|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
||
|
Iubirea fiască |
31 iulie 2012 |
|
|
Cu mulţi ani în urmă, deţinuţii unei temniţe din Viena, legaţi în lanţuri, erau folosiţi la lucrările grele de pe stradă. Odată, un tânăr student care trecea pe lângă deţinuţi, îndreptându-se spre unul dintre aceştia, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat cu multă căldură. Ministrul de atunci, baronul Kressel, observând lucrul acesta de la fereastra palatului său, chemându-l imediat pe tânăr la sine, l-a întrebat: - Cum se poate să fii atât de prietenos faţă de un criminal? Tânărul, roşind, a răspuns: - Eu îi iubesc pe toţi oamenii, însă pe dânsul îl iubesc şi mai mult, pentru că este tatăl meu. Ministrul, impresionat, îi spuse atunci: - Aceasta este altceva. Mă bucur şi te respect fiul meu, pentru că şi în situaţia prin care trece tatăl tău, iubirea pentru părintele tău este aceeaşi. Apoi i-a mai aprobat tânărului student şi un sprijin spre a-şi putea termina studiile. |
||
|
Câinele şi luna |
30 iulie 2012 |
|
|
Un câine a pornit-o într-o noapte cu lună plină să hoinărească pe un câmp. Nefiind însă atent la drum, el a căzut într-o groapă adâncă din care cu mare, mare greutate a mai reuşit să iasă. Când s-a văzut el iarăşi pe drum, îndreptându-şi furios botul către lună şi începu s-o latre spunându-i: - Lună, tu eşti de vină că am căzut în groapă, tu că dai o lumină atât de slabă şi de înşelătoare. Ori luminează cum luminează soarele, ori lasă-ne în pace că ne vom descurca aşa cum vom putea fiecare! Şi câinele o ţinea înainte lătrând şi certând-o pe lună… Iar luna? Luna zâmbea şi-şi căuta liniştită de drum fără să-i pese deloc de lătratul câinelui…
Precum acest câine sunt însă şi mulţi dintre oameni!... Ei caută să arunce în seama altora vina ce le revine numai lor. Oamenii înţelepţi însă, se comportă întocmai ca luna: îşi văd în continuare de drum şi îi lasă pe cei nebuni să ,,latre” cât poftesc. |
||
|
Despre Sfânta Împărtăşanie |
29 iulie 2012 |
|
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
||
|
Răspunsul potrivit |
28 iulie 2012 |
|
|
Câţiva tineri rău-crescuţi stăteau într-o zi la colţul unei străzi mai mult circulate şi oprind pe trecători, căutau să râdă de ei, punându-le fel şi fel de întrebări necuviincioase sau mai puţin potrivite. La un moment dat văzând că spre ei se îndrepta şi un evlavios preot, unul dintre tineri a zis celorlalţi: - Să vedeţi, cum am să mai râd acum şi de acest popă şi cum o să mai petrecem pe seama lui! Apoi apropiindu-se de preot, cu un aer de smerenie făţarnică l-a întrebat: - Rogu-te, părinte, nu mi-ai putea spune câte cuie se pun la potcoava unui măgar? Şi preotul, foarte liniştit şi calm îi spuse: - E lesne fiule să răspund la întrebarea ta. Fii bun şi ridică un picior, ca să văd cât este de mare este talpa încălţămintei tale, şi-ţi voi spune sigur câte cuie se pun la potcoava unui măgar. |
||
|
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon |
27 iulie 2012 |
|
|
PREDICA MITROPOLITULUI AUGUSTIN LAPOMENIREA SF. M. MC. PANTELIMON
|
||
|
Răzbunarea |
26 iulie 2012 |
|
|
Aristotel, spunea într-o fabulă că mai demult calul era tot atât de liber ca şi celelalte animale din pădure. ,,Pe când păştea odată calul, a venit la el un cerb care i-a smuls iarba din gură. Atunci, într-atât de mult s-a mâhnit calul, încât a alergat într-un suflet până la om rugându-l să îl ajute săPrSfPantelimon.mp3rb. Iar omul i-a spus că îi va împlini dorinţa, dacă îl va lăsa să-i pună zăbală, şi frâu, şi şa, şi dacă se va lăsa şi călărit. Iar calul a răspuns că le primeşte cu bucurie pe toate, numai să se poată răzbuna pe cerb. Şi de atunci calul slujeşte omului, iar vânătorul, călărind pe el, îl urmăreşte pe cerb.
Ne răzbunăm noi, dar păţim ca şi calul – ne pierdem libertatea. Vrăjmaşul sufletelor noastre ne pune zăbală, şi frâu, şi şa, şi astfel ne poartă pe unde vrea el… |
||
|
Nenorocirea |
25 iulie 2012 |
|
|
Un rege al Persiei i-a chemat la sine şi i-a întrebat pe trei dintre cei mai de seamă înţelepţi ai ţării sale: ,,Care este cea mai mare nenorocire din lumea aceasta?” Cel dintâi i-a spus regelui că bătrâneţea însoţită de neputinţele trupului şi de slăbiciunea minţii, de sărăcie şi de boală, e cea mai mare nenorocire. Cel de-al doilea i-a spus: ,,să fii sărac şi lipsit de nădejdea de a mai scăpa de sărăcie; să fii bolnav şi pe deasupra nerăbdător, e şi mai rău. Nerăbdarea este cel mai mare rău”. Cel de-al treilea a spus: ,,Ceea ce este mai de temut, e să ai moartea în faţă şi să ştii că ţi-ai pierdut viaţa cea veşnică. Iată cea mai mare dintre nenorociri”. Regele le-a spus tuturor că cel de-al treilea are cu adevărat dreptate şi a poruncit să fie răsplătit cu multe daruri. |
||
|
Promisiunea |
24 iulie 2012 |
|
|
Un renumit predicator istorisea despre o femeie următoarele: Femeia aceasta călătorea într-o iarnă pe un ger teribil. Fiind cu totul pătrunsă de frig şi temându-se să nu moară îngheţată de frig, ea a făgăduit lui Dumnezeu să dea zece coşuri cu cărbuni la zece familii nevoiaşe, dacă va ajunge cu bine acasă, dar când s-a văzut în locuinţa sa plăcută şi caldă, şi-a zis întru sine: ,,Cred că m-am înşelat; nu este chiar aşa de frig precum îmi închipuiam”, şi atunci bieţilor nevoiaşi nu le-a mai dăruit nimic… |
||
|
Să preţuim ceea ce avem |
23 iulie 2012 |
|
|
De multe ori apreciem un lucru la adevărata lui valoare, de-abia după ce nu-l mai avem. De exemplu înţelegi ce mare lucru e să fii sănătos atunci când eşti bolnav, adică atunci când ai pierdut sănătatea. Aşa se întâmplă cu multe realităţi din viaţa noastră . Când eşti copil, vrei să fii matur, iar când ai ajuns la bătrâneţe, priveşti cu nostalgie la anii copilăriei. Trăia cândva intr-o casă din munţi un om care moştenise o statuie veche. O ţinea undeva într-un colţ al curţii între buruieni. Într-o zi, a trecut pe potecă un drumeţ care observă dincolo de gard statuia neîngrijită. Îi propuse stăpânului casei să-i cumpere sculptura cu un ban de argint. Omul se învoi. Dădu statuia gândindu-se satisfăcut la ce afacere făcu. După o vreme, a fost nevoit să meargă la oraş după nişte cumpărături. În faţa unei clădiri, văzu o mulţime de oameni care aşteptau la coadă să intre. Lângă intrare, un om striga din când în când: "poţi vedea una dintre cele mai frumoase statui din lume dacă plăteşti 2 arginţi". Omul fu curios. Se aşeză la coadă, plăti doi arginţi şi intră. Înăuntru era expusă statuia pe care el o avusese în curte atâţia ani şi pe care o vânduse cu un argint. Şi de-abia acum când n-o mai avea, a înţeles cât de valoroasă este. |
||
|
Despre clevetire |
22 iulie 2012 |
|
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a VII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
||
|
Purtarea de grijă a lui Dumnezeu |
21 iulie 2012 |
|
|
||
|
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul |
20 iulie 2012 |
|
|
|
||
|
Răzbunarea |
19 iulie 2012 |
|
|
Ştim din Biblie că Saul plecase cu 3.000 de ostaşi după David la En-Ghedi, urmându-l până la stâncile ţapilor sălbatici, unde acesta se afla ascuns intr-o peşteră. Fără să ştie, Saul a intrat chiar în peştera unde se afla cel urmărit, şi atunci unul dintre oamenii săi i-au spus lui David: - Iată ziua în care Domnul îţi zice: dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, fă-i ce vei vrea! Iar David sculându-se a tăiat colţul hainei lui Saul. Deşi oamenii lui David stăruiau ca să se arunce asupra lui Saul, ca să-l omoare, totuşi, David i-a împiedicat de a face aceasta. Mai mult, David se simţea chiar vinovat că-i tăiase din colţul veşmântului. Ce pătrundere adâncă de Duh Sfânt! Ce s-ar fi întâmplat însă dacă ar fi fost Saul în locul lui David? Cum nu s-ar mai fi bucurat el că vrăjmaşul îi picase în mâini! În aceste împrejurări, Saul se simţea atât de neputincios şi de învins în faţa nobilei decizii a lui David. Mai mult, el îşi cunoştea bine inima şi ştia bine că dacă s-ar fi aflat el în locul lui David ar fi procedat cu totul contrar. Ba mai mult, s-ar mai fi şi mândrit înaintea poporului cu o aşa faptă de răzbunare. |
||
|
De ce îngăduie Dumnezeu ispitele |
18 iulie 2012 |
|
|
Dumnezeu adesea îngăduie să se facă ceea ce este spre folosul a mai mulţi. Nu face niciodată un singur bine, ci trei-patru la un loc. Şi, niciodată nu îngăduie să se facă vreun rău, dacă din el nu ies mai multe lucruri bune. Pe toate le valorifică în folosul nostru, chiar şi pe cele strâmbe şi primejdioase. Binele, este mereu amestecat cu răul. Ar fi fost bine să fie separate, dar ar intra în joc interesele personale ale fiecăruia. De aceea trebuie să înţelegem că Dumnezeu îngăduie numai lucrul acela din care poate ieşi un bine, pentru că Dumnezeu Îşi iubeşte făptura şi creaţia Sa. Poate de pildă, să îngăduie o ispită mică, pentru a ne apăra de una mai mare. Dar iată, vă dau mai bine un exemplu: ,,Odată, în Sfântul Munte, un mirean s-a dus la un hram la o mânăstire. A băut puţin şi s-a îmbătat. Apoi, când a plecat de la mânăstire, a căzut, şi deoarece ningea foarte tare îl acoperise zăpada. Din tăria ce o avea respiraţia sa, s-a deschis însă o gaură în zăpadă. Mai târziu, când un alt om a trecut prin locul acela văzând gaura din zăpadă a rămas surprins, bine-ştiind că în zonă nu se găsea niciun izvor. Atunci, lovind cu bastonul în cel ce zăcea sub zăpadă, acela a strigat ,,Oh!”, astfel fiind salvat de la a fi îngropat sub nămeţii de zăpadă. (Cuviosul Paisie Aghioritul)Aşadar, când mai primim pe spate câte un "baston", îl primim pentru a ne trezi din "beţia" duhului lumesc şi pentru a ne salva de la "îngheţul" sufletesc. |
||
|
Recunoştinţă şi pentru mult, şi pentru puţin |
17 iulie 2012 |
|
|
Unii spun: ,,Cred că Dumnezeu mă va ajuta…”, dar pe de altă parte încearcă să adune bani ca să nu se lipsească de nimic. Unii ca aceştia trebuie să ştie însă că Îl jignesc pe Dumnezeu, pentru că nu se încredinţează pe ei înşişi Lui, ci banilor!... Dumnezeu nu îi pretinde omului să nu aibă niciun ban pus deoparte pentru ceasul de nevoie, ci să nu îşi pună nădejdea sa în bani. Cel ce îşi face planuri pentru viitor fără a se încrede mai întâi lui Dumnezeu, dar spune pe urmă că ,,Aşa a vrut Dumnezeu”, unul ca acesta îşi binecuvântează lucrul său în mod diavolesc. Mulţi n-au înţeles însă că Dumnezeu e Cel Care le poartă de grijă, nu se încredinţează întru totul voii Lui şi de aceea suferă şi se chinuiesc. (Cuviosul Paisie Aghioritul) |
||
|
Orice lucru am face, să-l facem pentru Dumnezeu |
16 iulie 2012 |
|
|
Pentru fiecare acţiune a sa, omul este dator să se întrebe pe sine: ,,Oare ceea ce fac eu acum mă odihneşte pe mine? Dar pe Dumnezeu, oare-L odihneşte?”, şi să cerceteze dacă acel lucru este sau nu plăcut lui Dumnezeu. Cel ce uită să facă aceasta, uită şi de Dumnezeu!... Mai demult, oamenii Îl aveau mai mult în vedere pe Dumnezeu, căci mereu îi auzeai spunând: ,,Dacă vrea Dumnezeu…”, ,,Dacă va îngădui Dumnezeu…”, ,,Spre slava lui Dumnezeu!”, trăiau ceea ce spune psalmistul ,,Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea” (Ps. 15, 8) ca să nu mă clatin, şi nu se clătinau. Acum însă, vezi, încet-încet, a pătruns curentul european şi mulţi nu fac răul din politeţe. Orice ar face omul, să o facă curat pentru Hristos, să cugete că Hristos îl vede, îl urmăreşte, şi în orice mişcare a sa centrul să îi fie Hristos. Dacă ne mişcăm cu scopul de a plăcea oamenilor, aceasta nu ne foloseşte la nimic. (Cuviosul Paisie Aghioritul) |
||
|
Despre slăbănogirea sufletească |
15 iulie 2012 |
|
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a VI-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
||
|
Dumnezeu caută la sufletul omului |
14 iulie 2012 |
|
|
Dumnezeu vrea de la noi bunăvoinţa noastră, intenţia noastră cea bună, pe care s-o manifestăm fie şi prin puţina noastră nevoinţă mărinimoasă, şi simţământul păcătoşeniei noastre. Pe toate celelalte ni le dă El. In viaţa duhovnicească nu este trebuinţă de braţe solide. Să ne nevoim cu smerenie, să cerem mila lui Dumnezeu şi să-I fim recunoscători în toate. Cel care se predă pe sine în mâinile lui Dumnezeu fără nici un plan al său trece în planul lui Dumnezeu. Cu cât omul este mai alipit de sinea sa, cu atât rămâne în urmă, nu înaintează duhovniceşte, pentru că împiedică mila lui Dumnezeu. Ca să sporească este trebuinţă de multă încredere în Dumnezeu. (Cuviosul Paisie Aghioritul) |
||
|
Cel ce dăruieşte |
13 iulie 2012 |
|
|
În om există două bucurii. O bucurie atunci când primeşte, şi o bucurie atunci când dăruieşte. Dar nu se compară bucuria pe care o simte cineva când dă, cu bucuria pe care o simte atunci când ia. Omul, ca să-şi dea seama dacă sporeşte corect duhovniceşte, trebuie să se cerceteze pe sine însuşi şi să vadă dacă se bucură când dă, iar nu când i se dă. Să învăţaţi deci, a vă bucura mai întâi a da şi mai apoi a lua. Atunci se află omul în legătură cu Dumnezeu, când se bucură a da, atunci este cu el dumnezeiescul har. Atunci când cineva se bucură să ofere celorlalţi ceva, bucuria pe care o simte e însoţită de oxigen dumnezeiesc. Însă atunci când se bucură numai a lua sau prin a se jertfi alţii pentru el, bucuria lui nu are un miros plăcut, ci asfixiază. Majoritatea însă, bucurându-se când iau, se lipsesc de bucuria cea dumnezeiască şi de aceea sunt adesea chinuiţi. Hristos este mişcat atunci când îl iubim pe aproapele nostru mai mult decât pe noi înşine şi ne umple de desfătare dumnezeiască. Vedeţi, El nu S-a limitat la ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, ci chiar S-a jertfit pe Sine Însuşi pentru om. (Cuviosul Paisie Aghioritul) |
||
|
Ispitele, ni le creăm şi singuri |
12 iulie 2012 |
|
|
Cele mai multe ispite ni le creăm noi singuri atunci când în locul lui Dumnezeu ne punem pe noi înşine în relaţia noastră cu ceilalţi, adică atunci când ne înălţăm pe noi înşine şi urmărim satisfacţia noastră personală. În cer nu se urcă cu urcuşul lumesc, ci cu coborâşul duhovnicesc! De aceea, pe cât puteţi, dezrădăcinaţi dinlăuntrul vostru proiecţia lumească şi succesul lumesc, căci acestea reprezintă în fapt nereuşita duhovnicească. De asemenea, se cuvine să faceţi doar pe cele potrivite măsurii voastre şi în chip smerit, fără zgomot, fără pretenţii, pentru că altfel acestea vor fi nu spre folosul, ci spre paguba sufletelor şi a trupurilor voastre! (Cuviosul Paisie Aghioritul) Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte Athos. A adormit întru Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii "Sfântul Ioan Evanghelistul" din Suroti, lângă Tesalonic. |
||
|
Tot ce dă Dumnezeu e bun |
11 iulie 2012 |
|
|
Un înţelept credincios a ajuns odată lângă o cetate ale cărei porţi erau închise, şi nimeni nu voia să îi deschidă. Flămând şi însetat, el a trebuit să-şi petreacă noaptea sub cerul liber, lângă porţile cetăţii, într-un loc mai ferit, unde nu putea fi atacat de fiarele sălbatice. Şi, şi-a zis el atunci: ,,Tot ce dă Dumnezeu e bun!”. Dimineaţa însă, când şi-a îndreptat privirea spre porţile cetăţii, a observat că acestea erau larg deschise. Ce se întâmplase? O bandă de tâlhari năvălise în cetate luând prizonieri pe cei din cetate… Astfel, el fusese cruţat de la moarte sigură, căci tot ce dă Dumnezeu e bun.
Nici nouă nu ni se deschid întotdeauna „porţile”, dar cine ştie de ce rele vrea Dumnezeu să ne ferească… |
||
|
"Amin" şi "Aliluia" |
10 iulie 2012 |
|
|
Un călugăr scrisese pe peretele dinspre răsărit al chiliei sale aceste două cuvinte: ,,Amin” şi ,,Aliluia”. Un om mergând pentru sfat la acesta şi văzând cele două cuvinte, l-a întrebat: - Părinte, ce înseamnă aceste două cuvinte şi de ce le-aţi scris pe perete? - Fiule - i-a spus călugărul - aceste cuvinte cuprind în ele toată taina fericirii. ,,Amin” înseamnă ,,aşa să fie” iar ,,Aliluia” înseamnă ,,slavă lui Dumnezeu”. Cum pe faţa pelerinului încă se citea uimirea, părintele a mai adăugat: - Când spunem ,,Amin”, însemnă că ne predăm voii lui Dumnezeu, căci zicem: ,,Aşa să fie Doamne, cum voieşti Tu!”, iar când zicem ,,Aliluia”, zicem de fapt ,,Slavă Ţie, Doamne, pentru toate câte îmi dai!”. Prin acceptarea tuturor celor pe care ni le trimite Dumnezeu, ne dovedim smerenia şi ascultarea, iar prin mulţumirea pentru toate cele îngăduite de Dumnezeu, spre bucuria sau întristarea noastră, ne arătăm încrederea în Creatorul nostru. Acesta este secretul mântuirii în ascultarea desăvârşită faţă de preotul duhovnic şi în supunerea voinţei noastre, cu mulţumire, voii şi milei lui Dumnezeu. |
||
|
Pentru cei ce nu rabdă ispitele |
9 iulie 2012 |
|
|
Un om credincios avea o mare durere din pricina ispitelor şi a suferinţelor venite din partea oamenilor. De aceea el căuta să-şi înfrâneze pornirea de a ceda ispitelor, gândurilor, constrângerii satanei de a se indigna şi de a cârti împotriva lui Dumnezeu. Şi rugându-se, într-o noapte la priveghere, din osteneală şi-a plecat capul, şi fără să îşi dea seama a închis ochii, a aţipit, moment în care L-a văzut în faţa sa pe Domnul, în mărime naturală, pe cruce, aşa cum era El la răstignire. Iar Hristos, plecându-Şi capul spre dreapta, l-a întrebat: ,,Nici măcar atâta nu poţi şi tu îndura din dragoste pentru Mine? Eu cum am arătat atâta răbdare în faţa nemulţumirii şi răutăţii oamenilor, a lipsei lor de evlavie şi i-am iertat din tot sufletul chiar şi pe aceia care M-au răstignit pe Cruce? Iar tu nu vrei să fii mulţumitor, să ai răbdare şi să îi ierţi pe aceia care te necăjesc puţin?! Cumva ai fost şi tu răstignit de oameni...? Şi atunci credinciosul, a căzut la picioarele cele însângerate ale lui Hristos şi, sărutându-le, I-a făgăduit că se va strădui să aibă răbdare până la capăt. |
||
|
Demonizaţii din Gherghesa |
8 iulie 2012 |
|
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a V-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
||
|
Contractul nostru cu Dumnezeu |
7 iulie 2012 |
|
|
Întreaga noastră viaţă producem continuu mii şi mii de păcate. Păcătuim permanent cu gândul, cu inima, cu fapta, şi în general cu toate simţurile noastre trupeşti şi sufleteşti. Gândiţi-vă ce mare ,,producţie” de păcate avem! Dacă iertăm aproapelui cele cu care ne-a supărat, anulăm toată această producţie a păcatelor. Când nu avem iubire şi iertare pentru cei din jur, ne părăseşte şi harul lui Dumnezeu! Aşadar, pe cât putem, să iertăm din toată inima, ca şi noi să fim iertaţi de Dumnezeu! Aceasta este înţelegerea dintre Dumnezeu şi om, ,,contractul” dintre Dumnezeu şi om: ,,Iertând din toată inima semenilor noştri, şi noi vom fi iertaţi de către Dumnezeu!” , căci aşa ne-a spus Hristos să zicem: …şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…” |
||
|
Doamne ajută! |
6 iulie 2012 |
|
|
Salutul cel mai folosit în satele romaneşti, mai ales în Ardeal, este “Doamne ajută!”. El este spus, de obicei, într-un fel apăsat, care nu lăsa loc nici unei superficialităţi. Dincolo de aceste două cuvinte, de simplitatea paradisiaca a acestui salut, este tezaurizată o întreagă adâncă teologie. Este invocat numele lui Dumnezeu, care nu poate fi luat în deşert. Dumnezeu este Domn. Este recunoscută atotputernicia lui Dumnezeu şi limita puterilor omului, imposibilitatea lui de a reuşi cu adevărat fără El. Este exprimată credinţa în putinţa de a obţine ajutorul lui Dumnezeu, nădejdea că acesta va fi de folos, este mărturisită iubirea faţă de Cel de la care ajutorul este totdeauna dezinteresat, absolut şi neumilitor. Ţăranul se arată, astfel, deschis lucrării sinergice cu Dumnezeu, prin acceptarea energiilor Sale necreate. Este un strigăt după Dumnezeu-Domnul, făcut cu calm şi pace. Se recunoaşte fraternitatea universală printr-o filiaţie comună. Conform promisiunii evanghelice, când doi oameni se întâlnesc şi sunt împreună în numele Domnului, Acesta e cu ei. “Doamne ajută!” este un salut, dar şi o rugăciune, nu numai pentru cei ce se întâlnesc sau se despart, ci şi pentru toată lumea, nefiind precizată persoana. Sensul este acesta: “Dumnezeu să fie cu noi, cu toţi!”. “Doamne ajută!” cuprinde în el mai mult decât ”Doamne miluieşte!”. Exprimă desăvârşirea omului făcut spre relaţie personală cu Creatorul său. “Doamne ajută!” înseamnă punerea unui început bun, pornirea la orice înfăptuire împreună cu Dumnezeu, în ultimă analiză, “Doamne ajută!” este rugăciunea isihastă a satului nostru, conducând prin pomenirea cât mai deasă a numelui Domnului la liniştire şi trezvie. De aceea el este, în accepţiunea cea mai deplină a cuvântului, un salut, o piatră pusă la temelia salvării, a mântuirii. De la Paşti până la Înălţare ţăranii se salută cu “Hristos a înviat!”, iar apoi, până la Rusalii, cu “Hristos S-a înălţat!”. După Crăciun, megleno-romanii se salută cu “Hristos S-a născut!”, salut asemănător cu cel de la Paşti. În Maramureş mai ales, dar şi în alte părţi din Ardeal, salutul obişnuit al oamenilor când se întâlnesc este “Lăudam pe Iisus!” sau ”Lăudat fie Iisus!”, la care se răspunde cu “Lăudat să fie în veci, amin!” sau numai “În veci, amin!”. Numeroasele saluturi în numele lui Hristos nu pot decât să mărturisească şi ele despre creştinismul activ şi cuprinzător al ţăranului roman. Costion Nicolescu |
||
|
Puterea credinţei |
5 iulie 2012 |
|
|
Un prieten al unui paralitic trebuia să facă un drum la Ierusalim. Aflând aceasta, omul paralizat l-a rugat aşa: - Dacă mergi acolo, te rog insistent să-mi aduci şi mie o bucată din Sfânta Cruce, că am auzit că prin acesta s-au făcut mii şi mii de minunate vindecări… - Sigur prietene, voi căuta să-ţi aduc, i-a spus tânărul, după care a plecat la drum. Numai că, fiind prins cu negustoria şi cu alte probleme, a uitat cu totul de prietenul său paralizat. Având drum lung până acasă şi având timp să se gândească la una şi la alta, tânărul îşi aduse aminte şi de paralitic. Dar ce să mai facă? Ierusalimul era hăt, departe, astfel că se opri undeva pe drum, rupse o bucată de lemn dintr-un gard şi pe aceea mai târziu i-a dat-o prietenului său. Paraliticul, văzând bucata de lemn, a strâns-o la piept şi era nedespărţit de ea. Şi rugându-se fierbinte şi cu lacrimi a început încet-încet să-şi revină din boala sa, iar peste o vreme s-a ridicat din patul său spre slava lui Dumnezeu, sănătos făcându-se. Iar prietenul său nici până în ziua de azi nu i-a spus că aceea nu era bucată din Sfânta Cruce, bucurându-se în taină de cât de mare este puterea credinţei în Bunul Dumnezeu. |
||
|
Bătrânul Efrem |
4 iulie 2012 |
|
|
Pe când Părinţii din Sfântul Munte coborau şi cumpărau câte ceva sau primeau binecuvântări de la alte mănăstiri – posmag sau legume -, cobora şi Bătrânul Efrem, noaptea în ascuns, şi îşi umplea traista cu cutii de conserve goale de prin gropi. Iar ziua urca şi el cu sacul încărcat în sihăstria lui, dând astfel celorlalţi impresia că duce alimente. Când ajungea la peşteră, punea cutiile de conserve înaintea uşii peşterii sale, ca vizitatorii să le vadă şi să-şi facă impresia că este mâncăcios, tocmai el care ţinea posturi lungi. Iar din multa nevoinţă şi din multa umezeală ce avea peştera, mai târziu a dat în tuberculoză. De aceea a fost nevoit ca singur să-şi zidească puţin mai departe de peşteră, într-un loc însorit, o colibă mică de piatră care abia îl încăpea. Acolo şi-a continuat acelaşi tipic: căra în ascuns cutii de conserve goale de prin gropi şi le lăsa înaintea uşii sale. Toţi cei care le vedeau – fiindcă nu ştiau adevărul despre bătrânul Efrem – spuneau: - Ce face acesta aici? A adunat toate conservele! Binecuvântările (alimentele) ce i le dădeau câteodată Părinţii le primea cu bucurie, dar noaptea mergea şi le lăsa pe la chiliile Părinţilor ce aveau nevoie sau la bolnavi, cărora le şi slujea. El însuşi avea multă dăruire şi se lăsa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Odată, când a fost închis în peşteră, din pricina zăpezii, Bunul Dumnezeu a trimis hrană Bătrânului Efrem printr-un om care, după ce a lăsat o traistă plină, a dispărut dinaintea bătrânului. Stareţul a slăvit pe Dumnezeu şi a trecut toată iarna aceea cu acea binecuvântare a lui Dumnezeu. Pe lângă toate cele spuse, Bătrânul Efrem mai avea şi multă prihănire de sine şi unii, din păcate, credeau cele spuse atunci când se clevetea pe sine. Astfel, în smerenie şi în ascuns şi-a sfârşit nevoinţă sa aspră pentru dragostea lui Hristos şi s-a odihnit în Domnul . (Limonariu sau Livada duhovnicească) |
||
|
Sărăntocul |
3 iulie 2012 |
|
|
Un om sărac şi bătrân, fără rude şi fără casă, avea permisiunea de la preot să doarmă noaptea în tinda bisericii. El se învelea cum putea cu o pătură ruptă şi murdară şi dormea acolo în frig, singurul avantaj fiind că nu s-ar fi udat dacă Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea şi nici nu cerşea, dar cu toate astea mai multe femei din zonă nu-l sufereau spunând că este murdar şi că cine ştie ce microbi poartă în hainele lui murdare. Găsiră aceste femei un pretext şi se duseră apoi la părinte să discute. Ele spuseră că nu pot dimineaţa să se apuce de curăţenie în tinda bisericii, fiindcă sărăntocul stă acolo întins şi slujitorul lui Dumnezeu le făcu pe plac şi îi spuse bătrânului să plece, fiindcă deranjează. Acesta a plecat fără să cârtească, iar femeile erau bucuroase că se făcuse în biserică ceea ce ele voiau. După ce au ieşit într-o seară de la vecernie intrară în vorbă cu jandarmul care patrula prin târg după cum îi era misiunea. Acesta le întrebă: - Dar unde este bătrânul care dormea în tinda bisericii? O femeie îşi ascuţi glasul şi rosti cu mândrie. - Un’ să fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit? - Păi rău aţi făcut! rosti jandarmul. - Păi de ce să facem rău, că ne-a dat voie părintele! rostiră ele răspicat. - Ei ştiţi că eu mai am şi ronduri de noapte! Şi de multe ori l-am surprins pe bătrân făcând lucruri dumnezeieşti. - Eiiiii, cum să facă lucruri dumnezeieşti zdrenţărosul acela!? - Ei, aflaţi creştinelor acestea, că sunt lucruri pe care nici părintele nu le ştie. Sărăntocul din tinda bisericii, sau zdrenţărosul cum îi ziceţi voi, a apărat odată biserica de hoţi şi prădători sărind la ei cu bâta. Altă dată i-a dat lumânări unei femei care avea soţul muribund. Femeia neştiind ce să facă, fiind miezul nopţii şi soţul ei aproape să-şi dea sufletul, a venit aici la biserică ca să găsească o lumânare şi sărăntocul a ajutat-o. Şi altădată văzând că vasul cu agheasmă are o gaură prin care se scurgea apa sfinţită de Bobotează s-a pus să repare vasul, căci altfel toată apa sfinţită ar fi curs pe jos şi s-ar fi făcut mare păcat… - Şi de ce nu ne-ai spus astea din timp? Căci noi n-am ştiut că omul are faptele astea bune, spuseră femeile. - Bătrânul m-a rugat frumos să tăinuiesc acestea, fiindcă fapta bună se face într-ascuns, nu se trâmbiţează. Voi ştiţi că el nu vorbea, dar mi-a spus într-o seară acestea: ,,Mai repede mă odihnesc, faţă de păcatele mele când sunt înghiontit, jignit sau izgonit, decât atunci când mă laudă lumea. Rogu-te fii bun şi nu spune cuiva că aş fi făcut ceva bun, lasă-mă astfel să mă odihnesc!”. Auzind acestea femeilor le-a părut rău că au izgonit săracul şi au plecat apoi care încotro să-l caute. Şi se spune că încă mai caută şi astăzi, fiindcă nu l-au mai găsit. |
||
|
Ţăranul şi marinarul |
2 iulie 2012 |
|
|
Un ţăran îl întreba mereu pe un marinar creştin cum de nu îi este frică să urce pe vas şi să se supună la atâtea pericole. - Dar chiar nu ţi-e frică, ai aşa mare nădejde în Dumnezeu că nu vei muri? - Am! răspunse marinarul. - Dar tatăl tău şi bunicul tău cum au murit? întrebă ţăranul. - Păi cum să moară, pe vas! spuse marinarul. - Păi şi după toate astea mai ai curajul să te urci pe vas. - Da! răspunse marinarul, apoi întrebă şi el pe ţăran: - Dar părinţii tăi, tatăl şi bunicul tău, unde au murit? - În patul lor! răspunse ţăranul. - Păi şi după toate astea, zise marinarul, mai ai curajul să te urci în pat? |
||
|
Sutaşul |
1 iulie 2012 |
|
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a IV-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
||
|
vezi şi |
||