|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|||
|
Simt aşa o bucurie...! |
30 aprilie 2011 |
||
|
|
|||
|
Glasul florilor |
29 aprilie 2011 |
||
|
|
|||
|
Cheia potrivită |
28 aprilie 2011 |
||
|
La un călugăr bătrân a venit o femeie să-i ceară sfat, fiindcă nu avea înţelegere în casă. - Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul? - Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l. - Dar altădată, când aţi avut iarăşi probleme, ce-ai mai făcut? - Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. Şi de fiecare dată am făcut la fel. Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie. - Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă! Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide. - Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită l-a rugat aceasta. Privind-o cu bunătate, duhovnicul i-a răspuns: - Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc? Cum nu poţi dumneata deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!
"Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi." (Sfântul Vasile cel Mare) |
|||
|
Judecata vine de Sus |
27 aprilie 2011 |
||
|
Se povesteşte în Patericul sinaitic că un frate oarecare, nedreptăţit fiind de un alt frate, s-a dus la avva Sisoe şi i-a zis: „M-a nedreptăţit un frate şi vreau să mă judec, ca să mi se facă dreptate! “. La care bătrânul, privindu-l cu blândeţe, prinse a-l ruga, zicând: „Nu, fiule, ci lasă mai bine lui Dumnezeu judecata “. Dar fratele o ţinea pe a lui: „Nu voi avea pace până ce nu mi se va face dreptate! “. Atunci a zis bătrânul către el: „Haide, frate, vino să ne rugăm! “. Şi, ridicând braţele spre cer, a zis bătrânul: „Dumnezeule, nu mai avem nevoie de Tine ca să ne porţi de grijă, că ne facem noi singuri judecata noastră! “. Iar fratele, auzind una ca aceasta din gura bătrânului, a priceput tâlcul şi s-a ruşinat deodată, căzând la picioarele bătrânului şi zicând: „Nu mai vreau să mă judec cu fratele meu. Iartă-mă, avvo! “ |
|||
|
ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS |
|||
|
Sfânta Lumină 2011
|
|||
|
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe |
|||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Cazanie la Praznicul Sf. Mare Mucenic Gheorghe
LA MULŢI ANI! tuturor celor care purtaţi numele Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Să biruiţi în toate cele plăcute lui Dumnezeu! AMIN! |
|||
|
ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS |
24 aprilie 2011 |
||
Cu ocazia PRAZNICULUI INVIERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, urez tuturor cititorilor acestui blog, tuturor celor care mi-au trimis mesaje de felicitare şi tuturor celor pentru care s-a jertfit Domnul nostru Iisus Hristos, multă pace, sănătate, fericire şi drum bun pe calea mântuirii!
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Sâmbăta cea Mare |
23 aprilie 2011 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Vinerea cea Mare |
22 aprilie 2011 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Joia cea Mare |
21 aprilie 2011 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Miercurea cea Mare |
20 aprilie 2011 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Marţea cea Mare |
19 aprilie 2011 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Lunea cea Mare |
18 aprilie 2011 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Păcatul împărţit |
|||
|
La sfatul unui apropiat, o femeie care avea un păcat greu, cumpără pentru o bisericuţă care era încă în construcţie, covoare de pus pe jos, care valorau o avere. Bucuroasă de această faptă pe care ea o considera suficientă pentru a i se şterge păcatul, se duse la o mânăstire cu gând să se împărtăşească. Un preot din mânăstire, care a spovedit-o înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie, nu numai că a oprit-o de la a gusta din Sfintele Daruri, dar a şi certat-o, fiindcă a îndrăznit să creadă că poate cumpăra harul lui Dumnezeu cu câteva covoare. Femeia s-a dus după aceea la poarta mânăstirii şi acolo începu să plângă pentru păcatele făcute, înţelegând ticăloşia sa, dar nu voia să plece la casa ei fără să se împărtăşească. Pe la poartă trecu un alt preot şi o întrebă de ce plânge. Femeia îi povesti, preotului, care era chiar stareţul acelei mânăstiri, ce se petrecuse mai devreme. Acesta o chemă în biserică şi acolo îi dădu Sfânta Împărtăşanie. Apoi femeia mirată că acest preot nu a certat-o şi a primit-o cu atâta căldură şi blândeţe părintească a întrebat: - Dar cum se face că sfinţia voastră mi-aţi dat voie să mă împărtăşesc, iar celălalt preot nu? - După faptele şi păcatele spuse preotului aceluia, nu erai tocmai vrednică de împărtăşit, pentru că nu ai arătat înaintea lui părerea de rău pentru păcatele dumitale, dar acum, lacrima te-a izbăvit, căci pocăinţa cu lacrimi se face, şi nu cu bani sau covoare! Si mai e un lucru! Când un păcat este prea mare, noi, duhovnicii, lăsăm taina vindecării lui o treime în seama lui Dumnezeu, o treime pe seama duhovnicului şi o treime pe seama celui care şi-a spus păcatul cu lacrimi. |
|||
|
Duminica Floriilor |
17 aprilie 2011 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a şasea din Post Descarcă predica în format "doc"
|
|||
|
Bătrânul Efrem |
16 aprilie 2011 |
||
|
Pe când Părinţii din Sfântul Munte coborau şi cumpărau câte ceva sau primeau binecuvântări de la alte mânăstiri - posmagi sau legume -, cobora şi Bătrânul Efrem, noaptea în ascuns, şi îşi umplea traista cu cutii de conserve goale de prin gropi. Iar ziua urca şi el cu sacul încărcat în sihăstria lui, dând astfel celorlalţi impresia că duce alimente. Când ajungea la peşteră, punea cutiile de conserve înaintea uşii peşterii sale, ca vizitatorii să le vadă şi să-şi facă impresia că este mâncăcios, tocmai el care ţinea posturi lungi. Iar din multa nevoinţă şi din multa umezeală ce avea peştera, mai târziu a dat în tuberculoză. De aceea a fost nevoit ca singur să-şi zidească puţin mai departe de peşteră, într-un loc însorit, o colibă mică de piatră care abia îl încăpea. Acolo şi-a continuat acelaşi tipic: căra în ascuns cutii de conserve goale de prin gropi şi le lăsa înaintea uşii sale. Toţi cei care le vedeau, fiindcă nu ştiau adevărul despre bătrânul Efrem, spuneau: - Ce face acesta aici? A adunat toate conservele! Binecuvântările (alimentele), ce i le dădeau câteodată Părinţii, le primea cu bucurie, dar noaptea mergea şi le lăsa pe la chiliile Părinţilor ce aveau nevoie sau la bolnavi, cărora le şi slujea. El însuşi avea multă dăruire şi se lăsa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Odată, când a fost închis în peşteră, din pricina zăpezii, Bunul Dumnezeu a trimis hrană Bătrânului Efrem printr-un om care, după ce a lăsat o traistă plina, a dispărut dinaintea bătrânului. Stareţul a slăvit pe Dumnezeu şi a trecut toată iarna aceea cu acea binecuvântare a lui Dumnezeu. Pe lângă toate cele ce le-am spus, Bătrânul Efrem avea multă prihănire de sine şi unii, din păcate, credeau cele spuse, atunci când se clevetea pe sine. Astfel, în smerenie şi în ascuns şi-a sfârşit nevoinţa sa aspră pentru dragostea lui Hristos şi s-a odihnit în Domnul. |
|||
|
Învierea noastră |
15 aprilie 2011 |
||
|
Dacă iarna îşi întinde mantia ei de zăpadă şi nu se mai vede nici urmă de viaţă, oare s-a stins viaţa în natură? Dacă grăuntele a fost îngropat în pământ, oare viaţa lui s-a sfârşit? Dacă omida se închide în gogoaşă, oare viaţa ei s-a terminat? Nici vorbă. Primăvara totul reînviază; din grăuntele îngropat ia naştere altă plantă şi din omidă ia naştere o altă vieţuitoare - un fluture. Oare omul să fie condus de altă lege? Pentru ce plantele şi omizile să învieze, iar omul nu?! Creatorul Legii veşnice, Dumnezeu, ne spune: ,,Va veni vremea când cei din morminte vor auzi glasul Fiului Omului şi se vor scula spre învierea vieţii sau a osândei”. |
|||
|
Smerenia - o înaltă virtute |
14 aprilie 2011 |
||
|
Smerenia este o virtute rară şi este o floare rară care creşte în sufletele curate, plăcute lui Dumnezeu. Se zice că într-o zi, îngerul florilor îi spune tămâioarei: - Ce răsplată să-ţi dau pentru mireasma cu care îmbălsămezi viaţa oamenilor? Iar ea a răspuns: - Înger bun, te rog să-mi dai puţină iarbă ca să mă ascund…
Iată ce exemple frumoase şi nobile putem să luăm noi, oamenii, şi din lumea plantelor! Oare aşa facem şi noi cu darurile lui Dumnezeu? |
|||
|
Uneori trebuie să cerem chitanţă |
13 aprilie 2011 |
||
|
Odată, un sătean binecredincios merse la un consătean al său să ia în arendă o bucată de loc şi, după ce s-au înţeles, scoase banii şi-i dădu o arvună. Cel cu locul îi zise: - Trebuie să-ţi dau o chitanţă... Dar omul credincios îi răspunse: - Nu-i nevoie, că doar Dumnezeu vede. Atunci celălalt, care se lăuda la toată lumea că el nu crede, îl întrebă: - Cum, dumneata crezi în Dumnezeu? - Bineînţeles că da. - Eu nu cred în asemenea lucruri; acestea sunt fleacuri; poveşti pentru copii; Dumnezeu nu există, ascultă-mă pe mine. Atunci credinciosul îi zise? - Dacă-i aşa, fă bine atunci şi dă-mi chitanţă, pentru că banii pe care ţi i-am dat, pentru că eu nu am încredere în oamenii care nu cred în Dumnezeu. Consăteanul ruşinat, tăcu chitic şi eliberă chitanţa cerută. |
|||
|
Lipitorile |
12 aprilie 2011 |
||
|
Un om se afla odată pe malul unui râu, vrând să treacă pe celălalt. Însă, negăsind nicio corabie, şi-a scos veşmintele şi a traversat râul înotând, dar apele acelea erau pline de lipitori, care i s-au lipit de trup sugându-i sângele, şi sărmanul era gata să moară. Un părinte cuvios care trecea pe acolo, văzându-l că se află în primejdie, l-a întrebat: ce are, ce i s-a întâmplat. Omul, oarecum revoltat îi răspunde: ,,Mă întrebi ce am, nu vezi lipitorile care mi-au supt sângele şi sunt gata să mor?”. ,,Vrei să te vindeci?” l-a întrebat cuviosul părinte. ,,Vreau foarte mult”, i-a răspuns acela. ,,Aici, în apropiere, se află un iaz care-i vindecă pe cei care au fost cuprinşi de lipitori”. L-a luat aşadar pe omul nostru de mână, l-a dus la iazul acela şi, scăldându-se în apele lui, lipitorile i-au căzut de pe trup şi omul a fost salvat de la moarte.
Povestea aceasta este parabolică şi trebuie să-i aflăm înţelesul ei pentru a primi folosul cuvenit. Cine este omul care stă pe malul râului? Sunt eu, eşti tu, sunt părinţii, tinerii, copiii, bărbaţii, femeile. Ce este râul? Este viaţa de acum, primul mal este pântecele mamei noastre, iar celălalt mal, mormântul nostru. Cine sunt lipitorile? Sunt diferitele păcate, cele de moarte şi cele simple, cele mici şi cele mari, de care viaţa ne este plină. Şi după cum lipitorile îi sug sângele omului şi-l lasă mort, la fel şi păcatele, lasă sufletul mort, nesimţitor, nelucrător. Şi dacă primele lipitori omoară doar trupul omului, cele din urmă, adică păcatele, îi omoară şi trupul şi sufletul. Părintele care l-a condus la iaz pe cel aflat în primejdie este arhiereul, duhovnicul şi orice om care învaţă cuvântul lui Dumnezeu şi-i călăuzeşte pe oameni la calea adevărului şi a mântuirii. Iazul este Taina Sfintei Spovedanii, care ne curăţeşte de lipitori, adică de păcate. |
|||
|
Cine face tulburare |
11 aprilie 2011 |
||
|
Un om înstărit şi cumsecade avea mai multe slugi. Acestea vorbeau astfel despre stăpânul lor: ,,Nu este sub cer stăpân mai bun ca al nostru. Ne dă să mâncăm, ne îmbracă bine şi ne cere să muncim doar cât trebuie. Nici tu sudălmi, nici tu silnicie. Doar vorbă bună şi dragoste. Altul mai bun n-am găsi”. Diavolul, când văzu că trăiesc în pace, se înfurie şi făcu ce făcu de intră în inima unuia zis Aleb şi-l îndemnă să-i smintească şi pe ceilalţi. Într-o zi, când vorbeau iar despre stăpân, Aleb zise: - Ce tot spuneţi voi că-i bun? De i-am face toate voile, şi dracul ar fi bun. E aşa pentru că nu-i ieşim din vorbă. Dar ia să facem vreun rău, să vedeţi! Şi, au pus şi rămăşag. Ocazia sosi repede: Într-o sărbătoare, au venit la stăpânul lor nişte prieteni. Acesta i-a dus să vadă stâna pe care o avea, unde era şi Aleb cioban. La această stână avea şi un berbec de toată frumuseţea. Dracul se cocoţase într-un copac, să poată vedea mai bine ce face sluga lui. Stăpânul îi zise lui Aleb: - Aleb, prinde tu berbecul! Atunci, Aleb se repezi ca un ului asupra turmei şi oile o luară la goană. Diavolul îl înfurie pe Aleb, care prinse berbecul de un picior şi i-l rupse fără milă. Bietul berbec începu să behăie de durere. Dracul văzând că o începuse bine, râdea. Stăpânul se făcu negru ca pământul. Dar repede se scutură, ridică ochii spre cer, se lumină la faţă şi zise: - Aleb, diavolul ţi-a poruncit să mă înfurii. Stăpânul meu Dumnezeu este mai tare. Dacă vrei să pleci, iată, poţi pleca. Şi îţi dau şi hainele de sărbătoare… Dracul scrâşni din dinţi, se rostogoli tumba prin copac, apoi pieri în pământ.
Oare aşa procedăm şi noi când ne tulbură cineva? Îl vedem noi vrăşmaşul în spatele celui care ne tulbură? Sau îl ocărâm pe fratele şi chiar ne răzbunăm pe el... |
|||
|
Duminica Sf. Cuv. Maria Egipteanca |
10 aprilie 2011 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a cincea din Post Descarcă predica în format "doc"
|
|||
|
Cum se înfruntă confuzia gândurilor |
9 aprilie 2011 |
||
|
Confuzia gândurilor şi a sentimentelor voastre se va linişti cu timpul; este de ajuns ca voi să nu încetaţi să vă interesaţi cu toată râvna de un lucru: cum veţi face întotdeauna ceea ce este plăcut Domnului. Şi, pentru ca să reuşiţi, trebuie întâi de toate să păstraţi continuu în mintea voastră amintirea lui Dumnezeu şi amintirea morţii. Aceste două amintiri vor naşte şi vor întări în voi frica de Dumnezeu, care îndeamnă la virtute, se îngreşoşează de păcat păstrează în suflet pe cele bune şi le şterge pe cele rele. Prin pomenirea lui Dumnezeu, Îl veţi vedea continuu pe Domnul înaintea vooastră şi în voi, şi în acelaşi timp veţi dobândi puterea să sesizaţi ceea ce se naşte pătimaş în inimă şi să-l alungaţi. În aceasta constă lupta duhovnicească. Să NU spuneţi: ,,Nu pot!”. Această afirmaţie nu este creştinească. Noi creştinii trebuie să spunem: ,,Pe toate le putem, însă nu singuri, ci cu ajutorul lui Dumnezeu”. E adevărat că pentru a păstra amintirea lui Dumnezeu se cere osteneală şi luptă. La începutul acestei lupte nu veţi putea să-L pomeniţi pe Dumnezeu mai mult de zece minute pe zi. Spre sfârşit însă, nu veţi putea să-L uitaţi mai mult de zece minute pe zi. Şi în cele din urmă, Soarele Dreptăţii, Hristos, va străluci cu toată lumina prin tăria sufletului nostru. Şi va continua să strălucească neîncetat, pentru totdeauna. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|||
|
A murit pentru mine |
8 aprilie 2011 |
||
|
Un călător, în timpul vizitei pe care a făcut-o la un cimitir militar din Nouvil, în Statele Unite, a văzut pe un om care sădea flori pe un mormânt. Călătorul a întrebat: - Fiul tău este îngropat aici? - Nu, a răspuns acela. - Vreo rudă, cumva? - Nu, a răspuns iarăşi. Iată, a răspuns acela, lăsând jos tăbliţa de lemn pe care o ţinea în mână: Când a izbucnit războiul, mă aflam în Ilinois. M-au chemat la arme. Şi fiindcă eram sărac şi nu aveam bani să plătesc un înlocuitor, a trebuit să mă supun. Mă pregătisem de plecare, îmi luasem rămas bun de la soţie şi de la copii, şi chiar atunci a venit la mine un bun prieten. ,,Tu ai familie”, mi-a spus, ,,şi dacă o să pleci, soţia ta nu se va putea descurca, de aceea m-am gândit să mă duc eu în locul tău”. Am primit cu bucurie. Însă, într-una din lupte, a fost grav rănit şi a murit aici la Nouvil. L-au îngropat în acest loc. Când am aflat, nu mi-am mai găsit liniştea, am luat puţinii bani pe care îi aveam şi am venit aici să-l vizitez şi să-i împodobesc mormântul. Spunând acestea, a luat tăbliţa şi a înfipt-o pe mormânt. Pe ea erau scrise cuvintele acestea simple şi emoţionante: ,,A murit pentru mine”.
Iată un adevărat prieten, iată un fiu al lui Dumnezeu, iată un sfânt! Oare noi avem asemenea prieteni? Dar noi am fi gata să ne punem viaţa pentru aproapele? |
|||
|
Puterea Sfintei Cruci |
7 aprilie 2011 |
||
|
Un tânăr, dornic de aleasa învăţătura, s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr: - Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri! Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-l mirat, părintele i-a spus: - Fiule, Crucea este cea mai de seamă învăţătura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul S-a jertfit pe Cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el, în acelaşi timp, harul şi iubirea Domnului. De aceea, Crucea nu este o povară, ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci fă-o cu bucurie. Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste. Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătura îţi va lumina întreaga viaţă. |
|||
|
Jurământul fals |
6 aprilie 2011 |
||
|
Un negustor din Breslau (denumirea germană a oraşului polonez Wroclaw) voind să facă o călătorie şi având mulţi bani în locuinţa sa, rugă pe stăpânul casei să-i păstreze până se va întoarce. Stăpânul făgădui bucuros. Dar când negustorul se întoarse şi ceru banii înapoi, celălalt spuse că n-a primit nimic, aşa că negustorul trebui să-l cheme la judecată în faţa tribunalului. Proprietarul casei, fiind pus să jure, dădu uşierului să-i ţină bastonul, mai înainte de a jura. În acest baston care era gol pe dinăuntru el ascunsese banii negustorului şi l-a dat uşierului, crezând că, dacă în timpul jurământului banii sunt în mâna altuia, el poate jura cu mâna pe conştiinţă că n-are banii negustorului aupra sa. Este uşor de închipuit, cât de indignat a trebuit să fie negustorul, văzând cum acel om jura strâmb fără ruşine şi teamă de Cel de Sus. Dar pedeapsa lui Dumnezeu nu a întârziat. Proprietarul casei fu achitat (liberat) şi plecă din tribunal, însă în timp ce cobora treptele tribunalului, fiind tulburat de jurământul pe care-l făcuse, se împiedică în baston, se rostogoli până la ultima treaptă a scărilor, rupându-şi piciorul. Tocmai atunci i se rupse şi bastonul, şi ieşiră la iveală banii ascunşi. Toţi cei de faţă au rămas uluiţi şi îngroziţi, cât de repede şi de tare a pedepsit Dumnezeu pe cel care a jurat strâmb. Faptul acesta este un fapt adevărat petrecut în oraşul Breslau şi se face amintire de el într-un basorelief, săpat pe piedestalul unei statui a Dreptăţii chiar pe scările tribunalului, unde se poate vedea chiar şi în ziua de azi. |
|||
|
Inima şi Dumnezeu |
5 aprilie 2011 |
||
|
Dumnezeu se află pretutindeni. Şi, când află o inimă smerită care nu se împotriveşte Lui, intră înlăuntrul ei şi o umple de fericire. Atât de mare este bucuria inimii care are înlăuntrul ei pe Dumnezeu, încât se lipeşte de el şi nu vrea niciodată să se mai despartă. Domnul nu se apropie de o inimă plină de egoism. Şi astfel, aceasta se întristează, se veştejeşte şi se micşorează, cufundată în ignoranţă, în tristeţe şi în întuneric. Oricât de păcătoşi am fi, când ne întoarcem cu pocăinţă şi râvnă spre Domnul, uşa inimi noastre se deschide înaintea Aceluia. Necurăţia interioară se scurge în afară, ca să lase locul curăţiei, virtuţii, Mântuitorului, Marele Vizitator al sufletului, Dătătorul de bucurie, de lumină şi de milă. Această stare binecuvântată este un dar dumnezeiesc, şi nu izbânda noastră. Şi de vreme ce este dar, trebuie să-I mulţumim Dătătorului cu smerenie. Smerenia este fundamentul oricărei virtuţi şi condiţia rodirii duhovniceşti. Dacă aveţi smerenie, Îl aveţi pe Dumnezeu, le aveţi pe toate. Dacă nu aveţi smerenie, toate sunt pierdute. Deci, să păstraţi în inima voastră sentimentul cugetului smerit. (Sfântul Teofan Zăvorâtul - Călăuzire către viaţa duhovnicească) |
|||
|
Paratrăsnetul |
4 aprilie 2011 |
||
|
În trecut, la curtea unui împărat francez, trăia o doamnă care păcătuia în fel şi chip şi care totuşi se bucura de foarte multă trecere în faţa împăratului. Nimic mai de seamă nu se petrecea în Franţa, până nu i s-ar fi cerut şi părerea ei. Se numea doamna Pompadour. Cu toată păcătoşenia ei, avea şi momente de grozave remuşcări şi lua multe hotărâri bune pentru viitor; însă nu reuşea deloc să le împlinească. Ori de câte ori se întâmpla să fie vreo furtună, se simţea aşa de zguduită şi de înfricoşată, încât nu-şi găsea liniştea decât dacă lua, la întâmplare, un prunc oarecare în braţe. Un sfetnic, o întrebă odată de ce face ea lucrul acesta de fiecare dată când este vreo furtună. - Eu sunt păcătoasă şi mi-e frică să nu mă trăsnească Dumnezeu, răspunse femeia. - Dar palatul nu are paratrăsnet, întreabă cu mirare sfetnicul?! - Da, domnule, dar paratrăsnetul este pentru apărarea oamenilor buni şi drepţi în faţa lui Dumnezeu. Paratrăsnetul cel mai potrivit pentru o păcătoasă ca mine, adăugă ea, nu e decât un copilaş nevinovat. Un copil plăpând e singura pace a sufletului meu, în clipe de tulburare şi grele încercări. Eu totdeauna mă rog lui Dumnezeu să-mi dea suflet de copil şi minte de bătrân.
Aşa gândea această femeie, că, pentru păcatele ei, Dumnezeu poate să o pedepsească, dar să nu uităm că Dumnezeu este dragoste şi „nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”. |
|||
|
Duminica Sfântului Ioan Scărarul |
3 aprilie 2011 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica a patra din Post Descarcă predica în format "doc"
|
|||
|
Cum scăpăm de ispite |
2 aprilie 2011 |
||
|
Într-o zi veni la duhovnicul său un credincios, care i se plânse astfel: - Părinte, ce să fac pentru a scăpa de ispitele care mi se aşează în cale sau mă împresoară? Căci pe stradă, la serviciu şi în oricare alt loc, ispitele nu-mi dau pace şi aş vrea să scap de ele. Preotul se duse în bucătărie, luă un vas, îl umplu cu apă şi zise: - Uite, îţi dau un canon, care te va ajuta mult ca să scapi de ispite. Ia acest vas plin cu apă, mergi cu el până acasă şi vino înapoi, fără să verşi vreo picătură din el şi apoi vom sta de vorbă. Dar să nu verşi nicio picătură, ai înţeles? Omul luă vasul cu multă teamă şi plecă. Ca să nu verse nici o picătură de apă din vas, el merse toată vremea cu ochii ţintă la el. Nu i-a fost uşor. Când se întoarse îi spuse preotului că a făcut precum i-a spus. Preotul îl întrebă: - Cât ai mers pe cale, spune-mi ce ai văzut în jurul tău? - N-am văzut nimic, părinte, decât apa din vas. - Păi de ce numai apa din vas? - Deoarece am vrut să nu vărs nicio picătură din vas; dacă mă uitam prin jur, vărsam din apă şi astfel încălcam canonul ce mi l-aţi dat. - Ei, fiule, vezi că singur te-ai lămurit? Aşa este şi în viaţă. Ca să nu vezi ispitele din jurul tău şi să nu verşi din apa curată a sufletului tău, trebuie să te uiţi tot timpul numai la Poruncile lui DUMNEZEU, numai la Biserica Sa, numai la Sfânta Sa Evanghelie. Dacă vei fi cu mintea aţintită numai la acestea, nu vei mai vedea ispitele. Şi omul înţelese cum să-şi păstreze sufletul curat. |
|||
|
Viaţa Sfintei Maria Egipteanca |
1 aprilie 2011 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Viaţa Sfintei Maria Egipteanca
|
|||
|
vezi şi |
|||
