toate mărfurile. Şi dacă un om duce o viaţă în păcate, o va lăsa în corabia creaţiei. Dacă însă, vieţuieşte bine, răsplata îi va fi păstrată până la Ziua Judecăţii. Apoi, după ce am ajuns la liman, la sfârşitul vieţii, Cârmaciul ne scoate goi din corabia pământească, faptele tuturor urmând a fi vădite Dreptului Judecător. Prin urmare, se cade să străbatem marea vieţii acesteia luând ca martor faptele noastre bune. |
|
|
Luminătorul trupului |
24 iunie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a III-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Timpul |
23 iunie 2012 |
|
Cât de preţios este timpul vieţii acesteia! Fiecare minut are valoarea lui, pentru că într-un singur minut ne putem gândi la atâtea lucruri, fie bune, fie rele. Iar un gând după Dumnezeu, ne înalţă până la cer, în vreme ce gândul diavolesc, ne coboară până la iad. Aşadar, iată câtă valoare are chiar şi un minut din viaţa unui om. Din nefericire însă, noi nu cugetăm deloc la aceasta şi trec pe lângă noi ore, zile, ba chiar ani întregi, după care, brusc ne vom trezi şi vom constata că nu am agonisit nimic. Câtă pagubă ne facem, însă parcă nu înţelegem nimic!... Însă odată, când sufletul nostru va trebui să iasă din trup, vom înţelege, însă vai, atunci va fi prea târziu!... Atunci nu va mai fi timp de îndreptare, ci acum trebuie să ne trezim şi să punem un nou început, un început de îndreptare în toată fiinţa noastră!... Să exploatăm la maxim vremea preţioasă a vieţii acesteia. Şi fericit lucru pentru cel ce se sileşte şi pune un început bun în viaţa lui, pentru că într-o bună zi va deveni cu adevărat bogat. Va deveni bogat sufleteşte. Şi niciodată nu este târziu să punem un început bun vieţii noastre deoarece Domnul pe toţi ne aşteaptă să ne trezim ca să ne dăruiască lucrarea Sa şi Se străduieşte prin multe mijloace să ne trezească la vreme. |
|
|
Providenţa |
22 iunie 2012 |
|
La poalele unui munte se afla coliba unui tăietor de lemne. Iarna fusese grea, iar acum, începând să se desprimăvăreze, avalanşele de zăpadă începuseră să o ia la vale. O astfel de avalanşă acoperise şi casa tăietorului de lemne în care se afla întreaga sa familie. Şi în zadar a încercat tăietorul de lemne să iasă din casă căci nu a reuşit cu niciun chip. Alimentele erau aproape pe sfârşite iar focul nu îl mai puteau face deoarece fumul nu mai avea pe unde să iasă. Toţi îşi vedeau moartea cu ochii, o ultimă speranţă le mai rămăsese: rugăciunea. Şi rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu, numai ce s-a şi auzit în bucătărie o bubuitură, şi merseră cu toţii în grabă să vadă ce s-a întâmplat. Dar ce le-a fost dat să vadă?! O capră sălbatică cu picioarele rupte se zvârcolea pe podea. Capra se rătăcise şi călcând peste stratul deja subţiat de gheaţă, aceasta s-a rupt făcând ca animalul să cadă prin acoperişul şubred la ei în bucătărie. Cu multă recunoştinţă au slăvit cu toţii pe Dumnezeu, mulţumindu-I căci aveau şi cu ce se hrăni şi aflaseră şi drumul pentru a ieşi la aer curat. |
|
|
Pofta |
21 iunie 2012 |
|
Un tânăr călugăr a mers să se plângă unui bătrân evlavios de poftele sale trupeşti care nu îi mai dădeau pace. Acela, ascultându-l cu dragoste, i-a spus această pildă: ,,Dacă o pasăre zboară pe deasupra acoperişului casei tale, tu nu poţi să o opreşti şi te împaci cu ideea că trebuie să o laşi, dar dacă vezi că aceasta vrea să îşi facă acolo cuib, poţi să o opreşti”. Întocmai trebuie să procedezi şi tu, fiule, cu poftele care acum îţi dau ţie târcoale şi vor să se cuibărească în inima ta, dar cu niciun chip să nu le laşi să îşi facă în inima ta vreun cuib. |
|
|
Poruncile |
20 iunie 2012 |
|
Un rege, ştiindu-l pe un supus al său că nu prea îi place să meargă la biserică şi mai şi nesocoteşte porunca postului, l-a întrebat de ce nu ţine şi el post în zilele de miercuri şi vineri şi posturile rânduite de sâSfânta Biserică. Atunci, încercând să se justifice, acela i-a spus că Poruncile Bisericeşti sunt simple porunci omeneşti, care nu au nicio obligativitate a fi ţinute şi respectate de toată lumea. Auzind acestea şi apostrofându-l regele i-a spus: ,,Eu nu am auzit vreodată ca unul care a călcat Poruncile Bisericeşti să le fi ţinut pe cele Dumnezeieşti. Vedem totuşi un fapt paradoxal: oamenii respectă, în general, legile statului, care sunt făcute de oameni, şi se tem de autorităţi, dar legile divine sunt călcate în picioare de cei mai mulţi şi foarte puţini se tem de dreptatea dumnezeească, de tribunalul ceresc. |
|
|
Neascultarea |
19 iunie 2012 |
|
Sfântul Ioan l-a trimis odată pe un ucenic al său, Gallus, la un râu să pescuiască pentru a avea cu toţii ce mânca. Gallus s-a dus, însă la un alt râu unde nu a pescuit întreaga zi niciun peşte, întorcându-se seara cu traista goală. Văzând aceasta, Sfântul Ioan l-a mustrat pentru neascultarea sa şi pentru faptul că întreaga obşte era nevoită acum să rabde de foame. A doua zi, când a fost trimis iarăşi la pescuit, Gallus a ascultat şi a mers la râul la care a fost trimis, de data aceasta prinzând şi o mulţime de peşti. Astfel a învăţat Gallus cât de dăunătoare este neascultarea, chiar şi în lucrurile cu totul banale şi cât de multă binecuvântare poate aduce ascultarea. |
|
|
Trei pizmaşi |
18 iunie 2012 |
|
Trei oameni, nemaiputând răbda binele aproapelui lor, au plecat fiecare din satul său, întâlnindu-se într-o pădure. Aflându-se ei încă pe drum, au dat peste o pungă plină cu bani. Neputându-se ei înţelege, căci fiecare dintre ei îi voia pe toţi şi nerăbdând ca ceilalţi doi să ia ceva din ei, au rămas toţi trei să-i păzească, nu cumva să vină un altul să-i fure. La vreo două zile, trecând pe acolo stăpânul locului aceluia - un împărat bogat - cei trei l-au rugat să le facă dreptate. Şi atunci, împăratul i-a pedepsit după măsura pizmei de care era fiecare dintre ei cuprins, căci unul nu voia să facă nimănui vreun bine, altul nu putea accepta ca vreun om să facă altuia vreun bine, iar cel de-al treilea, nicidecum nu putea suferi ca altcineva să-i facă lui vreun bine. Împăratul mirându-se de ei le-a spus: - Voi nu sunteţi vrednici să vă las banii aceştia, şi luând banii, împăratul i-a pedepsi pe fiecare după cum merita. Pe cel ce nu putea să facă nimănui vreun bine, la trimis în pustietate, desculţ şi mai mult dezbrăcat, lipsit de hrană şi de băutură; pe cel ce nu putea vedea cu ochi buni ca cineva să facă vreun bine cuiva, a ordonat să fie tăiat cu sabia, deoarece, unul ca acela nu merita să trăiască pe pământ, fiindcă lui îi plăcea doar răul; în sfârşit, pe cel ce nu putea răbda ca un altul să-i facă lui vreun bine, l-a lăsat să trăiască deoarece însăşi această stare a lui era o pedeapsă, şi l-a trimis într-un loc al ţinutului său unde se făceau cele mai multe fapte bune. Dar aceasta, neputând răbda să vadă unele ca acestea în scurt timp s-a îmbolnăvit şi a murit. |
|
|
Alegerea Apostolilor |
17 iunie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a II-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" PREDICĂ DESPRE DOMNUL HRISTOS ÎMPĂRAT
|
|
|
Pilda cea rea |
16 iunie 2012 |
|
Un preot păgân care avea doi copii, a găzduit odată, peste noapte, în casa lui pe un străin. Dar noaptea, pe când acela dormea, preotul păgân i-a tăiat gâtul pentru a-l jefui de banii şi lucrurile sale. Copiii, văzând fapta cea grozavă a tatălui lor, au fost atât de impresionaţi de aceasta, încât la câteva zile, fiind la joacă, au zis unul către celălalt: - Hai să ne jucăm şi noi şi să facem cum a făcut tata cu străinul acela, şi unul culcându-se pe jos şi prefăcându-se că doarme, celălalt a luat cuţitul tatălui său şi fără nicio intenţie rea i-a retezat gâtul fratelui său. Grozăvia aceasta nu s-ar fi produs poate niciodată, dacă nu ar fi existat pilda cea rea a tatălui copiilor. |
|
|
Postul |
15 iunie 2012 |
|
Vorbind despre post, Sfântul Vasile cel Mare spunea: Postul este cel mai falnic stejar al sufletului, cel mai fidel prieten al trupului, arma celor viteji şi întărirea atleţilor. El alungă duhurile întunericului, dă curaj luptătorilor în războiul cu acestea, îndeamnă pe om la smerenie, înfrânare şi modestie şi îl învaţă pe luptător să iubească pacea. Postul dă aripi rugăciunii spre a se ridica pe culmi cât mai înalte şi a pătrunde până în slăvile cerului. Postul este sprijin al caselor, părintele sănătăţii, povăţuitorul tinerilor, podoaba bătrânilor, alesul tovarăş al călătorilor şi cel mai sigur prieten al celor căsătoriţi. |
|
|
Minciuna |
14 iunie 2012 |
|
Împăratul Traian, detronându-l pe regele Traciei, l-a luat prizonier pe fiul acestuia. Tânărul principe, fiind dus la Roma, repede a reuşit să câştige dragostea împăratului care, în scurt timp, a hotărât să îi retrocedeze tronul tatălui acestuia. S-a întâmplat însă, ca Traian să îl prindă cu minciuna, căci întâlnindu-l odată prin palat, l-a întrebat unde a fost. Şi el, neştiind că a fost văzut de rege plimbându-se prin grădina palatului, a spus că la şcoală. La aceasta împăratul i-a spus: - Mă hotărâsem să îţi dau din nou regatul, dar fiindcă ai minţit, te-ai arătat nedemn de el. Îl voi da deci altuia, care îl merită mai mult ca tine!
Iată ce face minciuna. Pentru o minciună, principele a pierdut un regat, a pierdut coroana. Dacă omul de caracter nu poate suferi minciuna, cum ar putea-o oare suferi El, Dumnezeu, Atoatevăzătorul?! Dacă împăratul lumesc a procedat aşa cu cel care a minţit, cu atât mai mult Împăratul Ceresc va fi mult mai drept şi mai exigent cu cei care îl mint pe El sau pe semenii lor, pentru că au promis şi n-au făcut. |
|
|
Iubiţi pe vrăjmaşii voştri! |
13 iunie 2012 |
|
Era în vara anului 1974 când armatele turceşti au intrat în Cipru, răspândind în jur numai fiori şi groază. În oraşul Morfos soldaţii turci au luat ostatici cincisprezece creştini ciprioţi greci, printre care şi pe un învăţător. Apoi, mergând cu ei să îi execute la casa învăţătorului - căci aici îşi fixaseră locul de execuţie al ostaticilor - când au intrat în curte, soldaţii turci au văzul bolta cu viţă de vie a acestuia, iar comandantului făcându-i-se poftă a întins mâna să ia un ciorchine. Însă tocmai când acesta a vrut să mănânce din el, învăţătorul l-a oprit strigându-i: - Frate, nu mânca, căci ieri i-am stropit!... Atunci, mut de uimire, comandantul i-a spus: - Nu vezi că în câteva clipe voi da ordin să fii împuşcat, cum tu în loc să te răzbuni, tu îmi salvezi viaţa?! Ce ţi-a venit să mă rogi să nu mănânc? Iar învăţătorul, cu un glas blând şi vrednic de admiraţie pentru acele momente, i-a explicat: - Hristos, Cel în care credem noi creştinii, ne învaţă să-i iubim pe vrăjmaşii noştri şi să le facem bine. Dacă n-aş fi făcut aceasta, aş fi dispreţuit porunca Lui. Nu vreau ca tocmai acum când plec din lumea aceasta şi va trebui să mă înfăţişez înaintea Lui, să port în suflet un păcat atât de greu! Apoi, întorcându-se spre soldaţii care aşteptau comanda ,,Foc!”, comandantul le-a spus şocat: - Dacă aş fi aflat un asemenea turc, mi-aş fi dat viaţa pentru el! Strângeţi armele şi lăsaţi-i liberi pe toţi! Şi toţi au scăpat de la moarte sigură. Gândiţi-vă însă ce ar fi avut de câştigat învăţătorul dacă, stăpânit de mânie, l-ar fi lăsat pe turc să mănânce struguri. |
|
|
Providenţa |
12 iunie 2012 |
|
Un călător, obosit de lungul drum pe care îl parcursese, s-a aşezat să se odihnească la umbra unui pom. Şi cum sta el aşa, numai ce vede o trăsură boierească trasă de patru cai care alergau mai repede ca săgeata de abia îi putea ţine vizitiul. În spatele trăsurii stătea şi boierul cu cuşma pe o ureche, rezemat într-un cot şi trăgând dintr-o lulea. Iar omul nostru, necăjit de lungul drum ce-l avea de parcurs, văzând trăsura aceasta a boierului şi-a spus: - Nu face Dumnezeu dreptate!... De ce acestuia i-a dat trăsură cu patru cai, iar mie nu mi-a dat nici măcar un cal, cât de rău, să-mi pot duce şi eu zilele, că îmi sunt umflate picioarele de atâta şi atâta drum. Dar pe când ofta şi se plângea el aşa, numai ce vede venind pe cale un orb ce ducea în spate pe un olog. Iar atunci, pe cât era de necăjit călătorul nostru, şi-a spus: ,,Mulţumesc lui Dumnezeu, că sunt sănătos, că mă pot hrăni singur şi nu sunt precum oropsiţii aceştia! Că bine au mai spus părinţii noştri, că degetele de la o mână nu seamănă unul cu altul. Cuvântul acesta bătrânesc ne învaţă că de când a fost lumea nu au fost una şi aceeaşi nici buruienile, nici vitele, nici oamenii, iar ce nu are unul, are celălalt! |
|
|
De ce cântă privighetoarea? |
11 iunie 2012 |
|
Un ornitolog a urmărit comportamentul acestei păsări cântătoare şi a observat că doar masculii cântă, atunci când îşi curtează perechea şi, mai cu foc, timp de trei săptămâni, după ce au ieşit puii din ouă. Cercetătorul a luat din cuib trei pui masculi de privighetoare şi i-a crescut departe de trilurile tatălui. La maturitate a constatat că puii nu ştiau să cânte. Sunetele pe care le scoteau erau stridente şi nu semănau deloc cu un tril de privighetoare. Consecinţa: masculii afoni nu au reuşit să se împerecheze pentru că femelele fugeau speriate de sunetele lor. Şi aşa a înţeles cercetătorul că trilul privighetorii este de fapt un cod genetic care se transmite din generaţie în generaţie şi care asigură de fapt perpetuarea speciei. Noi, oamenii, avem de învăţat de la privighetoare felul în care se asigură viitorul copiilor. Privighetoarea are trei săptămâni să-şi înveţe puii cântecul supravieţuirii, noi oamenii avem la dispoziţie câţiva ani să implantăm în inimile copiilor noştri acele valori care-i fac să fie oameni adevăraţi, CREŞTINI AUTENTICI. |
|
|
Duminica Tuturor Sfinţilor |
10 iunie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica I-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Ca un vis |
9 iunie 2012 |
|
Ca un vis trec toate cele pământeşti şi nimic din cele ale lumii nu poate să rămână statornic şi de neschimbat. Şi atunci, de ce să le iubim mai mult pe cele trecătoare şi efemere din lume, decât pe cele veşnice, care vor rămâne ale noastre pentru totdeauna?! Moartea ne ameninţă în tot locul să ne trimită în lumea cealaltă şi în faţa Dreptului Judecător!... Şi nouă atunci, ce ne rămâne să facem? Ce altceva decât să ne pregătim să dăm un răspuns bun de cele pe care aici le-am făcut? Orice cuget al tău, care nu este bun, ci păcătos, alungă-l numaidecât cât mai departe! Iar numele lui Iisus să-L pomeneşti continuu, căci pomenirea acestui Preasfânt nume îţi va da biruinţa asupra tuturor păcatelor, patimilor, uneltirilor diavoleşti şi a tuturor relelor. |
|
|
Raţiunea |
8 iunie 2012 |
|
Aşa cum unei păsări aflate într-o colivie de niciun folos nu îi sunt aripile, căci în zadar le mişcă încercând să zboare, la fel nici nouă nu ne este de niciun folos raţiunea, dacă suntem stăpâniţi de pofte viclene, căci oricât ne vom strădui să ne eliberăm, este în zadar fiind deja prinşi robi. Păsările, de aceea au aripi, ca să zboare pentru a nu fi prinse în colivii, iar ţie, de aceea ţi-a fost dată raţiunea, ca să poţi fugi de păcate. Dacă pasărea prinsă în colivie reuşeşte să scape de acolo, cu greu va mai putea fi prinsă prin aceleaşi mijloace, pentru că experienţa a învăţat-o să se păzească. Noi însă, de ce oare cădem mereu în aceleaşi capcane?! De ce tocmai noi, care am fost înzestraţi de Dumnezeu cu raţiune, nu luăm aminte, nici măcar la atenţia şi prevederea pe care le are un animal necuvântător?! |
|
|
Iată calea! |
7 iunie 2012 |
|
Sfântul Antonie cel Mare mărturisea: ,,Ori de câte ori am luat asupra mea vina unei fapte, imediat liniştea s-a răspândit înlăuntrul sufletului meu. Din momentul în care am aruncat vina asupra altuia şi am spus că el greşeşte, şi nu eu, atunci am simţit înlăuntrul meu strâmtorare şi amărăciune”. Iată calea: Aruncă vina asupra ta şi mustră-te pe tine însuţi şi spune: ,,Eu am greşit, pentru păcatele mele Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple aceasta, pentru că am egoism Dumnezeu a încuviinţat aceasta, pentru a mă putea încununa, Dumnezeu a îngăduit să trec acum prin aceasta”. Însă dacă noi ne vom tulbura şi vom spune: ,,Sunt un om drept, de ce Dumnezeu a îngăduit ca un asemenea necaz să vina tocmai acum aspra mea?”, vom vieţui în continuare cu boala egoismului cuibărită înlăuntrul nostru. |
|
|
Ca peştele în apă |
6 iunie 2012 |
|
Cel ce se lipseşte de rugăciune, este ca un peşte scos din apă, pentru că, aşa cum este apa pentru peşte, la fel e şi rugăciunea pentru suflet. Prin rugăciune poţi, precum peştele prin apă, să înoţi până departe în larg şi să ajungi până aproape de Tronul lui Dumnezeu. Prin urmare, înţelegeţi cât este de mare puterea rugăciunii? De aceea a spus Domnul Hristos, ucenicilor Săi, această pildă: ,,Într-o cetate trăia un judecător care de Dumnezeu nu se temea, iar de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea locuia şi o văduvă care tot venea la el cerându-i să-i facă dreptate în faţa potrivnicului său, dar el, mereu o refuza. După o vreme, văzând el că nu poate scăpa de cererile insistente ale văduvei, şi-a zis: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi tot face supărare, îi voi face dreptate ca să nu mai vină să mă supere într-una. Şi a spus Domnul ucenicilor: Auziţi cum cugeta nedreptul judecător!... Dar oare Dumnezeu, nu va face cu atât mai mult dreptate aleşilor Săi, care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El îndelung rabdă?! Şi oare nu-i va pedepsi pe aceia care îi nedreptăţesc?! |
|
|
Albina şi paianjenul |
5 iunie 2012 |
|
E bine să învăţăm de la albină iubirea de muncă şi de frumos. Precum albina nu se trudeşte în fiecare zi atât pentru sine cât pentru noi, tot astfel şi creştinul, trebuie să poarte de grijă mai cu seamă de cele ale celorlalţi. Deci aşa cum o albină zboară prin toate livezile ca să pregătească altora masă, la fel fă şi tu, omule, şi de aduni bani, cheltuieşte-i pentru alţii; de ai harisma cuvântului, n-o îngropa în pământ, ci pune-o în slujba celor ce au nevoie de o sfătuire; şi orice alte calităţi ai avea, pune-le în slujba celorlalţi, făcându-te folositor precum se face şi nouă albina. Nu vezi că de aceea este albina mai mult preţuită şi iubită ca celelalte vieţuitoare, nu pentru că se osteneşte, ci pentru că o face pentru alţii?! Dar şi păianjenul se osteneşte şi-şi întinde pânze în toate direcţiile, pânze ce sunt lucrate cu o iscusinţă mai mare decât a oricărei ţesătoare, însă nu e preţuit deoarece lucrarea lui nu este de vreun folos nimănui. Asemenea păianjenului sunt şi cei care se trudesc şi adună multe, însă numai pentru ei şi atât. |
|
|
Sfânta Treime |
4 iunie 2012 |
|
Părintele CALISTRAT CHIFAN - Predică la Praznicul Sfintei Treimi
|
|
|
Duminica Pogorârii Duhului Sfânt |
3 iunie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica Rusaliilor Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Lenevirea |
2 iunie 2012 |
|
Regele Egiptului, Amasis, a elaborat o lege în urma căreia, fiecare cetăţean avea obligaţia de a se prezenta o dată pe an în faţa guvernatorului, pentru a dovedi din ce şi-a dus el existenţa în cursul acelui an. Cel care neglija aceasta sau nu era în stare să dovedească îndeletnicirea sau preocuparea lui din anul respectiv, acela era privit drept o grea şi nefolositoare povară pentru întreaga comunitate, fiind condamnat la moarte.
Să nu uităm că şi legea creştină încadrează lenea la Păcate de moarte. Prin păcatele de moarte omul se desparte de Dumnezeu, pierzând harul divin, ceea ce înseamnă că prin ele îşi atrage moartea sufletească şi osânda veşnică. |
|
|
Ziua Copilului |
1 iunie 2012 |
|
Nu este clar de ce 1 Iunie a fost stabilită ca fiind Ziua Internaţională a Copilului. Potrivit uneia dintre teorii, totul a pornit de la un eveniment patronat de consulul chinez de la San Francisco, care a strâns de 1 Iunie un număr mare de copii orfani chinezi, pentru a sărbători Festivalul Dragonului, eveniment petrecut în anul 1925. De asemenea, şi Conferinţa de la Geneva a avut loc pe 1 Iunie, când a şi fost menţionată prima dată Ziua Copilului. În luna august a anului 1925, 54 de reprezentanţi din tot atâtea ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus "Ziua Copilului". În Turcia, spre exemplu, a fost sărbătorita pentru prima dată în dată de 23 aprilie 1920. În 1954, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul că fiecare stat să sărbătorească "Ziua Copilului" (Universal Children's Day). Dată la care este celebrata Ziua Copilului variază foarte mult, în funcţie de ţări. Aproximativ 30 de state au preluat dată de 1 iunie de la China şi SUA, dar multe altele au rezervat o dată proprie în calendar.
• Argentina sărbătoreşte Ziua Copilului în a doua duminică din luna august. • Australia sărbătoreşte în prima duminică din luna iulie. • Brazilia sărbătoreşte în dată de 12 octombrie. • Cuba sărbătoreşte în a treia duminică din luna iulie. • India sărbătoreşte Ziua Copilului în dată de 14 noiembrie. • Japonia sărbătoreşte în dată de 5 mai. • Mexic sărbătoreşte în dată de 30 aprilie. • Turcia sărbătoreşte în dată de 23 aprilie. • Ungaria sărbătoreşte în ultima duminică al lunii mai.
Toată lumea vorbeşte astăzi despre DREPTURILE COPILULUI, dar despre OBLIGAŢIILE COPILULUI foarte puţin se vorbeşte. Porunca a cincia din Decalog spune: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie” (les. 20, 12). Curăţia şi tăria dragostei faţă de Dumnezeu se adevereşte însă prin dragostea faţă de oameni, căci: “Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?" Şi această poruncă avem de la El: "Cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” (I Ioan 4, 20, 21). Dintre oameni, mai întâi trebuie iubiţi părinţii, care ne-au născut şi ne-au crescut şi, ca atare, după Dumnezeu, sunt binefăcătorii noştri cei mai mari, în viaţa pământească. Din această pricină, cele şase porunci dumnezeieşti, care vorbesc despre datoriile sau dragostea faţă de oameni, încep cu porunca de a cinsti părinţii. Ce înseamnă a cinsti pe părinţi? A cinsti pe părinţi înseamnă: 1) A-i iubi, adică a le dori şi face tot binele cu putinţă. Iubirea faţă de părinţi este şi o poruncă a firii; de aceea o şi găsim la toate popoarele, chiar şi la toate vieţuitoarele, oricât de sălbatice ar fi ele. 2) A asculta de ei. “Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul, că aceasta este cu dreptate” (Efes. 6, 1). “Fiule, păzeşte povaţa tatălui tăuşi nu lepăda îndemnul maicii tale” (Pilde 6, 20). 3) A nu-i supăra cu ceva şi a ne purta faţă de ei cu toată cuviinţă, vorbind despre ei şi cu ei numai de bine. “Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii, că a grăit de rău pe tatăl său şi pe mama sa şi Sângele sau este asupra sa” (Lev. 20, 9).
4) A-i ajuta la nevoie,
mângâindu-i în necazuri şi înseninându-le bătrâneţile. “Fiule,
sprijineşte pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viaţa lui”
(Int. Sir. 3, 12). 5) A ne ruga lui Dumnezeu pentru ajutorarea lor, când sunt în viaţă, iar după moarte, pentru odihna sufletelor lor, împlinindu-le voinţa cea din urmă şi păstrându-le frumoasă amintire. Copiii au datoria să cinstească, asemenea părinţilor lor, pe toţi oamenii care într-un fel oarecare poartă grijă de binele şi fericirea lor. Aşa sunt: preoţii, care se îngrijesc de mântuirea lor sufletească, învăţătorii, care le luminează şi îmbogăţesc mintea cu învăţături folositoare pentru viaţă, naşii de Botez etc.
|
|
|
vezi şi |
|