|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|||
|
Vai, vine Revelionul! |
31 decembrie 2009 |
||
|
Ce este revelionul, ştim cu toţii: cea mai sumbră noapte din an, noaptea marilor păcate. Ca să mă explic, vă ofer spre lecturare un articol despre urmările revelionului, luat la întâmplare de pe net, dintr-o publicaţie ieşeană, care spune aşa despre revelionul anterior: De Revelion si în primele zile ale lui 2009 a fost "puhoi" de urgente la Bârlad. În timp ce ambulanţierii nu au avut timp nici să respire în noaptea dintre ani si de Sfântul Vasile, vârful adresabilităţii la Spitalul Municipal de Urgentă "Elena Beldiman" Bârlad a fost înregistrat pe 2 ianuarie: beţivi, agresaţi, sinucigaşi sau oameni cu boli cronice care au stat pur si simplu acasă până când nu au mai putut suporta durerile. La spitalul bârlădean, în primele trei zile din an, au fost 330 de urgente. Aproximativ jumătate dintre aceştia s-au prezentat pe 2 ianuarie, zi în care a fost înregistrată o adevărată avalanşă de bolnavi cronici decompensaţi. Au fost si câteva situaţii în care oamenii, în urma abuzurilor alimentare, au ajuns la un pas de moarte, prognosticul de însănătoşire fiind rezervat. Staţia de Ambulantă Bârlad a lucrat la foc continuu. De Revelion si pe 1 ianuarie abia au putut face fată solicitărilor. Fiecare ambulantă care a fost disponibilă în aceste zile a avut câte 30-35 de solicitări pe tură. În noaptea dintre ani nu au avut timp nici să respire. Cele mai multe solicitări au venit din partea bolnavilor cronici decompensaţi (complicaţii ale afecţiunii de bază). Însă, au fost mult mai multe solicitări si pe segmentul de "boli" provocate (agresiuni, come alcoolice, traumatisme). Si sinucigaşii au trecut "la treabă" chiar de Revelion. Un astfel de caz a fost înregistrat în noaptea dintre ani în localitatea Hreasca, unde un bărbat a înghiţit în scop suicidar un pumn de pastile. Deşi ambulanţierii au răspuns solicitării, pacientul a refuzat să fie transportat la spital după ce cadrele medicale de pe ambulantă l-au repus pe picioare. Pe 1 ianuarie, salvarea a mai fost chemată pentru a interveni în cazul a trei sinucigaşi (doi dintre ei au ales ştreangul si unul medicamentele). Din fericire, niciunul dintre ei nu a reuşit să-si ducă planul până la capăt, starea lor de sănătate fiind acum sub control. Tot de Revelion, ambulanţierii au avut parte de mulţi bătăuşi. Unul dintre aceştia a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi din cauza unui traumatism cranio-cerebral sever cu otoragie. La Spitalul Municipal de Urgentă "Elena Beldiman", urgentele au fost "echilibrate" ca si cazuistică. Au predominat, la fel ca si de Crăciun, afecţiunile digestive (colecistite, crize ulceroase etc.), parte din ele fiind urgente chirurgicale. Au mai fost si trei ocluzii intestinale grave, diagnosticul de supravieţuire fiind rezervat din cauză că s-au prezentat la spital prea târziu (ar fi trebuit să se intervină chirurgical în cel mult sase ore de la declanşarea crizelor). În rest, au fost numeroase prezentări la Ortopedie, parte din fracturile contactate de oameni fiind provocate fie prin agresiune, fie accidental, în ambele situaţii alcoolul fiind "supliment" agravant. Aproape 20 de oameni au ajuns la spital în stare avansată de ebrietate sau chiar în comă alcoolică. La Unitatea Primiri Urgente (UPU) au fost aduşi sase sinucigaşi (patru dintre ei fiind aduşi cu salvarea, iar doi, direct de aparţinători). "Pe lângă bolile obişnuite am înregistrat si un număr mare de traumatisme, agresiuni, stări de ebrietate. Ne aşteptăm ca si în zilele următoare să avem adresabilitate ridicată", ne-a declarat Gabriela Danis, directorul medical al spitalului. Şi când te gândeşti că marea majoritate a acestor oameni sunt creştini ortodocşi… Această stare de lucruri a devenit una normală pentru societatea de astăzi. Pentru ea, anormali sunt aceia care nu petrec revelionul în halul acesta. Ce frumos ar fi ca în noaptea de revelion, de început de an, să ne strângem mai mulţi la un loc şi să cinăm creştineşte, cu pace. Să vizionăm un program duhovnicesc la video, şi nu toate scamatoriile oferite de televiziuni. Ce bine ar fi să ne prindă anul nou în rugăciune; încheindu-l pe acesta în rugăciune de mulţumire către Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat şi începând noul an în rugăciune de slavă şi cerere către Vistierul bunătăţilor. Iar acolo unde preoţii săvârşesc slujbe la cumpăna dintre ani, să profităm şi să participăm cu toată dragostea pentru a-l slăvi pe Dumnezeu. Cunosc creştini care de ani de zile procedează aşa şi au mari bucurii duhovniceşti, pe când ceilalţi, aţi citit ce fel de „bucurii” au. Să nu uităm ce zice Evanghelia: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află”. (Mt. 7,13-14) Vă invit pe toţi ortodocşii din ţară şi de peste hotare, la cumpăna dintre ani, să ne întâlnim într-o caldă rugăciune către Împăratul nostru Dumnezeu, spre a-I mulţumi pentru marea Sa milă, ce o poartă pentru noi şi a-i cere ca şi în anul următor, şi în toate zilele, şi în vecii vecilor să fie cu noi. Amin! |
|||
|
Cuvintele Părinţilor |
30 decembrie 2009 |
||
|
Sf. Serafim de Sarov a zis: „Scopul vieţii omului nu este convertirea neamurilor,
ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dobândeşte pe Duhul cel
Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui”. Avva Or a zis: „Când se strecoară în tine vreun gând de orgoliu sau de trufie, cercetează-ţi conştiinţa şi vezi dacă ai păzit toate poruncile, dacă îi iubeşti pe duşmanii tăi şi te întristezi de necazurile lor, dacă te socoteşti un rob netrebnic şi cel mai mare păcătos dintre toţi. Şi atunci nu o să te crezi aşa mare ca şi cum le-ai fi făcut tu pe toate. Ştii doar că un asemenea gând distruge totul”.
Avva Zenon a zis: „Cine vrea ca Dumnezeu să-i asculte grabnic rugăciunea, de fiecare dată când se ridică [din pat] şi întinde mâinile către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de a se ruga pentru sufletul său, să se roage pentru sufletul duşmanilor lui. Purtându-se astfel, ori de câte ori Îl va ruga pe Dumnezeu, Acesta îl va asculta”.
Avva Theodotos a zis: „Nu-l judeca pe desfrânat numai fiindcă tu te înfrânezi. Şi tu încalci legea, dar altfel. Oare cel care a zis „nu preacurvi“, nu a zis şi „nu judeca pe alţii“?
Sf. Ioan Gură de Aur a zis: „Darul de a răbda necazurile este mai mare decât darul de a învia morţii. Pentru că dacă învie cineva un mort, atunci îi rămâne dator lui Dumnezeu, pentru că rugăciunea i-a fost ascultată. Dar dacă cineva rabdă necazurile, atunci acestuia Însuşi Dumnezeu îi rămâne dator“. |
|||
|
Mari făcători de minuni |
29 decembrie 2009 |
||
|
Zis-a Sfântul Grigorie Dialogul: "Mai mare minune decât rugăciunea este propovăduirea cuvântului, adică a ajuta prin cuvântul învăţăturii, că, a întoarce pe păcătoşi la pocăinţă, mai mult este, decât a învia un mort. Că întru înviere se scoală trupul şi iarăşi moare, iar întru pocăinţă se scoală sufletul, care vieţuieşte în veci. Dar, încă şi din Evanghelie poţi cunoaşte cu adevărat grăirea aceasta. Că, iată, a înviat Dumnezeu pe Lazăr trupeşte, dar Scriptura nu ne spune ce a făcut trupul înviat al lui Lazăr. Însă, a înviat Dumnezeu sufletul lui Pavel şi câte n-a făcut sufletul lui Pavel! A făcut minuni multe cu învăţăturile sale."
Aşadar, “a întoarce pe păcătoşi la pocăinţă, mai mult este, decât a învia un mort”. Care dintre noi poate învia un mort? Şi chiar dacă am putea s-o facem, mai mare faptă este să aduci un suflet la Dumnezeu. Citim în Vieţile Sfinţilor şi în acatiste despre sfinţi făcători de minuni, care au înviat morţi, au vindecat boli incurabile prin rugăciune sau numai cu umbra; Sfântul Spiridon a transformat şarpele în aur, alt sfânt a făcut din apa sărată a mării, apă bună de băut; Sfântul Ioan Rusul a trimis prin îngerul Domnului o farfurie de mâncare din Procopie, din Asia Mica, la Mecca, in Arabia; şi multe alte minuni. Şi totuşi minunea cea mai mare e să înviezi un suflet (mort în păcate). Când auzim de cineva că a înviat suflete şi le-a povăţuit pe calea mântuirii, să-l avem la evlavie ca pe un făcător de minuni, ca pe un mare sfânt. Din fericire, cunoaştem şi în zilele noastre părinţi duhovniceşti, care au adus la lumina cunoştinţei de Dumnezeu mii şi chiar zeci de mii de suflete. Să-i cinstim ca pe nişte Sfinţi mari făcători de minuni! |
|||
|
Despre păstrarea păcii sufleteşti |
28 decembrie 2009 |
||
|
Trebuie să ne străduim din toate puterile să ne păstrăm pacea sufletească şi să nu ne tulburam când alţii ne ocărăsc. Pentru aceasta se cuvine să ne abţinem de la orice mânie şi să ne păzim mintea şi inima de orice mişcare nechibzuită. Pentru a ne păstra pacea sufletului trebuie, de asemenea, în tot chipul să ne ferim a-i osândi pe alţii. Prin virtutea neosândirii şi a tăcerii se păstrează pacea sufletului. Când omul petrece în aşa stare, el se învredniceşte a primi descoperiri dumnezeieşti. Ca să ne izbăvim de osândire, să luăm aminte la sinele nostru, să nu primim de la nimeni gânduri străine şi să fim ca nişte morţi. O pildă de cumpătare ne-a dat Sfântul Grigorie Taumaturgul (episcopul Neocezareei, prăznuit la 17 noiembrie). Acostat într-o piaţă publică de o femeie de moravuri uşoare, care îi cerea plata pentru că s-ar fi culcat eu ea, sfântul, în loc să se mânie, i-a zis liniştit însoţitorului său: "Dă-i ceea ce cere". Ea, primind banii, căzu doborâta la pământ de un diavol. Dar sfântul goni diavolul prin rugăciune. Dacă nu e cu putinţă să te supui, ar fi bine, cel puţin, să-ţi ţii limba în frâu. Ca să ne păstrăm pacea, trebuie să alungăm tristeţea şi să încercăm să fim veseli... Căci un om care nu are ce-i trebuie pentru nevoile lui, acestuia îi este greu să-şi învingă descurajarea. Trebuie să intri în tine însuti şi să te întrebi: unde mă aflu? Trebuie să priveghem cu simţurile noastre, mai ales cu văzul, să nu ne împrăştie. Căci darurile duhului nu le pot avea decât cei care se roagă şi au grijă de sufletul lor. (Din Învăţăturile Duhovniceşti ale Sfântului Serafim) |
|||
|
Sfântul Arhidiacon Ştefan |
27 decembrie 2009 |
||
|
În a treia zi de Crăciun, creştinii îl sărbătoresc pe Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Sfântul Arhidiacon Ştefan era evreu de neam şi a trăit în Ierusalim. După pogorârea Sfântului Duh, Sfinţii Apostoli au ales şapte bărbaţi plini de credinţă pentru a fi diaconi, slujitori la adunările şi slujbele primilor creştini. Ştefan a fost ales cel mai de seama dintre aceştia. Prigonit de evrei şi acuzat că huleşte şi strică Legea, el a arătat, cu dovezi din Scripturi, că Legea se împlineşte prin Hristos, Mesia cel anunţat de profeţi. Scos afară din cetate, Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost ucis cu pietre în anul 33, deschizând lungul şir al mucenicilor (martirilor) creştini. În pragul lapidării, el a avut vedenia cerurilor deschise şi a Fiului Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar când pietrele îl covârşeau, el a strigat cu glas mare: "Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!", pentru ca apoi, căzut în genunchi, să-şi dea duhul zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!". Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu din Tarsul Ciliciei, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, cel care va deveni din cel mai mare prigonitor al creştinilor, Apostolul Neamurilor. În drumul spre Damasc, unde se ducea să prigonească creştinii de acolo, Mântuitorul Hristos se arată lui Saul întrebându-l pentru ce Îl prigoneşte şi atunci are loc momentul transformării inimii lui Saul în "vas curat şi cinstit", devenind marele apostol al omenirii, Sfântul Apostol Pavel. Iată că Mântuitorul a făcut din el stâlpul creştinătăţii şi propovăduitorul neînfricat al lui Hristos Cel înviat din morţi. Ştim că el însuşi şi-a săvârşit mucenicia la Roma. Iată taina cea mare, iată cum îşi apără Domnul Hristos Biserica şi pe credincioşii Săi. Unul era răpus de loviturile pietrelor, iar altul se ridică să predice cuvântul Evangheliei cu riscul vieţii sale. La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan pe colina de la capătul Văii Iosafat vin şi se roagă numeroşi creştini din toate părţile lumii. În apropierea bisericii se află una din cele şapte porţi ale Cetăţii şi care poartă numele Sfântului Ştefan, indicând astfel poarta prin care a fost scos din Cetate şi ucis cu pietre. Numele de Ştefan este de origine grecească şi înseamnă "coroană", "ghirlandă" sau "cunună". |
|||
|
Vin colindătorii |
26 decembrie 2009 |
||
|
|
|||
|
HRISTOS SE NAŞTE, SLĂVIŢI-L ! |
25 decembrie 2009 |
||
|
|||
|
Minunea Naşterii Domnului |
24 decembrie 2009 |
||
|
În seara de Crăciun, un tânăr l-a întrebat pe tatăl său: - Tată, nu înţeleg cum de L-a născut Maica Domnului pe Mântuitorul fără stricăciune, fără durere ? Duminică, la predică, părintele a spus că trupul Maicii Domnului a rămas neatins de păcat, în mod miraculos, atât înainte de Naştere, cât şi în timpul Naşterii şi după aceea. - Băiete - i-a răspuns tatăl - pentru Dumnezeu totul este cu putinţă. Naşterea Mântuitorului este ceva miraculos, o minune unică. Mintea omului nu poate cuprinde totul, dar ceea ce spui nu-i greu de crezut. Uită-te la lumina soarelui, care ajunge la noi prin fereastra închisă. Lumina trece prin geam, dar strică ea geamul cu ceva ? Tot aşa, Domnul Iisus, Lumina Vieţii, S-a întrupat pentru noi, trecând prin trupul sfânt al Născătoarei de Dumnezeu, fără stricăciune. Iar noi, la rândul nostru, Îl putem primi pe Iisus, în sufletele noastre. Chiar dacă puterile trupului omenesc nu sunt prea mari, chiar dacă ascuţimea minţii noastre nu este nici ea infinită, în schimb dragostea din sufletele noastre poate cuprinde totul. Poate, chiar, schimba totul. |
|||
|
O altfel de revoluţie |
23 decembrie 2009 |
||
|
Au trecut 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Toată ţara s-a bucurat atunci, sperând că, în libertate, românul va trăi mai bine. Ce înseamnă mai bine? Unii şi-au dorit salarii mai mari, alţii pensii mai mari, alţii libertatea de a călători peste mări şi ţări, de a te exprima fără să fii urmărit, ascultat. Alţii şi-au dorit avere, lux, împlinirea poftelor de tot felul şi, în general, românii şi-au dorit pe cele materiale, lumeşti. Puţini dintre ei şi-au dorit libertate religioasă spre mântuirea sufletului, cu toate că s-a scandat „Cu noi este Dumnezeu…”. Dacă până atunci mulţi ziceau că nu vin la biserică pentru că sunt forţaţi de regimul ateu ca să lucreze şi în duminici, astăzi cine îi mai opreşte pe români să vină la biserică? S-a scandat „Cu noi este Dumnezeu…” şi da, Dumnezeu este cu noi, dar noi suntem cu Dumnezeu? Pentru ce ne-a dat Dumnezeu libertatea, ca s-o folosim în rău? Să legiferăm prostituţia, perversiunile, avorturile, drogurile şi toate păcatele? Astăzi vedem cu ochii noştri că a ajuns fărădelegea, lege. Dacă ar fi să facem un bilanţ al celor 20 de ani scurşi de la Revoluţie, am ajunge la un rezultat trist: milioane de copilaşi ucişi prin avorturi, care cer răzbunare la Dumnezeu; industria, agricultura, învăţământul şi cultura la pământ!!! Tineretul într-o dezorientare totală şi multe altele pe care le ştiţi şi dumneavoastră. Poporul trăieşte cu speranţa că… poate la alegerile viitoare... Oamenii îşi pun nădejdea în oameni; şi-au ales conducători după poftele lor. Au strigat ei „Cu noi este Dumnezeu…”, dar n-au treabă cu Dumnezeu, l-au marginalizat totalmente pe Creatorul cerului şi al pământului, pe vistierul tuturor bunătăţilor, singurul care poate să dea prosperitate, şi pace, şi bucurie. Ce e de făcut? Desigur, cei mai mulţi zic: o nouă revoluţie; vor s-o ia de la capăt, ca să ajungă tot aici. Da, trebuie o revoluţie, dar o REVOLUŢIE SPIRITUALĂ, care înseamnă întoarcerea la Dumnezeu, căci dacă ne vom întoarce cu faţa la Dumnezeu, îşi va întoarce şi El faţa către noi. Să începem cu noi înşine. Să ne alegem un duhovnic iscusit, dar iscusit, care să ne povăţuiască pe fiecare, arătându-ne ce avem de făcut. Să spălăm prin spovedanie trecutul şi să punem început bun. Cei care cunosc credinţa mai bine, să îndemne pe cei din jur să meargă la biserică, la spovedanie, la fapte bune. Părintele Paisie Aghioritul spunea că atunci când vedem pe cineva că păcătuieşte, nu numai că nu trebuie să-l osândim, ci să ne vedem pe noi vinovaţi pentru că, ştiind ce e păcatul, nu l-am povăţuit pe fratele nostru, spre a-l feri de cădere. Viaţa şi sufletul fratelui nostru e în mâinile noastre. Desigur, aceasta necesită timp şi răbdare, dar şi răsplata va fi mare. Vedem cu toţii că indiferentismul ia proporţii. În occident e la el acasă. Acolo, vecinii nici nu se cunosc. Aceasta înseamnă lipsa dragostei. Şi dacă dragoste nu e, nimic nu e. Să nu mai împrumutăm din occident ce e rău, ci să ne punem în valoare tradiţiile şi specificul nostru românesc. Să ne aducem aminte de conducătorii noştri care se spovedeau şi cereau sfatul duhovnicului în problemele vitale ale ţării; să ne amintim de religiozitatea profundă a poporului nostru, care ţinea cu sfinţenie posturile, urcând lingurile de dulce în pod, în posturile mari; să ne aducem aminte de cuminţenia tinerilor, care îşi păstrau fecioria ca pe un odor sfânt; să ne aducem aminte de autoritatea preotului, care era numit de toţi "părinte", căci părinte era pentru toată comunitatea; să ne aducem aminte de vremea când ortodox şi român însemna acelaşi lucru; să ne aducem aminte că ţara aceasta s-a numit „Grădina Maicii Domnului”; să ne aducem aminte că Dumnezeu a fost cu noi şi nimic şi nimeni nu ne-a clintit de aici; să ne aducem aminte de tot trecutul nostru glorios şi să facem o reformă spirituală în noi şi între noi, şi, atunci, Dumnezeu ne va da şi conducători buni, şi ploi, şi căldură şi zăpadă la timp şi cât trebuie, şi toate cele de folos, fără a mai fi nevoie să facem o revoluţie sângeroasă, cu atâtea jertfe în zadar. |
|||
|
Omul modern |
22 decembrie 2009 |
||
|
Un om se rătăci în deşert şi nu mai avea la el nicio provizie de mâncare şi băutură. Deodată zări înaintea sa nişte palmieri. Se auzea chiar şi susurul unui râu. Dar el se gândi: "Asta-i doar o nălucă, o fata morgana. În realitate, aici nu se află nimic. Nu pot să cred aşa ceva". Descurajat şi pe jumătate sărit din minţi se prăbuşi la pământ. Puţin timp după aceea trecură pe acolo doi beduini şi-l găsiră mort: "Poţi să înţelegi una ca asta? spuse unul către celălalt. Aşa de aproape de apă, iar smochinele îi cresc aproape în gură! Cum a fost posibil aşa ceva?" Şi celălalt îi răspunse: "Acesta a fost un om modern, un om "raţional", care a trecut totul prin logica sa".
Astfel de oameni sunt mulţi, mai ales în zilele noastre. Aceştia sunt la un pas de biserică şi totuşi mor sufleteşte considerând că mai presus de logica lor, nu mai e nimic. Îi auzi pe câte unii zicând: “Mă doare sufletul pentru cutare sau cutare lucru...” şi totuşi afirmă că n-au suflet. Sunt gata să creadă orice minciună, dar contestă adevărul cu vehemenţă. Câţi nu văd minunea de la Ierusalim şi totuşi contestă Sfânta Lumină, venind cu fel de fel de explicaţii ştiinţifice, pe care le cred fără ezitare. Câţi sunt gata să creadă că Maica Domnului a născut prin minune, că Pruncul Iisus a venit în lume fără să strice peceţile fecioriei? Şi minunile au legile lor, pe care numai Dumnezeu le cunoaşte. Dacă omul cunoaşte doar o parte din legile materiei, aceasta nu înseamnă că nu mai sunt şi alte legi. De aceea, până ni se vor deschide şi ochii sufleteşti, ca să vedem dincolo de materie, se cade să credem învăţătura Sfinţilor Părinţilor noştri, care, când se rugau, se ridicau cu trupul un cot de la pământ; când le era sete, cu rugăciunea, făceau apa marii, apa potabilă; care vedeau ce se întâmplă la sute de kilometri; care înviau morţii şi vindecau boli incurabile şi multe altele, sfidând orice lege a materiei în care stau înţepeniţi oamenii aşa-zişi moderni, care de fapt, trebuie să o spunem cu toată durerea, sunt oameni înşelaţi. |
|||
|
Un dar de Crăciun |
21 decembrie 2009 |
||
|
După cum vă spuneam, locuiesc la ţară, lucrez la ţară şi mă simt bine la ţară, mai ales acum când... o mulţime de fulgi de zăpadă obraznici au invadat curtea, au dat năvală pe terasă, vrând parcă să intre şi în casă. Unii au intrat chiar şi pe blog... Dar nu m-am lăsat nici eu; am pus mâna pe lopată şi m-am luptat cu ei. Însă ei fiind mai mulţi şi mai bine organizaţi, au reuşit totuşi să câştige teren în faţa garajului şi pe celelalte căi de acces. Am încercat să-i număr, să văd câţi sunt, dar... Mi-a venit în ajutor soţia; ea pe frontul de vest, eu pe frontul de est... Ajungând la poartă, am văzut că şi vecinii se luptau de zor cu zăpada. Unul zice: “Bună este zăpada asta, dar era mai bine dacă venea mai demult...”. Alt vecin îi răspunde: “Păi dacă nu l-am rugat mai demult pe Dumnezeu, că ne-ar fi dat-o de atunci...”. Aşa este, fraţilor! Oare câţi l-au rugat pe Dumnezeu să ne trimită zăpada...? Şi totuşi, Bunul Dumnezeu, ne-a făcut un dar de Crăciun. A văzut că suntem prea ocupaţi cu pregătirea mesei de Crăciun, încât am uitat şi de rugăciune şi mai ales de Naşterea Domnului... Şi câte daruri ne face Dumnezeu! Am prins un fulg de zăpadă şi îl ţin ostatec pe terasă. De fapt acolo se simte el bine. Mi-a zis că-l cheamă Fulg-de-Nea. Şi, împrietenindu-mă cu el, l-am întrebat: Tu, Fulg-de-Nea, care vii de sus, din cer, ai putea să-mi spui cam ce dar i-ar place Domnului Hristos să-i facem noi, pământenii, acum de Crăciun? Cumva, aur, smirnă şi tămâie. “Nu”, mi-a zis el cu vocea lui cristalină. Cumva vreo catedrala cu turle aurite? “Nu, sunt destule şi multe goale”. Vrea să-i aducem jertfe sângeroase: viţei, ţapi, miei sau hambare cu grâu? “Nu, al Lui este cerul şi pământul; ale Lui sunt toate acestea”. Totuşi, Fulg-de-Nea, ceva trebuie să-i dăruim şi noi Domnului. Şi-mi zice: “Ce îşi doreşte El, e prea uşor pentru om şi totuşi puţini creştini Îi fac darul acesta. El vrea inima creştinului, o inimă curată, un suflet bun şi blând, adică o spovedanie sinceră şi o hotărâre temeinică de a vieţui numai pentru El şi de a nu mai face daruri în fiecare clipă celui rău”. Aşa este! Dacă ne-ar fi cerut Dumnezeu să-i dăruim un lucru oarecare, am fi spus că e greu – criza! Dar aţi văzut ce vrea Dumnezeu de la noi. Haideţi să începem cu spovedania, ...cât mai e ziuă, că vine noaptea...! |
|||
|
Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu... |
20 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului Descarcă predica în format ".doc"
|
|||
|
Pe drumul vieţii |
19 decembrie 2009 |
||
|
Un creştin a avut odată o vedenie. Se făcea că ajunsese în cer. Acolo îl întrebă pe Dumnezeu dacă şi-ar putea revedea întreaga viaţă cu momentele de bucurie, dar şi cu cele de încercare. Dumnezeu îi îngădui. Îi înfăţişă întreaga viaţă, ca pe un drum, ca şi cum s-ar fi desfăşurat de-a lungul unei plaje de nisip, iar creştinul se plimba pe plajă. Omul văzu că de-a lungul drumului erau patru urme de paşi pe nisip şi a înţeles că arau ale lui şi ale lui Dumnezeu. Şi dat seama că Dumnezeu a fost cu el tot timpul. Dar, în clipele grele ale vieţii lui, nu mai erau decât două. Foarte mirat şi chiar mâhnit, îi spuse lui Dumnezeu: "Văd că tocmai în clipele grele m-ai lăsat singur, căci pe nisip se văd doar urmele paşilor mei...". "Ba nu, îi răspunse Dumnezeu, în clipele grele erau numai urmele paşilor mei, pentru că atunci te purtam pe braţe". |
|||
|
Cuvinte de aur (16) |
18 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Să nu uităm!
|
|||
|
Predica noastră |
17 decembrie 2009 |
||
|
Un frate, care era ucenicul unui părinte pustnic îmbunătăţit, i-a zis într-o zi bătrânului său: - Părinte, astăzi trebuie să mergem în cetatea de la poalele muntelui pentru cutare treabă şi cu această ocazie le vom şi predica oamenilor cuvântul lui Dumnezeu, căci ştii că cât sunt de însetaţi de acesta, având mare evlavie la Sfinţia Ta. - Dacă trebuie să mergem , mergem fiule, zise bătrânul. Au pornit la drum şi, intrând în cetate, au străbătut străduţele şi pieţele, rugându-se cu mintea şi cu inima şi împărţind binecuvântări creştinilor pe cale. Ori ce câte ori erau opriţi şi întrebaţi de cele duhovniceşti, răspundeau cu dragoste şi era mare bucurie pe unde treceau dânşii. După ce au rezolvat problemele pentru care veniseră în cetate, s-au întors spre chilia lor din munte. Pe calea de întoarcere, mergând ei cu pace, deodată ucenicul tresări şi zise: - Părinte, am rezolvat noi problemele pentru care am venit în cetate, dar am uitat să predicăm oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. Puteai să le vorbeşti undeva în piaţă, căci ştii cât sunt de doritori… Pe faţa cea luminată a bătrânului apăru un zâmbet şi zise: - Dar n-am predicat, fiule? - Nu, părinte! Bătrânul se opri puţin şi cu blândeţe în glas îi zise ucenicului: - Fiule, pe unde am umblat, tot timpul n-am făcut altceva decât să predicăm. Predica noastră prin cuvânt nu are aşa putere cum are predica prin prezenţa noastră în mijlocul lor, prin felul de a fi, prin mers, prin amabilitate, prin bunătate, prin bucuria sinceră de a-i întâlni pe oameni. Văzându-ne pe noi, ei, fiind familişti şi încercaţi de greutăţile lumeşti, s-au umilit şi s-au dus cu mintea la Dumnezeu. Aşadar, s-au folosit mai mult aşa, prin prezenţa noastră, căci ne-au simţit dragostea, au cugetat despre noi lucruri înalte şi au mers la casele lor folosiţi sufleteşte şi mulţi au pus început bun de pocăinţă. Să ne folosim şi noi, fiule, de umilinţa lor şi să punem şi noi început bun de pocăinţă, fiindcă nu suntem la înălţimea cinstei pe care ne-au acordat-o oamenii şi vai de noi! |
|||
|
Cuvinte de aur (15) |
16 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Poftele cele deşarte
|
|||
|
Adevăratul păstor |
15 decembrie 2009 |
||
|
Un trecător întâlni la un lac trei păstori care-şi adăpau oile lor , dar nu separat, ci la un loc toate turmele. Văzând oile amestecate, el se întreba: "Cum va putea fiecare să-şi recunoască animalele, după ce s-au amestecat?". Dar după ce animalele s-au adăpat, un păstor luă toiagul şi strigă: "Men-ah!" (Veniţi după mine!) Şi imediat se formă turma în spatele său. Apoi al doilea păstor strigă la fel şi oile îl urmară. La fel şi al treilea. Atunci trecătorul îl întrebă pe ultimul păstor: "Oare m-ar urma şi pe mine oile tale, dacă le voi cere să vină după mine?" Omul dădu din cap şi spuse: "Nu, niciodată, dar, ca să te convingi, încearcă!" Turistul îmbrăcă degrabă cojocul şi căciula păstorului, luă toiagul şi strigă: "Men-ah!" Dar nici o oaie nu-l urmă. Zâmbind, adevăratul păstor îi zise: "Doar dacă un animal este bolnav îl urmează pe cel necunoscut, altfel...". Să luăm aminte! |
|||
|
Atâta ştiu despre Hristos... |
14 decembrie 2009 |
||
|
Un tânăr cu familie, care o bună bucată de timp călcase pe căi greşite, s-a hotărât să se lepede de lumea păcatelor şi să-i urmeze lui Hristos. Prietenilor de pahar nu le-a convenit lucrul acesta şi ori de câte ori îl întâlneau, îl luau în râs. Unul dintre ei, întâlnindu-l într-o zi, îi zise: - Deci, ai luat calea bisericii, te-ai convertit la Hristos, aşa-i? - Da, zise el cu smerenie. - Atunci trebuie să ştii multe lucruri despre Hristos. Spune-mi, în ce ţară s-a născut? - Nu ştiu. - Câţi ani avea Maria, Maica Domnului, când a fost răstignit Iisus, fiul ei? - Nu ştiu. - Câte predici a ţinut Hristos? - Nu ştiu. - Dar ştii foarte puţin şi susţii că te-ai convertit la Hristos! - Ai dreptate, prietene. Mi-e ruşine că ştiu aşa de puţine lucruri despre El. Dar un lucru ştiu. Până în urmă cu trei ani eram un beţiv, aveam datorii mari, familia îmi era ameninţată de dezbinare, soţia şi copiii se îngrozeau când mă întorceam seara acasă. Dar acum am terminat cu beţia, nu mai avem datorii, suntem o familie fericită. În fiecare seară copiii mă aşteaptă nerăbdători. Toate acestea le-a făcut Hristos pentru mine. Atâta lucru ştiu, deocamdată, despre Hristos şi mai ştiu că Măicuţa Domnului, este grabnic ajutătoare pentru cei care îşi doresc să vină la Fiul ei! Încearcă şi tu! |
|||
|
Cina împăratului |
13 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii Descarcă predica în format ".doc"
|
|||
|
O minune a Sfântului Spiridon |
12 decembrie 2009 |
||
|
Odată, părinţii de la Chilia „Sfântul Spiridon“, care aparţine de Mănăstirea Kutlumusiu, erau îngrijoraţi deoarece nu găsiseră încă peşte pentru praznicul sfântului care se apropia. Călugării spuneau stareţului să cumpere morun uscat, dar bătrânul le răspundea: – Aveţi răbdare şi veţi vedea că Sfântul Spiridon ne va aduce peşte. Apoi, stareţul a început să se roage. Părinţii îşi pierduseră răbdarea şi erau foarte mâhniţi deoarece trebuiau să gătească peştele. Deodată au auzit bătăi în poartă. Când au deschis, au văzut doi pescari, cu două panere pline de peşte, care-l căutau pe stareţ. Ucenicii l-au chemat pe stareţ, dar când a venit bătrânul pescarii au spus: – Nu acesta este stareţul. La noi a venit un alt stareţ şi ne-a spus: „Să duceţi peştele la Chilia Sfântului Spiridon, unde este hram, şi veţi fi plătiţi cu un preţ bun. Dacă vreţi, vă dau şi arvuna“. Stareţul a înţeles minunea şi i-a dus în biserică să se închine. De îndată ce au zărit icoana Sfântului Spiridon au spus: – Acesta este stareţul care ne-a spus să aducem peştele aici! (Patericul atonit) |
|||
|
Cuvinte de aur (14) |
11 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Despre credinţă
|
|||
|
Numai dacă se aplică în practică |
10 decembrie 2009 |
||
|
Un fabricant de săpunuri îi spuse unui preot: - Creştinismul nu a reuşit să facă nimic. Deşi Evanghelia este predicată de două milenii, lumea nu a devenit mai bună. De atunci şi până acum peste tot există răul şi oameni răi. Preotul îi arătă acestui fabricant de săpunuri un copil foarte murdar care se juca la margine de drum şi-i spuse: - Săpunul nu a reuşit să facă nimic. Peste tot există mizerie şi oameni mizerabili în lume. - Săpunul, spuse fabricantul, ajută numai dacă se aplică în practică, dacă-l foloseşti. Preotul îi răspunse: - La fel e şi cu creştinismul! |
|||
|
Cuvinte de aur (13) |
9 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Despre lepădarea de sine
|
|||
|
Greutatea păcatului |
8 decembrie 2009 |
||
|
Un tânăr, care deseori batjocorea Biserica şi credinţa creştină, a venit la un preot şi l-a întrebat în zeflemea: - Aţi putea să-mi spuneţi cât de greu este un păcat? Are cumva 10-15-20 kg? Vă întreb, căci eu fac mereu păcate, dar nu simt nicio greutate... Preotul l-a privit şi apoi i-a răspuns tot printr-o întrebare: - Dacă pui o greutate de 100 kg peste un mort, spune-mi, va simţi el ceva? - Nimic, bineînţeles, pentru că e mort, a răspuns batjocoritorul. - Tot aşa nici tu nu simţi nimic pentru că sufleteşte eşti mort. Tânărul nu s-a aşteptat la o asemene replică înţeleaptă, care l-a pus pe gânduri. Din acel moment conştiinţa sa a început să lucreze, să mediteze.
Oare noi simţim greutatea păcatelor? |
|||
|
Viaţa Sfintei Muceniţe Filofteia |
7 decembrie 2009 |
||
|
|
|||
|
Femeia gârbovă |
6 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii Descarcă predica în format ".doc"
O minune a Sfântului Nicolae
O tânără mergea într-o seară să-şi viziteze mama bolnavă şi îi ducea o pâine albă, care în acele vremuri era mai scumpă decât aurul. Între timp se întunecase şi îi era frică să meargă singură prin pădure. Tânăra şi-a amintit o rugăciune scurtă - singura pe care o ştia şi pe care o auzise de la bunica ei. Cum a început să o rostească, încetul cu încetul, frica a părăsit-o. Pe neaşteptate, din pădure îi ieşi în cale un bărbat între două vârste, pe care ea l-a recunoscut ca fiind vecinul mamei sale, Pavel Ivanovici. El i-a spus că se dusese în pădure pentru a vedea de un stog de fân şi că Dumnezeu îi păzeşte fânul, care se afla la locul său. Tot vorbind ei, au intrat, fără să-şi dea seama, în sat. Lângă casa mamei, tânăra şi-a luat rămas bun de la vecin şi i-a mulţumit că i-a ţinut tovărăşie. Când şi-a văzut fiica, femeia bolnavă s-a bucurat, dar s-a şi alarmat: cum a putut ea să meargă atât de târziu prin pădure? Fiica i-a povestit că, atunci când i s-a făcut frica, a început să rostească troparul Sfântului Nicolae: "Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor..." şi, peste puţin timp, i-a ieşit în cale vecinul lor, Pavel Ivanovici, aşa că au venit împreuna acasă. Dimineaţa mama a rugat-o pe fiica să treacă pe la Pavel Ivanovici pentru o trebuinţă oarecare. Când tânăra a intrat în casa acestuia, i-a spus: "Ce bine şi repede am ajuns noi aseară în sat!" Însă vecinul, mirat, a întrebat-o: "Unde am eu fost ieri cu tine? Eu am stat acasă toată seara şi am cusut pâslari". Oglezneva A. S., Oraşul Neviansk, regiunea Sverdlovsk |
|||
|
Cuvinte de aur (12) |
5 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Calea spre Dumnezeu
|
|||
|
Dreapta educaţie |
4 decembrie 2009 |
||
|
Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii. Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta, însă, nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus: - Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi. - N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne. - Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu? Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie: - Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă, însă, el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său. Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă, aşa cum spusese şi domnul profesor, de data aceasta el era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun. |
|||
|
Cizmarul şi bogatul |
3 decembrie 2009 |
||
|
A fost odată un cizmar sărac care era mereu vesel. Părea aşa de fericit, încât de dimineaţă până seara cânta de bucurie. Mereu se adunau mulţi copii la fereastra casei sale şi-l ascultau cu atenţie. Uneori se adunau şi păsărelele ca să-l asculte. Lângă el locuia un bogat. Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu îşi număra galbenii. Abia dimineaţa se ducea la culcare. Ziua însă nu putea să doarmă pentru că-l auzea pe cizmar cântând. Într-o zi îi veni o idee, un gând îi şopti la ureche cum să-l facă pe cizmar să nu mai cânte. Îl invită la el şi, spre marea sa surprindere, îi dărui săracului o pungă cu galbeni. Când cizmarul ajunse acasă, deschise punga. Niciodată nu văzuse atâţia galbeni. Începu să-i numere cu grijă, iar copiii priveau cu atenţie la el. Erau aşa de mulţi încât cizmarului îi era frică acum să-i nu-i fure cineva. De aceea, noaptea îi lua cu sine în pat. Dar şi acolo se gândea la ei şi nu putea să adoarmă. Atunci duse punga cu galbeni în pod, dar nu era sigur nici de acest loc. Dis-de-dimineaţă se sculă şi luă galbenii şi-i duse în coteţul cu găini. Dar nici cu acest loc nu era prea mulţumit şi, după un anumit timp, săpă o groapă şi îngropă punga cu galbeni în pământ. Ştiindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea şi nici nu mai cânta, ci era tot timpul cu gândul la comoara sa. Din această cauză era neliniştit, palid şi frământat de gânduri. Nici păsărelele şi nici copiii nu mai veneau să-l viziteze. Aşadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce să facă? Într-una din zile, cizmarul luă punga cu galbeni şi-i duse înapoi bogatului. "Ia, te rog, galbenii înapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au îmbolnăvit şi nici prietenii mei nu mai vor să ştie nimic despre mine. Vreau să fiu din nou un cizmar sărac, cum am fost odinioară". De atunci fericirea intră din nou în casa cizmarului.
Şi când te gândeşti câţi oameni vor să devină bogaţi... |
|||
|
Un buchet de flori |
2 decembrie 2009 |
||
|
Într-o celulă de închisoare a fost împins într-o zi un nou deţinut. Era tuns zero, murdar şi slab. La început nu l-a recunoscut nimeni, dar după câteva clipe cineva a exclamat: "Acesta este căpitanul X". El fusese unul din cei mai cruzi călăi. Arestase, bătuse şi torturase pe mulţi dintre cei cu care acum împărţea celula închisorii. Toţi s-au adunat în jurul său şi l-au întrebat cum de a ajuns să fie închis. Cu lacrimi pe obraji, el le povesti: "Cu câteva luni în urmă, în timp ce şedeam în birou, un băiat de 12-13 ani a intrat ţinând în mână un buchet de flori, pe care mi l-a întins, spunând: „Domnule căpitan, dumneavoastră i-aţi închis pe părinţii mei. Astăzi este aniversarea zilei de naştere a mămicii. În fiecare an, în această zi îi aduceam flori. Din cauza dumneavoastră nu o mai am azi pe mămica lângă mine, ca să-i fac această bucurie, dar ea m-a învăţat să răsplătesc răul cu bine. De aceea m-am gândit să ofer acest buchet soţiei dumneavoastră, adică mamei copiilor dumneavoastră, pentru că şi dânsa, fiind mamă, se va bucura la fel cum s-ar fi bucurat mămica mea. A fost prea mult pentru mine – zise căpitanul. M-a mişcat până la lacrimi gestul copilului. Sunt şi eu un om. L-am îmbrăţişat pe copil, iar de atunci nu am mai putut tortura pe nimeni şi astfel mi-am pierdut serviciul şi poziţia. Recunosc şi-mi pare rău pentru cruzimea mea şi mă bucur că sunt aici, ca să pot repara astfel puţin din răul săvârşit". |
|||
|
Cuvinte de aur (11) |
1 decembrie 2009 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Sfaturi duhovniceşti către ucenici Duşmanii sufletului
|
|||
|
vezi şi |
|||
