|
CUVINTE SIMPLE PENTRU OAMENI SIMPLI |
|||
|
Cum se câştigă slava |
30 aprilie 2010 |
||
|
Zis-a avva Ioan Colov, că un bătrân oarecare duhovnicesc s-a închis pe sine în chilie şi era renumit în cetate, şi slavă multă avea. S-a vestit acestuia că unul din părinţi e pe cale să plece la Domnul şi deci să vină să-l heretisească mai înainte de a adormi. Şi a socotit întru sine: de voi ieşi ziua, vor alerga oamenii după mine şi mi se face multă slavă şi nu mă odihnesc (nu mă împac) cu acestea. Deci, mă voi duce seara prin întuneric şi mă voi tăinui de toţi. Seara dar, ieşind din chilie, ca unul ce vrea să se tăinuiască, iată de la Dumnezeu s-au trimis doi îngeri cu făclii, luminând înaintea lui. Şi de aceea, toată cetatea a alergat după dânsul, căutând la slava (lumina) aceea. Şi pe cât i s-a părut că a fugit de slavă, mai mult s-a slăvit. Aici se împlineşte cuvântul cel scris: “Tot cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa”.(Luca 14,11) (Patericul Egiptean) |
|||
|
Înfruntând ploaia |
29 aprilie 2010 |
||
|
Un om credincios şi bogat, dar singur, fiind aproape de ceasul plecării la Domnul, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă. Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci. Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare. La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii răposatului, se furişau şi plecau acasă. La cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia. A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că aceşti doi prieteni au împărţit între ei averea. Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră! Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum. Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi. |
|||
|
Doamne, facă-se voia Ta! |
28 aprilie 2010 |
||
|
Un mirean, întâlnind un călugăr îmbunătăţit, l-a întrebat: - Cum e, Părinte, cu bunătatea lui Dumnezeu? Că eu ţin toate posturile şi mă rog să mă ajute, dar n-am prea primit răspuns la dorinţele mele... Bătrânul l-a privit lung, căutând să-i priceapă cât mai bine frământările, apoi i-a răspuns: - Era odată un om care avea mulţi copii. El era tare înţelept şi le săvârşea pe toate cu multă chibzuinţă. Şi iată că într-o zi a plecat cu copiii în oraş, iar aceştia, văzând o librărie cu jucării, se rugară de el să-i lase să intre înăuntru. Atât i-a trebuit bietului om! Fiecăruia îi străluceau ochii după ceva - unul voia un pistol cu bile, altul o sabie de plastic, altul o jucărie hidoasă cu coarne şi codiţă...şi tot aşa. Copiii se rugau de el să le cumpere ceea ce-şi doreau, dar tatăl n-a voit nicidecum, cu toate că-i iubea. La grea încercare îi era sufletul! Dar după câteva clipe i-a luat pe copii şi, ieşind din librărie, s-a îndreptat spre o brutărie, unde a chibzuit el că va cheltui mai înţelept banii pe care îi avea, astfel încât să-i împace pe fiecare. Mireanul, neînţelegând tot talcul poveştii, zise cu seninătate: - Drept a hotărât acel om, căci jucăriile acelea erau periculoase şi, în joaca lor, bieţii copilaşi se puteau răni! Atunci călugărul, pe acelaşi ton blând, încuviinţând remarca nefericitului, zise: - Aşa e şi cu Bunul Dumnezeu, Care ne iubeşte pe toţi ca pe copiii Lui: ne dă ceea ce este bun şi potrivit pentru noi, nu neapărat ceea ce cerem. Omul, în nepriceperea lui, grabnic se sminteşte şi nu ştie întotdeauna ce să ceară lui Dumnezeu. De aceea, Sf. Scriptura ne învaţă să ne rugăm Domnului mai degrabă aşa: "Doamne, facă-se voia Ta!" Atunci mireanul, pricepând tot talcul poveştii, străluminat în mintea şi în inima lui, mulţumi călugărului şi plecă de acolo eliberat parcă de o mare povară sufletească. |
|||
|
O gură şi două urechi |
27 aprilie 2010 |
||
|
Un copil se duse în vacanţă la bunici, la ţară. Băiatul era la vârsta întrebărilor care încep cu "de ce?". Pentru tot ce vedea în ograda bunicilor cerea o explicaţie: "De ce câinele latră când intră cineva pe poartă, de ce găinile cotcodăcesc când se ouă, de ce bunica taie mămăliga cu aţa…" şi întrebările veneau una după alta. Bunicii erau tare bucuroşi că au un nepot aşa de isteţ. Într-o dimineaţă, după ce se spălă pe faţă, copilul se uită în oglindă şi îşi întrebă bunica: - Mamaie, de ce avem două urechi şi o singură gură? Femeia îi răspunse într-o doară: - Pentru că aşa ne-a făcut Dumnezeu! - Păi de ce ne-a făcut aşa? veni repede întrebarea. - Nu ştiu, se dădu bunica bătută. Du-te şi întreabă-l pe tataia. Bătrânul îşi luă nepotul pe genunchi şi-i zise: - Avem două urechi şi o singură gură, ca să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin. Copilului i-a plăcut se pare răspunsul, pentru că n-a mai pus nicio întrebare după aceea.
Oare toţi oamenii au două urechi şi o singură gură? Se pare că nu, judecând după comportare, căci cei mai mulţi nu aud nimic, când li se vorbeşte despre mântuirea sufletului, în schimb sunt aşa de vorbăreţi acolo unde se spun bancuri, glume proaste şi tot felul de vorbe deşarte, uitând că "pentru orice cuvânt deşert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Matei 12,36). |
|||
|
Dragoste către toţi |
26 aprilie 2010 |
||
|
Mers-au odată trei fraţi la schit, la un bătrân cu viaţă sfântă, pentru un cuvânt de folos. Şi i-a zis bătrânului unul dintre ei: „Eu, părinte, am învăţat Testamentul cel Vechi pe de rost". Şi i-a răspuns lui bătrânul: „Ai umplut văzduhul de vorbe". Iar cel de al doilea a zis: „Eu mi le-am şi scris, Testamentul cel Vechi şi cel Nou". Şi i-a zis bătrânul: „Şi tu ai umplut rafturile de hârtii". Iar cel de al treilea a zis: „Mie, părinte, mi-a crescut muşchi pe vatra sobei" (adică petrecea fără foc la chilie). Şi bătrânul i-a zis: „Tu ai gonit iubirea de străini de la tine. Fiilor, de voiţi să vă mântuiţi, dragoste către toţi să aveţi şi de milostenie să purtaţi grijă". (Patericul Egiptean) |
|||
|
Duminica a IV-a după Paşti |
25 aprilie 2010 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica Slăbănogului Descarcă predica în format "doc"
|
|||
|
Numai o zi |
24 aprilie 2010 |
||
|
Un părinte bisericesc ne spune o întâmplare adevărată, dându-ne ca pildă şi arătându-ne printr-o istorioară cum ajunge păcatul stăpân pe viaţa omului chiar dacă-l primeşte numai o singură dată. Împărăteasa, soţia lui Nin, împăratul asirienilor, a fost ispitită de duhul mândriei că ar fi o mare fericire pentru ea să poruncească de pe tronul împărătesc şi să conducă şi ea numai o zi împărăţia asirienilor. A rugat pe bărbatul ei să o lase să se bucure şi ea măcar o zi de această mărire lumească. La început, împăratul n-a aprobat dorinţa femeii, spunând că este un lucru necuviincios şi că bucuros îi dă orice altceva, dar nu poate trece stăpânirea împărăţiei în mâinile unei femei. “Bine - răspunse împărăteasa - dar ce mare lucru este o zi?!” Începu apoi să plângă şi să-l roage, încât lacrimile şi rugămintea ei ademenitoare l-au biruit pe împărat şi i-a făcut pofta de a fi stăpână, să facă numai ce vrea dar numai pentru o singură zi.
Îndată ce femeia plină de mândrie a primit
pe cap diadema împărătească, a apucat în mână sceptrul şi a şezut pe
scaunul împărătesc, a pus mâna pe peceţile împărăţiei şi văzând tot
poporul gata de ascultare la poruncile ei, ascultaţi ce a făcut! Cea
dintâi poruncă a dat-o ca ostaşii să lege de mâini şi de picioare pe
bărbatul ei, pe Nin împăratul pe făcătorul ei de bine, iar apoi să-i
taie capul. Lucrul acesta s-a făcut cu adevărat întocmai. (Părintele Visarion Iugulescu - Pilda fiului risipitor) |
|||
|
Praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe |
23 aprilie 2010 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Cazanie la Praznicul Sf. Mare Mucenic Gheorghe
LA MULŢI ANI! tuturor celor care purtaţi numele Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Să biruiţi în toate cele plăcute lui Dumnezeu! AMIN! |
|||
|
Secretul fericirii |
22 aprilie 2010 |
||
|
Un călugăr s-a rugat mult la Dumnezeu, să-i arate pe cel de la care ar putea învăţa calea Împărăţiei. Într-o zi, mergând la biserică, monahul a întâlnit lângă uşă un cerşetor zdrenţăros, plin de bube. Trecând, monahul îl salută, după obicei: - Ziua bună! - Nu ţin minte să fi avut vreodată o zi rea! zise cerşetorul. - Să-ţi dea Domnul fericire, atunci bătrâne! - Nu ştiu să fi fost vreodată nefericit! - Îţi doresc ceea ce singur îţi doreşti! - Nu duc lipsă de nimic! - Dar tu n-ai nici-o nevoie? - Nu-mi doresc bunăstarea şi tocmai aceasta este bunăstarea mea, nu-mi doresc fericirea şi tocmai aceasta este fericirea mea, dacă sufăr de foame, mulţumesc lui Dumnezeu, dacă mi-e frig, îi mulţumesc lui Dumnezeu, când toţi mă gonesc, îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că Voia lui Dumnezeu este totdeauna desăvârşită, bună şi dreaptă. |
|||
|
Nimic deosebit |
21 aprilie 2010 |
||
|
Radu şi Steluţa s-au luat în căsătorie de mai mulţi ani. În cadrul familiei fiecare îşi cunoştea rolul său. El, bărbatul, mergea în fiecare zi la serviciu, iar ea, soţia, rămânea acasă şi se îngrijea de gospodărie şi copii. În fiecare dimineaţă, Steluţa se trezea mai devreme, ca să-i pregătească soţului său ceva de mâncare şi pacheţelul pentru serviciu, să-i deschidă uşile garajului, fie iarnă, fie vară, zâmbindu-i şi petrecându-l cu mult drag la plecare. Tot aşa făcea şi când venea Radu de la serviciu: îl aştepta cu zâmbet, cu porţile garajului deschise şi cu masa întinsă. În timp ce mânca, soţul o întreba: „Azi ce-ai mai făcut?” „Mai nimic” zicea ea cu smerenie. „Mâncărică, un pic de ordine, i-am ajutat pe ăştia mici la teme şi cam atât”. Soţul, în schimb, îi povestea cât de greu a fost la birou, cât de surmenat este, că a înţepenit pe scaun şi că se simte epuizat. La toate acestea, soţia îi oferea multă mângâiere şi compătimire, după care soţul se aşeza în vârful patului, ca să-şi mai tragă sufletul… Într-o zi soţul vine acasă un pic mai devreme şi îi găseşte pe copii încă îmbrăcaţi în pijamale, jucându-se în noroi, iar cutii de carton şi hârtie de împachetat erau împrăştiate peste tot prin curte. Poarta de la grădină era larg deschisa, găinile scormoneau prin ţărână, scoţând la suprafaţă seminţele abia semănate. La fel şi uşa de la casă şi nici urmă de câine. Intrând în casă, găseşte o dezordine şi mai mare. O vază era spartă, vopsea împrăştiată pe pereţi. În sufragerie, calculatorul care rula pe desene animate, avea boxele la maxim, pe jos erau jucării şi haine. În bucătărie chiuveta era plină cu vase, mâncarea era împrăştiată pe masă, uşa frigiderului larg deschisă, mâncarea câinelui împrăştiată peste tot, pe podea, sub masă un pahar spart. Merge în grabă spre dormitor, călcând peste jucării şi haine, căutându-şi speriat nevasta. De sub uşa de la baie ieşea apă. Intrând găseşte prosoape ude, zeci de metri de hârtie igienică înşiraţi pe jos şi pasta de dinţi împrăştiată pe oglindă şi pereţi. În dormitor îşi găseşte soţia în pat, citind o carte duhovnicească. Ea s-a uitat la el şi a zâmbit, întrebând cum a fost ziua. El s-a uitat speriat la ea şi a întrebat: "Ce s-a întâmplat azi aici?" Ea a zâmbit din nou şi i-a răspuns: "Nu s-a întâmplat nimic deosebit. Nu m-am simţit prea bine şi m-am aşezat un pic în pat. Din cauza aceasta, n-am reuşit să termin toate treburile. Dar le rezolv îndată. Cât mănânci şi te odihneşti tu, le termin pe toate. Văd că eşti obosit; hai să-ţi dea mămica de mâncare…”
Dumnezeu să vă răsplătească jertfa, dragele mele surioare! Mă înclin în faţa Frăţiilor Voastre şi să mă iertaţi că am divulgat un secret, pe care îl ţineţi învăluit în haina smereniei! |
|||
|
Preţul lucrurilor |
20 aprilie 2010 |
||
|
Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere lucruri de nimic. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus: - Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost. - Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi. Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru. - Acum să ştii că eşti pedepsit! a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban. Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani. Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă. - Tată, tată, a strigat el, intrând val-vârtej, am câştigat şi eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba! - Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt... După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât. - Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască, îi mai spuse tatăl cu dragoste.
Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul la viaţă. Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur) |
|||
|
Necaz sau bucurie? |
19 aprilie 2010 |
||
|
Trăia odată într-un sat, împreună cu fiul său, un bătrân foarte sărac, dar cu frică de Dumnezeu. Şi la bucurie, şi la necaz, totdeauna spunea: "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie". Nici la necaz nu se întrista, nici la bucurie nu juca, ci pe toate le considera fireşti şi le primea ca din mâna lui Dumnezeu. El avea însă un cal foarte frumos. Atât de frumos încât domnitorul ţării voia să i-l cumpere. Dar bătrânul l-a refuzat spunându-i: "Pentru mine acest cal nu este un simplu animal. El îmi este prieten. Cum aş putea să îmi vând prietenul?" Dar, într-una din zile, când bătrânul a mers la grajd, a văzut că i-a dispărut calul. Toţi sătenii i-au zis: "Ţi-am spus noi! Trebuia să îi vinzi calul lui vodă. Vezi dacă nu ai ascultat! E clar că oamenii lui ţi l-au l-a furat! Ce mare ghinion!" "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie", zise bătrânul. Toţi au râs de el. După două săptămâni însă calul s-a întors acasă. Şi nu era singur, avea în spate o mulţime de cai. Acesta, după ce scăpase din grajd, a întâlnit pe câmp o turmă de cai sălbatici, iar când s-a întors, restul cailor s-au luat după el. "Ce bucurie pe capul tău!" strigară sătenii. Bătrânul, împreună cu fiul său, a început să îmblânzească acei cai noi veniţi. Dar, o săptămână mai târziu, fiul bătrânului şi-a rupt piciorul în timp ce încerca să dreseze unul dintre cai. "Ce ghinion!" îi ziseră prietenii bătrânului. "Ce ai să te faci acum, fără ajutorul fiului tău? Tu eşti deja în pragul sărăciei!" "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie", le răspunse bătrânul. După câteva zile de la accidentul băiatului, soldaţii lui vodă trecură prin sat şi îi obligară pe toţi flăcăii să li se alăture. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului său rupt. "Ce bucurie pe capul tău!" strigară vecinii. "Toţi copiii noştri au fost duşi la război, doar tu ai avut şansa să îl păstrezi lângă tine. Fiii noştri ar putea fi ucişi." Bătrânul le răspunse: "Că-i necaz sau bucurie, numai Dumnezeu o ştie". Şi aşa şi-a petrecut bătrânul toată viaţa, liniştit în ispite, smerit în reuşite şi netulburat de gura lumii. |
|||
|
Duminica a III-a după Paşti |
18 aprilie 2010 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe Descarcă predica în format "doc"
|
|||
|
Lumina Sfântă de la Ierusalim. Dovezi şi mărturii |
17 aprilie 2010 |
||
|
|
|||
|
Rolul femeii în Biserică şi societate (2) |
16 aprilie 2010 |
||
Părintele Ilie Moldovan - Rolul femeii în Biserică şi în lume |
|||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Rolul femeii în Biserică şi societate (1) |
15 aprilie 2010 |
||
|
Dumnezeu a făcut pe om androgin, adică bărbat şi femeie. Dar înţelepciunea fără margini a Lui, Care pe toate le-a făcut mai presus de înţelepciunea omenească, n-a înzestrat pe femeie cu însuşirile bărbatului, nici pe bărbat cu însuşirile femeii... continuare (Părintele Cleopa Ilie) |
|||
|
Despre vremurile cele din urmă |
14 aprilie 2010 |
||
|
Sfinţii Părinţi, proorocind despre vremurile cele mai de pe urmă, ziceau: „Ce am făcut noi înaintea lui Dumnezeu?" Şi, răspunzând unul din părinţi, mare cu viaţa, anume Ishirion, le-a zis lor: „Noi poruncile lui Dumnezeu le-am păzit cu fapta". Iar ei, întrebându-l, din nou, au zis: „Dar cei de după noi, ce vor face?". Şi le-a răspuns: „La jumătate din faptele noastre vor ajunge". Şi, iarăşi, l-au mai întrebat, zicând: „Dar creştinii cei mai de pe urmă ce vor face?". Şi le-a grăit lor: „Aceia nu vor face nicidecum fapte creştineşti, însă vor veni asupra lor ispite şi necazuri, iar dacă în vremea aceea a ispitelor vor suferi şi vor răbda cu vitejie patimile şi chinurile, apoi, ca aurul cel strălucitor, mai mari şi mai buni decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla înaintea lui Dumnezeu", a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. (Proloage) |
|||
|
Despre pocăinţă şi înviere |
13 aprilie 2010 |
||
|
A zis odată ucenicul lui avva Siluan: - Avva, te rog vorbeşte-mi despre pocăinţă şi despre înviere. Atunci avva Siluan a răspuns: - Precum un metal preţios este acoperit de un strat de rugină şi până nu este curăţat nu i se vede strălucirea, aşa şi cu omul: până nu se curăţă de păcatele vieţii sale şi nu pune început de pocăinţă în sufletul său, nu poate ajunge să se bucure deplin de înviere. Fără starea noastră de jertfă, nu putem striga din tot sufletul şi din toată inima „Hristos a înviat!”. |
|||
|
Peşte sau undiţă? |
12 aprilie 2010 |
||
|
Un tată pescuia în fiecare dimineaţă, însoţit de fiul său cel mare, adunând în bărcuţa lor suficient peşte, cât să hrănească familia pentru îndestulare. În unele zile chiar prindeau atât de mult peşte, încât puteau să vândă o parte din el şi să cumpere haine sau alte lucruri folositoare. Într-o zi, în timp ce pescuiau, s-a ivit la malul râului un om sărac, îmbrăcat în zdrenţe şi foarte flămând. În priviri i se citea disperarea şi, cu îndrăzneala celui care nu are nimic de pierdut, a cerut un peşte ca să nu moară de foame. Fiul, milos din fire, a apucat repede cel mai mare peşte. Tatăl însă îl opri şi îi zise: - Greşeşti, fiule! - Cum tată!? spunse fiul mirat. Milostenia este un păcat? - În cazul acesta, nu faci un lucru înţelept. Dacă îi dai un peşte, el îşi va potoli foamea pentru ziua de astăzi, dar tot sărac va rămâne, iar mâine va veni iarăşi să ne ceară. Mai bine, dacă îţi este milă de el, dă-i undiţa noastră de rezervă şi învaţă-l să pescuiască. Totuşi pentru astăzi dă-i un peşte mai mic, ca să-şi potolească foamea. Fiul făcu precum îi spuse tatăl şi îl povăţui pe sărac, învăţându-l cu răbdare meseria de pescar. După o zi, săracul a prins primul peşte pe care l-a ţinut strâns la piept ca pe o comoară. După ce l-a fript, l-a mâncat cu multă bucurie, mulţumind lui Dumnezeu şi celor care i-au dăruit această comoară. Era cu adevărat fericit, pentru că de atunci înainte nu avea să mai rabde de foame şi nici să mai fie povară pentru alţii.
Să luăm aminte! Când se ivesc astfel de situaţii, să ne gândim bine ce dăm: peşte sau undiţă? |
|||
|
Duminica a II-a după Paşti |
11 aprilie 2010 |
||
|
Părintele VISARION IUGULESCU - Predică la Duminica Tomii Descarcă predica în format "doc"
|
|||
|
Despre Dumnezeu |
10 aprilie 2010 |
||
|
Fericitul Augustin a vrut să scrie odată o carte despre Dumnezeu. Şi zice el: “N-am putut să scriu decât atât: Despre Dumnezeu. M-am muncit să scriu mai departe şi n-am putut. Atunci am plecat pe malul mării întristat şi îngândurat şi am găsit acolo un copilaş, care făcuse o gropiţă în nisip, iar cu un ciob în mână lua apă din mare şi o turna în gropiţa lui. L-am întrebat ce face şi mi-a răspuns că vrea să toarne toată apa din mare în gropiţa lui. M-am mirat mult de naivitatea acestui copil şi am zis în mintea mea: Iată, Augustine, aşa vrei să faci şi tu, să scrii în cartea ta despre toată măreţia, minunile şi puterea lui Dumnezeu. Aceasta este cu neputinţă, căci după cum cu neputinţă este copilului să mute toată apa mării în acea gropiţă mică, tot aşa şi tu nu vei putea să scrii despre toată măreţia, frumuseţea şi puterea dumnezeiască în cartea ta.” |
|||
|
Izvorul Tămăduirii |
9 aprilie 2010 |
||
|
În vinerea din Săptămâna Luminată se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii. Izvorul Tămăduirii aminteşte de o minune. Cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. La un moment dat a întâlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apă şi să-l călăuzească pe drumul spre cetate. Leon a pătruns în desişul din apropiere după apă, dar nu a găsit. Pe când se întorcea, se precizează în Penticostar, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon a făcut întocmai şi îndată orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. La rândul său împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din izvor, a construit o biserică şi mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni, molime şi alte suferinţe. La sărbătoarea de astăzi mergem cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domnului, ea care s-a dovedit izvor al Dumnezeirii prin naşterea Mântuitorului. În toate bisericile şi mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei (agheasma mică). |
|||
|
Credinţa lui Newton |
8 aprilie 2010 |
||
|
Un oarecare om îl întrebă odată pe marele fizician Isaak Newton: "Crezi că omul, după ce prin moarte a devenit praf şi cenuşă, poate să învie din morţi?". Fizicianul îi răspunse: "Cred, cum să nu cred". Omul îl întrebă mai departe: "Poţi să-mi dovedeşti lucrul acesta?" Newton îi răspunse: "Da, voi încerca". El luă un pumn cu nisip şi unul cu pilitură de fier, le amestecă şi apoi îl întrebă pe acel om: "Crezi că se poate despărţi nisipul de această pilitură de fier?" Omul îi răspunse: "Nu, cum să se poată!". Newton luă atunci un magnet, îl apropie de grămadă şi adună laolaltă toată pilitura de fier despărţind-o astfel de nisip. Apoi adăugă: "Dacă Dumnezeu a dat atâta putere acestui magnet ca să poată atrage toată pilitura de fier, nu va avea el oare atâta putere, încât să poată învia pe oameni din morţi? Cu siguranţă că da". |
|||
|
Învierea - cel mai simplu lucru |
7 aprilie 2010 |
||
|
Filozoful francez Voltaire, care dispreţuia creştinismul, dădu odată un răspuns, la care oamenii nu se aşteptau. O femeie "din lumea bună" îl întrebă pe filozof cum de este posibil să mai creadă oamenii în înviere. Probabil aştepta ca Voltaire să înceapă încă o partidă de ironie la adresa Bisericii şi a religiei creştine. Dar el îi răspunse respectuos: "Doamnă, învierea este cel mai simplu lucru din lume. Acela care i-a creat o dată pe oameni poate să-i creeze şi pentru a doua oară". |
|||
|
Pentru cei ce îngrijesc de semeni |
6 aprilie 2010 |
||
|
Trăiau într-un sat din Rusia doi bătrâni evlavioşi care cercetau regulat slujbele, se rugau, posteau şi duceau o viaţă în frica lui Dumnezeu. În inimile lor se trezi odată dorinţa de a face un pelerinaj la locurile sfinte. Îşi făcură rost de bani, îşi pregătiră merinde de drum şi porniră pe jos spre mare, de unde trebuiau să ia un vapor spre Ţara Sfântă. În calea lor, cei doi pelerini ajunseră într-un ţinut unde bântuia foametea... Unul din ei se opri la o fântână din marginea unui sat să bea apă. După ce-şi potoli setea, auzi dintr-un bordei din curte gemete de durere. "Mă duc să văd ce se întâmpla", zise el, lăsându-l pe tovarăşul său să meargă înainte, deschise uşa bordeiului şi privi înăuntru. Era o stare a mizeriei celei mai crunte. Doi bătrâni zăceau bolnavi, în frig, înfometaţi, ca vai de lume. Pelerinul nostru simţi mare milă pentru acei nenorociţi şi le veni în ajutor cât putu, le aprinse focul în sobă, le făcu un ceai, le împărţi din traistă merinde şi rămase lângă dânşii câteva zile până ce se mai întăriră. Apoi, dându-şi seama că e prea târziu să-l mai ajungă din urmă pe consăteanul său, puse capăt călătoriei şi se întoarse în sat. Celălalt îşi urma calea. Ajunse la Ierusalim chiar înaintea slujbei de înviere de la Sfântul Mormânt. Abia putu să prindă un loc lângă uşa lăcaşului sfânt şi asculta slujba cutremurat de evlavie. Aruncându-şi privirile spre altar, ce-i văzură ochii?" Prietenul său de care se despărţise pe cale, se afla chiar lângă patriarh şi se ruga cu faţa senină, având un nimb de lumină pe fruntea sa. Bucuros că-l găsi, bătrânul aştepta la ieşire să-l întâlnească... zadarnic!... Celălalt nu se mai arăta. Întors în sat, cei doi bătrâni se întâlniră şi cel ce călcase pe locurile sfinte afla cum prietenului său i se făcuse milă de doi oameni bolnavi şi săraci şi cum, cu dragoste, îi ajută. Atunci înţeleseră amândoi apariţia minunată din biserica Sfântului Mormânt: prin fapta sa de iubire faţă de aproapele, cel milostiv avu mai mare dar de la Dumnezeu decât prietenul care se osteni să vadă Locurile Sfinte. Cel ce îngriji de semenii săi fu văzut în sfântul altar, pe când pelerinul abia afla un loc lângă uşa bisericii... Cine are urechi de auzit, să audă! (Lev Tolstoi) |
|||
|
Sfânta Lumină a venit şi anul acesta |
5 aprilie 2010 |
||
|
|
|||
|
ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS |
4 aprilie 2010 |
||
Cu ocazia PRAZNICULUI INVIERII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, urez tuturor cititorilor acestui blog, tuturor celor care mi-au trimis mesaje de felicitare şi tuturor celor pentru care s-a jertfit Domnul nostru Iisus Hristos, multă pace, sănătate, fericire şi drum bun pe calea mântuirii!
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Sâmbăta cea Mare |
1 aprilie 2010 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Vinerea cea Mare |
2 aprilie 2010 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Săptămâna Patimilor - Joia cea Mare |
1 aprilie 2010 |
||
|
Ascultaţi
|
|||
|
Ascultaţi
|
|||
|
vezi şi |
|||
