|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Adevărata smerenie |
31 ianuarie 2011 |
|
La un călugăr bătrân veni într-o zi un frate tânăr ca să facă ascultare, să-i fie ucenic, şi pe urmă să îmbrace şi el haina monahală (călugărească). Într-una din zile, tânărul veni la călugărul bătrân şi-i zise: - Sunt nemulţumit întru totul de mine, părinte, că sunt un păcătos... Bătrânul călugăr îi zise: - Bine este să te smereşti în felul acesta. Dar voind să-i încerce smerenia, adăugă: - Mi se pare însă că nu eşti sincer când spui aceasta şi de aceea îţi rânduiesc să nu mai vorbeşti aşa, să nu mai spui despre tine că eşti păcătos. Atunci, tânărul se tulbură şi, înroşindu-se de supărare şi nemulţumire, se arătă mirat. Bătrânul, văzându-l tulburat, îi spuse cu blândeţe: - Vezi, dragul meu, tu primeşti repede să te umileşti tu pe tine însuţi, dar nu primeşti tot aşa de uşor când altul te umileşte pe tine. Adevărata smerenie se cunoaşte când eşti umilit de altul şi mai ales pe nedrept, aşa cum ţi-am făcut eu acum ca să te încerc. Mergi şi săvârşeşte astfel smerenia, căci altfel, ea nu este smerenie, ci făţărnicie. Numai prin smerenie adevărată vei dobândi putere mare în sufletul tău. Tânărul a primit lecţia şi s-a îndreptat spre această smerenie curată şi plăcută lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin! |
|
|
Zaheu Vameşul |
30 ianuarie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXXII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Cum se păstrează harul dumnezeiesc |
29 ianuarie 2011 |
|
Harul Sfântului Duh îl dobândim odată cu Sfintele Taine ale Botezului şi Mirungerii. Prin participarea la cultul divin al Bisericii noastre, prin rugăciune, prin luptă duhovnicească şi prin lucrarea virtuţilor, harul se păstrează şi devine lucrător în noi. Un mijloc bun pentru atingerea acestui scop este şi rugăciunea inimii, ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)”, care atrage Duhul Sfânt şi, în acelaşi timp, constituie rodul harului. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|
|
Azi (acum), nu mâine |
28 ianuarie 2011 |
|
Se spune că un împărat, pe când petrecea cu prietenii săi la palat, soseşte un oştean cu o scrisoare în mare grabă, de la un ofiţer aflat la hotarele împărăţiei. Acest ofiţer credincios ţării, descoperise un complot împotriva împăratului şi-i trimetea acum repede vestea ca să ia măsurile necesare pentru apărare. Cu toate rugăminţile oşteanului de a citi îndată scrisoarea, împăratul o băgă în buzunar şi zise: Să nu întrerupem petrecerea; voi citi scrisoarea mâine. Şi continuă cheful, fără grijă. Dar după câteva ceasuri, cei care urziseră complotul năvăliră înarmaţi şi-i măcelăriră pe toţi. Dacă ar fi citit scrisoarea când a primit-o, ar fi scăpat şi împăratul, şi toţi ai lui cu viaţă; dar pentru că toţi au amânat pe mâine, toţi au pierit. Această întâmplare ne este de folos ca învăţătură pentru toţi oamenii: adeseori lăsăm să citim MÂINE scrisorile trimise nouă de Dumnezeu, prin atâtea chemări la Biserică, la credinţa în El. Ne trimite câte un necaz, o boală, o întâmplare deosebită dar noi nu vrem să le citim ,,AZI”, adică în timpul în care suntem sănătoşi, în viaţă, ci le amânăm pentru ,,MÂINE”, când poate nu mai aveam putere să facem ceva. Şi iată cum reuşeşte diavolul să ne amăgească ca să nu mai facem nimic pentru mântuire ,,ASTĂZI”, ci ,,MÂINE”, când va fi prea târziu. |
|
|
Cum putem să biruim |
27 ianuarie 2011 |
|
Un credincios veni într-o zi la preot să-l întrebe ce să facă pentru a se birui pe sine, căci iată, zise el, îmi asupresc soţia. Pe când ea este bună, eu sunt rău. Pe când ea se roagă, eu înjur. Pe când ea e cuminte, eu sunt stricat. Pe când ea stă acasă, eu stau mai mult la cârciumă; eu sunt risipitor, ea-i strângătoare. Şi tot ce fac ca să mă birui, să fiu ca ea nu pot să izbutesc. Preotul îl ascultă şi apoi îi zise: - Ferice de tine, omule că-ţi dai seama de aceasta. Un singur lucru îţi mai trebuie: să spui acestea Domnului Hristos şi să-I ceri ajutorul. - Cum părinte? - Spovedeşte-te! Omul îngenunche, se mărturisi Domnului prin duhovnicul său şi aşa s-a biruit pe sine. |
|
|
Îngerul cel "sărac" |
26 ianuarie 2011 |
|
Cuviosul Grigorie Dialogul a trăit în secolul VI. Înainte de a urca pe tronul episcopal al Romei, a înfiinţat la Mode Ţelio (în Roma), mănăstirea cu numele Sfântului Andrei unde a fost şi egumen (stareţ) pentru o lungă perioadă de timp trăind o viaţă aspră şi ascetică. Într-o zi a bătut la poarta mănăstirii un sărac, cerând milă. Sfântul i-a dat şase monede. Săracul, peste puţin timp, s-a întors, cerând din nou. Cuviosul i-a dat alte şase monede. Acest lucru s-a repetat şi a treia oară, încât neavând ce să-i mai dea, i-a dăruit cu bunăvoinţă un disc de argint al mănăstirii. Canoanele mănăstirii interziceau aşa ceva, dar inima iubitoare a cuviosului nu a suportat să-l lase pe plictisitorul cerşetor cu mâinile goale. Acelaşi mod de primire a săracilor a urmat Sfântul Grigorie şi când a fost numit Patriarh al Romei. Într-o zi a trimis să cheme doisprezece săraci să mănânce cu el. În timpul mesei, a observat cuviosul, cum că există şi un al treisprezecelea invitat. Acesta era puţin diferit faţă de ceilalţi. Pe faţa lui se oglindea o deosebită cuvioşie a sufletului. La sfârşit la chemat şi la întrebat: - Cine eşti şi cum ai venit aici? - Sunt îngerul Domnului a răspuns acela. Sunt acelaşi cu cel care a venit mai demult, trimis de Dumnezeu, ca să-ţi cer milostenie şi mi-ai dat discul de argint. M-a trimis Dumnezeu ca să încerce bunătatea ta. De aceea te-a şi făcut episcop. De atunci am primit poruncă dumnezeiască să mă găsesc întotdeauna lângă tine şi să te păzesc. |
|
|
Superstiţii |
25 ianuarie 2011 |
|
La o petrecere, la masă, oaspeţii observară că sunt 13, iar unul dintre ei zise: - Nu ne putem aşeza la masă, fiindcă suntem 13 şi ne merge rău. Gospodina casei, văzând încurcătura, zise: - Să cheme careva pe un vecin. Şi fiecare îşi dădu câte o părere. Atunci bunicul, un creştin bătrân şi evlavios, îi linişti, zicând: - Nu vă mai frământaţi, căci voi chema eu pe al 14-lea oaspete… Toţi rămaseră miraţi, în timp ce bătrânul îşi îndreptă faţa spre icoane şi se rugă astfel: - Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, vino şi Te aşează cu noi la masă şi sfinţeşte mâncarea, băutura şi pe noi, robii Tăi. Amin! Apoi se întoarse spre oaspeţi şi le zise: - Acum putem să ne aşezăm la masă plini de bucurie şi pătrunşi de o sfântă pace, dar, să mă iertaţi că vă spun, dragii mei, nu era mai bine să ne îngrijim mai întâi de toate de rugăciune şi nu de superstiţii? Dacă vi se pare atât de periculoasa cifra 13, de ce nu procedaţi şi în alte cazuri la fel? De ce nu săriţi peste vârsta de 13 ani? Sau ziua de 13 a fiecărei luni? De ce uitaţi că Mântuitorul, când era pe pământ cu ucenicii, formau un grup de 13 persoane…? |
|
|
Focul, apa şi credinţa |
24 ianuarie 2011 |
|
Se spune că odată călătoreau împreună focul, apa şi credinţa. Şi când au poposit puţin, şi-au zis: - Oare dacă ne-am pierde, ne-am rătăci, cum ne-ar mai găsi pe noi oamenii? Şi focul răspunse: - Pe mine mă vor găsi acolo unde vor vedea că iese fum. Apa răspunde: - Pe mine mă vor găsi acolo unde vor vedea sălcii pletoase cu ramuri aplecate. Credinţa zice: - Cel ce mă va pierde pe mine, nu mă va putea găsi singur… - Cum, întrebară focul şi apa? Credinţa răspunse: - Cel care m-a pierdut pe mine, nu mă mai poate afla decât numai şi numai cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. |
|
|
Orbul din Ierihon |
23 ianuarie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXXI-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Graba la rugăciune |
22 ianuarie 2011 |
|
Conştiinţa vă mustră pentru că faceţi în mare grabă rugăciunea voastră, şi pe bună dreptate! De ce ascultaţi de vrăjmaş? El este cel care vă mână: ,,Repede… mai repede…!” Rugăciunea grăbită nu are rod duhovnicesc. Deci luaţi-vă canon voi înşivă să nu vă siliţi, ci să vă rugaţi în aşa fel, încât buzele voastre să nu pronunţe niciun cuvânt pe care să nu-l priceapă mintea voastră şi să nu-l trăiască inima voastră. Trebuie să vă aruncaţi în această luptă cu hotărâre soldăţească şi când vrăjmaşul vă şopteşte: ,,Să faci asta sau aceea!”, voi să răspundeţi: ,,Ştiu ce voi face. N-am nevoie de tine. Pleacă de aici!”. Sufletul se hrăneşte doar cu rugăciune… De aceea sufletul vostru rămâne nesatisfăcut, flămând. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|
|
Linguşirea |
21 ianuarie 2011 |
|
Un rege al Persiei, voind să-şi aleagă un sfetnic bun, a chemat la palat într-o zi cinci dintre cetăţenii cei mai de vază din oraş şi le-a zis: - Iată, am cinci inele strălucitoare pe degetele mele; ele vor fi plata sincerităţii voastre. Spuneţi-mi fără linguşire: ce credeţi voi despre puterea şi mărirea mea? Primii patru, uluiţi de frumuseţea diamantelor de pe inele şi voind să le aibă, răspunseră regelui cu multe laude, pe care nu se cuvenea să le spună decât lui Dumnezeu. Regele părea mulţumit şi dădu pe rând câte un inel celor patru care îl lăudaseră. Pentru că al cincilea, tăcea, regele l-a îndemnat să-şi spună părerea. - Eu cred, zise acesta, altfel decât cred cei care au vorbit înaintea mea. Eu cred, o rege, că toată puterea o ai de la Dumnezeu, şi că ţi-a fost dată pentru binele poporului ce-l stăpâneşti şi odată va trebui să dai socoteală de felul în care ai întrebuinţat-o. - Şi eu cred tot aşa, zise regele cu mulţumire. Dar ţie nu-ţi dau inelul ci încrederea şi prietenia mea. Vei sta mereu lângă mine, ca sfetnic al meu, căci în tine am găsit omul şi prietenul sincer pe care-l căutam. A doua zi cei patru veniră foarte grăbiţi să spună că inelele cu diamante, pe care le primiseră, sunt false. Iar regele le zise: - Ce, credeţi că eu nu ştiu că diamantele sunt false? Eu le-am comandat astfel. V-am plătit cinstit. Voi mi-aţi dat laude false, eu v-am dăruit inele false. V-am plătit cu aceeaşi măsură, de ce vă mai plângeţi?! |
|
|
Ochi au, dar nu văd |
20 ianuarie 2011 |
|
Un credincios se văita către alţi creştini cu care se întâlnea la Biserică: - Măi fraţilor, eu, de când am apucat calea Bisericii, mă simt atât de mulţumit şi fericit, dar mă lovesc de cei care râd de mine din cauza aceasta. Un credincios mai înţelept, care auzise aceste cuvinte, îi zise: - Frate, nu te loveşti tu de ei, ci ei se lovesc de tine. - Cum vine asta? - Uite cum: când întâlneşti un orb pe drum, te loveşti tu de el sau el se loveşte de tine? - Fireşte că el se loveşte de mine, căci el nu vede. - Ei vezi, tot aşa se întâmplă şi cu tine. Tu care ai luat calea cea bună a Bisericii, a credinţei strămoşeşti, ai început să vezi bine, dar cei care stau în necredinţă, se chemă orbi şi ei sunt aceia care dau peste tine, nu tu peste ei. Toţi îi dădură dreptate, dar el mai adăugă alte cuvinte, care izvorau din înţelepciunea învăţăturii lui Hristos şi sunau aşa: - Dar nu trebuie nici să ne supărăm, nici să-i urâm pe aceşti orbi sufleteşte care dau peste noi, ci să ne rugăm cu toţii lui Dumnezeu, ca să vadă şi ei, spre fericirea şi mântuirea lor. |
|
|
Să nu minţi |
19 ianuarie 2011 |
|
Primul mincinos din lume a fost diavolul; el a minţit-o pe Eva că dacă vor mânca din pomul oprit, vor fi asemenea cu Dumnezeu. Iată de ce Mântuitorul a zis că diavolul este tatăl minciunii, pentru că el a scornit prima minciună. Minciuna este păcat, pentru că pricinuieşte mult rău. Să nu ne amăgim că dacă spunem o minciună mică, păcatul este mic. Orice minciună aduce după sine un rău, oricât ar fi ea de mică; ba mai mult, adeseori o minciună mică are ca urmare un păcat mare.
Iată o întâmplare reală:
Doi soţi tineri aveau o fetiţă de 4 ani. Bărbatul lucra la fabrică şi de câte ori pleca de acasă atrăgea atenţia soţiei lui, să nu lase copilul nesupravegheat, ca nu cumva să cadă în fântâna din grădină unde adesea se juca. Toate au mers strună, până când într-o zi, pe când bărbatul se întorcea de la lucru, intrând pe portiţa grădinii, observă că fetiţa se juca în jurul fântânii, fără a fi cineva lângă ea să o supravegheze. ,,Stai, femeie, că te învăţ eu minte”, îşi zise bărbatul şi, intrând în casă se prefăcu speriat şi zise: - Ileana, copila a căzut în fântână şi s-a înecat! Femeia s-a schimbat la faţă şi-a dus mâna la inimă şi s-a prăbuşit la pământ. În zadar a încercat bărbatul să îi explice că a glumit cu ea, că până să anunţe medicul Ileana a murit. IATĂ ISPRAVA UNEI MINCIUNI şi a unei glume proaste. Iată pentru ce Sfânta Scriptură ne spune: ,,Cel ce îşi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul. |
|
|
Testamentul şi moştenirea |
18 ianuarie 2011 |
|
Un angajat al unei instituţii a primit însărcinarea să studieze testamentele şi actele de moştenire dintr-un oraş. Munca îi părea plictisitoare. Iată însă că într-o zi a dat peste numele lui într-un testament, prin care i se lăsa moştenire o mare avere. Din acel moment plictiseala îi pieri şi citea cu atenţie, cu interes şi cu plăcere totul.
Şi noi creştinii ortodocşi, suntem moştenitorii celei mai mari împărăţii - Împărăţia cerurilor. O avere mai mare decât aceasta nici că există. Iar testamentul nostru este Sfânta Scriptură (şi Sfânta Tradiţie). Să citim tot timpul şi cu plăcere textele sfinte, şi fără plictiseală, dacă vrem să ne găsim numele printre fericiţii moştenitori a acestei împărăţii şi să nu neglijăm nici una din condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a intra în stăpânirea moştenirii făgăduite - Împărăţia cerurilor, fericirea şi viaţa veşnică. |
|
|
Despre tristeţe (valabil şi pentru mireni) |
17 ianuarie 2011 |
|
Când duhul rău al mâhnirii pune stăpânire pe suflet, atunci sufletul se umple de întristare şi supărare, neputând să se roage cu stăruinţa cuvenită şi neputând să se îndeletnicească cu citirea scrierilor sfinte, cu atenţia necesară. Într-o astfel de stare, călugărul este lipsit de linişte şi blândeţe în comunicare cu fraţii obştii, căpătând o repulsie faţă de tot ce-l înconjoară. Sufletul cuprins de tristeţe şi mâhnire devine bezmetic, frenetic şi nu poate să primească liniştit nici un sfat bun şi nici nu poate să răspundă cu blândeţe la întrebările adresate. Călugărul ce are un astfel de suflet afectat, evită oamenii, considerându-i vinovaţi de tulburarea sa şi nu înţelege că de fapt pricina bolii sufletului său se află în interiorul său. „Tristeţea este ca un vierme pentru suflet, ce-şi roade mama care l-a născut.” Călugărul cuprins de mâhnire nu poate să-şi înalţe mintea către contemplarea de Dumnezeu şi nici să săvârşească o rugăciune curată, înflăcărată. Cine a biruit patimile, acela va birui şi tristeţea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de cătuşele mâhnirii. Precum bolnavul este recunoscut bolnav după paloarea feţei, aşa şi cel împătimit este cercetat şi stăpânit de tristeţe. Cine iubeşte pacea, aceluia îi este aproape imposibil să se întristeze, iar cel care urăşte pacea, întotdeauna este trist. Precum focul curăţă aurul, aşa şi tristeţea după Domnul curăţă sufletul de păcate. (Din Învăţăturile Duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov) Valabil şi pentru mireni... |
|
|
Cei zece leproşi |
16 ianuarie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXIX-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Despre rugăciune |
15 ianuarie 2011 |
|
Cei ce s-au hotărât să-I slujească cu adevărat lui Dumnezeu, trebuie să se îndeletnicească cu pomenirea neîncetată a Numelui Său în inima lor şi cu rostirea continuă a rugăciunii către Iisus Hristos, repetând în sinea lor: ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul !...”. Iar după-amiaza, această rugăciune se poate zice astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Sau poţi să o chemi direct pe Maica Domnului, zicând: “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Poţi să spui şi cântarea îngerească: “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucurate...”. Astfel ferindu-ne de împrăştierea gândurilor şi păstrându-ne conştiinţa în pace, ne putem apropia de Dumnezeu ca să ne unim cu El. Căci, spune Sfântul Isaac Sirul: “În afară de rugăciunea neîncetată nu este alt mijloc de a te apropia de Dumnezeu” (Omilia 69). În biserică e bine să ţinem ochii închişi pentru a ne feri de împrăştierea atenţiei. Ochii să-i deschizi doar când te încearcă somnul, atunci îndreaptă-ţi ochii asupra unei icoane sau a unei lumânări aprinse în faţa ei. Dacă în timpul rugăciunii ni se întâmpla să fim furaţi de gânduri, atunci trebuie să ne smerim şi să-i cerem iertare lui Dumnezeu căci, după cum zice Sfântul Macarie: “Vrăjmaşul năzuieşte decât să întoarcă gândul nostru de la Dumnezeu, de la frică şi de la iubirea Lui” (Omilia 2, 15). Când însă mintea şi inima sunt unite în rugăciune şi când sufletul nu este tulburat de nimic, atunci inima se va încălzi de căldură duhovnicească în care străluceşte lumina lui Hristos şi va umple de pace şi bucurie întreaga fiinţă lăuntrică a omului. Pentru toate suntem datori să-I mulţumim Domnului şi să ne încredinţăm pe noi înşine voii Lui. Trebuie, de asemenea, să-I punem dinainte toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre, străduindu-ne ca toate să-I slujească numai bunei Lui plăceri. (Din Învăţăturile Duhovniceşti ale Sfântului Serafim de Sarov) |
|
|
Valoarea creştinismului |
14 ianuarie 2011 |
|
- Religia creştină n-are nici o valoare, zicea un necredincios către un preot. Creştinii pe care eu i-am cunoscut sunt ipocriţi, ignoranţi, păcătoşi, leneşi… - Eu cred că n-ai cunoscut adevăraţii creştini, răspunse preotul; deci nu este adevărată afirmaţia dumitale că toţi creştinii sunt ipocriţi, iar creştinismul nu are nici un preţ. Da, prin pădure mai sunt şi uscături, dar trebuie să cunoşti cel puţin un creştin adevărat, un om religios, un suflet evlavios şi numai atunci vei înţelege ce este şi cât preţuieşte Religia Creştină. Când cineva vrea să-şi dea seama ce este pictura, sculptura sau arhitectura, nu priveşte la cârpaci sau amatori, ci caută să vadă tablourile lui Rafael, Rubens, Rembrand, Grigorescu; contemplează lucrările lui Brâncuşi, Fidias sau Michelangello; vizitează Sfânta Sofia din Constantinopol; observă viaţa unui bun creştin, sau citeşte viaţa unui sfânt sau martir, ca Sf. Gheorghe, Sf. Ignatie Teoforul, Sf. Dimitrie ori a unui mare dascăl al bisericii ca Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie, Sf. Atanasie şi atâţia alţii şi vei vedea ce este religia creştină şi ce foloase colosale a adus omenirii. |
|
|
De dragul banului |
13 ianuarie 2011 |
|
Un creştin temător de Dumnezeu, avea un vecin care adesea înjura pe Dumnezeu, ori de câte ori avea vreun necaz sau nu-i ieşeau lucrurile precum voia el. Toţi îi spuneau că înjurătura este păcat mare, dar el motiva că e iute din fire şi nu poate răbda să nu înjure. Într-o bună zi celui binecredincios îi veni o idee bună. Luă o hârtie de 100 de lei, i-o arătă vecinului care avea patima înjurăturii şi-i zise: ,,Măi Mitrule, ieri am hotărât să mergem azi amândoi la arat. Iaca, vezi suta aceasta? Dacă azi nu vei înjura, diseară ţi-o pun în palmă”. Mitru, care trecea printr-o lungă criză financiară, privi cu coada ochiului la bani şi bucuros, promise că nu va înjura. Se urcară amândoi în căruţă şi porniră la treabă. La capătul satului caii se speriară de ceva şi trecură prin şanţul de pe marginea drumului şi apoi reveniră pe şosea. Mitru era cât p-aici să tragă o înjurătură, dar se abţinu, gândindu-se la suta de lei. Pe la jumătatea drumului, caii nu voiră să treacă decât la pas şi Mitru era gata, gata să tragă o înjurătură, dar îşi înfrână limba, având în mintea lui chipul bancnotei de 100 de lei. Până seara au mai fost câteva prilejuri de înjurat, dar suta i-a închis gura. Ajunşi acasă în ogradă, în timp ce deshămau caii, bunul vecin al lui Mitru îi zise: ,,Măi dragă Mitrule, de câte ori te-am rugat ca să nu înjuri, tu mi-ai răspuns că nu te poţi abţine, că eşti iute. Iată azi te-ai abţinut, te-ai înfrânat, ţi-ai stăpânit limba, deşi ai avut destule necazuri. Iată, acum îţi pun suta în palmă aşa cum am promis, dar să ţii minte că banii aceştia au fost Dumnezeul tău, căci de dragul lor te-ai oprit de la înjurat astăzi, şi nu de dragul Celui de Sus, al Bunului nostru Dumnezeu”. Mitru stătu câteva clipe pe gânduri şi apoi zise cu hotărâre: ,,Primeşte banii înapoi căci de azi în acolo, toată viaţa mea, nu voi mai înjura. Mi-o fi şi mie mai scump Dumnezeu decât banul”. Şi după cum creştinul adevărat şi-a ţinut făgăduiala, punându-i în palmă suta de lei vecinului său care reuşise să-şi stăpânească limba o zi întreagă, tot astfel şi Mitru şi-a ţinut făgăduiala. În viaţa lui nimeni nu l-a mai auzit înjurând. |
|
|
Puterea blândeţii |
12 ianuarie 2011 |
|
Sfântul Macarie Egipteanul se întorcea cu un ucenic de-al său la chilia din pustie. Având de urcat un mic deal, ucenicul, care era tânăr, avea un avans de câteva sute de metri, înaintea părintelui său, care era mult încărunţit. Tânărul, întâlnind la o răspântie un preot păgân, îi zise: ,,Fugi din calea mea slujitor al diavolului!”. Simţindu-se ofensat, slujitorul idolilor păgâni îl lovi pe tânăr cu bastonul, care căzu ameţit la pământ. După câteva minute de mers, păgânul îl întâlni pe Sfântul Macarie. Acesta, fiind om al lui Dumnezeu, fără să aştepte salutul din partea celuilalt, îl salută pe slujitorul păgân, zicându-i: ,,Dumnezeu să-ţi ajute, iubite frate şi să ai o călătorie uşoară!”. Preotul păgân rămase pironit de uimire, emoţionat şi adânc pătruns, ştiind bine că Sfântul Macarie e creştin. ,,Dar eu sunt păgân - zise el - cum poţi să mă numeşti frate?! Ba mai mult, puţin mai înainte am trântit la pământ cu o lovitură de baston, pe unul din ucenicii tăi. Mai poţi şi acum să-mi zici frate şi să-mi mai doreşti o călătorie bună?!” Sfântul Macarie îi răspunse: ,,Pentru că ai făcut aşa, acum cu atât mai mult îţi doresc drum bun, după ce ai apucat pe un drum rău, al răutăţii şi al răzbunării; şi tot frate îţi spun, pentru că având ca Tată pe Dumnezeu Creatorul, înseamnă că noi toţi suntem fraţi”. După scurt timp, preotul păgân l-a vizitat pe Sfântul Macarie la chilie şi, după o lungă convorbire duhovnicească, a cerut să fie botezat şi încreştinat. Iată unde duce puterea blândeţii. |
|
|
Să nu hulim! |
11 ianuarie 2011 |
|
Grecii au avut ca şi romanii mulţi zei. Dar când au cunoscut religia creştină, au simţit dumnezeirea ei şi mulţi au apărat-o cu sângele lor. Au fost însă şi cazuri, mai ales cu cei care deveneau puternici în stat, care s-au lepădat de credinţa lui Hristos, pentru a putea domni cu mai multă tiranie poporul, proclamându-se ei înşişi zei. Iată un caz din istoria universală: Romanii au avut un împărat cu numele de Iulian. Istoria îl consemnează sub numele de Flavius Claudius Iulianus (331-363) care a domnit între 361-363. Acesta era creştin şi nepot al lui Constantin cel Mare (273-337), dar, fiind proclamat împărat de către trupele din Galia, s-a lepădat de credinţa creştină, fapt pentru care a fost numit ,,apostatul” adică ,,renegatul” sau ,,lepădatul”. Acest împărat avea o plăcere deosebită să-L batjocorească pe Dumnezeu. Mântuitorului Iisus Hristos nu-i spunea decât ,,Galileeanul” sau ,,Fiul lemnarului”, batjocorind numele lui Iisus Hristos”. Într-o zi, întâlnindu-se cu un bun creştin pe care împăratul îl cunoştea, îi zise în bătaie de joc: ,,Ce mai face, mă, Galileeanul acela, Fiul lemnarului?”. Acesta îi răspunse: ,,Împărate, Fiul lemnarului pregăteşte scândurile pentru sicriul Înălţimii Voastre”. Împăratul râse cu un aer atotputernic. Îi plăcu… gluma. Dar parcă Dumnezeu a grăit prin gura creştinului evlavios, căci după câteva zile, împăratul Iulian muri într-o luptă în Mesopotania, împotriva Perşilor. Fiind rănit de moarte în această bătălie, ultimele lui cuvinte au fost acestea, pe care istoria le-a consemnat: ,,M-ai învins, Galileene!”. Dumnezeu i-a închis pe veci gura cu care împăratul hulea, şi tot pe veci, i-a schimbat coroana cea de aur, cu alta de foc nestins, în iad. |
|
|
Profetul mincinos |
10 ianuarie 2011 |
|
Voltaire (1694-1778) marele filosof şi scriitor francez, un înverşunat duşman al Bisericii lui Hristos, afirma într-o scrisoare către un prieten de-al lui, că peste 20 de ani Biserica Creştină nu va mai exista, iar Biblia va dispărea, căci nimeni nu o va mai citi. Oare s-a împlinit profeţia lui Voltaire, sau el a fost un profet mincinos, ca atâţia alţii? Istoria ne dovedeşte, că exact peste 20 de ani, Voltaire moare, iar casa în care a scris el epistola către prietenul său, a devenit una din multele tipografii destinate tipăririi Bibliei în numeroase limbi pentru a fi răspândită în lumea întreagă. Voltaire a profeţit pieirea Bibliei lui Hristos, dar în realitate şi-a profeţit pieirea lui; Biserica a rămas şi va dăinui până la sfârşitul lumii. Doctorul care l-a îngrijit până în clipa morţii, mărturiseşte înspăimântat, că muribundul era chinuit de groaznice mustrări de cuget, din care cauză aiura. Abia atunci şi-a dat el seama cum ar fi trebuit să trăiască şi ce-l aşteaptă după moarte, căci îi zise doctorului: ,,Dacă-mi prelungeşti viaţa cu 6 luni îţi dau jumătate din averea mea, iar de nu, să ştii că eu la dracu mă duc şi te iau şi pe dumneata cu mine” |
|
|
Împărăţia lui Dumnezeu este aproape... |
9 ianuarie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica după Botezului Domnului Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Grija pământească |
8 ianuarie 2011 |
|
Povestit-a unul din părinţi ca a fost un bătrân care se învrednicise de mari daruri de la Dumnezeu şi era vestit pentru viaţa lui cea cu fapte bune. Şi a ajuns numele lui până la împărat şi a trimis împăratul de l-a chemat ca să se învrednicească de rugăciunile lui. Deci vorbind cu el şi folosindu-se, i-a adus împăratul aur, iar el l-a primit şi întorcându-se la ale sale, a început a agonisi ţarină şi altă avere.
După aceasta, după obicei, i-au adus lui
un îndrăcit şi a zis bătrânul duhului necurat: ieşi din zidirea lui
Dumnezeu! Iar dracul a zis: nu te ascult pe tine? Zis-a bătrânul:
pentru ce? Dracul i-a răspuns: pentru că te-ai făcut ca unul din
noi, lăsând grija cea către Dumnezeu şi îndeletnicindu-te cu grija
pământească. |
|
|
Soborul Sf. Ioan Botezătorul |
7 ianuarie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Botezul Domnului
|
|
|
Botezul Domnului (Părintele Cleopa Ilie) |
6 ianuarie 2011 |
|
În Iordan, botezîndu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat... (Troparul Botezului Domnului)
Iubiţi credincioşi,
Cu mila şi cu îndurarea lui Dumnezeu, iată am ajuns şi în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfânt şi mare praznic împărătesc se mai numeşte şi "Arătarea Domnului" sau "Epifania". Dar pentru care pricină nu se zice Naşterii Domnului, Arătarea Lui, ci Botezului Domnului? continuare |
|
|
Răscumpărătorul |
5 ianuarie 2011 |
|
Demult, într-o piaţă de sclavi din Africa, era spre vânzare şi o tânără negresă, care-şi aştepta soarta foarte îngrijorată. Ultimul preţ îl oferise un negustor şi acesta se pregătea să o ia cu el. Dar un creştin milos, care era de faţă, oferi un preţ mai mare şi cumpărând-o, îi zise cu milă, dar fericit că o salvase: ,,Eşti liberă, du-te unde vrei” şi se depărtă de ea văzându-şi de treaba lui. Biata negresă, nu-şi dădu imediat seama de ceea ce se întâmplase cu ea, până când cei din jurul ei îi spuseră: ,,Domnul acela te-a cumpărat şi ţi-a dăruit libertatea”. Cu ţipete de bucurie tânăra alergă după răscumpărătorul ei şi-i zise, căzând în genunchi: ,,Tu eşti răscumpărătorul meu şi vreau să-ţi slujesc de bună voie toată viaţa mea”.
Şi tu creştine ai un Binefăcător, care te-a răscumpărat din robia păcatului şi din osânda iadului. Lui Îi datorezi totul. Cazi în genunchi înaintea Răscumpărătorului tău - Iisus Hristos - şi slujeşte-I Lui toată viaţa ta! |
|
|
Nu există suflet? |
4 ianuarie 2011 |
|
Un necredincios, care ajunsese medic, întreabă odată în batjocoră pe un preot: - Sfinţia ta, porţi numele de păstor de suflete, dar ai văzut vreodată un suflet? - Cu ochii aceştia trupeşti, nu, răspunse preotul. - Dar de auzit, l-ai auzit? - Nu. - Dar poate l-ai gustat? - Nu, nu l-am gustat. - Atunci poate ai mirosit vreun suflet? - Nu, nu l-am mirosit. - Dar poate ai simţit un suflet? - Da, de simţit l-am simţit şi încă foarte bine. - Va să zică, zise doctorul cu un aer triumfător, din cele cinci simţuri ale omului, patru vorbesc împotriva sufletului. Pe care să le credem? Pe cele patru sau pe cel singur?! - Dumneata eşti medic, răspunse preotul. Ai văzut vreodată durerea? - Nu, zise medicul, n-am văzut. - Dar de auzit, ai auzit-o? - Nu. - Dar, poate ai gustat-o? - Nu, nici n-am gustat-o. - Atunci poate ai mirosit vreo durere? - Nu. - Dar poate ai simţit durerea? - Da, am simţit-o şi încă foarte tare. - Va să zică, spune preotul cu un aer îngăduitor, din cele cinci simţuri, patru vorbesc contra durerii. Ce ai zice dacă cineva s-ar întemeia pe acest raţionament şi ar afirma că nu este durere?! - Da, zise medicul, m-ai pus pe gânduri. O să încerc, părinte, să-mi schimb stilul raţionalist în abordarea problemelor, căci înţeleg că nu totul poate fi gustat, pipăit, mirosit... |
|
|
Suflet întunecat |
3 ianuarie 2011 |
|
Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mânăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus: - Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus. Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme ! Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort, însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie. Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului: - Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi “îngheaţă” în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute. Însă, alţii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este “îngheţat” de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine ! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri. |
|
|
Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu! |
2 ianuarie 2011 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Anul Nou 2011 |
1 ianuarie 2011 |
|
Cititorilor acestui blog le urez:
La mulţi ani cu sănătate! Să vă dea Domnul de toate, Tot ce este mai frumos Şi vă este de folos!
|
|
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului Descarcă predica în format "doc"
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare
|
|
|
vezi şi |
|