|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
În numele meu |
30 iunie 2011 |
|
|
|
|
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel |
29 iunie 2011 |
|
|
|
|
Floarea sufletului |
28 iunie 2011 |
|
Cineva a dat unui prieten o floare rară, spunându-i să aibă grijă de ea. Şi acesta o iubea cu multă căldură, îngrijind-o cu toată dragostea. Dar, într-o zi, prietenul, luat de unele grijii mărunte ale vieţii, a uitat de ea, şi seara, când a venit acasă, floarea era aplecată şi plângea. Acela imediat, cu multă grijă, i-a dat un pahar de apă ca să bea. Atunci floarea şi-a ridicat încet fruntea, şi-a revenit şi i-a mulţumit. Dar prietenul, după câteva zile, a uitat floarea din nou, mai multe zile. Când şi-a adus aminte de ea, s-a grăbit din nou să o îngrijească. Floarea se ofilise şi cu greu a mai trezit-o la viaţă. Însă, floarea după ce şi-a revenit, i-a mulţumit din nou. Dar, după un timp oarecare, omul a uitat iar de floarea sa. Grijile vieţii l-au absorbit pentru multe zile şi, când şi-a adus aminte de floarea sa, aceasta murise din cauza neîngrijirii. Omul şi-a zis în sine lui: floarea a murit din cauza neglijenţei mele! Şi omul s-a ruşinat şi i-a părut rău. Dar prea târziu, căci floarea era deja moartă. Aşa se întâmplă şi cu fiecare dintre noi. Dumnezeu, Marele Grădinar al Vieţii ne-a dăruit minunata floare a sufletului nostru. Cândva vom fi întrebaţi de El: - Ce aţi făcut cu minunata floare a sufletului pe care Eu v-am dat-o? |
|
|
Mă cunoşti? |
27 iunie 2011 |
|
Un rege bavarez, vânător pasionat, se rătăci, cu prilejul unei vânători. Flămând şi obosit, dete peste casa unor ţărani bavarezi. Regele îşi tăinui numele, vrând să afle cam ce fel de supuşi are. Fu însă foarte rece primit. Ţăranii îi spuneau aproape pe faţă că n-au lipsă de astfel de „vagabonzi”. Abia-abia i se făcu rost de ceva mâncare slabă şi odihnă proastă. A doua zi, regele, întorcându-se la palat, se îmbrăcă în toate podoabele sale şi trimise după ţăranul ce-l găzduise. Condus în faţa tronului, regele îl primi cu întrebare: „Mă cunoşti?”. Ţăranul rămase uluit şi ruşinat. Regele din faţa lui era călătorul pe care-l găzduise atât de prost.
Aşa e şi cu noi. Iisus, Regele cel Ceresc, ni se înfăţişează azi în chip umil şi smerit. „Bolnav am fost şi m-aţi căutat, în temniţă am fost şi aţi venit la mine, gol am fost şi m-aţi îmbrăcat, flămând am fost şi mi-aţi dat să mănânc. (…) Oricâte aţi făcut unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 35-36, 40). Dar, în Ziua cea Mare a Judecăţii, El va veni plin de slavă, înconjurat de sfinţii Săi îngeri. Pentru cei necredincioşi El va veni însoţit de întrebarea şi mustrarea: „Mă cunoaşteţi?”. Cunoaşte-L-vor atunci şi cei care astăzi nu-L cunosc şi se vor ruşina, dar atunci va fi prea târziu. Ferice de cei care-L cunosc pe Domnul şi-I slujesc Lui! |
|
|
Alegerea apostolilor |
26 iunie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a II-a după Rusalii |
|
|
Cum să ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie |
25 iunie 2011 |
|
Pentru ca să ne apropiem cu vrednicie de Sfântă Împărtăşanie, trebuie, întâi de toate, să ne curăţim de păcatele noastre prin Spovedanie. După aceea, când ne apropiem de Sfântul Potir, să avem credinţă, frică de Dumnezeu şi inimă zdrobită, să nu ne simţim superiori faţă de alţii care nu se împărtăşesc, ci să ne umplem de sentimentul osândirii de sine. Dincolo de toate însă trebuie să existe în noi neîncetat dorinţa şi râvna de a fi plăcuţi lui Dumnezeu, ci nu nouă înşine. Pentru că se poate, chiar când săvârşim binele, să ne satisfacem tot pe noi înşine. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|
|
Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul |
24 iunie 2011 |
|
|
|
|
Vasul murdar |
23 iunie 2011 |
|
Era un om care-şi zicea că-i credincios şi cu frică de Dumnezeu, dar ducea o viaţă plină de păcate. În sinea lui credea că Bunul Dumnezeu îi va ierta toate păcatele, pentru că din când în când îşi făcea rugăciunile, mai mergea şi la Biserică, aprindea câte o lumânare şi aşa mai departe…Dar, într-o noapte, el avu un vis ciudat. Părea că s-a rătăcit într-un pustiu şi era chinuit aprig de foame. Cum era aprig înfometat, iată că în faţa lui se ivi un tânăr îmbrăcat într-o lumină albă strălucitoare, purtând în mâini o tavă plină cu mâncăruri alese; tânărul îl pofti să mănânce. Dar când să guste din bogăţiile oferite, omul observă că vasul, în care se află mâncarea aceea îmbietoare, era foarte murdar. Cu toată foamea care-l chinuia, nu putu nici măcar să guste şi-i zise tânărului. - Nu pot mânca dintr-un vas atât de murdar! Atunci tânărul îi zise cu glas de dojană: - Tot asemenea faci şi tu, tot un vas murdar eşti şi tu! Cum vrei să guste Dumnezeu din rugăciunea ta, dacă tu I-o dai dintr-un vas atât de murdar?! Şi tânărul se făcu nevăzut. Deşteptându-se din somn, omul acela se simţi cutremurat în adâncul fiinţei lui şi din clipa aceea a început să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu. |
|
|
Fierul ruginit |
22 iunie 2011 |
|
Nu te plânge că Dumnezeu a îngăduit să vină asupra ta încercări. Adu-ţi aminte că Dumnezeu a îngăduit încercări şi mai grele asupra oamenilor mai drepţi decât tine. Închipuie-ţi un drug de fier care stă cu anii în spatele unei fierării. În cele din urmă el începe să îl roage pe fierar să facă şi din el ceva frumos. Fierarul îl apucă în grabă, îl aruncă în foc şi, apoi, roşu, îl bate pe nicovală. Oare în acest caz fierul începe să plângă? Încercarea ta este pentru bucurie, nu pentru tânguire, deoarece tu L-ai rugat pe Dumnezeu să facă din tine un om mai bun. Şi Dumnezeu te-a luat în lucru, omule! Bucură-te fierule ruginit din spatele fierăriei ! |
|
|
Credinţa şi ţara |
21 iunie 2011 |
|
Pe vremea comunismului, când credinţa creştină era batjocorită, într-o cazarmă, un soldat găsi o cruciuliţă cu un lanţ, desigur pierdute de cineva. Le atârnă de creanga unui copac din curtea cazărmii şi strigă în bătaie de joc: - Bă, care ai pierdut cruciuliţa şi lănţişorul şi ai curajul să vii să le iei?! Un soldat se apropie liniştit şi, luând cruciuliţa, zise: - Mama mi-a pus-o la gât când am plecat şi ţin mult la acest dar al ei. Toţi amuţiră în faţa acestui soldat pentru sinceritatea şi curajul lui, iar un ofiţer care văzuse din întâmplare ce se petrecuse, le zise tuturor: - Cel care ştie să-şi apere credinţa în felul acesta ştie să-şi apere ţara tot atât de bine. Toţi cei de faţă rămaseră fără glas şi aveau ochii scăldaţi în lacrimi. |
|
|
Bogăţia sau sărăcia |
20 iunie 2011 |
|
Într-un grup de creştini se vorbea despre bogaţi şi despre săraci, cu privire la învăţătura Domnului Iisus Hristos. Unul dintre ei zicea: - Vai de cei bogaţi, căci ei nu vor întra în Împărăţia lui Dumnezeu. Auzind acestea, un creştin mai bine pregătit în învăţătura Mântuitorului, luă cuvântul şi zise: - Nu-i tocmai aşa, dragii mei. Săracii vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nu pentru că sunt săraci şi nici toţi bogaţii nu vor intra în această Împărăţie, numai pentru că sunt bogaţi. N-a învăţat astfel Domnul Hristos, niciodată, ci El ne-a arătat că numai duhul în care cineva îşi poartă sărăcia sau bogăţia preţuieşte înaintea lui Dumnezeu şi poate hotărî intrarea cuiva în Împărăţia Cerului. Şi ca să risipească orice îndoială din cugetul ascultătorilor el continuă: - Dacă bogatul are duh de sărăcie întru cele pe care el le stăpâneşte, simţindu-se numai un administrator (bun chivernisitor) al lor, folosindu-se spre binele tuturor şi dacă săracul are duh de îmbogăţire în cele plăcute lui Dumnezeu, căutând a creşte necontenit în el, atunci amândoi vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, bogatul fie el cât de bogat şi săracul fie el cât de sărac. Deci nu sărăcia sau bogăţia te va duce în Rai sau în Iad, ci felul în care trăieşti sărăcia sau bogăţia. Aşadar, iubiţii mei, pentru a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să fim săraci în fapte rele şi bogaţi în fapte bune. |
|
|
Duminica Tuturor Sfinţilor |
19 iunie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica I-a după Rusalii |
|
|
Fericire şi nefericire |
18 iunie 2011 |
|
,,Împovărată este inima mea…” Soarta comună a oamenilor pe pământ este: o zi bună, o zi rea, o zi lumină, o zi întuneric. Cine poate să schimbe mersul lucrurilor? Nimeni, dintre oameni! Datoria noastră a tuturor este să folosim şi o stare, şi alta pentru mântuirea noastră. Când suntem fericiţi să ne arătăm recunoscători faţă de Dumnezeu şi să nu fim nepăsători faţă de legea Lui. Când, din nou, ne vizitează o încercare, s-o răbdăm cu smerenie. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|
|
Viaţa lumească |
17 iunie 2011 |
|
Există în noi o superstiţie, şi se pare că este generală - scria Sfântul Teofan Zăvorâtul - potrivit căreia, imediat ce ne apucăm de ceva prin casă sau în afara casei, ieşim din sfera lucrurilor dumnezeieşti, plăcute lui Dumnezeu. Mare rătăcire - considera Sfântul Teofan Zăvorâtul - este atunci când oamenii cred că pentru a dobândi Raiul trebuie să facă lucruri mari şi strălucite. Nu este deloc aşa. Trebuie să facem totul după poruncile Domnului. Dar ce anume? Nimic deosebit, decât numai ceea ce i se pare fiecăruia că este potrivit în situaţiile cu care se confruntă. De exemplu: vine la voi un sărac - Dumnezeu este Cel care l-a trimis. Ce trebuie să faceţi? Să-l ajutaţi. Dumnezeu, Care l-a adus la voi pe cel sărac, desigur, cu dorinţa ca voi să vă purtaţi faţă de acest sărac aşa cum Îi place Lui, se uită la voi să vadă cum vă purtaţi în realitate. El vrea ca voi să să-l ajutaţi pe cel sărac. Dacă îl ajutaţi faceţi un lucru plăcut lui Dumnezeu şi faceţi un pas spre ţelul final - moştenirea Raiului. Generalizând acest caz va reieşi că în orice situaţie trebuie să facem ceea ce vrea Dumnezeu să facem. Iar ceea ce vrea Dumnezeu să facem, ştim cu siguranţă din poruncile date nouă. Caută cineva ajutor? Ajutaţi-l! V-a jignit cineva? Iertaţi-l! Aţi jignit voi înşivă pe cineva? Grăbiţi-vă să-i cereţi iertare şi să vă împăcaţi! V-a lăudat cineva? Nu vă mândriţi! V-a mustrat? Nu vă supăraţi! A sosit vremea rugăciunii? Rugaţi-vă! În viaţa de zi cu zi, dacă există ceva care împiedică viaţa duhovnicească, acestea nu sunt deloc treburile şi ocupaţiile, ci sunt multele griji deşarte care chinuie inima şi, printre altele, nu pot câtuşi de puţin să urnească lucrurile din loc. Acestea sunt păcătoase prin faptul că vor să orânduiască şi să dobândească totul singure, fără Dumnezeu. Vedeţi deci, ce duh luptător împotriva lui Dumnezeu sălăşluieşte în aceste griji deşarte!... |
|
|
Dovada compătimirii |
16 iunie 2011 |
|
Cu mulţi ani în urmă, pe un vapor ce se îndrepta spre ţinutul american, călătorea şi o familie foarte săracă: tatăl, mama şi cei patru micuţi ai lor. Dar iată că Dumnezeu a vrut ca, în timpul acestei călătorii, tatăl să moară. Rămaşi acum şi fără braţul de sprijin al tatălui, mama şi cei patru copilaşi se zbăteau într-o sărăcie cruntă. Toţi câţi se aflau în jurul lor îi compătimeau, afară de unul care se arăta de-a dreptul indiferent. Cei din jur l-au întrebat pe acesta de ce este atât de indiferent. După o vreme, văzând el feţele pline de întristare ale celor ce compătimeau familia săracă, a scos din buzunar o bancnotă de 100 dolari spunând: - Iată aici proba compătimirii mele pentru familia aceasta!... Apoi, întorcându-şi privirea către cei aflaţi acolo, i-a întrebat: - Dar voi ce dovadă daţi compătimirii voastre? Cu ce îi ajută pe aceştia întristarea voastră? N-ar fi mai bine să le daţi un mic ajutor? Astfel, el a contribuit la adunarea unei frumoase sume de bani, căci fiecare a venit cu cât a putut în ajutorul celor aflaţi într-o aşa mare strâmtorare. |
|
|
Din ce loc suntem |
15 iunie 2011 |
|
Într-o zi, învăţătorul satului întâlneşte pe unul dintre săteni, care avea prostul obicei de a drăcui şi de a blestema la tot pasul. Tocmai îl auzise drăcuind şi îi zise astfel: - Măi omule, după cum observ eu, îmi dau seama că eşti de loc din iad. Săteanul, se miră şi zise: - Cum aşa, se poate? - Tocmai aşa, se poate foarte bine, răspunse învăţătorul. Dacă ai vorbi bulgăreşte, de unde ai fi? - Din Bulgaria. - Dacă ai vorbi turceşte, din ce loc ai fi? - Din Turcia, bineînţeles. - Dar dacă ai vorbi italieneşte, din ce loc ai fi? - Din Italia, răspunse omul, dar nu înţeleg ce vrei să spui cu asta, domnule învăţător. Învăţătorul îl lămuri, zicându-i: - Este foarte limpede; de vreme ce în iad este locul blestemelor, înjurăturilor şi sălaşul diavolului, tu care toată ziua înjuri şi blestemi, nu poţi fi din alt loc, decât din iad. Omul, ruşinat, plecă în jos capul şi zise: - De partea dumitale este dreptatea şi iată de azi făgăduiesc să nu mai blestem şi să nu mai înjur.
Noi, iubiţi oameni, de unde suntem? Nu cumva avem şi noi prostul obicei şi urâtul obicei de a blestema, înjura şi drăcui?! Să ne ferim ca de foc de acest păcat al gurii ca să nu ajungem cu adevărat în chinurile iadului. |
|
|
Lucrează Dumnezeu pentru noi |
14 iunie 2011 |
|
Oare cel ce a lucrat Duminica sau în zi de sărbătoare, se află la sfârşitul anului mai îmbelşugat decât cel care în acea zi a fost la Biserică şi s-a rugat? Oare casa lui e mai bine îngrijită, copii mai bine hrăniţi? Nimic din toate acestea. Ba dimpotrivă! Cel ce a fost Duminica la Biserică a respectat porunca lui Dumnezeu, de a-I cinsti Ziua, iar a doua zi începe lucrul cu temei şi voie bună, având sufletul împăcat, al datoriei împlinite.
Un sătean îl întrebă pe altul într-o zi: - Cum faci dumneata, bădiţă Ioane, de isprăveşti toate treburile atât de repede şi bine, cu toate că în zi de Duminică toţi ai casei nu lucraţi, ci sunteţi cu toţii la Biserică? - Foarte bine. Dumnezeu lucrează că ne dă soare sau ploaie, vreme bună pentru arat, semănat, cules roadele, ne dă hrană sufletelor noastre prin Sfânta Sa Evanghelie, pe care o auzim la Sfânta Biserică, ne învaţă numai lucruri bune pentru viaţă, ne dă odihna, învăţătura, hrana şi bucuria zilelor de Duminică şi sărbătoare. Pe scurt El ne dă putere şi sănătate pentru trup şi în zile de sărbătoare, ne hrăneşte şi ne întăreşte sufletul cu hrana lui mântuitoare. Săteanul care-l asculta şi era şi el un bun gospodar, dar un gospodar creştin mai mult cu numele, se hotărî din acel ceas să respecte Duminica -ziua de odihnă - când va lucra Dumnezeu pentru el în casa lui. |
|
|
Adevărul |
13 iunie 2011 |
|
Odată, doi zidari construiau un zid. Când era gata să aşeze o cărămidă, unul dintre ei a observat că aceasta era mai groasă într-o parte decât în cealaltă. Tovarăşul lui, Petru, l-a sfătuit să o arunce şi să pună alta în locul ei. - Dacă nu vei face aşa, Ioane, lucrul îţi va ieşi rău. - Cum aşa, l-a întrebat Ioan, cum poate să îmi strice zidul un lucru aşa de nimic, care aproape că nici nu se observă? Tu Petre, prea le iei în serios pe toate. Şi Ioan şi-a văzut în continuare de lucru, zidind cărămidă peste cărămidă până seara târziu, când amândoi şi-au lăsat lucrul şi au plecat spre casele lor. A doua zi, când s-au întors iarăşi la lucru, ce le-a fost dat să vadă! Din pricina acelei cărămizi rele, zidul nu a mai mers drept şi, cu cât se înălţa, cu atât se înclina mai mult, aşa că peste noapte acesta s-a prăbuşit şi Ioan a trebuit să înceapă zidul din nou.
Tot astfel este şi cu fiecare neadevăr din inimile noastre. Minciuna, care la început este aşa de mică, creşte şi iar creşte, până ce, în cele din urmă, aduce peste noi ruşine şi ocară. De aceea, spune şi cuvântul lui Dumnezeu: "Lepădaţi minciuna şi grăiţi adevărul!" |
|
|
Duminica Pogorârii Duhului Sfânt |
12 iunie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica Pogorârii Duhului Sfânt Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
De ce Domnul nu împlineşte întotdeauna cererile noastre? |
11 iunie 2011 |
|
Rugăciunea niciodată nu se pierde, fie că Bunul Dumnezeu o ascultă, fie că nu! Şi este firesc să nu ne asculte întotdeauna, pentru că deseori Îi cerem lucruri netrebuincioase şi nefolositoare. Şi atunci, preţuind osteneala rugăciunii noastre, Dumnezeu ne dă, fără să ne dăm seama, orice alt lucru, folositor şi trebuincios. Cel care v-a zis: ,,Şi ce-ai câştigat până acum din rugăciune?”, este nesăbuit. Noi, când ne rugăm, cerem de la Dumnezeu ceva pe care îl considerăm bun. Dacă în realitate este, sau se va dovedi păgubitor - şi aceasta o ştie numai Atotştiutorul Dumnezeu - atunci El nu împlineşte cererea noastră. Deci neîmplinind-o ne face un bine, pentru că altfel am păţi răul pe care nu suntem în stare să-l întrezărim. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|
|
Ce face beţia |
10 iunie 2011 |
|
Cu mulţi ani în urmă, în oraşul boem Praga, bântuind holera, oamenii cădeau ca muştele pe străzile oraşului, de unde erau apoi adunaţi de gropari şi aruncaţi într-o mare groapă comună situată la marginea oraşului. Un muzician, prieten cu alcoolul, îmbătându-se tun şi nemaiputându-şi continua drumul spre casă, s-a prăbuşit pe stradă, unde a căzut într-un somn adânc, frate cu moartea. Aici fiind găsit de groparii care umblau să adune morţii, a fost aruncat alături de celelalte cadavre şi transportat la acea groapă comună. Aici s-a deşteptat muzicianul nostru, însă molipsit fiind de groaznica boală, a murit în scurt timp şi el. Ce face beţia! |
|
|
Calomnia |
9 iunie 2011 |
|
Un preot cinstit şi evlavios era duşmănit de câţiva credincioşi de-ai săi, deoarece a refuzat să le facă un lucru ilegal. Pentru aceasta ei voiau să se răzbune împotriva preotului. Astfel, au plătit o femeie neruşinată, care l-a acuzat pe preot de faptele cele mai josnice. Bunul preot, deşi şi-a dovedit pe deplin nevinovăţia în faţa episcopului său, totuşi era mâhnit datorită întinării cinstei sale preoţeşti, şi slăbind din zi în zi, a căzut la pat. Auzind calomniatorii că preotul este pe moarte, speriaţi şi mustrându-i conştiinţa, s-au grăbit să-şi ceară iertare pentru fapta lor cea răutăcioasă, promiţându-i că îşi vor retrage toate calomniile şi-i vor restabili cinstea. - Fiilor - le-a spus preotul cu tristeţe - eu vă iert din toată inima, dar vedeţi, bunul meu nume nu mai puteţi a mi-l reda. - Cum nu, numai să ne spui ce trebuie să facem, au spus atunci ei. - Bine, luaţi dar perna aceasta, urcaţi-vă în turn cu ea şi sloboziţi fulgii din ea. Ei credeau că preotul aiurează dar, văzându-i stăruinţa, în cele din urmă, au făcut precum le spusese preotul. Întorcându-se la preot, acesta i-a întrebat ce s-a întâmplat cu fulgii, iar aceştia au răspuns că au fost luaţi de vânt şi împrăştiaţi în toate părţile. - Ştiam - le-a spus preotul - dar acum mergeţi şi adunaţi iarăşi fulgii. La răspunsul acestora - că aşa ceva nu mai este acum posibil - bătrânul preot a continuat spunându-le: - Vedeţi, întocmai şi tot la fel de imposibil este şi a-mi restabili mie cinstea şi bunul nume, căci calomnia s-a răspândit cu mult mai departe decât să fiţi voi în stare a o mai înlătura. Şi, spunând acestea, bunul preot i-a binecuvântat şi nu peste mult timp el a şi murit. |
|
|
Acum sunt fericit |
8 iunie 2011 |
|
A fost odată, într-un ţinut îndepărtat, un om cu avere multă, numit Ilie. După douăzeci şi cinci de ani de muncă, acest om a strâns o avere mare. Cu toţii ziceau: „Ce fericit este Ilie! Are o avere de nu îi mai dă de capăt. Nu are de ce să moară…” Mai multe nenorociri s-au abătut, însă, asupra casei lui şi a sărăcit atât de mult, încât un vecin milos i-a primit pe el şi pe nevasta lui să îl slujească în curte. Într-o zi, i-au venit acestui vecin nişte oaspeţi. - Aţi văzut - a întrebat el - pe bătrânul ce tocmai a trecut? - L-am văzut, dar ce este cu el? - Uite, a fost unul dintre cei mai bogaţi din acest ţinut. - Tătucă - l-a strigat unul dintre oaspeţi - vino să guşti ceva cu noi! Din vorbă în vorbă, l-au întrebat cum se simte acum, când este atât de sărac. - Atâta vreme am căutat fericirea - a spus bătrânul - şi numai de doi ani am găsit-o, de când sunt aici. - Glumeşti, i-au spus oaspeţii. - Nicidecum! Puteţi s-o întrebaţi şi pe bătrână. Ea vă va spune chiar mai bine decât mine. Au chemat-o şi pe bătrână şi aceasta le-a spus: - Este adevărat. Am fost bogaţi şi nu aveam pic de odihnă. Pe atunci nici vorbă să mai gândim la Dumnezeu sau la mântuirea sufletului. Şi ce griji mari! Acum, în schimb, avem timp să ne rugăm lui Dumnezeu şi să ne gândim la mântuirea sufletelor noastre. Cincizeci de ani am căutat fericirea şi abia acum am găsit-o! - Adevărat - a spus bătrânul - înainte eram nişte oameni fără minte, plângând pierderea averii, dar Dumnezeu, în marea Sa dragoste şi înţelepciune, mai târziu ne-a făcut să pricepem de ce s-au întâmplat toate acestea. Oaspeţii au rămas pe gânduri. |
|
|
Să lucrăm cu înţelepciune! |
7 iunie 2011 |
|
Generalul Turrene, care a fost un vestit ostaş francez, a observat odată pe când inspecta trupele de sub comanda sa, că unul dintre cei mai viteji ofiţeri avea, din pricină că era sărac, un cal atât de slab, că abia putea să se folosească de el. A doua zi, generalul l-a invitat pe acest soldat să ia masa împreună. După masă, acesta i-a spus: - Căpitane, am să-ţi cer un serviciu şi sper că nu mă vei refuza. Ştii că nu mai sunt de treizeci de ani, aşa că nu mai pot încăleca uşor caii prea iuţi. Însă calul dumitale pe care l-am văzut chiar ieri mi se potriveşte de minune. Nu ai vrea să mi-l dai mie? Ofiţerul, crezând că face generalului său un serviciu, consimţi de-ndată, însă a doua zi el a primit în schimb unul dintre cei mai buni cai ai armatei.
Iată un stil înţelept de a face o faptă bună. Procedând aşa, generalul nu l-a lăudat pe subalternul său, spunându-i că ar fi vrednic de un cal mai bun, spre a nu-l face să se mândrească. Totodată, nici nu l-a umilit, spunându-i că face armata de râs cu un asemenea cal. Ce bine ar fi să procedăm şi noi la fel: când vedem că vreun coleg, sau vreun subaltern vine la serviciu cu o "Dacie" mai veche, iar noi avem "Q7"... |
|
|
Atotputernicia divină |
6 iunie 2011 |
|
Neînsemnată este puterea unui rege pământean faţă de atotputernicia divină. Regele normanzilor, Kanut, şi-a aşezat tronul la ţărmurile mării în localitatea Southampton. Odată, încurajat de suita sa, s-a apropiat de mare căreia i-a spus: tu şi uscatul sunteţi împărăţia mea, linişteşte-te şi urmează-mi poruncile mele. Valurile însă se ridicau sus, tot mai sus şi se rostogoleau vuind până la picioarele regelui. Atunci a înţeles şi s-a convins Kanut cât de mică este puterea unui rege pământean, în comparaţie cu a Aceluia care, guvernează întreg Universul. Sub impresia acestei convingeri, regele Kanut şi-a luat de pe cap coroana şi a aşezat-o deasupra crucii din Southampton.
A vrut să spună: Tu Doamne eşti adevăratul Rege, adevăratul Împărat, numai tu eşti Atotputernic, numai de Tine ascultă valurile şi toată creaţia... Şi când te gândeşti câţi oameni se cred dumnezei... |
|
|
Duminica Sfinţilor Părinţi |
5 iunie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a VII-a după Paşti Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Când suntem singuri |
4 iunie 2011 |
|
Când suntem singuri, să nu pierdem timpul, ci să preţuim duhovniceşte aceste momente ale însingurării care apar între atâtea griji ale vieţii, întorcându-ne mintea la Domnul, la rugăciune, la gânduri bineplăcute lui Dumnezeu. Astfel, oricât de scurte ar fi aceste ocazii, ne vor umple de mângâiere duhovnicească, cerească, ce nu se poate compara cu nicio mângâiere de pe pământ. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|
|
Rugăciunea de masă |
3 iunie 2011 |
|
Cu mulţi ani în urmă, o groaznică furtună urmată de o grindină scurtă însă nimicitoare, a sfărâmat totul în calea ei. Ţara a rămas, în numai câteva minute, fără niciun bob de grâu sau de porumb. În familia unui preot foarte evlavios, copii cei mari apucând-o pe căi greşite, fugeau mereu de la rugăciunea de dinainte de masă. Şi iată că într-o zi, la cină, preotul îi găseşte pe toţi adunaţi în jurul mesei, însă cu feţe înfricoşate şi cu ochii scăldaţi în lacrimi de nimicnicia omului faţă de atotputernicia lui Dumnezeu. Atunci, cu mulă blândeţe în glas, preotul i-a întrebat: - V-aţi convins acum, dragii mei, cât este de necesară rugăciunea de dinainte şi cea de după masă? Dacă Dumnezeu Îşi va lua mâna Sa binecuvântată de pe noi, cu ce vă voi mai hrăni eu pe voi? El trebuie să ne hrănească, căci altfel vom muri de foame. Nu uitaţi că pentru toată bucăţica de pâine trebuie, cu multă recunoştinţă să-I mulţumim lui Dumnezeu! Sunt sigur că Dumnezeu ne-a trimis nenorocirea de azi, numai şi numai pentru că sunt foarte mulţi oameni, care nu mai bagă în seamă darurile şi binefacerile Lui şi nu vor să-I mai mulţumească pentru ele! |
|
|
Înălţarea Domnului |
2 iunie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Înălţării Domnului Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Unde duce zgârcenia |
1 iunie 2011 |
|
Un zgârcit, odată, şi-a ascuns banii într-o mică peşteră a cărei intrare a acoperit-o spre a nu se putea vedea. Un tată disperat din cauza sărăciei crunte în care se zbătea, a hotărât să îşi pună capăt zilelor chiar în această peşteră. Pentru aceasta el a luat cu sine o funie. Şi, intrând el în peşteră, a simţit cum pământul îi fuge de sub picioare. Atunci, el s-a apucat să sape, şi astfel, el a dat peste aurul zgârcitului. Scăpat de grija zilei de mâine, a lăsat funia acolo şi s-a întors cu multă bucurie la casa lui. La scurtă vreme, zgârcitului făcându-i-se dor de aurul său, s-a dus să vadă ce mai este cu el. Şi, când şi-a dat seama că nu îl mai avea acolo, de supărare, a luat funia lăsată acolo de omul cel sărac s-a dus acasă şi s-a spânzurat. |
|
|
vezi şi |
|