|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Ispitele, medicamentul cel amar al lui Dumnezeu |
29 februarie 2012 |
|
Când omul este încercat prin ispite îşi descoperă neputinţa, se smereşte, şi astfel, atrage harul lui Dumnezeu. Prin ispite, dacă vom şti să le fructificăm, de multe ori vom avea ocazia să trecem de la o viaţă trăită după placul nostru, la una trăită după voia lui Dumnezeu. Dumnezeu îngăduie ispitele: prietenilor Săi, ca aibă îndrăzneală înaintea Lui; nevoitorilor, pentru a-şi spori bogăţia duhovnicească; celor nepăsători, pentru a-i păzi în căderile lor şi, celor care sunt departe de El, pentru a-i aduce mai aproape. Astfel, Bunul Dumnezeu prin ,,medicamentele Sale cele amare” dăruieşte sănătate sufletelor noastre. Nimeni nu ar putea să intre în Împărăţia Cerurilor neispitit, după cum bine spune un cuvânt: ,,Ridică toate ispitele şi atunci nimeni nu se va mai mântui”. (Părintele Paisie Aghioritul) |
|
|
Păcatul - o modă! |
28 februarie 2012 |
|
Astăzi păcatul a ajuns o modă!... Suntem un neam ortodox de peste două mii de ani, dar iată în ce stare ne aflăm noi astăzi. Şi lucru şi mai rău e că oamenii de azi, dacă îl văd pe un altul că nu urmează curentul epocii, adică nu păcătuieşte, îl numesc, întârziat, retrograd. Oamenii de azi iau drept o jignire faptul de a nu păcătui, iar păcatul, ei îl iau drept progres. Şi lucrul acesta, e mai rău decât toate. Dacă oamenii de azi, care trăiesc în tot felul de păcate, ar recunoaşte măcar aceasta, Dumnezeu în marea Sa milă, i-ar milui. Însă ei îndreptăţesc pe cele nejustificate şi elogiază păcatul. Şi aceasta este cea mai mare hulă la adresa Duhului Sfânt: ca păcatul să fie considerat progres, iar morala să fie luată drept înapoiere. De aceea, mare plată vor avea cei care se nevoiesc în lume şi îşi păstrează viaţa cât mai curată. Mai demult, dacă unul se ştia a fi păcătos, se ruşina să iasă în piaţă, deoarece ar fi fost dispreţuit. Dacă una călca puţin mai pe de lături, la fel, nu îndrăznea să iasă afară. Şi aceasta era într-un fel frână. Astăzi însă, dacă cineva este corect, dacă de pildă o fată trăieşte cu evlavie, se spune: ,,Bre, dar unde trăieşte oare aceasta?”. Şi în general, dacă omul săvârşea un păcat, sărmanul, îşi simţea păcătoşenia sa, îşi pleca căpşorul, şi nicidecum nu îi ironiza pe cei ce trăiau duhovniceşte. Acum însă, nici vinovăţie nu mai simt, nici respect nu mai există. Ba din contră, dacă unul nu trăieşte lumeşte, îşi bat joc de el şi îl iau în râs. (Părintele Paisie Aghioritul) |
|
|
Sfatul mamei |
27 februarie 2012 |
|
O căprioară i-a spus odată puiului ei: - Puiul meu, să nu te avânţi singur în pădure, fiindcă nu departe de noi stă un tigru, care de cum te va vedea te va sfâşia şi te va mânca! - Spune-mi mamă - i-a spus atunci puiul - cum este tigrul, ca să ştiu să mă păzesc de el. - Tigrul, copilul meu, e dihania cea mai grozavă din câte s-au văzut vreodată. E un ucigaş din ochii căruia scapără scântei şi care face spumă de sânge la gură. Dar, tu, nu te încumeta să dai ochii cu el. - Bine mamă, acum că îl ştiu mă voi putea feri din drumul lui. Nu mult după aceasta, puiul de căprioară, neluând în seamă sfatul mamei, a ieşit să se plimbe singur prin pădure, unde a dat tocmai peste un tigru care dormea pe iarbă. Uitându-se la tigrul ce dormea în iarbă, puiul de căprioară şi-a zis: - Nu, nu, acesta nu poate fi un tigru, căci din ochi nu-i scapără scântei şi din gură nu-i curge nicio picătură de sânge. Şi, nici la vedere nu este atât de îngrozitor. Aşadar, hai să mă apropii de el şi să-i dau ziua bună. Apropiindu-se deci de tigru, puiul de căprioară i-a dat bună ziua, dar acela fără a-i răspunde măcar, l-a înhăţat devorându-l pe loc.
La fel se întâmplă şi între oameni. Nu este bine să judecăm pe nimeni după înfăţişare, căci adesea oamenii cei mai răi se prefac cum că ar fi buni şi nevinovaţi! Aşadar, e de mare folos să ţinem cont de sfatul mamei… |
|
|
Izgonirea lui Adam din Rai |
26 februarie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica lăsatului sec de brânză Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Voia lui Dumnezeu |
25 februarie 2012 |
|
Facă-se voia Domnului! Să se împlinească şi cu dumneavoastră voinţa Lui cea bună! Aveţi credinţă şi întipăriţi-vă adânc în inimă, că nu există nimic fără Dumnezeu, până în cele mai mici amănunte. Toate sunt la El rânduite. Datoria noastră este să le îndreptăm pe toate spre mântuirea sufletului şi să reţinem din toate foloase sufleteşti. În aceasta stă toată înţelepciunea noastră. Dar cum să ne chivernisim pe noi, încă nimeni nu a descoperit cu de la sine putere. Totul este ca un păienjeniş. Sărmanul om împleteşte şi iar împleteşte, dar suflă Vântul şi le spulberă pe toate. Dar când ţese Domnul, totul e trainic! Este subţire, dar tare, ca o frânghie. Fericit sufletul care se odihneşte în mâinile lui Dumnezeu! Ca un prunc la sânul mamei, la fel se odihneşte sufletul sub acoperământul Domnului. Să înţelegi aceasta, ba mai mult, să o simţi, este lucru anevoios. Dumnezeu să vă ajute! Cel ce cade cu durere la Dumnezeu, nu este uitat. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină) |
|
|
Neglijenţa |
24 februarie 2012 |
|
Împăratul Teodosie avea obiceiul ca toate actele ce i se puneau dinainte să le semneze fără a le citi vreodată. Pentru a-l vindeca de această neglijenţă care i-ar fi putut deveni fatală, sora sa Pulcheria, o femeie cumsecade, şi-a permis următoarea glumă: Printre documentele puse dinaintea împăratului spre a fi semnate, acesta a strecurat şi o hârtie prin care el, Teodosie împăratul, o vinde pe soţia sa, surorii sale Pulcheria. Şi, precum îi era obiceiul, împăratul a semnat precum îi era obiceiul. Pulcheria, luând apoi înscrisul a chemat-o la sine pe Eudoxia, soţia împăratului, căreia i-a dezvăluit tot planul său. Mai târziu, când împăratul a vrut să o cheme pe Eudoxia până la el, servitorul i-a spus că Pulcheria nu îngăduie aceasta, pentru că fosta împărăteasă este acum sclava ei. Foarte surprins, împăratul a trimis pe un alt servitor, acesta însă s-a întors cu actul prin care el îşi vânduse soţia ca sclavă surorii sale. Văzându-şi neglijenţa împăratul foarte s-a ruşinat, şi din clipa aceea s-a şi vindecat de a mai semna vreun document fără a-l citi înainte.
Să luăm aminte! |
|
|
Omul şi fierul |
23 februarie 2012 |
|
Sufletul nostru este schimbător şi seamănă cu fierul care, dacă se lasă în paragină, în ploaie, este mâncat de rugină, dar dacă este ars în foc se curăţă, iar atât timp cât stă în foc nimeni nu se poate atinge de el pentru că el arde. Tot astfel şi sufletul, când se îndreaptă spre Dumnezeu şi vorbeşte cu El, se face foc şi arde pe vrăjmaşii săi, tocmai pe aceia care în mod obişnuit îl robesc când el doarme în somnul nepurtării de grijă. |
|
|
Cugetări |
22 februarie 2012 |
|
Oamenii care nu-şi pot stăpâni inima, cu atât mai puţin îşi pot stăpâni limba. Oamenii care nu pot face să sălăşluiască pacea în inima lor, cu atât mai puţin vor putea face să sălăşluiască pacea în ţară. Oamenii care nu pot vedea lumea în ei, cu atât mai puţin se pot vedea pe ei înşişi în lume. Oamenii care nu pot lua parte la durerea altuia, cu atât mai puţin pot lua parte la bucuria altuia.
Tot ce ai pierdut pentru Dumnezeu, ai păstrat; tot ce ai păstrat pentru tine, ai pierdut. Tot ce ai dat în numele lui Dumnezeu, ai dat cu dobândă; tot ce ai dat în numele măririi şi deşertăciunii tale, ai aruncat în lac. Tot ce ai primit de la oameni ca de la Dumnezeu, ţi-a adus bucurie; tot ce ai primit de la oameni ca de la oameni, ţi-a adus griji. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău) |
|
|
Smerenia şi frica de Dumnezeu |
21 februarie 2012 |
|
Războiul împotriva duhurilor întunericului este, într-adevăr, foarte dur, pentru că vrăjmaşul nostru este puternic şi neadormit; în plus mai este şi viclean, lipsit de orice milă şi mândru. Toate acestea ne obligă cu atât mai mult să ne adăpostim între zidurile smereniei, singura care nu poate fi cucerită de invadatorii şi inamicii sufletului nostru. Dacă suntem încă departe de porţile acestei cetăţi - adică ale smereniei - singura armură care temporar ne poate apăra este frica de Dumnezeu. |
|
|
Nădejdea lui Ştefan |
20 februarie 2012 |
|
Oştirea lui Ştefan cel Mare se afla faţă în faţă cu oştirea inamică a turcilor. Un spion a fost trimis de sultan să răspândească veste mincinoasă în rândul oştilor lui Ştefan, spre a-i deruta pe oşteni. Şi spre a-şi atinge scopul el a făcut uz toate mijloacele. Însă în zadar… Întorcându-se la sultan, spionul i-a spus că o luptă contra lui Ştefan nu se poate sfârşi cu o victorie turcească, căci el l-a auzit pe domnitorul Moldovei grăind astfel: ,,Îmi voi încredinţa toate planurile mele Bunului Dumnezeu şi toată nădejdea mea, în El mi-o pun. El va prinde armele în locul robul său, El va conduce armata moldavă. Şi dacă duşmanul va porni război împotriva lui Dumnezeu, El, Stăpânul Dumnezeu, îl va pedepsi pe duşman după nebunia şi îndrăzneala sa!” |
|
|
Înfricoşata Judecată |
19 februarie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica lăsatului sec de carne Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Natura, operă divină |
18 februarie 2012 |
|
Un savant l-a întrebat odată pe Sfântul Antonie: - Părinte, cum poţi trăi aici, aşa, lipsit de mângâierea cărţilor? Şi Sfântul i-a răspuns: - Cartea mea este natura cu toată creaţia lui Dumnezeu. Cartea aceasta este pretutindeni cu mine, iar când încep să o citesc descopăr într-însa cuvintele Atotputernicului Dumnezeu. Aşadar, eu citesc în fiecare zi... |
|
|
O ţară are valoarea pe care o au oamenii ei |
17 februarie 2012 |
|
Partea cea mai importantă a unei păşuni este iarba; a unui ogor, grâul; iar a unei grădini, legumele care cresc în ea. Nimeni nu se va lăuda cu gardul păşunii mai mult decât cu calitatea ierbii care creşte în ea. Nici mai mult cu şopronul ridicat la marginea ogorului, mai mult decât cu grâul care creşte pe el. Şi nici mai mult cu şanţurile de irigare ale grădinii, decât cu legumele care se fac în ea. Aşadar, de ce oare se laudă unii oameni cu ţările lor, adică cu calitatea şoselelor din ţara lor, cu buna administraţie a graniţelor lor, şi a oraşelor şi satelor lor, adică în general cu ceea ce - prin comparaţie cu însăşi recolta, adică omul - nu e mai important decât gardul păşunii, şopronul ogorului sau şănţuleţele de irigare a grădinii? Nu oamenii unei ţări există de dragul acelei ţări, ci ţara trebuie să existe de dragul oamenilor din ea. Hristos nu a venit să mântuiască diviziuni administrative, ci a venit să mântuiască oameni. O ţară are valoarea pe care o au oamenii ei. Căci ce folos au oamenii cei răi de la ţara lor cea mare? Doar mulţimea spinilor din întinsele ogoare. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida) |
|
|
Muzica |
16 februarie 2012 |
|
De un lucru care îţi dă umilinţă, care te apropie de Dumnezeu, te poţi folosi cu discernământ. Fiecare om este unic din punct de vedere duhovnicesc. Ceea ce pe unul îl vatămă, pe altul îl poate ajuta, astfel neputându-se adopta nicio regulă generală, ci fiecare trebuie să se controleze singur sau cu ajutorul duhovnicului său. Pentru unul mai sporit duhovniceşte sfânta linişte este cea mai bună muzică, însă linişte nu înseamnă să nu auzim nimic în jurul nostru, liniştea este o armonie, nu înseamnă să nu ai pe nimeni în jurul tău, ci înseamnă o armonie cu toţi cei din jurul tău. Cel ce trece prin aceasta simte lucrul acesta, însă astăzi este o vreme când nu ne putem izola de lume. Vrem sau nu vrem, ne lovim de durerile ei, ne lovim de muzica vieţii lor, iar pe cel ce trăieşte duhovniceşte însăşi trăirea îl învaţă de ce trebuie să se ferească. Dacă un lucru îl opreşte să se roage, îl dă la a parte, dacă îl îndeamnă spre rugăciune sau spre altă faptă bună îl foloseşte cu discernământ. (Deşertăciunea lumii - Ieromonah Ioan Buliga) |
|
|
Regresul duhovnicesc al progresului |
15 februarie 2012 |
|
Astăzi oamenii sunt turmentaţi şi nu iau deloc seama la ei înşişi şi la modul vieţuirii lor ca să poată vedea urmările purtării lor. Cu cât se îndepărtează de viaţa simplă, naturală şi se lăfăie în lux, cu atât sunt mai neliniştiţi şi suferă mai mult. Cu cât creşte ,,nobleţea lumească”, cu atât oamenii îşi pierd zâmbetul şi simplitatea naturală. În vechime, viaţa era simplă şi paşnică şi oamenii aveau răbdare, dar acum toţi scot scântei. Nu rabdă să le spui niciun cuvânt, din nimic se pornesc pe certuri şi rostesc vorbe urâte. Dar, cei care nu primesc observaţii nici de la oamenii care-i iubesc cu adevărat, în cele din urmă rămân neîndreptaţi, ramuri strâmbe, şi, în cele din urmă, dispar duhovniceşte. Rar vei mai vedea astăzi un om echilibrat şi îmbunătăţit duhovniceşte. Cei mai mulţi au devenit ai zice ca nişte ,,brichete electrice”. (Cuviosul Paisie Aghioritul) |
|
|
Lauda şi defăimarea |
14 februarie 2012 |
|
În lumea aceasta suntem ca marfa scoasă la vânzare. Unii neguţători ridică preţul nostru până la cer, alţii îl coboară până la nimic. Întotdeauna lauda sau defăimarea, care vin de la oameni, împart sufletul nostru în două: cu o jumătate de suflet ne bucurăm de laudă, iar cu cealaltă ne întristăm; cu o jumătate de suflet ne mâhnim din pricina defăimării, iar cu cealaltă ne bucurăm - căci simţim în adâncurile tainice ale cugetului nostru că nici lauda şi nici defăimarea n-au spus totul despre noi. Fii cu luare aminte la laudele umflate, ca şi la defăimările peste măsură, şi socoteşte-te mai mic decât zic cele dintâi şi mai mare decât zic cele din urmă - ca să nu zbori fără aripi şi să nu te pierzi fără nădejde. (Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău) |
|
|
Să nu judecăm... |
13 februarie 2012 |
|
Un om, căruia totdeauna îi plăcea să judece pe alţii, se întâlni cu un necunoscut, care avea nasul foarte roşu. El îl judecă deîndată şi-l consideră un mare beţiv, zicându-şi: omul acesta trebuie să fie mare beţiv, de vreme ce are nasul roşu ca un ardei. Şi de atunci, se porni să facă judecată aspră celui necunoscut. Când avea prilej, spunea la toată lumea cît de beţiv era omul acela cu nasul atât de roşu. După un anumit timp, venind vorba despre omul acela, unul dintre oameni zise: - Săracul, ce păcat că a murit, că era un om tare bun! Dar cel ce-l judecase aspru, zise cu răutate: - Cum era să nu moară, dacă era aşa de beţiv? Dar celălalt îl opri şi cu multă milă îi zise: - Îl cunosc bine, era un om credincios şi tare iubit de toţi pentru blândeţea lui; nu s-a îmbătat în viaţa lui, dar avea nasul roşu datorită unei boli de care suferea.
Această întâmplare l-a determinat pe omul care judeca aspru pe alţii, să renunţe la acest păcat, care roade sufletul multora. Deci: să nu judecăm, ca să nu fim judecaţi! |
|
|
Fiul risipitor |
12 februarie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
La beţie |
11 februarie 2012 |
|
Cu mai mulţi ani în urmă, un om beţiv stătea la o masă la crâşma satului în apropiere de Ploieşti. După ce a băut vreo şase-şapte pahare de ,,tărie” bătu cu putere în masă cu pumnul şi strigă să-l audă toţi cei din jur: ,,Măcar că mă ia dracu, eu tot mai beau un pahar”. Cârciumarul îi spuse că nu e nevoie să se blesteme şi să-şi dorească un rău atât de mare, ca să mai primească încă un pahar de rachiu. Dar beţivul răspunse sigur pe el: ,,Nu există drac, dacă există să vină să mă ia”. Nu apucă bine să rostească ultimul cuvânt, că şi căzu grămadă sub masă. Când îl ridicară câţiva oameni pe scaun, deschise ochii şi rosti: ,,M-a luat dracu!” Şi-şi dădu sufletul aceluia pe care l-a chemat.
Iată pentru ce ne învaţă Scriptura: ,,Cel ce-şi păzeşte limba (gura) îşi păzeşte sufletul (Pilde 13), iar Mântuitorul ne porunceşte: ,,Binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă şi rugaţi-vă pentru cei ce vă necăjesc” (Luca VI, 28). Cei care înjură şi blesteamă pe Dumnezeu sau pe aproapele lor, dau dovadă că nu iubesc nici pe Dumnezeu, nici pe oameni. Gândeşte totdeauna înainte de a grăi. Limba neînfrânată duce multe suflete la pierzare în chinurile iadului. Dacă vrei să ajungi în Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să ai şi aceşti doi prieteni: RĂBDAREA şi IERTAREA. |
|
|
Avortul |
10 februarie 2012 |
|
O femeie îngândurată, cu un copil în braţe, s-a dus la medicul ei şi i-a spus: “Domnule doctor, am o problemă serioasă şi am nevoie disperată de ajutorul dumneavoastră! Copilul meu nu are nici măcar un an, iar eu sunt din nou însărcinată. Nu vreau să am copii cu o vârstă atât de apropiată.” Medicul i-a spus : ”În regulă, ce vreţi să fac?” Ea a răspuns: “Vreau să întrerupeţi sarcina mea şi mă bazez pe ajutorul dumneavoastră pentru aceasta.” Medicul a stat pe gânduri câteva clipe, şi apoi i-a răspuns femeii: “Cred că am o soluţie mai bună la problema dumneavoastră. Şi e mai puţin periculoasă pentru sănătatea dumitale. Vedeţi dumneavoastră, pentru a nu fi nevoită să aveţi grijă de doi copii în acelaşi timp, haideţi să îl ucidem pe cel care-l ţineţi în braţe. Aşa vă puteţi şi odihni o vreme înainte ca celălalt să se nască. Dacă tot vom omorî unul din ei, nu contează pe care. Nu există niciun fel de risc pentru corpul dumneavoastră dacă îl alegeţi pe cel din braţe.” Femeia ... speriată…, a zis : “Nu, doctore, e înspăimântător ce spui ! E o crimă să omori un copil! ” “Sunt de acord,” zise medicul. “Dar păreaţi să fiţi de acord cu acest lucru, aşa că mă gândeam ca aceasta ar fi cea mai bună soluţie.” Medicul a zâmbit, ştiind că s-a făcut înţeles. El a convins-o pe acea mamă că nu există nicio diferenţă între a omorî un copil care deja s-a născut şi unul care este încă în pântece. Crima este aceeaşi!
Iubirea înseamnă să te sacrifici pentru binele unei alte persoane. Avortul însă, înseamnă să sacrifici o altă persoană pentru binele tău. |
|
|
Cum se îmbogăţeşte omul |
9 februarie 2012 |
|
Un om tânăr, stând tolănit la soare în faţa casei sale, se plângea vecinului său, un om harnic, că are prea puţini bani. Şi acesta i-a răspuns: - Ia te uită, în pământ, chiar sub tine sunt o sută de taleri, sapă numai după ei. Şi tânărul, dornic de a se îmbogăţi peste noapte, s-a pus îndată pe lucru şi a săpat o groapă în pământ. După ce a săpat-o, vecinul i-a dăruit, din curtea sa, un pomişor, un fir de cais, pe care l-au sădit în acea groapă. Cu vremea, caisul a crescut şi i-a adus tânărului un rod bogat, care valora chiar mai mult de o sută de taleri. |
|
|
Blândeţea |
8 februarie 2012 |
|
Socrate obişnuia a spune: ,,Este mai rău a face răul decât a-l suferi”. Şi aşa şi este. Mergând el odată pe stradă, însoţit de mai mulţi prieteni de-ai săi, un trecător grăbit l-a călcat pe picior, fără ca el să protesteze în vreun fel. Văzând aceasta, prietenii erau foarte nedumeriţi de această linişte şi pace a lui. Socrate însă, neînţelegându-le uimirea, i-a întrebat cum ar fi trebuit să procedeze cu grăbitul trecător. Văzând că le cere părerea, ei l-au sfătuit să-l dea în judecată. La aceasta, înţeleptul Socrate le-a răspuns prin următoarele cuvinte: - Aş fi ridicol! Dacă un cal m-ar lovi cu copita, şi pe acesta, dragii mei prieteni, m-aţi sfătui să-l dau în judecată?
Prin aceasta Socrate voia să spună că ar fi o adevărată nebunie să nu suporţi de la om, de la fratele tău, cele pe care de la animale le poţi suporta… |
|
|
Să nu discutăm cu ereticii! |
7 februarie 2012 |
|
Sfântul Antonie Pustnicul nu s-a putut înţelege niciodată cu schismaticii şi ereticii. Niciodată nu a purtat vreo discuţie prietenoasă cu ereticii şi maniheii, afară de cele care i-ar fi putut întoarce din calea rătăcirii şi păcatelor lor. El spunea că discuţia şi prietenia cu astfel de oameni strică sufletul. Pe arieni într-atâta îi ura, încât pe toţi îi îndemna pe cât pot să se ferească de ei. Odată, venind la el nişte arieni i-a primit, dar mai apoi recunoscându-i ia alungat din incinta mănăstirii spunând că vorbele lor sunt mai veninoase şi decât şerpii. Atunci, însă, arienii au răspândit minciuna cum că Antonie ar fi de acord cu credinţa lor. Mirat de atâta îndrăzneală, dar şi îndemnat de episcop, el a mers în Alexandria şi într-o dezbatere publică a blestemat erezia lui Arie, afirmând că este cea mai rea erezie, aceştia fiind chiar premergătorii lui Antihrist. Sfântul Antonie Pustnicul nu a propovăduit poporului decât dreapta credinţă ortodoxă despre Fiul lui Dumnezeu, zicând: Să nu aveţi nimic comun cu arienii deoarece toate făpturile suferă din cauza lor, văzând că Hristos, Stăpânul lor - care le-a creat - este considerat de ei, egalul lor! |
|
|
Glasul conştiinţei |
6 februarie 2012 |
|
Glasul conştiinţei nu este nimic altceva decât Duhul lui Dumnezeu care ne mustră pentru relele ce am făcut sau pentru binele pe care deşi puteam să îl facem, noi nu l-am făcut. (2 Samuil, 24 v. 10 – a se vedea şi I Ioan 3. v. 19-21) Un călător, mergând într-o noapte pe un drum necunoscut, pe o potecă îngustă prin munţi de-a lungul căreia se găsea o prăpastie foarte adâncă. Şi deoarece era înnorat şi fulgera, călătorul se grăbea să ajungă cât mai grabnic acasă. Însă, ajuns la o cotitură, acesta s-a împiedicat de o piatră care se desprinsese de pe munte, fapt pentru care era gata-gata să cadă în prăpastie. Şi, ridicându-se de jos a scos un mic suspin, mulţumind din toată inima lui Dumnezeu că l-a scăpat dintr-o aşa de mare primejdie. Însă, după ce a făcut câţiva paşi a simţit că nu mai putea merge ca înainte. Pe când se depărta de locul acela, i se părea că vede pe un alt om care, venind, cădea peste piatra aceea. Şi glasul conştiinţei îi striga: Nepăsarea ta poate pricinui moarte unui alt om!... Ce îţi pasă dacă omul acela este un necunoscut pentru tine? Dar, bagă de seamă că toţi oamenii sunt fraţi! Atunci, călătorul acela s-a întors şi luptându-se puţin cu piatra aceea a răsturnat-o în prăpastie şi-a continuat apoi împăcat drumul. În sufletul său se sălăşluise o linişte deplină, liniştea unei conştiinţe împăcate şi simţea că pacea aceasta pe care o purta în sufletul său îl făcea mult mai puternic decât furia oarbă a vijeliei ce tocmai se dezlănţuise. Iubite frate, ştii de ce simţea astfel călătorul acela? Pentru că glasul conştiinţei este glasul Duhului Sfânt - este glasul lui Dumnezeu - care vorbeşte sufletelor noastre. Când acest glas ne aprobă suntem siguri că Dumnezeu este cu noi. |
|
|
Vameşul şi Fariseul |
5 februarie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXXIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Iertarea ofenselor şi iubirea vrăjmaşilor |
4 februarie 2012 |
|
Dumnezeu a dăruit omului două capacităţi deopotrivă de preţioase: aceea de a-ţi aduce aminte şi aceea de a uita. Când ni se face bine, recunoştinţa ne cere să ne aducem mereu aminte de aceasta, când însă ni se face răul, dragostea ne îndemnă degrabă să iertăm. Sfântul Isidor Pelusiotul ne îndemnă să scriem binefacerile primite pe aramă, iar jicnirile, pe apă. De îndată ce ocara îţi aprinde inima, adu-ţi aminte de Hristos şi de rănile Sale, gândeşte-te că cele ce le rabzi sunt nemărginit mai mici comparativ cu suferinţele Stăpânului şi atunci vei stinge ca şi cu o apă toată mâhnirea ta! Vrăjmaşul tău nu merită iertare? Dar oare Hristos nu merită ca din dragoste pentru El, tu să-l ierţi pe aproapele care te-a ofensat? |
|
|
Curelarul din Alexandria |
3 februarie 2012 |
|
Odată, Cuviosul Antonie cel Mare a auzit un glas care i-a zis: - Antonie, n-ai ajuns la acea măsură a desăvârşirii duhovniceşti pe care o are cutare tăbăcar care trăieşte în Alexandria. Atunci, Cuviosul Antonie, care se străduia să-şi însuşească toate virtuţile, nu numai pe cele ale pustnicilor, ci şi pe ale tuturor creştinilor îndeobşte, a lăsat pustia şi, cu insuflarea lui Dumnezeu, găsit casa în care trăia tăbăcarul. Intrând în casa şi făcând tăbăcarului închinăciune i-a spus: - Spune-mi, robule al lui Dumnezeu, ce nevoinţe faci tu aici, trăind în lume? Căci pentru tine am venit, părăsind pustia. Spune-mi, cum săvârşeşti tu lucrarea mântuirii tale? Omul, smerit, s-a mirat şi a răspuns: - Avo, ce nevoinţe pot săvârşi eu, aici în lume? Drept îţi spun că nu fac aproape nimic bun! De fiecare dată când mă scol dimineaţa din pat şi mă duc la lucru, mă gândesc aşa: ,,Doamne, în cetatea aceasta toţi se vor mântui, căci fac lucrurile dreptăţii, numai eu, ca un necredincios, voi pieri. Miluieşte-mă, Dumnezeule! - şi aşa mă rog Domnului de-a lungul zilei, şi când mă culc la fel mă gândesc - că toţi se vor învrednici de Împărăţia lui Dumnezeu, şi numai eu voi fi lipsit de această slavă”. Atunci mirându-se, Marele Antonie făcând din nou închinăciune tăbăcarului i-a spus: - Cu adevărat, de mulţi ani mă nevoiesc în pustie, adaug osteneli peste osteneli, posturi peste posturi, înfrânare peste înfrânare, dar nu am ajuns la o asemenea stare a duhului cum ai ajuns tu, robule al lui Dumnezeu! Iată, frate, un exemplu viu, ce arată că şi în lume omul poată să se facă plăcut lui Dumnezeu. |
|
|
Întâmpinarea Domnului |
2 februarie 2012 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Întâmpinării Domnului Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Oare chiar m-am întors de la Athos? |
1 februarie 2012 |
|
|
|
|
vezi şi |
|