|
CUVINTE SIMPLE, PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Rugăciunea lui Iisus |
31 decembrie 2013 |
|
Un frate, lucrător al rugăciunii minţii şi a inimii, rugându-se a avut următoarea vedenie: A văzut cu mintea sa că se află în Iad, în Tartar, acolo unde este locuinţa tuturor demonilor. Acolo a văzut o cetate foarte mare, care era plină de întuneric foarte gros şi aproape pipăibil, despre care spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: "Acolo va fi întunericul cel mai dinafară", deoarece nicio rază de lumină nu pătrunde în el. Acolo a hotărât Domnul să locuiască demonii, în vecii vecilor. Iar porţile acestor cetăţi erau mari şi puternice, fiind păzite de câţiva demoni înfricoşători de urâţi. Înlăuntrul cetăţii locuiau demoni fără de număr. Unii dintre ei ieşeau din cetate, iar alţii intrau, ca albinele în stup. Fratele stătea lângă drum. Era aplecat, fruntea sprijinindu-se pe genunchi, trupul lui fiind arcuit ca un pod, iar pieptul lui adâncit ca o boltă. Astfel stând, fratele spunea cu durere din inimă „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!". Spunând astfel rugăciunea, la fiecare rugăciune a sa, ieşea din gura lui o flacără de foc imaterială care se îndrepta către un demon şi-l ardea, încât demonul rămânea pe loc ca un „buştean". Spunând mai departe rugăciunea, alt demon era ars de para de foc ce ieşea din gura lui. Rugându-se fratele astfel mai mult timp, a reuşit cu Darul Lui Dumnezeu, să ardă mai mulţi demoni, care stăteau în faţa porţilor iadului. Demonii, care se aflau înăuntrul cetăţii, vedeau că dispar demoni, vedeau şi sabia de foc a „Rugăciunii Lui Iisus", care îi nimicea, dar de unde venea aceasta, nu puteau afla, pentru că numele Lui Dumnezeu îi ameţea, precum ameţeşte fumul albinele. Atunci au mers şi au spus cele întâmplate împăratului lor. Satana, care aflând de nenorocire, s-a tulburat foarte, dar se temea să iasă din cetate, pentru nu a fi ars şi el. A scos, însă, capul său necurat afară din cetate, pentru a vedea ce se întâmplă şi de unde vine sabia de foc. În acele clipe, flacăra de foc a rugăciunii l-a atins în faţă, arzându-l. Atunci s-a retras repede înăuntru, închizând porţile iadului. Iar fratele, venindu-şi în fire şi cugetând la cele întâmplate, se bucura de nimicirea demonilor, slăvind şi mulţumind Domnului nostru Iisus Hristos, care a dat atâta har şi putere celor care îl iubesc din tot sufletul şi îl cheamă din adâncul inimii în ajutor. |
|
|
Prigoana lui Irod |
30 decembrie 2013 |
|
Dacă Irod împăratul a văzut că a fost înşelat de către magi, căci nu s-au mai întors pe la el să-i spună că au găsit pruncul, a poruncit să omoare toţi copiii de doi ani şi mai mici cu gândul că va omorî şi pe Iisus. Dar îngerul Domnului, s-a arătat în vis lui Iosif, spunându-i să ia Pruncul şi pe Mama Lui şi să fugă în Egipt. Mergând ei pe drumul spre Egipt, doi soldaţi de-ai lui Irod veneau în goana mare ca să-i prindă. Fecioara Maria şi Iosif, de frică s-au rezemat de un pom mare numit sicomor, şi acest pom, din porunca lui Dumnezeu se deschise şi ascunse Sfânta Familie într-însul de vederea ostaşilor, tocmai când soldaţii erau în apropierea lor. După ce soldaţii au obosit căutând, au plecat întristaţi. Atunci, acest pom s-a deschis şi a ieşit Sfânta Familie, urmându-şi drumul mai departe spre Egipt. Şi cum mergeau ei, au intrat într-o cetate mare, şi s-au aşezat la poarta unei ospătării care era aproape de capiştea unui idol. De-abia se aşezase Sfânta Familie să se odihnească, şi se auzi o alarmă mare. Locuitorii acelei cetăţi alergau uimiţi pe uliţele ei, scoţând ţipete de spaimă şi deznădejde, căci în minutul când a trecut Iisus pe poarta cetăţii, idolul cel mare căzu de pe scaunul său şi se sparse în mii de bucăţi. Tot aşa se întâmplă şi cu ceilalţi idoli. Auzind bătrânul Iosif acele ţipete, s-a temut să mai rămână pe loc ca să nu se întâmple ceva Pruncului şi Fecioarei Maria. Puse şaua repede pe asin, apoi pe o poartă dosnică, plecă mai departe fără să mai cumpere ceva de mâncare pentru drum în acea zi. Când veni vremea prânzului, Mariei îi era tare foame şi sete, şi se aşeză la umbra unui pom în faţa căruia se aflau o mulţime de curmale, plin de fructe coapte. Maica lui Iisus zise: „O, cum aş vrea să mănânc din ele, că tare îmi este foame şi sete.” „Ce să fac, Marie?…” zise Iosif, „căci sunt aşa de sus, că nu pot da nici cu băţul într-însele.” Atunci, Sfântul Prunc Iisus porunci pomului şi zise: „Curmalule, pomule bogat, apleacă-te şi adu fructele la iubita şi dulcea Mea Mamă.” Şi, o, minune, îndată pomul se aplecă, şi Fecioara a putut culege fructe câte a voit, apoi s-a înălţat la loc şi nu se mai cunoştea de unde culesese Fecioara fructele. Pe când Măicuţa Domnului culegea fructe, copilaşul Iisus care era lăsat jos la rădăcina copacului, făcu cu degetul gaură în pământ din care izvorî apă din destul, şi se adăpă Fecioara Maria şi bătrânul Iosif, apoi zise dulcele Iisus: „Îţi mulţumesc, curmalule, că ai dat rodurile tale, să fii binecuvântat, şi din neamul tău să fie sădit în Grădina Raiului Tatălui Meu.” Şi deodată se arătă un înger luând o crenguţă cu care se înălţă spre albastrul cerului ca să fie sădit în grădinile fericirii raiului. |
|
|
Fuga în Egipt |
29 decembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica după Naşterea Domnului Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Praznicul Sfântului Ştefan |
27 decembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sfântului Ştefan Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos - 2013 |
25 decembrie 2013 |
|
„Naşterea
Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei.
(Troparul Naşterii Domnului - glas 4)
„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte, şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slăvesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”
(Condacul Naşterii Domnului - glas 3)
|
|
|
Darul îngerului |
24 decembrie 2013 |
|
- Daţi milostenie pentru numele lui Hristos! Pentru numele lui Hristos milostenie! Nimeni nu asculta cuvintele acestea plângătoare, nimeni nu lua în seamă lacrimile ce se simţeau în cuvintele femeii îmbrăcate sărăcăcios care sta în colţul străzii pline de forfotă. - Daţi milostenie!... Oamenii treceau grăbiţi pe lângă ea. În jur se auzeau râsete, discuţii însufleţite. Peste pământ se lăsa sfânta, măreaţa noapte de dinaintea Naşterii lui Hristos. - Milostenie…, nu pentru mine, pentru copilaşii mei cer… Glasul femeii se frânse dintr-o dată şi ea începu să plângă încetişor. Tremurând sub hainele zdrenţuite, îşi şterse lacrimile, însă acestea izvorau din nou pe obrajii ei traşi. Nimănui însă, nu îi păsa de ea. Ea nu se gândea nicidecum la sine, la faptul că era îngheţată până în măduva oaselor, că nu mâncase nicio fărâmitură de pâine în ziua aceea… Tot gândul îi stătea la copii, o durea inima pentru ei… Stau, sărmanii, acolo, în cămăruţa rece şi întunecoasă, flămânzi, degeraţi…, şi o aşteaptă… Ce o să le aducă, ce o să le spună? Mâine e praznic mare, veselie pentru toţi copiii, numai sărmanii ei copii sunt flămânzi şi nefericiţi. Ce să facă? Ce să facă? În ultima vreme muncise şi iar muncise, aşa cum putuse, până îşi cheltuise şi ultimele puteri… După aceea căzuse la pat şi îşi pierduse slujba… Se apropia praznicul, iar ea n-avea de unde să ia un colţ de pâine… Copilaşii, sărmanii copilaşi! De dragul lor se hotărâse să ceară, pentru prima oară în viaţă, de pomană… Mâna nu voia să se ridice, limba să ceară… Dar gândul că micuţilor ei le e foame, că vor întâmpina praznicul flămânzi, nefericiţi, o chinuia cumplit. Aşa încât era gata de orice - şi în timp de câteva ceasuri izbutise să adune vreo câţiva gologani… Bieţii copii! Alţi copii au brad, se bucură, sunt mulţumiţi de Crăciun. Numai copii ei… ,,Daţi milostenie, oameni buni, daţi! Daţi pentru numele lui Hristos!” Şi, parcă să răspundă deznădejdii ei, în apropiere prinseră să bată clopotele, vestind slujba privegherii. ,,Da, trebuie să merg să mă rog! Poate că rugăciunea o să îmi uşureze sufletul; mă voi ruga cu râvnă pentru ei, pentru copii”, îşi spuse ea şi se târî până la biserică. Biserica era plină de lumină, plină de oameni cu feţe mulţumite. Ascunzându-se într-un colţ, ea căzu în genunchi şi rămase nemişcată acolo. Toată nemărginita durere de mamă, toată grija ei pentru copii se revărsară într-o fierbinte rugăciune, în suspine fierbinţi pentru copii ei. ,,Doamne ajută-ne! Ajută-ne!”, plângea ea. Şi la cine, dacă nu la Domnul, Acoperitorul şi Apărătorul, celor slabi şi nefericiţi, să-şi verse tot amarul, toată durerea sufletului? Încetişor se ruga în colţul său, şi lacrimile îi curgeau şiroaie pe faţa necăjită. Nici n-a băgat de seamă că slujba s-a sfârşit, nici n-a văzut că s-a apropiat cineva de ea. - De ce plângeţi?, răsună în spatele ei un glas gingaş care i se păru aidoma unei muzici cereşti. Se dezmetici, îşi ridică ochii şi văzu înaintea sa o fetiţă în haine scumpe. De pe chipul ei o priveau cu milă doi ochişori luminoşi de copil. Înapoia fetei stătea o doică. - Aveţi un necaz? Da? Săraca, săraca de dumneavoastră! Aceste cuvinte, spuse cu glas dulce, copilăresc, o mişcară până în adâncurile fiinţei sale. - Copiii mei sunt flămânzi, nu au mâncat nimic de azi dimineaţă… Şi aşa ne găseşte sărbătoarea cea mare… - Nu au mâncat? Sunt flămânzi? Pe chipul fetiţei se întipări groaza. - Doică, ce înseamnă asta? Copiii nu au mâncat nimic! Şi mâine vor fi flămânzi? Doică! Nu se poate aşa ceva! Mânuţa de copil scotoci în manşonul de blană. - Uite, luaţi aici, sunt nişte bani…, câţi, nu ştiu… Luaţi de mâncare pentru copii…pentru Dumnezeu… Ah doică, ce cumplit! Nu au mâncat nimic! Cum se poate aşa ceva, doică? Din ochii fetiţei ţâşniră lacrimi mari. - Ce să-i faci, Maria! Sunt nevoiaşi! Şi stau sărmanii în foamete şi în frig. Aşteaptă să îi ajute Domnul! - Ah doică dragă, îmi pare rău de ei! Unde staţi, câţi copii aveţi? - Soţul a murit… în curând se face jumătate de an… Mi-au rămas trei copii în grijă. Să muncesc nu am mai putut, toată vremea eram bolnavă… Aşa că am ajuns să umblu cu cerşitul… stăm nu departe… iată, acolo, într-un subsol, pe colţ, în casa cea mare a negustorului. - Doică, stau aproape lângă noi şi nici nu am ştiut. Să mergem mai repede, acum ştiu ce am de făcut. Fetiţa ieşi cu paşi repezi din biserică, însoţită de bătrână. Sărmana femeie, porni în urma lor fără să îşi mai dea seama ce face. În legătura pe care o ţinea în mâini era o hârtie de cinci ruble. Nemaiavând în minte decât că acum poate să îşi încălzească dragii copii, intră în magazin, cumpără mâncare, pâine, ceai, zahăr, plecă în grabă spre casă. Iată şi coliba întunecată. Trei copilaşi se aruncară în întâmpinarea ei. - Mămico! Ne e foame! Ne-ai adus ceva? Ea îi îmbrăţişă pe toţi udându-i din belşug cu lacrimi. - A trimis Domnul şi pentru noi. O să ne încălzim, o să mâncăm, mâine e praznic mare! În cămăruţa întunecoasă se simţea adierea praznicului. Copiii erau veseli, sporovăiau. Mama se bucura de vioiciunea şi sporovăiala lor. Numai din când în când îi venea în cap gândul întristător: ,,Ce va fi mai departe? Ce va fi mai departe?” - Domnul nu ne va părăsi! Îşi spunea ea, punându-şi toată nădejdea în Dumnezeu. - Spune, mămico, este adevărat că în noaptea de Crăciun se coboară din cer un înger al lui Dumnezeu şi aduce brad şi daruri copiilor săraci? Spune, mămico! Dorind să le aducă mângâiere copiilor, ea prinse a le povesti că Domnul Se îngrijeşte de copii săraci şi le trimite în Sfânta noapte de Crăciun pe îngerul Său care le aduce daruri. În uşa subsolului tocmai bătu cineva. Copiii se aruncară să deschidă uşa şi înaintea lor apăru un bărbat care purta în braţe un brăduţ. În spatele lui - o fetiţă frumoasă, bălaie, însoţită de doică ce ducea o sumedenie de pachete şi cutii. Copiii de strânseră sfioşi pe lângă mama lor. - E îngerul mămico, e îngerul?, şoptiră ei încetişor privind cu bucurie spre fetiţa cea atât de frumoasă. Bradul era de acum aşezat pe podea. Bătrâna doică desfăcea pachetele şi scotea din ele chifle şi colăcei gustoşi, brânză, unt şi ouă. Apoi le-a împodobit şi bradul cu lumânări şi daruri. Copiii încă nu îşi puteau veni în fire: se minunau de înger şi tăceau fără să se mişte din loc. - Iată, pentru voi, ca să întâmpinaţi Naşterea Domnului cu veselie!, răsună glasul de clopoţel. Sărbători fericite! Fetiţa puse pe masă coşul şi se făcu nevăzută mai înainte ca mama copiilor să se dezmeticească. Îngerul Domnului venise aducând copiilor brad, daruri şi bucurie, apoi se făcu nevăzut. Pe Maria o aştepta acasă mama, care o îmbrăţişă fierbinte strângând-o la pieptul său. - Fetiţa mea bună! Spuse ea, sărutând faţa fericită a fetiţei. Ai renunţat la brad şi daruri, şi le-ai dat copiilor săraci. Ai o inimă bună, Dumnezeu te va răsplăti… Maria a rămar fără brad şi daruri, dar strălucea de fericire. Cu faţa ei drăgălaşă, cu buclele aurii, semăna într-adevăr cu un înger al Crăciunului. Sursa: Darul îngerului, povestiri creştine pentru copii |
|
|
Să nu-i judecăm pe preoţi! |
23 decembrie 2013 |
|
Cuviosul şi taumaturgul Anastasie Sinaitul al nostru ne istoriseşte o poveste stranie şi minunată zicând: Odată, când mă aflam în Laodiceea Siriei, lângă muntele Liban, vis-a-vis de Gavthison am auzit de la părinţii de acolo un fapt minunat. Exista acolo, se spune, un oarecare preot ce murise cu doi ani mai înainte. Într-o noapte s-a dus acolo un om care i-a cerut în mare grabă să se scoale şi să meargă să îi boteze pruncul care era ameninţat să piară din moment în moment. S-a ridicat, prin urmare, preotul din patul său şi a început de îndată să rostească rugăciunea Sfântului Botez. În timp ce se pregătea apa şi Sfântul Mir, şi în timp ce preotul continua slujba începută, copilul a murit nebotezat. Preotul l-a luat atunci pe copil, l-a aşezat în faţa cristelniţei şi a spus: "Ţie îngere al meu împreună lucrător, spun, cu puterea aceea care ne-a dat-o nouă, preoţilor, Hristos ca să legăm şi să dezlegăm în cer şi pe pământ, întoarce sufletul acestui copil înapoi în trup ca să se boteze, deoarece nu ai tu poruncă ca să îl iei nebotezat. Pentru că ştie Dumnezeul tău, Care este şi al meu, că nu am pierdut deloc timpul, ci cum m-am trezit am început de îndată slujba Botezului.” Cu aceste cuvinte ale preotului către înger, a înviat copilul, l-au botezat şi imediat a adormit în Domnul. Când am auzit acestea, am socotit că nu e drept să le ascund, ci le-am scris spre slava şi cinstea marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pentru folosul cititorilor.
Nimeni, prin urmare, să nu judece pe slujitorul Domnului, chiar de l-ar vedea căzând în vreo greşeală. Deoarece, dacă cuvântul preotului este valabil pentru îngeri, cu atât mai mult este valabil pentru oameni. Sursa: Pagini necunoscute de Pateric |
|
|
Fecioara va naşte... |
22 decembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Ca lui Dumnezeu să-I placi |
21 decembrie 2013 |
|
Să faci dimineaţa şi seara măcar o rugăciune, măcar 1-2 minute, însă să te străduieşti să-ţi ţii mintea la cuvintele rugăciunii, alungând din minte tot ce este străin, să ţi se încălzească măcar într-o mică măsură inima, fiindcă cu aceasta trebuie să ne rugăm în primul rând. Să citeşti când vei putea măcar 1-2 versete din Sfânta Evanghelie, făcând efortul de a aplica în viaţa ta cele citite, adică să te osteneşti să aplici în viaţa ta cele citite, ca fiind cuvântul viu al lui Dumnezeu, adresat tocmai ţie. Să citeşti totodată câte o carte cu conţinut religios, o descriere a vieţii unui sfânt sau de istorie a bisericii. Iar, referitor la spovedanie, să nu o amâni! Credinţa puţină şi îndoielile nu trebuie să fie o piedică. Spovedeşte-te neapărat, căindu-te de puţina ta credinţă şi îndoială, ca pentru o neputinţă a ta, ca pentru un păcat! Aşa şi este: credinţă puternică au doar cei puternici cu duhul şi drepţii; cum să avem credinţa lor noi, cei necuraţi şi puţin credincioşi?! Dacă ar fi fost aşa, am fi fost sfinţi, puternici şi nu am mai fi avut nevoie de ajutorul pe care Biserica ni-l oferă. Să nu eviţi aşadar nici acest ajutor! Sursa: Cum să ne mântuim în lumea contemporană |
|
|
După spovedanii |
20 decembrie 2013 |
|
După spovedanii, adesea, satana tăbărăşte din nou asupra sufletului omului cu tot arsenalul lui de vicleşuguri cu o şi mai mare putere pentru a-l arunca iarăşi în aceleaşi păcate pe care le-a mărturisit, ba chiar în unele şi mai grele. Dumnezeu însuşi slobozeşte aceasta asupră-ne ca să ne încerce credinţa, nădejdea şi dragostea pe care le avem noi faţă de El, sau dacă, nu cumva acestea ne sunt doar aşa, de ochii lumii. Pentru a rezista ispitelor, trebuie a ne lua o hotărâre tare şi a lupta cu străşnicie pentru a nu fi înghiţit de acestea. Sursa: Oglinda duhovnicească, Vol. I, Protos. Nicodim Măndiţă |
|
|
Împrumutul lui Hristos |
19 decembrie 2013 |
|
Un oarecare monah evlavios din Antiohia, din mănăstirea lui Iustinian a călătorit la Locurile Sfinte pentru închinare. Şi fiindcă a zăbovit multă vreme acolo, i s-au terminat banii. Neştiind ce să facă, stătea la unul din locurile de închinare şi se gândea. A adormit îngândurat şi în vis L-a văzut pe Domnul Iisus spunându-i: "Du-te la iconomul Sfintei Învieri (se referea la Biserica Învierii din Ierusalim) şi spune-i: <<Domnul Iisus m-a trimis la tine; dă-mi o monedă şi eu o să îţi fac o chitanţă de mână şi când va veni Hristos îţi va da!>>” S-a trezit monahul şi a început să se roage, crezând în cele de mai sus. Şi s-a dus, l-a găsit pe iconom şi i-a zis aşa cum i se spusese în vis. Şi a zis lui iconomul: "Eu, monahul Ioan din Antiohia Siriei mărturisesc că am luat de la tine, Ştefan preaiubitor de Dumnezeu, preot şi iconom al Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos o monedă deoarece m-am aflat la ananghie. Drept asigurare ţi-am făcut această chitanţă de mână, astfel încât, atunci când va veni Domnul Hristos să ţi-o achite”. Şi luând moneda a plecat. În aceeaşi seară a apărut cineva în vedenie iconomului şi i-a spus: "Ia moneda şi dă-i chitanţa monahului!” Dar de vreme ce iconomul s-a împotrivit spunând: "Acela mi-a spus că Hristos va fi Cel Care va veni să mi-o achite”. Şi i-a zis lui din nou: "Eu sun Hristos, ia moneda şi dă chitanţa. Nu cumva vrei şi ceva pe deasupra? Iată moneda ta!” Trezindu-se speriat şi luat prin surprindere, a trimis nişte oameni după monahul acela spunându-le: "Căutaţi cu atenţie şi orişiunde îl veţi găsi să mi-l aduceţi degrabă!” Au plecat aceia, l-au găsit şi i-au spus: "Haide cu noi, vrea să te vadă iconomul”. Monahul s-a temut şi şi-a spus întru sine: "Fără doar şi poate şi-a schimbat părerea şi vrea moneda înapoi”, şi a plecat cu frică. Deîndată ce l-a văzut iconomul, i-a spus: "Negreşit, avva, astăzi vei lua masa cu mine”. Iar acela, şi mai tare se temea că îi va cere înapoi moneda. În timp ce mâncau, spuse iconomul: "Avva, ia şi câte alte monede doreşti şi dă-mi o poliţă!”. Monahul însă îi spune: "Iartă-mă, nu am nevoie de altele, îmi ajunge una”. Atunci i-a povestit vedenia şi la rugat zicând: "Ia zece litre (o litră însemnând 72 de monede) şi dă-mi o chitanţă de mână”. Şi monahul i-a zis: "Nu este posibil să iei de la mine altă poliţă deoarece Domnul nu mi-a spus să iau mai mult. Dacă crezi cu adevărat în Hristos, sunt mulţi aceia care pot să îţi facă o poliţă asemănătoare”. Şi câţi au auzit cele de mai sus, s-au minunat de promisiunile cele adevărate ale Domnului. Sursa: Pagini necunoscute de Pateric |
|
|
Ce faptă bună să fac? |
18 decembrie 2013 |
|
L-a întrebat un frate pe un bătrân: – Ce lucrare (mod de viaţă sau faptă) e bună, ca s-o fac şi să trăiesc din ea? – Ştie Dumnezeu ce e bine... Eu am auzit că l-a întrebat un frate pe avva Nistheróos cel mare, prietenul avvei Antonie, şi i-a spus: – Ce lucrare (faptă) e bună, s-o fac? – Nu toate lucrările sunt deopotrivă; Scriptura spune că Avraam era primitor de străini, şi Dumnezeu era cu el; Ilie iubea liniştea, şi Dumnezeu era cu el; iar David era smerit, şi Dumnezeu era cu el. Ce vezi că vrea sufletul tău, după Dumnezeu (adică să fie plăcut lui Dumnezeu), fă, şi păzeşte-ţi inima... |
|
|
Mai bine mai târziu decât niciodată... |
17 decembrie 2013 |
|
|
|
|
Hoţul cel "sfânt" |
16 decembrie 2013 |
|
Într-o obşte oarecare, clericii se pregăteau să oficieze Sfânta Liturghie şi în timp ce diaconii au intrat în altar să se îmbrace cu veşmintele au constatat că unul din ele lipsea. Au făcut cercetări dar, deoarece nu au găsit nimic, au adus acest fapt la cunoştinţa stareţului. Acesta le spune: "Mai căutaţi o dată". Din moment ce nu s-a găsit nici atunci, avva se mânie pentru lucrul necuviincios ce se întâmplase şi spune: "Trăim împreună cu hoţi. Dar martor îmi e Dumnezeu, nu se va oficia Sfânta Liturghie, nici nu vom pune nimic în gură până nu se va găsi hoţul". În timp ce avva împreună cu diaconii au pornit să cerceteze chiliile monahilor, acela ce furase veşmântul i-a spus vecinului, care era recunoscut pentru evlavia sa: "Vai mie, ce mă aşteaptă acum!". Şi l-a întrebat acela: "De ce?". Şi i-a spus lui cel ce furase veşmântul: "Eu am furat veşmântul şi se află în chilia mea sub un vas". Şi i-a zis lui celălalt: "Nu te îngrijora deloc, du-te şi mută-l în chilia mea!". A plecat deci cel ce furase veşmântul şi luând vasul l-a mutat în chilia fratelui. Iar când au ajuns avva cu diaconii la chilia acestuia, un diacon a descoperit vasul şi băgând mâna sub el a tras veşmântul de dedesubt şi a început să strige: "Cutare evlaviosul a fost găsit că a furat." S-au dus apoi în biserică, l-au înşfăcat şi i-au dat multe lovituri şi trăgându-l după ei l-au dat afară de obşte. Acela însă i-a rugat: "Lăsaţi-mă să mă pocăiesc şi nu voi mai face aceste lucruri!" Călugării însă l-au alungat spunându-i că nu pot sta cu un hoţ printre ei. S-au întors apoi în biserică pentru a oficia Sfânta Liturghie. Când diaconul s-a dus pentru a trage dvera după intrarea cea mare, nu a putut face aceasta. Dvera a rămas de neclintit. S-a uitat cu atenţie dacă nu cumva este ceva care să o împiedice, dar nu a găsit nimic. Atunci avva gândindu-se bine a spus: "Nu cumva pentru că l-am alungat pe fratele se întâmplă acest lucru? Duceţi-vă şi aduceţi-l aici şi vom afla!" Când a venit fratele, au putut trage dvera care s-a pus imediat în mişcare. Da, aceasta este ca să se jertfească cineva de dragul aproapelui său (Ioan 15, 13). Iar dacă nu ajungem la măsurile acestea, cel puţin să nu vorbim de rău, nici să nu criticăm pe aproapele ca să nu ne înstrăinăm de bucuria de care vor avea parte sfinţii. Sursa: Pagini necunoscute de Pateric |
|
|
Cina împăratului |
15 decembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Acoperământul faptelor bune |
14 decembrie 2013 |
|
Egiptenii - zicea Avva Zinon - îşi ascund faptele bune pe care le fac, iar neajunsurile pe care nu le au, de acelea pururea se prihănesc. Sirienii şi grecii însă, faptele bune pe care nu le au, pe acelea zic că le au, iar neajunsurile pe care le au, pe acelea le ascund. Cade-se nouă cu toată osârdia - zice un alt bătrân sihastru - pururea să ne silim ca să ne câştigăm smerenia, care este acoperământul faptelor bune. De vom face cândva vreo faptă bună, îndată să o acoperim cu smerenia, ca să nu o vedem şi să începem a ne ferici pe noi înşine. Că pentru una ca aceasta îşi pierde creştinul plata ostenelilor sale şi îl sloboade Dumnezeu pe diavol de ne aduce ispite şi tot felul de gânduri spurcate. Deci ni se cuvine nouă să ne smerim şi să ne osândim pururea pe noi înşine, ştiind noi nu numai că nu facem niciun bine, dar nici datoria noastră ce suntem datori a o împlini, niciodată noi nu o împlinim. Când veţi face toate câte vi s-a poruncit vouă ziceţi: "Slugi netrebnice suntem, că ce am fost datori să facem am făcut” (Lc. 17, 10). Sursa: Oglinda duhovnicească, Vol. I, Protos. Nicodim Măndiţă |
|
|
E vremea spovedaniei |
13 decembrie 2013 |
|
Cu câteva săptămâni mai înainte de a merge la mărturisit (spovedit), să ne cercetăm cu de-amănuntul toate rănile păcatelor pe care le purtăm în suflet, iar apoi, mergând la duhovnic, pe toate să i le descoperim. Căci, precum nici vânătorul nu se mulţumeşte doar să afle fiara în mijlocul pădurii, ci în tot chipul se sârguieşte s-o prindă şi s-o omoare, tot astfel, nici tu, frate, nu te mulţumi numai în a-ţi cerceta conştiinţa şi a-ţi găsi păcatele tale, ci sârguieşte-te în tot chipul să omori aceste fiare ale păcatelor cu armele zdrobirii inimii tale şi cu părerea de rău. Sârguieşte-te, aşadar, şi chibzuieşte bine, ca niciuna din aceste periculoase fiare să nu mai rămână în viaţă, ci pe toate caută să le dobori, ca nu cumva, mai târziu, dobândind putere - prin nemărturisirea lor - să ajungă să te sfâşie, ele pe tine!... Sursa: Oglinda duhovnicească, vol. I, Protos Nicodim Măndiţă |
|
|
Sfântul Ierarh Spiridon |
12 decembrie 2013 |
|
|
|
|
Despre sănătate |
11 decembrie 2013 |
|
Uneori îţi doreşti sănătate, pentru ca, folosindu-te de ea să-I slujeşti Domnului cu şi mai multă râvnă. Însă nu se întâmplă întotdeauna aşa. Unora, într-adevăr, sănătatea parcă le ajută să-I slujească lui Dumnezeu şi să se umple de cele cereşti, de gânduri şi simţăminte înălţătoare, pentru alţii însă, ea se dovedeşte a fi o adevărată frână în urcuşul duhovnicesc. De aceea, să crezi că Domnul ştie mai bine ce îţi este ţie de folos: sănătatea sau starea mai bolnăvicioasă a trupului, şi de aceea mulţumeşte cu sufletul împăcat pentru sănătatea pe care El ţi-a dăruit-o. Cum să ne mântuim în lumea contemporană |
|
|
Cu ce seamănă patimile? |
10 decembrie 2013 |
|
Zicea Avva Pimen că precum şerpii dacă sunt închişi într-un vas şi lipsiţi de hrană, mor încet-încet, tot astfel şi patimile lăuntrice din inimă, atunci când sunt închise şi nu vor avea hrană o îndelungată vreme vor slăbi şi apoi se vor stinge. Deci, la fel şi diavolul - care are drept hrană patimile - dacă ar fi lipsit de o hrană ca aceasta, moare şi piere odată cu ele. Sursa: Paza celor cinci simţuri, Sfântul Nicodim Aghioritul |
|
|
Atenţie, furnicoleul! |
9 decembrie 2013 |
|
Diavolul, având ca hrană patimile şi dulceţile simţurilor, dacă ar fi lipsit de o hrană ca aceasta ar muri, s-ar stinge şi el odată cu ele. Înţeleptul Nil îl denumeşte pe diavol furnicoleu - la fel ca pe oricare dintre patimi - căci la început acestea se arată mici ca furnicile, dar pe urmă, crescând şi iar crescând, ajung precum leii. Dar şi marele Iov, vrând să arate cursele pe care ni le întind patimile, i-a născocit acest nume, compus de la furnica cea foarte măruntă şi neînsemnată şi de la leul cel foarte îndrăzneţ şi feroce. De fapt, momelile patimilor încep de la închipuirile cele mărunte, furişându-se pe nebăgate de seamă, ca o furnică, dar dacă în sufletul în care pătrund află ceva hrană, ele cresc ajungând întocmai fiorosului leu. De aceea, luptătorul duhovnicesc trebuie să lupte cu patimile încă de când vin ele şi sunt cât o furnică, căci de vor ajunge la puterea leului, greu vor mai putea fi biruite. Aşadar, nicidecum să nu le mai hrănim! Ci să-i arătăm vrăjmaşului că nu suntem robi ai simţurilor şi poftelor noastre, ci domni şi împăraţi. Sursa: Paza celor cinci simţuri, Sfântul Nicodim Aghioritul |
|
|
Femeia gârbovă |
8 decembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
Calea către mântuire |
7 decembrie 2013 |
|
Ascultă vocea propriei tale conştiinţe, dar nu intra în discuţii cu ea, doar ascult-o! Compară viaţa ta şi faptele tale cu faptele persoanelor pe care le consideri mai presus de tine din punct de vedere moral! Pe cel pe care l-ai supărat cu ceva mângâie-l, celui de la care ai luat ceva, întoarce-i lucrul acela! Rupe legătura cu acei oameni care te smintesc sau au o influenţa negativă asupra ta! Pentru fiecare din patimile tale dezvoltă-ţi în inima ta o faptă bună opusă şi în acelaşi timp căieşte-te, căieşte-te, căieşte-te! Sursa: Cum să te mântuieşti în lumea contemporană |
|
|
Sfântul Nicolae |
6 decembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sfântului Nicolae
|
|
|
Fiarele patimilor |
5 decembrie 2013 |
|
Cât de îngust la minte este omul acela care, văzând cum casa lui stă gata să se prăbuşească, în loc să o repare, punându-i proptele, el face curăţenie prin curte! Cât de nechibzuit este şi acela care trupul avându-l bolnav, el îşi ţese veşminte scumpe să-l împodobească! În chip asemănător, însă, facem şi noi cu sufletele noastre! Căci pe când el este cuprins de mânie, de slavă deşartă, dorinţe ruşinoase şi atâtea alte răutăţi, nu ne îngrijim deloc de vindecarea lui. Dar pentru ce ne îngrijim? Pentru traiul cel bun şi împodobirea trupului… Sursa: Problemele vieţii, Sfântul Ioan Gură de Aur |
|
|
Despre slava deşartă (Evagrie Ponticul) |
4 decembrie 2013 |
|
Greu lucru este să scapi de gândul slavei deşarte, căci tocmai ceea ce faci spre surparea lui, ţi se face început al altei slave deşarte. Sunt uimit - spunea Evagrie Ponticul - de iscusinţa demonilor, când îi văd că se folosesc de orice. Pânza aspră le serveşte drept slavă deşartă, la fel şi haina de mătase; şi cuvântul, şi tăcerea, şi săturarea, şi foamea, şi retragerea, şi întâlnirea cu oamenii. Pe drept cuvânt a fost numită slava deşartă un spin care înţeapă oriunde. Diavolii folosesc o stratagemă perfidă: adeseori ei nu insuflă gânduri rele pe faţă, pentru ca omul să nu-şi poată da seama de prezenţa lor acolo, ci le seamănă amestecate cu cele bune. Dar nu fac aşa decât cu cei desăvârşiţi, care sunt nepătimaşi. Celorlalţi însă, le sugerează pe faţă gândurile rele, pe care ei nu sunt în stare să le respingă, atât din pricina patimilor lor, cât şi datorită lipsei lor de minte. Cum să prevenim însă, această tactică subtilă a lor? Printr-o discreţie absolută, cum Însuşi Hristos ne-a învăţat, şi cum recomandă frecvent şi insistent şi Evagrie: "Mireasma ostenelilor tale pecetluieşte-o cu pecetea tăcerii, nu-ţi face publică înfrânarea ascunsă, nici să nu o arăţi în lumină multor martori”, pentru că: "Tatăl Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 18). |
|
|
Ubuntu |
3 decembrie 2013 |
|
În cultura africană există un curent etico filosofic ce se cheamă "ubuntu". Este echivalentul omeniei din cultura creştină. Acest principiu spune aşa: "Eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toţi." Cu alte cuvinte, un om nu se poate dezvolta armonios în mod individualist, ci doar în legătură strânsă cu comunitatea din care face parte. Un antropolog le-a propus un joc unor copii dintr-un trib african, pentru a le observa comportamentul atunci când se află în competiţie. A pus un coş plin cu fructe lângă un copac şi le-a spus că acela care va ajunge primul va câştiga toate fructele. Copiii s-au aliniat la start şi au pornit spre coşul cu fructe într-un mod cu totul surprinzător pentru antropologul european. S-au luat cu toţii de mână şi au alergat împreună. Au ajuns toţi în acelaşi timp şi s-au aşezat să se înfrupte din premiu. Cercetătorul i-a întrebat : "De ce aţi procedat aşa ? Pe niciunul nu l-a tentat să fie singur câştigător al coşului cu fructe?" Copiii au răspuns în cor : "Ubuntu. Noi ştim că nu putem fi fericiţi câtă vreme cei din jur sunt trişti". Sursa: O vorbă bună - Radio România Actualităţi |
|
|
Călătorul obosit |
2 decembrie 2013 |
|
Tu călătorule obosit, care nu doreşti nimic altceva decât aţi pune jos povara ta şi a te culca în mijlocul drumului, dacă ai cunoaşte cât de aproape este, peste drum chiar, un „han” de adăpost, unde „hangiul” îţi este prieten chiar, cum te-ai năpusti într-acolo! Ei bine drumeţule, intră chiar fără să baţi! Intră în "hanul vieţii"! Acolo fruntea îţi va fi răcorită şi picioarele îţi vor fi spălate. Acolo vei găsi hrana iubirii, credinţei şi a nădejdii şi vei putea merge mai departe întărit şi refăcut. Voi purtaţi în voi acest har ceresc fără să ştiţi. La orice oră din zi şi din noapte vă este deschisă poarta, iar „hangiul binevoitor” vă priveşte cu tristeţe cum treceţi mereu prin faţa lui, fără ca măcar să-l observaţi. El aşteaptă mereu, vă iubeşte şi vrea să vă vină în ajutor. De voi însă depinde totul! Sursa: Hristos, Prietenul clipelor de grea încercare; Georges Barbarin |
|
|
Cea mai mare poruncă din Lege |
1 decembrie 2013 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XV-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc" Descarcă predica audio în format "mp3"
|
|
|
vezi şi |
|
