|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Nebunul |
28 februarie 2013 |
|
Adesea, la curţile regilor şi uneori şi ale prinţilor, se găsea câte un om, gătit ca o paiaţă, căruia i se dădea numele de ,,Nebunul” [clovn], şi care avea ca sarcină să îşi înveselească stăpânul ori de câte ori acesta era trist, ori frământat de vreo problemă. Nebunul era o fire născocitoare, vesel, voios, gata oricând cu răspunsul şi în stare să îi facă pe toţi să râdă. Oricui îi era îngăduit să râdă de el, ba chiar să-l pălmuiască sau să-l lovească cu piciorul. La rândul său, putea şi el să râdă de alţii, şi adesea, în glumă, le spunea mai-marilor săi crude adevăruri. Un astfel de nebun, de la curtea unui prinţ, a primit într-o zi de la acela un băţ cioplit din topor. - Ţine acest băţ – i-a spus prinţul – şi să nu îl laşi nicidecum din mână până ce nu vei găsi un om mai nebun ca tine. Aceluia să i-l dai, să îl poarte mai departe!... Nebunul a consimţit, şi de atunci, fie că sta, fie că umbla pe drum, îl vedeai numai cu acel băţ în mâna sa. Au trecut mai mulţi ani de atunci, şi prinţul căzu grav bolnav. Iar nebunul, venind şi el să-l mai vadă, cu multă plecăciune l-a întrebat: - Cum se mai află stăpânul meu? - Rău, rău de tot – ia răspuns prinţul – că văd bine, că în curând eu va trebui să plec de aici… Şi apoi, a început să plângă. - Şi când te vei întoarce stăpâne – l-a mai întrebat nebunul – peste o lună? - O, nu, răspunse prinţul printre suspine. - Poate peste un an? - Vai! Nu! - Dar peste cât timp stăpâne? - Niciodată! Nu mă voi mai întoarce niciodată!.. - Niciodată, repetă nebunul încremenit!... Dar, stăpâne, te-ai pregătit de drum, pentru o lipsă atât de îndelungată? - Pregătiri de plecare?! Nu, niciuna! Nici nu m-am gândit măcar… - Niciuna?! Ţine, dar băţul acesta, stăpâne, că eu nu am întâlnit un altul mai nebun ca tine!
Şi tu, frate creştine, va trebui să pleci în curând!... Eşti tu oare gata să-ţi părăseşti casa ta şi să pleci în tărâmuri de unde să nu te mai întorci niciodată?! Şi ţi-ai făcut tu vreo pregătire de drum, ori te afli în aceeaşi stare ca şi prinţul cel nebun? Sursa: Oglinda duhovnicească, Vol. I, Protos. Nicodim Măndiţă |
|
|
Cunoaşterea de sine |
27 februarie 2013 |
|
Un călugăr bătrân, după ce şi-a învăţat timp de mai mulţi ani ucenicii tainele credinţei, i-a trimis în lume să împărtăşească ceea ce au învăţat. După zece ani de misiune printre oameni, trei dintre ucenici s-au întors să-şi viziteze părintele duhovnicesc. Acesta îşi trăia ultimii ani ţintuit într-un pat din cauza unei boli de picioare. Fiecare începu să povestească ce făcuse în ultimii zece ani: - Eu, zise primul cu mulţumire de sine, am scris zece cărţi şi le-am vândut într-o mulţime de exemplare. - Ai umplut aşadar, lumea de hârtie, zise bătrânul. - Eu, luă cuvântul al doilea la fel de satisfăcut de el însuşi, am ţinut multe predici în faţa a mii de oameni. - Tu ai umplut lumea de vorbe, răspunse duhovnicul. Al treilea ucenic, începu să desfacă un pachet şi scoase din el o pernă, şi zise: - Eu, părinte, n-am făcut nimic bun, dar ţi-am adus această pernă ca să ai de ce să-ţi sprijini picioarele când te dor. - Tu, zise bătrânul călugăr, tu l-ai găsit pe Dumnezeu.
Aşadar, cel mai corect bilanţ pe care omul şi-l poate face din când în când, nu este să-şi contabilizeze realizările, ci să se cerceteze cât de capabil a fost să împartă iubire în jurul lui. |
|
|
Vindecarea prin credinţă |
26 februarie 2013 |
|
Când faci un bine cuiva, te aştepţi să ţi se răspundă cu recunoştinţă. Şi când nu ţi se răspunde aşa, ajungi să-ţi pară rău de binele făcut, sau să gândeşti că omul pe care l-ai miluit nu merita binefacerea ta. Acest tip de comportament nu este deloc creştinesc. Asta pentru că nu corespunde îndemnului lui Iisus Hristos: "când faci milostenie să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta". Cu alte cuvinte, să ai grijă ca binele pe care-l faci să nu se transforme în instrument de satisfacere a propriului orgoliu sau de promovare a unei imagini bune. Se povesteşte că un părinte care trăia în deşert, pe nume Longinus, era cunoscut pentru puterea rugăciunilor sale prin care reuşea să vindece boli foarte grave. O femeie avea cancer la sân. A auzit despre avva Longinus şi a căutat să-l întâlnească. El locuia la vreo nouă mile depărtare de Alexandria. Tot căutându-l, femeia l-a întâlnit pe fericit când el aduna lemne pe ţărmul mării. Apropiindu-se, l-a întrebat: „Avva, unde locuieşte avva Longinus, robul lui Dumnezeu?“. Nu ştia că el este. Bătrânul întreabă: „Dar ce vrei cu înşelătorul acela? Nu te duce la dânsul. E un mincinos. Ce-ai păţit?“. Femeia i-a arătat boala. Atunci el a făcut o cruce peste loc şi a lăsat-o să plece, zicând: „Mergi, Dumnezeu o să te vindece, Longinus nu-ţi poate fi de nici un folos“. Femeia a plecat cu credinţă în cuvântul lui şi s-a vindecat îndată. Pe urmă a povestit câtorva persoane despre cele întâmplate, descriindu-l pe bătrân, şi aşa a aflat că el era avva Longinus. |
|
|
Cum ne putem mântui fără osteneală |
25 februarie 2013 |
|
Azi, în lume, toţi ne judecăm unii pe alţii, dar vai, dacă şi Hristos ne va judeca pe noi cu aceleaşi măsuri cu care îi judecăm şi noi pe ceilalţi!… Căutaţi aşadar, să lăsaţi la o parte judecăţile şi osândirile, că apoi vă va judeca şi pe voi Dumnezeu!... Iar dacă Hristos ne va judeca cu aceleaşi măsuri, pierduţi vom fi, pierduţi!... Nu suntem noi în măsură să-i judecăm pe ceilalţi, că nu ştim noi cum lucrează Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Adâncuri de nepătruns sunt judecăţile Sale… Să nu osândim aşadar pe nimeni, că prin aceasta noi luăm judecata din Mâinile lui Dumnezeu şi ne facem pe noi înşine dumnezei. ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!”, ne spune şi o frumoasă pildă din Pateric, despre acel călugăr nepăsător, care s-a mântuit doar pentru că nu judeca niciodată pe nimeni. Acesta, când i-a sosit ceasul morţii se afla foarte bucuros şi împăcat, iar stareţul voind să-i folosească şi pe ceilalţi fraţi l-a întrebat cum de nu se teme deloc de moarte, iar el i-a răspuns că este adevărat că şi-a trăit toată viaţa în nepăsare, dar şi că din clipa în care a devenit monah s-a străduit a nu mai judeca pe nimeni. De aceea, spunea el, Îi voi spune lui Hristos: <<Hristoase al meu, cât am trăit pe lume eu am fost un mare ticălos, dar cel puţin am păzit a Ta poruncă: ,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!”>>.. Iar stareţul, i-a zis: ,,Fericit eşti tu frate, căci te-ai mântuit fără osteneală!”. Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Vameşul şi fariseul |
24 februarie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a 33-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
De ce ne mâniem |
23 februarie 2013 |
|
Atunci când nu eşti împăcat cu tine însuţi, înseamnă că ai o indispoziţie sufletească, şi este evident că poţi să reacţionezi urât. Căci, după cum cel care este bolnav trupeşte îşi pierde uneori răbdarea şi oboseşte să-i asculte pe ceilalţi vorbind, tot astfel, şi celui ce nu se află într-o stare duhovnicească bună îi lipsesc trezvia, răbdarea şi îngăduinţa. Adevărat este, însă, şi faptul că astăzi, multe din profesiile pe care oamenii le au, nu numai că nu ajută la dobândirea liniştii sufleteşti, ci chiar şi pe omul liniştit din fire îl pot face nervos… De multe ori omul, se revoltă şi răbufneşte din pricina unor cauze exterioare, deoarece nu-şi găseşte odihna în ceea ce face, ci ar vrea cu totul altceva. Dar, aceste reacţii devin ca şi o pulbere atunci când omul îşi găseşte odihna în ceea ce face. Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Cum se deschid porţile iadului sau ale Raiului |
22 februarie 2013 |
|
Se spune că demult, un războinic întâlnindu-se odată cu un preot, l-a întrebat: - Cum se poate să existe Raiul şi iadul, când eu nu văd nimic din toate acestea? Poate cineva să-mi arate Raiul şi iadul?! - Dar tu, - l-a întrebat preotul - tu, cum te poţi numi războinic, când eu văd dinaintea mea doar o schimonositură de om?! La auzul acestei replici, mâniindu-se, soldatul şi-a scos sabia din teacă şi a îndreptat-o spre preot, care îi spune: - Vezi, aşa se deschid porţile iadului! Înţelegând lecţia dată, războinicul a pus sabia în teacă şi s-a plecat respectuos în faţa preotului. - Vezi, i-a mai spus preotul, aşa se deschid porţile Raiului! |
|
|
PS Longhin Jar - Interviu |
21 februarie 2013 |
|
PS Longhin Jar - Conferinţă Constanţa - Partea I |
20 februarie 2013 |
|
PS Longhin Jar - Conferinţă Constanţa - Partea II |
19 februarie 2013 |
|
Trandafiri pentru mama |
18 februarie 2013 |
|
În drum de la serviciu spre casă, un bărbat cu soţia lui trecură pe la o florărie. Voiau să comande un buchet care să fie trimis mamei soţului. Ea locuia la vreo 120 de km distanţă. A doua zi împlinea 65 de ani. După ce coborâră din maşină, cei doi soţi au văzut în faţa florăriei o tânără stând pe trotuar şi plângând. O întrebară de ce e aşa tristă şi aflară că fata voia să-i ia mamei sale un trandafir roşu, dar nu avea bani decât pentru jumătate din preţul unui trandafir. Mişcaţi de lacrimile fetei, au luat-o cu ei în florărie, şi-i achitară ei trandafirul. După ce plăti şi buchetul pentru mama lui şi-i lăsară vânzătoarei adresa la care trebuia să ajungă a doua zi florile, soţul, împreună cu soţia sa, se oferi s-o ducă pe fată cu maşina acasă. Pe drum, fata îi rugă pe cei doi să oprească, spunându-i că a ajuns la mama ei. Le mulţumi celor doi, coborî din maşină şi intră pe poarta unui cimitir. Atunci cei doi soţi au înţeles unde se afla mama fetei; se uitară unul la altul şi, fără să vorbească, se întoarseră la florărie. Acolo au anulat comanda, au cumpărat un buchet de trandafiri şi au mers cu maşina împreună cei 120 de kilometri până la mama soţului acasă, ca să-i ofere florile în persoană, bucurându-se că dânsa este încă în viaţă… |
|
|
Femeia cananeancă |
17 februarie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a 17-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Gândurile de osândire |
16 februarie 2013 |
|
De unde ne vin gânduri de osândire? Din părere înaltă pe care o avem despre noi înşine, adică din mândrie, şi din tendinţa de a ne îndreptăţi. Dar, mai provin desigur, şi din lipsa dragostei şi a ruşinii. Dacă nu ai dragoste, nu poţi să vezi greşelile celorlalţi cu îngăduinţă. Şi aşa, îi umileşti în sinea ta şi îi osândeşti. După aceea, merge şi aghiuţă şi-i îndeamnă să facă şi altă greşeală, iar tu, văzând-o, îi osândeşti din nou. De aceea, străduiţi-vă să nu judecaţi pe nimeni, ci numai pe demoni, care, deşi au fost îngeri, au ajuns diavoli şi, în loc să se pocăiască, tot mai vicleni şi mai răi au devenit, pornindu-se cu mânie să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Adică, cel viclean îi îndeamnă pe unii oameni la răutăţi, şi tot el le aduce altora gânduri de judecată şi osândire. Astfel, el îi biruieşte şi pe unii, şi pe alţii. Dar cei ce-s biruiţi şi fac neorânduieli, îşi simt apoi vinovăţia şi se pocăiesc, ceilalţi însă, dacă se tot îndreptăţesc pe ei înşişi şi se trufesc, ajung să cadă în păcatul în care a căzut cel viclean, adică în mândrie!... Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Săracul... bogat |
15 februarie 2013 |
|
Iubirea de argint (de bani) este un păcat de moarte şi e aşezat de Sfinţii Părinţi între celelalte păcate de moarte, în rând cu mândria, cu desfrânarea şi celelalte. Cel robit de o asemenea patimă îşi face din ban un idol, un dumnezeu al lui. Odată, un astfel de om şi-a ascuns aurul la rădăcina unui pom din grădina sa. În fiecare săptămână, omul săpa o groapă, scotea aurul, îl admira o oră întreagă, după care îl îngropa la loc. Asta până când, un hoţ i-a descoperit ascunzătoarea şi i-a furat aurul. Bietul om, când şi-a dat seama că a fost jefuit, a început să se tânguie în gura mare. Vecinii s-au alarmat şi au venit să vadă ce se întâmplă. Când au aflat, unul dintre vecini îl întrebă pe păgubit: - De când îl ai, ai cheltuit ceva din aurul tău? - Nu, nimic, răspunse avarul. Nu făceam decât să-l dezgrop şi să mă uit la el. - Ei, în cazul ăsta, încercă vecinul să-l consoleze, paguba nu este prea mare. Poţi la fel de bine să continui să vii în fiecare săptămână şi să te uiţi la această groapă, închipuindu-ţi că în ea este aurul tău; tot nu-i foloseai la nimic...
Nu banii te fac bogat, ci înţelepciunea de a şti cum să-i foloseşti pentru viaţa aceasta, dar, mai ales, pentru viaţa viitoare... |
|
|
O gândire înţeleaptă |
14 februarie 2013 |
|
Un fermier lua an de an premiu pentru calitatea porumbului pe care-l cultiva. La toate târgurile ieşea primul, pentru că avea cel mai bun porumb. Un reporter a fost curios să afle secretul. A venit la ferma câştigătoare şi a constatat că la vremea semănatului, fermierul oferea tuturor vecinilor săi de teren seminţe de porumb gratis. Erau acelaşi seminţe pe care le semăna şi el. „Cum de faceţi acest lucru?, întrebă reporterul nedumerit. Sunteţi în competiţie cu ceilalţi fermieri şi dumneavoastră le furnizaţi sămânţa?”. Agricultorul îi răspunse zâmbind: „De ce nu? Ştiţi că vântul ajută la polenizare. Dacă vecinii mei ar creşte porumb inferior, atunci şi porumbul meu va scădea în calitate, fiind influenţat de porumbul vecinilor. Eu le dau gratis sămânţă bună de la mine, ca să-mi asigur calitatea propriei recolte.” Iată un fermier înţelept! Cam aşa este în multe împrejurări din viaţă. Binele pe care-l faci se va întoarce cândva la tine. |
|
|
Puterea milosteniei |
13 februarie 2013 |
|
Zicea Sfântul Ambrozie: "Mare cu adevărat este puterea milosteniei, căci râul dragostei acesteia şterge mulţimea păcatelor, în aşa fel că, dacă Judecătorul este mânios împotriva celui ce a păcătuit şi voieşte să-l pedepsească, cu puterea milosteniei îl iartă". N-a găsit Proorocul Daniil să izbăvească pe Nabucodonosor de ameninţarea Domnului, decât prin îndurare, zicându-i: ,,Primeşte sfatul meu, împărate! Şterge prin milostenie păcatele şi vicleşugurile tale cu lucrurile facerii de bine către săraci”. Aceasta i-a spus sfântul, ştiind cât este de mare puterea milosteniei, ca să îmbuneze pe Cel Atotîndurat. Aşadar, fiindcă atât de mult poate această faptă bună, cel ce voieşte să afle milă de la Dumnezeu, să se îmbrace cu această haină milostivindu-se spre cei săraci. Iar, de el însuşi este sărac, şi dacă altceva nu poate, măcar inima să-l doară pentru dânşii, şi tot atâta plată va avea. |
|
|
Sfântul Agaton şi îngerul |
12 februarie 2013 |
|
Descarcă istorioara audio în format "mp3"
|
|
|
Înălţimea smereniei |
11 februarie 2013 |
|
Trăiau odată în Alexandria doi călugări bătrâni, unul într-o parte a cetăţii, iar altul în alta. Aceştia au petrecut foarte mulţi ani retraşi în chiliile lor, încât nimeni, în afară de câţiva ucenici nu le mai vedea faţa. Tot oraşul îi considera pe cei doi bătrâni sfinţi, multe minuni săvârşindu-se prin rugăciunile lor. Fiind ei foarte bătrâni şi apropiindu-se vremea ca unul din ei să moară, celălalt bătrân a mers la el vrând să-l cunoască mai înainte ca acela să moară. Auzind invitaţia din gura ucenicului, celălalt bătrân s-a hotărât să-i facă pe plac blândului călugăr, pe care şi el dorea de multă vreme să-l cunoască, însă s-a hotărât să nu se ducă îndată, ci să mai aştepte, căci se temea ca nu cumva omenii văzându-l să înceapă să alerge după el. Bine-ştiut este că sfinţilor nu le place ca oamenii să-i laude, ei fiind foarte modeşti. Dar cu cât se ascundeau ei mai mult de lume, Dumnezeu le dădea şi mai multe daruri, ei devenind şi mai vestiţi. Întocmai s-a întâmplat şi cu bătrânul nostru. Căci, dorind el să se ascundă de ochii oamenilor, a hotărât să se ducă la celălalt noaptea. Însă, de cum a ieşit în stradă, iată că lângă el au apărut doi îngeri cu făclii aprinse ca să-i lumineze calea. E lesne să ne dăm seama că toată cetatea a alergat să vadă o astfel de privelişte, iar smeritul Bătrân, în loc să se ascundă, după cum voia, şi mai mult a devenit vestit. Aşa se întâmplă cu toţi cei care nu se laudă cu faptele lor cele bune, căci pe aceştia, Însuşi Dumnezeu îi face vestiţi înaintea tuturor celorlalţi. |
|
|
Pilda talanţilor |
10 februarie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a 16-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Trei lucruri despre rugăciune |
9 februarie 2013 |
|
Sfântul Teofan spune trei lucruri despre rugăciune: Întâi, rugăciunea înseamnă să stai înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea este mai mult decât vorbire cu Dumnezeu, este slujire lui Dumnezeu, este o legătură, este o întâlnire personală cu Dumnezeu. Deci rugăciunea înseamnă a fi în prezenţa lui Dumnezeu şi a te desfăta de El. În al doilea rând, Sfântul Teofan ne mai spune că rugăciunea înseamnă ,,să stai înaintea lui Dumnezeu cu mintea în inimă”. Să fim prezenţi lui Dumnezeu nu numai cu mintea, ci mintea să coboare în inimă, spre a fi deplin prezentă Domnului. Hristos nu trebuie să rămână în minte, acordându-I-se doar o atenţie rece, ci El trebuie să coboare în inimă, unde simţindu-I prezenţa, să Îi dăruim voinţa noastră. Adeseori, când se roagă, călugării îşi înclină capul spre piept, arătând prin aceasta ce se întâmplă în rugăciune, adică faptul că mintea coboară în inimă. Şi, nu în ultimul rând, Sfântul Teofan spune să ,,stăm înaintea lui Dumnezeu, necontenit, zi şi noapte, până la capătul zilelor noastre”, cu alte cuvinte, rugăciunea să devină principala şi necontenita noastră lucrare, care să ne pătrundă întreaga noastră existenţă. Sursa: Vitamine duhovniceşti pentru întărirea sufletului, vol. I |
|
|
Pentru cel ce judecă pe aproapele |
8 februarie 2013 |
|
Vezi vreun păcat mai greu, decât a judeca pe aproapele? Care, dar, este mai greu decât acela? Că aşa îl urăşte Dumnezeu şi Se întoarce de la unul ca acesta, precum urăşte cineva pe un vrăjmaş al său. Deci, oare, nu suntem datori a ne cutremura şi a ne teme? Că ştiţi ce s-a întâmplat stareţului aceluia care, auzind de un frate ce căzuse în desfrânare, zisese: „O, rău a făcut!”. Dar oare, nu ştiţi cât de înfricoşător grăieşte de dânsul în Pateric? Că a adus îngerul sufletul fratelui ce greşise şi i-a zis lui: „Vezi, cel pe care l-ai osândit, a adormit. Deci, unde porunceşti ca să-l pun, întru Împărăţie sau la osândă?” Şi, iarăşi, a zis îngerul către stareţul acela: „De vreme ce tu eşti judecător drepţilor şi păcătoşilor, spune, ce porunceşti pentru acest smerit suflet? Oare, îl vei milui pe el sau chinurilor îl vei da?” Şi aşa, acel stareţ se minuna şi se înspăimânta de o hotărâre îngerească, precum aceea. Şi şi-a petrecut în multe lacrimi şi suspine cealaltă vreme a vieţii sale, rugându-se lui Dumnezeu ca să-l miluiască pentru păcatul acela. Şi căzând el cu faţa sa la picioarele sfântului înger a primit iertare. Şi, iarăşi, i-a zis lui îngerul: „Iată, ţi-a arătat ţie Dumnezeu ce este mai greu, adică, aceasta de a judeca pe fratele tău şi niciodată, să nu mai faci lucrul acesta. Iată, de acum iertat eşti.” Şi dintr-acea zi, niciodată nu a mai contenit sufletul bătrânului a plânge până ce a murit.
Apoi, ce vom lua noi, osândind pe aproapele? Că, ni se cade nouă, fiecăruia, fraţilor, a lua aminte la noi înşine pentru ale noastre păcate. Că, lui Dumnezeu Unuia este cu putinţă a ierta sau a osândi, El ştiind aşezarea şi puterea fiecăruia. Că într-un fel îl va judeca pe episcop, şi într-alt fel pe domn şi pe boier; într-un fel pe egumen, şi într-alt fel pe ucenic; într-un fel pe bătrân, şi în alt fel pe tânăr; într-un fel pe bolnav, şi în alt fel pe cel sănătos. Şi cine va putea să ştie acele judecăţi ale lui Dumnezeu, fără numai El Singur, Cel ce a făcut toate şi le ştie toate? Sursa: Vieţile Sfinţilor Ortodoxiei. Îndrumări duhovniceşti |
|
|
Grădinarul şi borcanul cu galbeni |
7 februarie 2013 |
|
Trăia odată un grădinar foarte bun la inimă, care lucra toată ziua în grădina sa, iar banii pe care îi câştiga pe acestea îi dădea săracilor. Multă vreme a petrecut grădinarul aşa, şi Dumnezeu îl ajuta în toate pentru bunătatea sa. Dar iată că într-o zi venind la el diavolul a început a-l ispiti zicându-i: - De ce îţi dai toţi banii tăi săracilor şi nu-ţi pui şi tu măcar câţiva deoparte? Iată vei ajunge şi tu în curând bătrân şi ce vei face dacă vine peste tine vreo boală? La început, grădinarul nu a luat în seamă acele vorbe, deoarece ştia că Dumnezeu îl ajută în toate, dar trecând zilele şi tot cugetând el la acestea, a hotărât să pună deoparte un galben şi pentru el. Dar, nu a trecut multă vreme, şi grădinarul a dorit a-şi mai pune încă un galben deoparte, şi tot aşa până a umplut cu galbeni un borcan întreg, pe care mai apoi l-a îngropat în grădină. Nimeni nu pricepea ce se întâmplă cu grădinarul, însă cu toţii vedeau că de la o vreme el se schimbase foarte mult. Săracii, care până nu demult veneau la el şi primeau din legumele din grădină, erau acum alungaţi cu mânie. Grădinarul vindea totul la piaţă, iar banii îi ascundea cu teamă în borcan. Văzând zgârcenia la care ajunsese grădinarul, şi Dumnezeu Şi-a întors faţa de la el şi nu îl mai ajuta. Dar iată că într-o zi, lucrând el în grădină şi gândindu-se la borcanul său cu bani, grădinarul a călcat într-o greblă şi şi-a rănit piciorul până la os. Mulţi doctori a chemat grădinarul la sine, însă fără de niciun folos, căci piciorul i se umfla tot mai mult, şi deja începuse să îi şi putrezească. Aşa şi-a cheltuit grădinarul tot borcanul cu galbeni pe doctori. Rămas acum şi bolnav şi fără bani, a hotărât să mai cheme un doctor şi de ultimul galben şi să-l roage să-i taie piciorul. Noaptea grădinarul a adormit mâhnit şi iată că în vis i s-a arătat îngerul Domnului care l-a întrebat: - Unde îţi sunt banii grădinarule? De ce nu te faci sănătos cu ei, aşa cum nădăjduiai? Să ştii de acum banii nu sunt de mare folos, iar omul cel milostiv îl are ca ajutor pe Dumnezeu. Iată şi eu am fost trimis la tine să te ajut, căci Dumnezeu Şi-a adus aminte de vremea în care împărţeai averea ta săracilor şi erai bun cu toată lumea. Şi atingându-se piciorul grădinarului, acesta s-a făcut complet sănătos, iar dimineaţa, când a venit la el doctorul, l-a aflat lucrând în grădină. Toată lumea s-a minunat de cele întâmplate, dar mai cu seamă oamenii săraci s-au bucurat de însănătoşirea grădinarului căci din acea zi a redevenit milostiv ca mai înainte şi tot ceea ce câştiga împărţea săracilor. Sursa: Micul Pateric, Savatie Baştovoi |
|
|
Patimile se dezrădăcinează uşor cât sunt "fragede" |
6 februarie 2013 |
|
Acum, cât eşti tânăr, patimile sunt ,,fragede”, şi se dezrădăcinează uşor. Vezi, şi buruienile sălbatice, chiar şi spini să fie, se dezrădăcinează uşor cât sunt fragede, în vreme ce atunci când cresc, se întăresc şi cu greu le mai poţi prinde ca să le dezrădăcinezi. Şi urzica, când scoate primele frunze, nu se deosebeşte în fineţe de busuioc, poţi să o apuci, să o miroşi, pentru că este fragedă. De aceea, să ne străduim să ne dezrădăcinăm patimile cât sunt ,,fragede”, căci altfel, sufletele ne vor fi robite de felurite dorinţe, de care cu greu vom mai putea scăpa. Aceia care nu îşi dezrădăcinează patimile cât încă sunt ,,fragede”, vor avea mult de suferit căci acestea se vor învechi şi vor prinde adânci rădăcini foarte greu de scos de acum. Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
Împăratul Alexandru Macedon - judecător |
5 februarie 2013 |
|
Alexandru Macedon, cuceritorul lumii, prinzând odată un pirat, a cerut să fie adus dinaintea sa şi l-a întrebat: - Cu ce drept bântuieşti tu mările? Iar piratul i-a răspuns cu îndrăzneală: - Cu acelaşi drept cu care bântuieşti şi tu uscatul, lumea! Eu jefuiesc din când în când câte o corăbioară, tu însă jefuieşti şi prădezi împărăţii întregi şi cu toate acestea mie îmi zice lumea hoţ (pirat), iar ţie, împărat... Sursa: Învăţături de credinţă creştin-ortodoxă, Preot Ioan
Aşa facem şi noi: îi judecăm pe oameni, pentru neputinţele lor, pe când şi noi săvârşim aceleaşi fapte rele, sau şi mai rele.
“De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Sfânta Evanghelie după Luca, 6, 41-42) |
|
|
Evreul şi crucea |
4 februarie 2013 |
|
Se povesteşte că un evreu, care avea o prăvălie într-un sat moldovenesc, l-a tocmit odată pe un ţăran ortodox pentru a-l duce la oraş cu căruţa, pentru a cumpăra ceva marfă. Au hotărât asupra preţului, apoi au plecat la drum. Dar, pe când încă în sat fiind, au trecut pe lângă biserică. După ce au trecut de biserică, evreul s-a adresat speriat ţăranului: - Bade, opreşte, întoarce, că nu mai mergem!... - Dar ce s-a întâmplat, jupâne? - Nimic, nimic, dar nu mai merg cu dumneata… A întors ţăranul şi, pe când îl lăsa la poartă pe evreu, l-a întrebat ce s-a întâmplat, de ce nu a mai vrut să-şi continue drumul. - Păi cum puteam să mai merg cu dumneata? zise evreul. Ai trecut prin faţa bisericii şi nu ţi-ai făcut cruce. Religia ta îţi spune să îţi faci cruce, iar dumneata nu-ţi asculţi religia, iar aceasta înseamnă că eşti un om periculos, nu ai teamă de Dumnezeu. Puteai să mă omori într-o pădure şi să îmi iei banii! - Cum aşa jupâne? - Da, eu nu am încredere în dumneata. Dacă nu ai teamă de Dumnezeu, poţi face orice, mă pot aştepta la orice de la dumneata! |
|
|
Zaheu Vameşul |
3 februarie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a 32-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Întâmpinarea Domnului |
2 februarie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Întâmpinării Domnului Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Când suntem acuzaţi pe nedrept |
1 februarie 2013 |
|
Cum să ajungem la măsura de a lua asupra noastră greşeala, atunci când suntem acuzaţi pe nedrept? Omul care se îndreptăţeşte pe sine atunci când i se face observaţie, alungă smerenia de la el, pe când omul care ia asupra sa toată vina pentru o oarecare greşeală de-a sa, se smereşte şi este scăldat şi de Harul lui Dumnezeu. Mândria se taie numai spunând cu o sinceră pocăinţă: ,,Iertaţi!”. Însă de ce unora le vine atât de greu să spună: ,,Iertaţi!”? Fireşte, mândria este cea care nu îl lasă pe om să spună: ,,Iertaţi!”. Sursa: Patimi şi virtuţi, Cuviosul Paisie Aghioritul |
|
|
vezi şi |
|