|
CUVINTE SIMPLE, PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Părintele Selafiil din Siberia - Scrisoarea 03 |
28 februarie 2014 |
|
Părintele Selafiil din Siberia, ucenicul Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeii
|
|
|
Părintele Selafiil din Siberia - Scrisoarea 02 |
27 februarie 2014 |
|
Părintele Selafiil din Siberia, ucenicul Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeii
|
|
|
Părintele Selafiil din Siberia - Scrisoarea 01 |
26 februarie 2014 |
|
Părintele Selafiil din Siberia, ucenicul Sfântului Arhiepiscop Luca al Crimeii
|
|
|
Părintele Calistrat - Despre Judecata |
25 februarie 2014 |
|
Patericul vesel - Ispita iconoclastă |
24 februarie 2014 |
|
În zona Neamţului, tărâm foşnitor de sfinţi şi sfinţenie (remarca e a lui Iorga…), se statornicise, de o vreme, o minunată biserică, în construcţie, ridicată în imediata vecinătate a seminarului teologic. Între metodele misionare şi manageriale folosite pentru etapa pictării bisericii, părintele făcuse apel la bunăvoinţa oamenilor de a plăti contravaloarea picturii unuia sau altuia dintre sfinţi şi, în acest fel, cei care doreau deveneau ei, la rândul lor, un fel de ctitori ai câte unei fresce din sfântul locaş. Fiind zonă turistică, noua biserică era vizitată, nu de puţine ori, de grupuri de turişti români sau străini. Şi când spunem străini, ne referim inclusiv la turiştii străini de Ortodoxie… Aşa se face că, într-una din zile, biserica este călcată de un grup de vizitatori evanghelici şi luterani. Părintele, primitor de oaspeţi, ca întotdeauna, le istoriseşte câte ceva din povestea acestei biserici, de eforturile depuse pentru ridicarea ei şi, inevitabil, ajunge la practica pictării bisericii. Iar, ajuns în acest punct, pentru a nu se simţi discriminaţi onoraţii oaspeţi, părintele ţine să facă precizarea că şi ei pot contribui la înfrumuseţarea iconografică a sfântului locaş al lui Dumnezeu cu sfântul preferat sau cu pictarea oricărui alt sfânt al cărui nume îl poartă (dacă au un asemenea nume). Sau, al unui sfânt la care au ei evlavie mai mare. Bineînţeles, în schimbul unei sume de bani… Unul dintre turişti, fâşneţ de inteligent şi aprig în cuvânt, îl interpelează pe părintele paroh: - Ştiţi, pe mine mă cheamă Francisc… Mai că aş înclina să optez pentru a-l picta. Dar, totodată, am o mare evlavie la Luther. Dacă plătesc, mi-l pictaţi pe Luther în biserică? La care părintele, fără a sta prea mult pe gânduri, cu o mină destul de serioasă în priviri, răspunde: - Sigur că da… Bineînţeles! Doar că vă va costa destul de mult. Pentru că va trebui să îi poleim şi coarnele… "77 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor", Ed. Agnos, Sibiu, 2012. |
|
|
Înfricoşata Judecată |
23 februarie 2014 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica lăsatului sec de carne Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Ţinerea de minte a răului |
22 februarie 2014 |
|
Avva Isaac Tebanul lucra încercând să facă o plasă de ţânţari. Pricepând însă că greşea undeva, se tot gândea cum să îndrepte greşeala. Astfel a trecut o zi întreagă şi tot nu ştia ce să facă. În timp ce se tot întreba cum trebuia să procedeze, intră pe fereastră un tânăr care-i spuse: - Ai greşit, dă-mi lucrul tău să-l îndrept eu! - Pleacă de-aici şi lasă-mi lucrul cum e, îi răspunse avva Isaac. - Bine, dar vei fi păgubit, cu un lucru prost făcut. - Şi ce-ţi pasă ţie? îl întrebă avva. - Îmi pare rău de tine şi de osteneala ta care-i zadarnică. De altfel, eşti al meu. - De ce spui asta? - Fiindcă te-ai împărtăşit de trei ori, ţinând minte răul vecinului tău. - Spui minciuni, răspunse avva Isaac. - Nu spun minciuni. Nu ţii duşmănie aproapelui tău pentru câteva boabe de linte? Eu ştiu aceasta, fiindcă eu sunt responsabil cu ţinerea de minte a răului. De aceea eşti al meu! Îndată ce a auzit acestea, avva Isaac a plecat din chilie, s-a dus la vecinul său şi a bătut metanie. Când s-a întors, a văzut că demonul îi distrusese rucodelia şi rogojina pe care-şi făcea metaniile, înfuriat fiind de pocăinţa avvei. (Limonar) |
|
|
Şi păsările îşi fac cuiburi... |
21 februarie 2014 |
|
Domnul nu ne porunceşte să ne îngrijim de viitor, ci spune că trebuie să ne asemănăm păsărilor cerului care nici nu seamănă, şi nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl nostru Cel din ceruri le hrăneşte. Bineînţeles că şi păsările îşi fac cuiburi pentru vara care urmează, iar pentru iarnă se îndreptează spre ţările calde, ca să nu îngheţe în nordul nostru rece, însă o astfel de prevedere ori grijă înţeleaptă Domnul nu o osândeşte. El îi demască doar pe aceia ce se îngrijesc peste măsură pentru viitor şi sunt amărâţi pentru necazurile care pot să-i cuprindă şi înfricoşaţi de potenţialele evenimente viitoare, fiindcă nu-şi pun toată nădejdea în Dumnezeu. Sursa: Cum să te mântuieşti în lumea contemporană |
|
|
O lecţie pentru filozofi (oratori) |
20 februarie 2014 |
|
Câţiva filosofi i-au făcut odată o vizită unui bătrân. După rugăciunea pe care a făcut-o când i-a întâmpinat, bătrânul a rămas tăcut şi a continuat lucrul său de mână fără să îşi ridice ochii către nimeni. După o vreme, filosofii l-au rugat să le spună ceva. Acela însă tăcea în continuare. Şi i-au zis aceia: ,,Noi pentru aceasta am venit, ca să auzim ceva de la tine şi să ne folosim de acele cuvinte”. Le-a spus lor atunci bătrânul: ,,Voi aţi cheltuit bani ca să învăţaţi să vorbiţi, eu însă am lăsat lumea ca să învăţ să tac”. Când au auzit acestea filosofii s-au minunat şi au plecat mulţumiţi de cele pe care le primiseră. Sursa: Pagini necunoscute de Pateric |
|
|
Exemplul vulpii |
19 februarie 2014 |
|
Era odată un părinte ce se trăgea dintr-o ţară străină şi care a povestit parabola următoare: În ţara mea se fac gropi speciale pentru a atrage în cursă leii. Într-una din ele s-a întâmplat odată să nimerească o vulpe care, deşi a făcut eforturi disperate, nu a putut ieşi de acolo, neputând cu niciun chip să se apropie de marginile gropii. Mai târziu a sosit acolo şi cel ce făcuse groapa aceea să vadă dacă nu cumva a căzut ceva înăuntru şi a găsit vulpea. Aceasta, recurgând la un şiretlic, s-a prefăcut că este moartă. Atunci omul, apucând-o de coadă, a azvârlit-o cât colo. Iar vulpea fugind, astfel s-a salvat. După câteva zile, trecând prin acel loc iarăşi, vulpea păţită o vede pe o surată de-a sa căzută în acea groapă. Şi văzând-o cum tot încerca să se salveze, sărind încoace şi încolo, prin groapă i-a apus: ,,Şi eu am încercat mult sărind încoace şi încolo, dar dacă nu mă făceam ca sunt moartă, nu aş fi scăpat.”
Şi noi, fraţilor, dacă vrem să scăpăm din cursele diavolului, [să murim lumii păcatului], să lepădăm voinţele noastre, să le considerăm moarte şi ne vom salva cu harul lui Dumnezeu. Sursa: Pagini necunoscute de Pateric |
|
|
Piatra şi marea |
18 februarie 2014 |
|
Un creştin a mers la un bătrân pustnic şi i-a spus: - Avva, mă tem foarte tare de pedeapsa lui Dumnezeu, deoarece mă văd plin de tot felul de păcate. Atunci avva i-a spus: - Ia o piatră şi o aruncă în mare! Creştinul a luat piatra şi a aruncat-o. - Unde este piatra? O mai vezi?, zise bătrânul. Creştinul a spus: - Nu. Avva i-a răspuns: - Piatra reprezintă păcatele omului, marea reprezintă dragostea nemăsurată a lui Dumnezeu faţă de noi. În momentul în care omul face pocăinţă pentru păcatele sale, Dumnezeu îl iartă şi-i acoperă păcatele precum marea a acoperit piatra aruncată de tine. Creştinul adevărat trebuie să trăiască în pocăinţă. Pocăinţa deschide porţile iubirii lui Dumnezeu. |
|
|
Capcana |
17 februarie 2014 |
|
Un sat era mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi porcii sălbatici intrau în sat şi făceau mare pagubă căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult succes. De aceea au apelat la sfatul unui bătrân pustnic din apropiere. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Îngroziţi de năvala porcilor, sătenii au acceptat. Bătrânul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea. Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare, iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, bătrânul spuse oamenilor să ridice patru stâlpi mari în colţurile câmpului unde se afla mâncarea. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat schimbarea. După câteva săptămâni mistreţii aveau deja obiceiul de a veni să mănânce mâncarea pusă de săteni. Bătrânul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urma sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final.
Nu cumva şi noi suntem asemenea mistreţilor? De multe ori, asemenea mistreţilor din istorioară, devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre, încât nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcana vrăşmaşilor sufletelor noastre. Mistreţii au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au complăcut în situaţia aceasta, încât nici nu şi-au dat seama că sunt prinşi în cursă. De aceea - o, fraţilor! - grija de căpetenie a creştinului trebuie să fie grija pentru mântuirea sufletului, pentru hrana cea sufletească şi după aceea grija exagerată pentru hrana trupească şi bunurile pieritoare. |
|
|
Fiul risipitor |
16 februarie 2014 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a 34-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Sfinţenie sau păcate |
15 februarie 2014 |
|
A fost întrebat avva Moise de un ucenic: - Avva Moise, cum pot ajunge la sfinţenie? Atunci avva i-a zis: - Felul în care omul luptă pentru calea pe care vrea să meargă este respectat de Dumnezeu. Calea sfinţeniei este calea renunţării la plăcerile păcătoase; toate gândurile, cuvintele şi faptele trebuie modelate după învăţătura Domnului Hristos. Sursa: Cuvintele Domnului, gândurile omului; Preot Prof. Ioan Horia Ranga |
|
|
Acrobatul |
14 februarie 2014 |
|
Un acrobat şi-a făcut apariţia într-un mic orăşel şi a aşezat o frânghie bine încordată la zeci de metri deasupra unui râu cu ape repezi. El a uimit mulţimea prin talentul şi curajul lui, traversând de mai multe ori acel râu pe frânghie, alergând, umblând în mâini, mergând pe bicicletă şi împingând o roabă. Când i s-a părut că toţi sunt convinşi de abilitatea lui, acrobatul s-a adresat mulţimii: “Aş vrea acum să împing roaba aceasta de la un capăt la altul al frânghiei, având o persoană în ea. Credeţi că pot face aceasta?” Toţi au început să strige: “CREDEM! CREDEM!” Atunci acrobatul a întrebat: “Cine se oferă, să încercăm împreună?” Tăcere deplină! Nimeni nu se oferă. Din spatele mulţimii apare un copil: “Eu mă ofer. Eu am încredere în tine!” Înmărmurită, mulţimea îi urmăreşte pe cei doi încheindu-şi cu succes drumul, atât de primejdios. Cineva se apropie de copil: “Nu ţi-a fost teamă?” Copilul răspunde zâmbind: “Nu! Acrobatul este tatăl meu. Nu e prima dată când facem lucrul acesta împreună.”
Oare nu tot aşa afirmăm şi noi susţinând că avem credinţă puternică şi CREDEM în Tatăl nostru din ceruri? Ba chiar spunem: „Facă-se voia Ta” sau „CRED Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul...”, dar ne lăsăm noi conduşi de EL pe drumul greu şi primejdios al vieţii, sau avem doar o formă de credinţă lipsită de viaţă şi de putere, aşa cum aveau şi ceilalţi oameni din jurul acrobatului? |
|
|
Un gest dezinteresat |
13 februarie 2014 |
|
De obicei, oamenii nu fac servicii semenilor pe gratis. E vorba de servicii făcute nu unor persoane apropiate, ci unor necunoscuţi. Adică, în mod voluntar, să dedici un timp al tău în slujba altora fără să primeşti nicio răsplată. Aceasta, desigur, este o comportare creştinească, pe care ar trebui să ne-o însuşim. Un asemenea gest am aflat din media despre un om, care, probabil, nu este de o credinţă cu noi; o poveste adevărată: În India, un ţăran a tăiat un drum în piatră pentru ca locuitorii din satul său să nu mai ocolească 8 Km până la cel mai apropiat orăşel. El a lucrat zi de zi timp de 22 de ani cu ce a avut la îndemână: dalta şi ciocanul. A transformat o potecă îngustă într-un drum lat de 10 m şi lung de 200 de metri. Dasrath Manjhi se numeşte acest indian. El a murit în 2007, la 73 de ani, dar consătenii săi vorbesc cu admiraţie despre el. Unii recunosc că la început l-au crezut un nebun, dar acum mărturisesc că îl consideră un erou. Dasrath Manjhi a făcut de unul singur ce nu au putut sau nu au vrut autorităţile locale. A săpat zilnic în piatră timp de 22 de ani pentru alţii. N-a primit nicio răsplată. A rămas în urma lui un nume de Mare Om. |
|
|
Locuinţa sau credinţa |
12 februarie 2014 |
|
Un anume Iovanovici, ţigan sârb din Milguoki avea femeie şi cinci copii. Şi l-a vizitat unul dintre ai noştri, un eretic care a căzut din Ortodoxie, şi i-a propus să-i găsească un apartament ieftin (Iovanovici avea doar un mic dormitor pentru toată familia). Când i-a aranjat cumpărarea apartamentului, i-a descoperit că este eretic şi l-a sfătuit să nu mai meargă la Biserica Ortodoxă. Eu să-mi părăsesc credinţa şi Biserica? Niciodată! Când acela a stăruit, ţiganul l-a alungat din casă. Astfel a păzit ţiganul credinţa lui ortodoxă! Auziţi voi, sârbilor? Sf. Ierarh Nicolae al Serbiei (Velimirovici), 105 capete despre minuni
... dar voi, românilor...? |
|
|
Sfântul Partenie, izbăvitorul de demoni |
11 februarie 2014 |
|
Odată Sfântul Partenie, Episcop de Lampsac, a fost vizitat de un om care avea un demon în el, dar fără ca el sau altcineva să ştie de asta. Însă, ierarhul, luminat de Dumnezeu, a priceput. Aşadar, când omul l-a salutat, dinadins nu i-a răspuns. Văzând demonul că tace ca un mut, s-a înfuriat şi i-a strigat: – Noi am avut dorinţa să te vedem dar, deşi te-am salutat, tu nu ne-ai răspuns. – Iată că m-ai văzut, i-a spus Sfântul. – Te-am văzut şi am priceput ce poamă eşti, a zis vicleanul cu mânie. – Dacă cu adevărat ai priceput, atunci ieşi din fiinţa lui Dumnezeu, i-a poruncit Sfântul Partenie. Atunci duhul cel viclean a răspuns cutremurat: – Asta a fost tot? Să mă condamni să ies de aici dinăuntru? Dar, rogu-mă ţie, nu mă scoate din lăcaşul meu, în care de atâta timp locuiesc! – Dar chiar este multă vreme de când locuieşti în el? – De când era copil, iar până acum nu m-a simţit nimeni, în afară de tine! Dacă totuşi mă izgoneşti de aici, oare unde îmi vei porunci să mă duc? – Îţi dau şi loc unde să mergi, i-a spus Cuviosul Partenie. – Poate ai să-mi spui să intru în porci? a întrebat diavolul. – Ba deloc, ci am să-ţi dau ţie un om, în care intrând să locuieşti, dar să ieşi din omul acesta degrabă. După ce demonul şi-a dat seama că totul este adevărat şi nu înşelăciune, pentru că îl vedea pe Preamăritul Partenie gata să susţină şi să promită că-i oferă până şi om în care să se sălăşluiască, dacă, desigur, ieşea din acesta, a fost convins şi a ieşit; şi îndată a cerut ce i s-a promis. Atunci Sfântul Partenie însuşi a deschis larg gura sa şi i-a spus: – Iată omul! Intră şi locuieşte! Auzind acestea, diavolul, ca şi cum ar fi fost ars cu foc de cuvântul Preafericitului Ierarh Partenie, a început să se tânguie şi, plecând, a spus: – Vai mie, în bun vas locuind eu, după atâta timp mă izgoneşti! Numai când te văd mă pârjolesc! Cum să îndrăznesc să intru în tine? Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu? Cu adevărat, mare este puterea celor ce-I fac Voia lui Dumnezeu!!! Acestea zicându-le diavolul cel alungat în chip ruşinos, s-a dus în locuri pustii şi neumblate, iar omul ce fusese posedat a rămas pe deplin sănătos şi Îl lăuda pe Dumnezeu. Sursa: Viaţa Sfântului Partenie din Lampsakos |
|
|
Sfântul Haralambie |
10 februarie 2014 |
|
Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor. Pentru că prin fapta şi cuvântul său a adus mulţi păgâni la creştinism, şi-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul şi i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi care îl păzeau şi-au mărturisit şi ei credinţa în Dumnezeul lui Haralambie, fiind şi omorâţi pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos şi au fost şi ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuşi instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în faţă pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie şi a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie şi a-l aduce în faţa lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuţie, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creştinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.
Izbăvitor de ciumă şi de foamete
Credinţa şi minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conştiinţa creştinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situaţii în care oamenii i-au cerut ajutorul în situaţii grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este "izbăvitor de ciumă şi de foamete". În 1813, În Ţara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureşteni. Numită "ciuma lui Caragea", pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de morţi. În această situaţie, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni şi cereri adresate lui, ciuma a dispărut.
Locuri unde se află fragmente din moaştele sale
Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creştinii au început să cinstească moaştele sale cu multă credinţă şi evlavie. Părţi din cinstitele sale moaşte se află în momentul de faţă în biserici din mai multe ţări, inclusiv la noi în ţară. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea "Sfântul Ştefan" din Meteora, unde se săvârşesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi a închinat terenuri din Ţara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaş capul Sfântului Mucenic Haralambie. |
|
|
Vameşul şi fariseul |
9 februarie 2014 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a 33-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Sfântul Macarie şi puiul de hienă |
8 februarie 2014 |
|
Ucenicul fericitului Pafnutie povesteşte că Sfântul Macarie Alexandrinul, şezând afară, o hienă luând puiul său, care era orb, l-a adus la sfântul şi l-a aruncat înaintea picioarelor lui. Sfântul luând puiul acela, i-a atins ochii şi s-a rugat lui Dumnezeu, şi îndată puiul a văzut, iar maica lui, luându-l s-a dus. A doua zi, iarăşi a venit la fericitul fiara aceea aducându-i o piele mare de berbec, pe care sfântul, văzând-o, a zis către fiară: “De unde ai această piele? Nu cumva ai mâncat o oaie a cuiva? Deci, ceea ce este din nedreptate eu nu primesc”. Fiara, plecându-şi capul în jos şi închinându-se cu genunchii la pământ, punea pielea aceea la picioarele sfântului. Iar el zicea către ea: “Ţi-am spus că n-o voi primi, până ce nu te vei jura mie, că mai mult nu vei face rău săracilor, mâncându-le oile”. Iar fiara, plecându-şi capul, se înduplecă de cuvintele sfântului şi se supuse lor; atunci sfântul a luat pielea de la fiară şi a dăruit-o Sfintei Melania Romana, care cerceta pe sfinţii părinţi în acea pustie, şi a numit pielea aceea harul hienei şi este de mirare între bărbaţii care s-au răstignit lumii – căci fiara a adus dar fericitului, pentru facerea de bine, pentru slava lui Dumnezeu şi pentru cinstirea sfinţilor Lui; pentru că Cel ce a îmblânzit pe leii lui Daniil proorocul, Acela a dat şi fiarei pricepere pentru facerea de bine cea câştigată şi a învăţat-o să aducă mulţumire. |
|
|
De cine se teme diavolul? |
7 februarie 2014 |
|
Odată Hagi-Gheorghe Athonitul, un mare ascet al veacului trecut, spunea că un eremit oarecare l-a întrebat pe un diavol:
- Care sunt lucrurile cele mai înfricoşătoare din viaţa voastră necurată şi întunecoasă ? Iar diavolul i-a răspuns:
- Întâi de toate Botezul prin care pierdem cu desăvârşire stăpânirea şi dreptul asupra voastră. Apoi acel lemn cu semnul lui (se înţelege Sfânta Cruce şi semnul Sfintei Cruci) care ne chinuieşte, ne alungă şi ne distruge. Şi cel mai înfricoşător este Împărtăşania, mai cumplit decât gheena focului, decât iadul în care trăim. De cel care este curat şi se împărtăşeşte cu vrednicie, nu numai că nu putem să ne apropiem, dar ne temem şi să-l întâlnim. Şi imediat a adăugat: chiar dacă pentru noi acestea sunt moarte şi cutremur, suntem recunoscători oamenilor, în special creştinilor dezinteresaţi care prin patimile lor, prin voinţă proprie, îndepărtează de la ei lucrarea şi harul dumnezeiesc al Tainelor. Astfel, creştinii înşişi ne dau dreptul să stăpânim peste inimile lor, atunci când nu fac niciodată pocăinţă. Sursa: Explicarea Dumnezeieştii Liturghii – Stefanos Anagnostopoulos |
|
|
Trebuie sau te rog |
6 februarie 2014 |
|
Există cuvinte care pot altera relaţiile între oameni. Şi nu mă refer la acele vorbe tari aruncate de cele mai multe ori ca jigniri. Mă gândesc la cuvinte mult mai nevinovate. Unul dintre ele este verbul "trebuie". Când cineva îi spune unei persoane: „trebuie să faci cutare lucru”, e clar că sună ca o poruncă. Acest cuvânt are darul de a crea o relaţie de subordonare. Şi n-ai cum să n-o recunoşti, când şeful îţi spune „trebuie să faci”, execuţi, dar fără prea mare tragere de inimă. Dacă îţi spune, în schimb, „te rog să faci”, situaţia se schimbă. Execuţi cu alt entuziasm. Şi lucrurile se întâmplă aşa nu numai în relaţiile profesionale ci şi în familie. Cuvântul "trebuie" poate crea mari probleme.
Doi soţi vin să ceară sfat la duhovnic: „Părinte ne certăm tot timpul. Nu suntem făcuţi unul pentru altul. Credem că ar fi mai bine dacă ne-am despărţi.” Preotul le spuse: „ Nu vă grăbiţi! Mai aşteptaţi. Şi încercaţi să evitaţi următorul lucru, anume să cereţi celuilalt ceva ca pe un drept. Cereţi-i-o ca pe o favoare.” Soţii au pus sfatul în practică, "trebuie" a fost înlocuit cu "te rog" şi certurile s-au împuţinat. Sursa: Remus Rădulescu, O vorbă bună |
|
|
Femeia rea |
5 februarie 2014 |
|
Se povesteşte în viaţa Sf. Ciprian, că mai înainte de a ajunge el la starea de sfinţenie cea de pe urmă, avea mari puteri de a săvârşi minuni cu puterea dracilor, fiind şi cel mai vestit vrăjitor. Astfel, printre minunile săvârşite de Ciprian cu puterea diavolilor, se numără şi următoarea întâmplare: Venise la Ciprian o femeie pentru a-i îndeplini o dorinţă vicleană: să bage vrajbă între vecina ei şi soţul acesteia, ca să se ridice ceartă, tocmai pentru faptul că era o femeie invidioasă, iar aceşti soţi se iubeau foarte mult şi nu se certase niciodată până atunci. Ciprian, văzându-i viclenia şi invidia de care era stăpânită inima ei neagră, îi răspunse: „Du-te şi uită-te diseară pe fereastră şi ai să-i vezi certându-se, dar să ştii, eşti mai rea decât dracul !” Cât adevăr în această istorisire ! Înţelesul decurge de la sine…de multe ori suntem stăpâniţi de o viclenie care se aseamănă cu a demonilor. Invidia este unul dintre păcatele care ard şi secătuiesc inima celui stăpânit de ea. Să cugetăm mai adânc la această istorisire şi să nu lăsăm invidia să ne stăpânească, căci odată ce a prins rădăcini, ne roade inima continuu până ne autodistrugem. Sursa: luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com |
|
|
Femeia virtuoasă |
4 februarie 2014 |
|
Cine poate găsi o femeie virtuoasă? Preţul ei întrece mărgeanul. Într-însa se încrede inima soţului ei, iar câştigul nu-i va lipsi niciodată. Ea îi face bine şi nu rău în tot timpul vieţii sale: ea caută lână şi cânepă şi lucrează voios cu mâna sa. Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei. Ea se scoală dis-de-dimineaţă şi împarte hrana în casa ei şi dă porunci slujnicelor. Gândeşte să cumpere o ţarină şi o dobândeşte; din osteneala palmelor sale sădeşte vie. Ea îşi încinge cu putere coapsele sale şi îşi întăreşte braţele sale. Ea simte că bun e câştigul ei; sfeşnicul ei nu se stinge nici noaptea. Ea pune mâna pe furcă şi cu degetele sale apucă fusul. Ea întinde mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit. N-are teamă pentru cei ai casei sale în vreme de iarnă, căci toţi din casă sunt îmbrăcaţi în haine stacojii. Ea îşi face scoarţe; hainele ei sunt de vison şi de porfiră. Cinstit este bărbatul ei la porţile cetăţii, când stă la sfat cu bătrânii ţării. Ea face cămăşi şi le vinde, şi brâie dă neguţătorilor. Tărie şi farmec este haina ei şi ea râde zilei de mâine. Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei. Ea veghează la propăşirea casei sale şi pâine fără să lucreze ea nu mănâncă. Feciorii săi vin şi o fericesc, iar soţul ei o laudă: „Multe fete s-au dovedit harnice, dar tu le-ai întrecut pe toate!” Înşelător este farmecul şi deşartă este frumuseţea; femeia care se teme de Domnul trebuie lăudată! Să se bucure de rodul mâinilor sale, şi la porţile cetăţii hărnicia ei să fie dată ca pildă. (Pildele lui Solomon, Cap. 31) |
|
|
Medicii şi credinţa |
3 februarie 2014 |
|
Spitalul, ca instituţie, are o rădăcină creştină. Fondatorii spitalului sunt Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, episcopi sfinţi care au organizat în eparhiile lor lăcaşuri de îngrijire a bolnavilor. Această îngrijire se făcea, desigur, în mod dezinteresat şi gratuit. De vreo câţiva ani, însă, am constatat că ambulanţele nu mai sunt însemnate cu cruce roşie. Pe ele a apărut un simbol ciudat pe care am încercat să-l tălmăcesc în fel şi chip, iar înţelesurile la care am ajuns nu au nici o legătură cu medicina. Cu medicina aceea evanghelică, reprezentată prin crucea roşie. Poate că aşa se explică răceala şi împietrirea tot mai multor medici, medici care ucid copii la naştere sau lasă femeile gravide să moară pe targă dacă nu scot şpaga. Medici care propovăduiesc avortul şi fac operaţii de “înfrumuseţare” şi schimbări de sex, operaţii care în orice caz duc la îmbolnăvire şi moarte prematură. Medici care au transformat industria de medicamente într-un ghişeft mai mare decât afacerile cu droguri şi arme. Medici care fabrică viruşi în laborator. În fine, medici care se simt mai bine reprezentaţi de şarpe decât de Cruce. Pr. Savatie Baștovoi ... din fericire, mai sunt şi medici creştini... |
|
|
Întâmpinarea Domnului |
2 februarie 2014 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Întâmpinării Domnului Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Femeia cananeancă |
|
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a 17-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
vezi şi |
|