|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|
|
Darul imediat |
31 decembrie 2010 |
|
Uneori Dumnezeu răspunde imediat la rugăciune, alteori, nu. Depinde de cât ceri, cum ceri, ce ceri şi pentru ce ceri; dacă ceri pe cele bune sau pe cele rele.... Iată o întâmplare relevantă. Într-o biserică goală doi oameni se rugau cu voce tare la Dumnezeu să le dea bani pentru nevoile lor. Unul se ruga astfel: Doamne dă-mi şi mie câţiva lei ca să-mi iau o pâine şi câţiva cartofi! Altul se ruga aşa: Doamne dă-mi şi mie o sută de milioane să încep o afacere grozavă! Primul continuă: Doamne dă-mi şi mie câţiva lei... Celălalt, enervat, scoase din buzunar câţiva lei... îi dă săracului şi-i spune: Na, tine câţiva lei şi nu mai face gălăgie; lasă-l pe Dumnezeu să se concentreze pe problemă mea! Săracul a mulţumit lui Dumnezeu şi celui care l-a miluit şi a plecat liniştit, pentru că a obţinut ceea ce a cerut. Celălalt, probabil, se mai roagă şi acum… De aici se vede cine a fost ascultat mai repede de Sus. |
|
|
Sfaturi înţelepte |
30 decembrie 2010 |
|
Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial... Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune... Decât ceartă mai bine pagubă... Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic... Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poţi câştiga mântuirea... În rugăciunea “Tatăl nostru”, “şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu... Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri... Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curăţeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit... Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. [Acestea vin pentru] Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia... Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.. Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puţina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem... Părintele Arsenie Boca |
|
|
Împăratul creştinilor |
29 decembrie 2010 |
|
Cel mai iubit om din istorie, Iisus Hristos, n-a avut servitori, şi totuşi I se spunea Stăpân; n-a avut diplomă, şi totuşi I se spunea Învăţător; n-a avut medicamente, şi totuşi I se spunea Vindecător; n-a avut armată, şi totuşi se temeau de El; n-a câştigat niciun război, şi totuşi a cucerit lumea; n-a comis nicio crimă, şi totuşi L-au răstignit; a fost înmormântat, şi totuşi trăieşte şi azi... Mă simt onorat să slujesc Acestui Conducător, care ştiu că ne iubeşte. El este Împăratul şi Dumnezeul nostru. Să-L mărturisim cu timp şi fără timp în faţa oamenilor, “Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Lc. 9,26). |
|
|
Icoana Mântuitorului |
28 decembrie 2010 |
|
Aşa cum prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu apa sfinţită şi untdelemnul sfinţit capătă puteri vindecătoare, aşa şi sfintele icoane ale Persoanelor Dumnezeieşti, îngereşti, sau îndumnezeite, capătă puteri tainice, între care şi a vindeca suferinţele oamenilor. Sfântul Athanasie cel Mare aduce un exemplu de ce va să zică puterea minunată a sfintelor icoane. În oraşul Beirut locuia un creştin într-o casă închiriată. Mutându-se din acea casă în altă parte, el a uitat să-şi ia cu sine şi icoana, o icoană a Mântuitorului. În acea casă în urma lui a venit să locuiască un evreu. La Beirut pe atunci se aflau mulţi iudei care urau de moarte Credinţa Creştină. Prin urmare, aflând Icoana Mântuitorului în casa în care tocmai se mutase, evreul a luat-o şi a dus-o la sinagoga lui, unde împreună cu ceilalţi iudei au batjocorit şi au profanat sfânta icoană în mulţime de feluri întocmai cum şi strămoşii lor îl batjocoriseră pe Mântuitorul pe Cruce. La urmă, unul dintre ei a luat o lance şi a lovit chipul sfintei icoane în coastă şi - o, minune! - îndată a ieşit din sfânta coastă, cea din icoană, sânge şi apă, întocmai cum a ieşit din trupul Domnului pe Cruce! Groaza iudeilor a fost mai presus de cuvânt. Dar le-a venit în minte îndată să aducă un vas în care s-a strâns tot acel Sfânt Sânge. Ei îndată şi-au adus acolo pe toţi bolnavii lor, neputincioşii, paraliticii, ungându-i cu Sfântul Sânge şi văzând sub ochii lor cum toţi bolnavii se însănătoşesc tot atunci. Toată cetatea s-a adunat la sinagoga evreiască spre a vedea minunea şi spre a îl slăvi pre Unul Domn lisus Hristos Mântuitorul oamenilor. Toţi evreii care s-au aflat atunci la Beirut au crezut întru Unul Domn lisus Hristos Cel Viu şi Dătător de Viaţă. (Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 11 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici) |
|
|
Sfântul Arhidiacon Ştefan |
27 decembrie 2010 |
|
În a treia zi de Crăciun, creştinii îl sărbătoresc pe Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Sfântul Arhidiacon Ştefan era evreu de neam şi a trăit în Ierusalim. După pogorârea Sfântului Duh, Sfinţii Apostoli au ales şapte bărbaţi plini de credinţă pentru a fi diaconi, slujitori la adunările şi slujbele primilor creştini. Ştefan a fost ales cel mai de seama dintre aceştia. Prigonit de evrei şi acuzat că huleşte şi strică Legea, el a arătat, cu dovezi din Scripturi, că Legea se împlineşte prin Hristos, Mesia cel anunţat de profeţi. Scos afară din cetate, Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost ucis cu pietre în anul 33, deschizând lungul şir al mucenicilor (martirilor) creştini. În pragul lapidării, el a avut vedenia cerurilor deschise şi a Fiului Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar când pietrele îl covârşeau, el a strigat cu glas mare: "Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!", pentru ca apoi, căzut în genunchi, să-şi dea duhul zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!". Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc, unde se ducea să prigonească creştinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl prigoneşte şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în "vas curat şi cinstit", devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel. Iată că Mântuitorul a făcut din el stâlpul creştinătăţii şi propovăduitorul neînfricat al lui Hristos Cel înviat din morţi. Ştim că el însuşi şi-a săvârşit mucenicia la Roma. Iată taina cea mare, iată cum îşi apără Domnul Hristos Biserica şi pe credincioşii Săi. Unul era răpus de loviturile pietrelor, iar altul se ridică să predice cuvântul Evangheliei cu riscul vieţii sale. La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat vin şi se roagă numeroşi creştini din toate părţile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele şapte porţi ale Cetăţii şi care poartă numele Sfântului Ştefan, indicând astfel poarta prin care a fost scos din Cetate şi ucis cu pietre. Numele de Ştefan este de origine grecească şi înseamnă "coroană", "ghirlandă" sau "cunună". |
|
|
Dragă Moş Crăciun! |
26 decembrie 2010 |
|
|
|
|
Ascultaţi
|
|
|
Naşterea Domnului |
25 decembrie 2010 |
|
HRISTOS SE NAŞTE, SLĂVIŢI-L!
|
|
|
Minunea Naşterii Domnului |
24 decembrie 2010 |
|
În seara de Crăciun, un tânăr l-a întrebat pe tatăl său: - Tată, nu înţeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitorul fără durere? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului a rămas neatins de păcat, în mod tainic, atât înainte de Naştere, cât şi în timpul Naşterii şi după aceea.
- Băiete, i-a răspuns tatăl, pentru Dumnezeu totul este cu putinţă.
Naşterea Mântuitorului este o taină mare, o minune unică. Mintea
omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de
crezut. Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin
fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu
ceva? Tot aşa, Domnul Iisus, Lumina Vieţii, S-a întrupat pentru noi,
trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără
stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, Îl putem primi pe Iisus, în
sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea
mari, chiar dacă ascuţimea minţii noastre nu este nici ea infinită,
în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul.
Poate, chiar, schimba totul. Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă. |
|
|
Întâlnire de lucru |
23 decembrie 2010 |
|
Se spune că Satan a organizat o întâlnire de lucru cu toţi demonii săi. Odată ce s-au adunat toţi înaintea lui, a luat cuvântul şi le-a zis: - Măi, băieţi! Nu putem să-i oprim pe creştini să meargă la Biserică, să citească Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, şi să descopere cuvântul... Nu avem nicio putere să oprim relaţia intimă pe care o au cu Salvatorul lor. Noi ştim că odată ce se prind în legătură cu Iisus, puterea noastră asupra lor este nimicită. Din această cauză m-am tot gândit ce să facem, şi iată ce idee mi-a venit... Daţi-le voie să meargă la Biserică, să se închine Dumnezeului lor, dar furaţi-le timpul ca să nu mai aibă timp să dezvolte şi să întreţină o relaţie cu Iisus Hristos şi cu Maria, mama Lui, de care noi ne temem atât de mult. Cum vom face aceasta? Potrivnicii creştinilor au tăcut... - Iată cum! Ţineţi-i ocupaţi cu aspectele neesenţiale ale vieţii, inventaţi nenumărate scheme care să le ocupe mintea tot timpul.. Tentaţii, să cheltuiască, să-şi dorească mai mult, mai mult, mai mult.. Să caute să muncească cât mai mult - 10,12,14 ore pe zi, chiar şi Duminicile, pentru ca să creadă că aşa îşi pot împlini toate cele ce ţin de trebuinţele lor materiale... Trimiteţi-i în Spania, Italia şi Anglia. Cât mai departe de familiile lor. Acolo împuşcăm doi iepuri: le dăm mult de muncă şi îi lipsim, pe cei mai mulţi ortodocşi, de bisericile lor, de spovedanie şi împărtăşanie… Împuţinaţi-le timpul pe care l-ar petrece cu copiii, cu familiile lor. Suprastimulaţi-le mintea ca să nu mai poată auzi liniştea, care le-ar putea oferi un timp de meditaţie la rostul vieţii lor şi să vadă deşertăciunea sufletelor lor.. Televizoare peste tot, dvd-uri, computere, ziare şi reviste, manele, desene animate, jocuri, lux; nu-mi pasă cum le numiţi, utilizaţi orice lucru de care se pot folosi fără oprire şi prin care putem vinde vise goale... Asta va încărca minţile lor şi va rupe orice legătură cu Hristos... Umpleţi-le vieţile cu super oferte, jocuri de noroc şi orice servicii şi produse gratuite, adică speranţe false şi iluzii... Nu uitaţi de femeie! Ea a ştiut întotdeauna să ispitească. Folosiţi-o cât mai sumar îmbrăcată pentru a înşela ochii bărbaţilor, care vor fi şi mai slabi şi vor crede că frumuseţea trupului este importantă şi vor deveni nesatisfăcuţi de propriilor lor neveste. Ţineţi-le pe neveste ocupate cu treburile casei, cu bucătăria, cu mofturile copiilor, cu îndatoririle faţă de soţ, de părinţi, pentru ca, odată sfârşită ziua, să nu le mai poată oferi soţilor dragostea lor, astfel ei se vor umple de amar şi vor căuta mângâiere în altă parte. Daţi-le pe Moş Crăciun, daţi-le brad, pentru a-i îndepărta de la adevăratul sens al Naşterii Mântuitorului, la fel şi cu Paştile, daţi-le iepuraş, să uite de Înviere şi de puterea lui Iisus Hristos asupra păcatului şi a morţii... Astfel, ei singuri îşi vor îndepărta proprii copii de la Adevăr... În vacanţe învăţaţi-i să facă excese: discoteci, grătare, petreceri, să nu se poată linişti prea mult, ca să poată reflecta la creaţia lui Dumnezeu. Astfel, faceţi ca ei să se întoarcă la viaţa de zi cu zi şi mai obosiţi, să nu aibă timp să se încarce cu energia naturii lui Dumnezeu. Daţi-le parcuri distractive, evenimente sportive în fiecare zi, spectacole de muzică, filme.. Ţineţi-i ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi ! Umpleţi-le viaţa cu atât de multe invenţii şi cauze bune, încât să creadă că ei sunt stăpâni pe vieţile lor şi pot face "ceva".. Curând îşi vor sacrifica şi sănătatea şi familia pentru a face "ceva" cu viaţa lor... Să ştiţi băieţi că o să meargă, o să meargă.. E un plan bun. Acum plecaţi şi faceţii cum v-am spus... Astfel, demonii au plecat pe pământ să facă totul spre a-i ţine pe oameni ocupaţi cu scopurile lor în viaţă, pentru a le împuţina timpul în care ar putea medita la viaţă şi moarte, la Judecată, la necesitatea schimbării vieţii lor şi mai ales timpul de rugăciune... Întrebarea este: A reuşit oare satan în planul lui sau nu?! |
|
|
Pe drumul spre Egipt |
22 decembrie 2010 |
Părintele Visarion Iugulescu - Pe drumul spre Egipt |
|
|
Ascultaţi
|
|
|
Cel mai bun |
21 decembrie 2010 |
|
Se spune că Dumnezeu s-a adresat odată lui Avraam, zicându-i: "Alege-ţi din tot poporul tău o mie dintre cei mai buni". Şi Avraam a ales o mie dintre cei mai buni. După aceea i-a spus Dumnezeu: "Acum alege din această mie, zece care să fie cei mai buni". Şi a ales Avraam zece. După aceea iarăşi a vorbit Dumnezeu şi i-a spus: "Alege din aceştia zece pe cel mai bun". Şi l-a ales Avraam pe cel mai bun. Şi atunci i-a spus Dumnezeu: "Vreau să văd dacă l-ai ales bine. Trimite-l pe acesta unul, ca în timp de patru ani, să-l găsească pe cel mai rău om din lume". Şi a umblat bietul om căutând în dreapta şi în stânga, şi mereu îndoindu-se. Găsea uneori pe unii care păreau foarte răi, dar îşi zicea: "De unde ştiu eu, poate că aceasta este doar o aparenţă. Poate că el în sinea lui e om drept. Poate că aşa mi se pare mie. De ce să-l judec eu? Eu n-am dreptul să mă înşel. Dacă m-a ales Avraam ca pe cel mai bun din poporul lui Israel, înseamnă că eu nu am dreptul să mă înşel". Şi a căutat, şi a căutat, şi a ajuns până în ultima zi. Şi atunci a zis: "Va să zică nu sunt în stare să-l aflu pe cel mai rău. Ia să mă întorc eu către mine. Sunt eu oare chiar cel mai bun? Câte greşeli nu am eu, şi Avraam m-a ales totuşi pe mine, poate neştiind el câte ascunzişuri am eu. Şi dacă aş fi eu cel mai bun cu adevărat, şi înţelept, aş fi ştiut să-l găsesc pe cel mai rău". Şi s-a dus înapoi la Avraam şi i-a spus: "N-am găsit. Cred că eu sunt cel mai rău." Şi atunci din nou i-a vorbit Dumnezeu lui Avraam şi i-a zis: "Acesta fiindcă nu i-a judecat pe ceilalţi, fiindcă nu s-a aşezat deasupra celorlalţi, fiindcă s-a judecat pe sine, acesta este cel mai bun. Într-adevăr, bine l-ai ales!" |
|
|
Prigoana lui Irod |
20 decembrie 2010 |
Părintele Visarion Iugulescu - Prigoana lui Irod |
|
|
Ascultaţi
|
|
|
Fecioara va naşte... |
19 decembrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Pentru spovedanie |
18 decembrie 2010 |
|
Se spunea despre un frate, că era bântuit de hulă (gânduri urâte) şi-i era ruşine să spună. Iar când a auzit de bătrânii cei mari, se ducea la ei, ca să le spună, dar, când ajungea la dânşii, se ruşina să-şi mărturisească gândurile. Venea adesea şi pe la avva Pimen. Bătrânul l-a văzut că avea gânduri şi se mâhnea că fratele nu-i spune. Într-o zi, petrecându-l, i-a spus: – Iată că de atâta vreme vii aici având gânduri de spus şi, când ajungi la mine, nu vrei să le spui, ci totdeauna pleci necăjit, cu ele cu tot. Spune-mi, fiule, ce anume ai? – Demonul se luptă cu mine să-l hulesc pe Dumnezeu, şi-mi era ruşine să spun. Şi povestindu-i bătrânului gândurile lui, îndată s-a uşurat. Iar bătrânul îi spuse: - Nu te tulbura, fiule, ci oricând vine gândul acesta, spune: „Nu e treaba mea; hula ta asupra ta, Satano”. Căci fapta aceasta, fiule, n-o doreşte sufletul tău. Şi orice faptă, pe care sufletul n-o doreşte, este trecătoare. Atunci fratele se duse vindecat.
Să nu ne ruşinăm nici noi, fraţilor, când mergem la spovedanie, ci să spunem duhovnicului tot ce ne frământă, toate gândurile urâte, care nu ne dau pace, şi astfel vom afla uşurare. |
|
|
Momentul Naşterii Domnului |
17 decembrie 2010 |
Părintele Visarion Iugulescu - Momentul Naşterii Domnului |
|
|
Ascultaţi
|
|
|
Din minunile copilariei lui Iisus |
16 decembrie 2010 |
Părintele Visarion Iugulescu - Din minunile copilariei lui Iisus |
|
|
Ascultaţi
|
|
|
Hoţul periculos |
15 decembrie 2010 |
|
Se povesteşte că de multă vreme trăia un hoţ foarte periculos şi viclean. El folosea vicleşugul ca şi diavolul, ca să-i poată trăda pe oameni. Lumea era speriată şi căuta fiecare să se apere, închizând ferestrele şi uşile, ca să nu poată pătrunde acest hoţ fioros în casele lor. Dar ce făcea hoţul? O vreme, el nu mai făcea nici o spargere şi plătea oameni pe care-i trimetea prin sate să spună, că a murit. Auzind vestea, oamenii se bucurau, răsuflau uşuraţi, stăteau liniştiţi, nu se mai păzeau şi astfel uitau uşile descuiate. Atunci hoţul nostru ieşea din ascunzătoare şi făcea cele mai grele prădăciuni. Jefuia şi omora, lăsând în urmă numai chin şi jale.
În felul acestui hoţ acţionează şi diavolul, fraţi creştini. Astfel el pune pe anumiţi necredincioşi să spună în lume că nu există diavol şi nici iad. Cei cu credinţă puţină, cred această minciună. Astfel slăbesc în rugăciune, nu mai vin la biserică, nu le mai este frică de păcate, amână spovedania şi împărtăşania, se aşează pe petreceri şi trăiesc fără grijă de moarte. Aşa pe negândite îi prinde moartea nepregătiţi şi diavolul înfige ghearele în sufletele lor şi astfel ajung în muncile veşnice ale iadului. (Părintele Visarion Iugulescu - Despre iad) |
|
|
Taina Sfintei Spovedanii |
14 decembrie 2010 |
|
|
|
|
Ce să facem ca să ne fie mai bine? |
13 decembrie 2010 |
|
O parte din răspunsul Sfântului Nicolae Velimirovici la scrisoarea unui credincios (soldat de profesie)
Se povesteşte că în vremea veche ajunsese în Egipt să fie o stare aşa de rea între oameni, cum este starea de acum din lume. Atunci, doi prieteni deznădăjduiţi din Alexandria au hotărât să umble prin lume şi să caute măcar un om înţelept şi fericit. După ce au căutat mult şi în zadar, au dat până la urmă peste un om sfânt într-o dumbravă singuratică. Acela li s-a închinat până la pământ şi i-a primit cu bucurie în coliba sa. După o îndelungă împreună-vorbire şi cercetare, cei doi călători s-au încredinţat că aflaseră, cu adevărat, omul în care înţelepciunea şi fericirea se întâlneau. Şi i-au strigat: - Dar omule al lui Dumnezeu, noi nu putem trăi ca tine! Deci, cum putem fi fericiţi? A început să plângă omul lui Dumnezeu şi, ridicându-şi ochii către cer, a grăit printre lacrimi: - Nici nu este nevoie să trăiţi ca mine; ci, ca să fiţi mai fericiţi decât sunteţi, urmaţi aceasta pravilă: - Gândiţi-vă la Dumnezeu măcar cât vă gândiţi la oameni. - Temeţi-vă de Dumnezeu măcar cât vă temeţi de oameni. - Cinstiţi-L pe Dumnezeu măcar cât îi cinstiţi pe oameni. - Rugaţi-vă Lui Dumnezeu măcar cât vă rugaţi de oameni. - Nădăjduiţi în Dumnezeu măcar cât nădăjduiţi în oameni. - Căutaţi ajutor de la Dumnezeu măcar cât căutaţi de la oameni. - Împliniţi legea Lui Dumnezeu măcar cât împliniţi legea oamenilor. - Mulţumiţi Lui Dumnezeu măcar cât mulţumiţi oamenilor. - Slăviţi pe Dumnezeu măcar cât îi slăviţi pe oameni! După ce au ascultat acest abecedar de viaţă şi purtare, cei doi prieteni s-au întors mulţumiţi la casele lor. "Acesta e răspunsul şi pentru tine, slăvite comandante, şi strigă-l în urechi şi altora. Iar eu pot adăuga numai atât: NU POŢI TRECE LA O CARTE MAI GREA (la o învăţătură mai adâncă, la o trăire mai înaltă), PÂNĂ NU-ŢI ÎNSUŞEŞTI ACEST ABECEDAR. Domnul să te bucure!” |
|
|
Cina împăratului |
12 decembrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Să semănăm, totuşi! |
11 decembrie 2010 |
|
L-a întrebat un frate pe avva Pimen: – Dacă-i dau fratelui meu puţină pâine sau altceva, demonii pângăresc fapta, ca şi cum ar veni din plăcere omenească (slavă deşartă). – Chiar dacă vine din plăcere omenească, noi trebuie totuşi să-i dăm cele trebuincioase fratelui. Şi i-a spus pilda aceasta: Doi plugari locuiau în acelaşi sat, iar unul dintre ei, semănând, a treierat puţine roade, dar cu neghină, pe când celălalt, neîngrijindu-se să semene, n-a secerat nimic-nimic. Dacă vine foamete, care din cei doi va trăi? – Cel care a treierat puţine roade, şi cu neghină. – Aşa şi noi, să semănăm câte puţin, fie şi cu neghină, ca să nu murim de foame. (Patericul Egiptean) |
|
|
Cea mai sigură chemare |
10 decembrie 2010 |
|
O femeie veni la un duhovnic şi-i mărturisi: - Părinte, cu toată osteneala ce-mi dau, nu pot crede, nu pot veni la Dumnezeu. - Fă binele! - îi zise preotul. Femeia plecă. Întorcându-se după o bucată de vreme, spuse preotului: - Părinte, am făcut binele, dar tot nu pot veni la Domnul... - Du-te şi te roagă mult, o sfătui duhovnicul. Femeia plecă iar, dar după un timp se întoarse, şi cu mare zdrobire de suflet, mărturisi: - Părinte, m-am rugat cu putere, dar tot nu m-am putut apropia de Dumnezeu. - Du-te şi ai nădejde femeie, o linişti părintele, dar în gândul său duhovnicul zise: Doamne, de este aşa voia Ta, dă acestei fiinţe doctoria suferinţei! Femeia plecă. Trecu o vreme mai lungă. Şi într-o zi, femeia veni la preot. Din toată înfăţişarea ei, se vedea că acuma cunoaşte pe Dumnezeu. Zise preotului: - Părinte, acuma sunt învrednicită a cunoaşte pe Dumnezeu. - Ce-ai făcut? Femeia răspunse: - Datorită suferinţei! Mulţumesc ei. Ea m-a dus spre Dumnezeu.
E ultima şansă pentru cei mai mulţi... Şi aţi văzut şi dumneavoastră, că mulţi oameni nu vor să se apropie de Dumnezeu; nu le trebuie. Chiar i-am auzit pe unii zicând că n-au nevoie de Dumnezeu, dar când vine suferinţa, ce Îl mai caută... Să fim înţelepţi, şi să nu aşteptăm biciul suferinţei, ci să ne străduim să ne apropiem de Dumnezeul dragostei, care ne vrea să fim ai Lui. |
|
|
Vieţi de sfinţi (5) |
9 decembrie 2010 |
|
Viaţa Cuvioasei Taisia
|
|
|
Sărmanul Ion |
8 decembrie 2010 |
|
Era un om sărac, Ion, care, cu toate că era împovărat de copii şi de nevoi, nu cârtea niciodată împotriva lui Dumnezeu, ci mergea întotdeauna la biserică şi rugându-se, zicea: "lată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!” Dumnezeu părea că nu-l aude şi sarcina din spinarea lui Ion se făcea şi mai grea. Şi cu cât Dumnezeu părea tot mai surd la strigarea lui, Ion se făcea şi mai mititel. Şi iată că Ion muri - şi ajungând la poarta cetăţii veşnice, căzu în genunchi şi la fel cum făcea în biserică, zise şi acum: "Iată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!" Atunci, poarta cerească se deschise, se arătară îngerii şi luând între ei pe Ion, îl duseră la picioarele Celui Veşnic. Şi Dumnezeu îi zise: "lată-mă înaintea ta, Ioane, pentru totdeauna!” |
|
|
Recunoştinţa unui copil |
7 decembrie 2010 |
|
Odată, o învăţătoare le-a cerut copiilor din clasa întâi să facă un desen în care să reprezinte un lucru pentru care ei sunt recunoscători. S-a gândit că sunt puţine lucruri pentru care ar putea fi recunoscători aceşti copii din cartierele sărace. Era convinsă că majoritatea dintre ei vor desena fazani sau mese pline cu mâncare... Copiii au trecut la lucru şi fiecare lucra concentrat la ceva. A uimit-o însă desenul pe care l-a făcut Dorinel: o simplă mână desenată copilăreşte. Dar mâna cui? Clasa a rămas impresionată de acea imagine abstractă. Unii şi-au spus părerile. "Cred că este mâna lui Dumnezeu care ne dă de mâncare", a zis un copil. "Un fermier - a sugerat altul - pentru că el creşte fazani..." În final, în timp ce copiii lucrau încă la desenul lor, învăţătoarea s-a apropiat de banca lui Dorinel şi l-a întrebat a cui este mâna aceea. „Este mâna dumneavoastră, doamnă învăţătoare”, a şoptit sfios copilul. Ea şi-a adus aminte că, mai mereu, în recreaţie, îl lua de mână pe Dorinel, un copil scund, sfios şi singuratic, şi mergea cu el afară, îndemnându-l să se bucure alături de colegi. Făcea acest lucru şi cu ceilalţi copiii, dar pentru Dorinel gestul acesta însemna mult, cel mai mult, de aceea a considerat că trebuie să fie recunoscător.
Un gest mărunt, care nu costă nimic, dar pentru acest copilaş a însemnat mult, mai mult decât dacă ar fi primit ceva material: dulciuri, jucării. De aceea este bine să facem gesturi mici, simple, dar făcute din inimă şi cu iubire mare. Nu trebuie să ne gândim la gesturi mari, căci căutând să facem fapte mari, le vom amesteca şi cu mândria, iar atunci le vom pierde, fiind ferm convinşi că avem fapte mari... Învăţătoarea nici nu s-a gândit vreodată că a făcut vreo faptă bună. I se părea ceva firesc ceea ce face, fără să-i vină vreun gând de mândrie, dar pentru Dorinel a însemnat mult. Numai aşa dăruind, vom dobândi. |
|
|
Sfântul Ierarh Nicolae |
6 decembrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Praznicul Sf. Ierarh Nicolae
|
|
|
Femeia gârbovă |
5 decembrie 2010 |
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii Descarcă predica în format "doc"
|
|
|
Cuvintele bătrânilor |
4 decembrie 2010 |
|
Zis-a un bătrân către un frate: diavolul este vrăjmaşul, iar tu eşti casa. Deci, vrăjmaşul nu încetează să arunce în casa ta orice află, toată răutatea turnând-o. Însă tu să nu te leneveşti, ci să mături afară tot. Dar de te vei lenevi, se va umple casa ta de toată necurăţia şi după aceea nu vei mai putea intra în ea. Ci, îndată ce aruncă el, mătură şi va fi casa ta curată, cu darul lui Hristos.
Zis-a un bătrân: precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împărat, aşa şi satana nu poate să ne facă vreun rău, dacă va fi sufletul nostru aproape de Împăratul - Dumnezeu. Căci Dumnezeu zice: “Apropiaţi-vă de Mine şi Eu mă voi apropia de voi!” Când ne răspândim cu mintea totdeauna, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei. |
|
|
O zi frumoasă |
3 decembrie 2010 |
|
Ziua începuse rău şi se sfârşea şi mai rău. Ca de obicei, autobuzul era foarte aglomerat. Pe când lumea mă împingea într-o parte şi în alta, tristeţea mea creştea. Apoi am auzit o voce gravă venind de undeva din faţa autobuzului: "Frumoasă zi, nu-i aşa?" Din pricina îmbulzelii, nu puteam să-l văd pe cel care vorbea, dar îl auzeam descriind peisajul primăvăratec, atrăgând atenţia asupra a tot ceea ce la puţin timp ne apărea în faţă: biserica, cimitirul, şcoala, cazarma pompierilor. Din acea clipă, aproape toţi pasagerii au început să privească afară pe fereastră. Entuziasmul era molipsitor, astfel încât am început să zâmbesc pentru prima data în acea zi. Între timp am ajuns la staţia unde trebuia să cobor. Îndreptându-mă cu greu spre uşă, am aruncat o privire înspre "ghidul" nostru: era un bărbat cu barbă neagră, purtând ochelari de soare şi ţinând în mână un baston alb. Era orb! Am coborât din autobuz şi, ca prin minune, toată supărarea mea dispăruse. În înţelepciunea sa, Dumnezeu îmi trimisese un orb să mă ajute să văd, să înţeleg că şi dacă uneori lucrurile merg rău, şi dacă totul pare întunecat şi trist, lumea continuă să fie frumoasă. Fredonând un refren, am urcat scările spre locuinţa mea. De-abia aşteptam să-i salut pe ai mei, spunându-le: "Frumoasă, zi, nu-i aşa?". |
|
|
Lumina soarelui |
2 decembrie 2010 |
|
Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său: - Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi? De ce nu-s toţi la fel ? - Ei, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Oare nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă ? Ba da! Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi de iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă. Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire. |
|
|
Pronia divină |
1 decembrie 2010 |
|
Într-un salon al unui spital din Ploieşti, erau mai multe femei bolnave. Una dintre ele era foarte credincioasă. Mereu se ruga, cugeta la Dumnezeu, citea cărţi sfinte şi la orice lucru pe care îl făcea, zicea cuvintele: ,,Doamne miluieşte-mă!” Nu era nici tare suferindă, încât toţi nădăjduiau să se facă sănătoasă. În acelaşi salon era şi o alta bolnavă, foarte suferindă, a cărei stare se agravase din zi în zi. Surorile de spital au chemat un preot să o mărturisească şi împărtăşească, considerând că aceasta avea zilele numărate. Când a intrat preotul în salon, s-a uitat la care pat era bolnava pentru care a fost chemat, şi s-a oprit la patul cel dintâi, căci a văzut că se ruga, neştiind că nu pentru ea a fost chemat. A mărturisit-o şi a împărtăşit-o. Aşa a fost pronia lui Dumnezeu, căci peste două zile cea împărtăşită, mai puţin suferindă, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, iar cea greu bolnavă a mai trăit încă multă vreme, pentru a-şi ispăşi oarecare păcate de taină. Iată cum îi iubeşte Dumnezeu pe cei care se roagă! |
|
|
vezi şi |
|
