Pagina 1        Pagina 2       Pagina 3

 

BUCHEŢEL DE GHICITORI PENTRU CEI CUNOSCĂTORI

 

A. SFINTELE TAINE

Ghicitoarea A1

Cel micuţ şi nevoiaş
A primit un îngeraş
Şi o haină nepătată,
Luminoasă şi curată.

Ghicitoarea A2

Taina ce v-o ilustrez
E al doilea botez,
E o naştere din nou,
Un nepreţuit cadou.

Ghicitoarea A3

Fără taina asta vie,
Nu se face Liturghie.
Se dă celui ce-i curat
Şi e doar pentru bărbat.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea A4

E pecetea Duhului
Peste faţa pruncului.
Se dă celui luminat
După ce s-a botezat.

Ghicitoarea A5

Este foc curăţitor
Şi de viaţă dătător.
Hrană sfântă pentru vrednici
Şi blestem pentru nevrednici.

Ghicitoarea A6

Taina asta este mare
Şi aduce vindecare
Celor ce-s în suferinţă,
Care, însă, au credinţă.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea A7

Din cei doi ea face unul,
Nu mai e ce-a fost nici unul:
Nici bărbatul, nici nevasta.
Ghici: ce taină e aceasta ?

 

Raspunsul

B. VIRTUŢILE CREŞTINEŞTI

Ghicitoarea B1

Ne îndeamnă la credinţă,
Şi la multă chibzuinţă.
Fiică-i este prevederea,
Ascultarea şi vegherea.

Ghicitoarea B2

Ne îndeamnă să-mplinim
Datoria de creştin
Şi aproapelui să-i dăm
Ce-i al lui, ce-i datorăm.

Ghicitoarea B3

Ne vorbeşte de măsură
La mâncare, băutură,
În purtare, în veşminte,
În efort şi în cuvinte.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea B4

Ne îndeamnă tari să fim,
Curajoşi să vieţuim,
Şi,-n primejdiile vieţii,
Să luptăm precum isteţii.

Ghicitoarea B5

Este dor şi aşteptare
Pentru ziua ceea-n care
Bunătăţile promise
Ne vor fi, în dar, deschise.

Ghicitoarea B6

Este dar dumnezeiesc
Pentru neamul omenesc.
Prin acest efort poporul
Îşi cunoaşte Creatorul.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea B7

E virtutea cea mai mare,
Ce nu are-asemănare.
Ea dă pace, bucurie
Şi acum, şi-n veşnicie.

Ghicitoarea B8

Cine-o are, har primeşte,
Cine nu, se chinuieşte.
Ea,-mpreună cu iubirea,
Garantează mântuirea.

 

Raspunsul

Raspunsul

C. LUNILE ANULUI

Ghicitoarea C1

Anul nou, bisericesc,
Eu acum sărbătoresc.
Şcoala se deschide iar.
E "răpciune", aşadar ?

Ghicitoarea C2

Iarna vine-ncetinel,
Ne grăieşte "brumărel",
Căci pe case-n astă lună
Ai să vezi şi-un pic de brumă.

Ghicitoarea C3

Luna asta-n calendar
Se numeşte şi "brumar",
Când oiţele, cu dor,
Se întorc la casa lor.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea C4

Luna-n care Moş Crăciun
O porneşte iar la drum,
Fiindcă, în "undrea", Iisus
A venit din cer, de sus.

Ghicitoarea C5

Este lună friguroasă,
Când se stă mai mult prin casă.
Este prima-n calendar
Şi-i mai zice şi "gerar".

Ghicitoarea C6

Este luna cea mai scurtă,
Când natura e "căruntă"
Şi, în graiul popular,
E numită "făurar".

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea C7

Luna-n care încolţeşte
Firul ierbii şi-nverzeşte.
Unii oameni din popor
Îi mai zic şi "mărţişor".

Ghicitoarea C8

Luna asta cei din sat
Pleacă-n zor la semănat,
Pentru că-i frumos afară,
Căci "prier" e-n primăvară.

Ghicitoarea C9

Luna asta, popular,
Se numeşte şi "florar".
Peste tot miros de flori
În tot felul de culori.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea C10

Luna asta-i de mijloc,
Când cireşele se coc.
De aceea, popular,
I se spune "cireşar".

Ghicitoarea C11

Lună tare călduroasă,
Când pe câmp sunt mulţi la coasă,
Dar aproape de izvor,
Căci e cald ca în "cuptor".

Ghicitoarea C12

Luna-i scrisă-n calendar
Şi cu numele "gustar".
Strugurii şi multe roade
Vor să-i guşti acuma, bade.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

D. ZILELE SĂPTĂMÂNII

Ghicitoarea D1

Este ziua învierii,
Ziua sfânt-a liberării,
Când Hristos a înviat
Din mormântu-ntunecat

Ghicitoarea D2

În această zi, copile,
Lazăr, mort de patru zile,
A fost lesne înviat
De Acel ce l-a creat.

Ghicitoarea D3

Zi de doliu pe pământ.
Este ziua ceea când,
Domnul nostru bun şi dulce
Răstignit a fost pe cruce.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea D4

În ce zi, copii cuminţi,
Doar pe treizeci de-arginţi
Iuda, zis şi vânzătorul,
L-a vândut pe Salvatorul ?

Ghicitoarea D5

Ziua-n care, spre apus,
Ucenicilor, Iisus,
(Strânşi la Cina cea de taină)
Le împarte sfânta hrană.

Ghicitoarea D6

Zi din Săptămâna Mare,
Când la denie-n cântare,
Se aminteşte, repetat,
De smochinul blestemat.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea D7

Zi din Săptămâna Mare,
Când se face predicare
Despre cinci fecioare bune
Şi de alte cinci nebune.
 

Raspunsul

E. CELE ŞAPTE LAUDE

Ghicitoarea E1

După nume, bunăoară,
Este slujba cea de seară,
Când creştinii se închină,
Intonând "Lumină lină".

Ghicitoarea E2

Slujba care e de faţă
Este cea de dimineaţă,
Când cântăm doxologia
(Şi urmează Liturghia).

Ghicitoarea E3

Slujba asta-i, ia aminte,
Tânguirea Maicii Sfinte,
Ce l-a plâns pe Fiul Sfânt
După punerea-n mormânt.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea E4

Este slujba cea de noapte,
Cu o mare-nsemnătate:
E ne-ndeamnă, cu putere,
Pe noi, toţi, la priveghere.

Ghicitoarea E5

Este ceasul când Iisus
De ostaşi, legat, e dus
La Caiafa şi la Ana,
Puşi la cale de satana.

Ghicitoarea E6

E momentul când Iisus
Pentru moarte e propus
Şi mai e şi ceasul când
Datu-ni-s-a Duhul Sfânt.

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea E7

Slujba asta strigă tare
Despre crima cea mai mare,
Când Iisus scuipat, rănit,
E pe cruce răstignit.

Ghicitoarea E8

Este ceasul când, pe cruce,
Domnul nostru bun şi dulce
Îşi dă duhul său cel sfânt
Şi se-ndreaptă spre mormânt.

 

Raspunsul

Raspunsul

F. CELE ZECE PORUNCI

Ghicitoarea F1

"Pe părinţi să îi cinsteşti",
Ca mulţi ani să vieţuieşti
Şi să-ţi fie ţie bine !",
Care din porunci ne spune ?

Ghicitoarea F2

Spune-mi, dacă ţi-aminteşti:
"Să nu furi !" unde găseşti ?
Care din porunci a zis
Lucrul ăsta ? Dar precis !

Ghicitoarea F3

"Ziua Domnului păzeşte,
Şi cu râvnă o sfinţeşte !
Tu şi cei din casa ta,
Nu lucra deloc în ea !"

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea F4

O poruncă-n care scrie:
"Adulter (sau preacurvie),
E păcat să săvârşeşti !".
Să vedem dacă ghiceşti.

Ghicitoarea F5

"Eu sunt Dumnezeul tău,
Domn să-ţi fiu, atâta, Eu !
Să nu ai alţi dumnezei !".
Ce poruncă-i, dragii mei ?

Ghicitoarea F6

"Să nu-ţi faci vreun chip cioplit
Ca să i te-nchini, smerit !
Nici la altă-nfăţişare,
Să n-aduci cumva-nchinare !".

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea F7

O poruncă-n care scrie
S-avem milă, omenie,
Să fim paşnici şi nu cruzi,
Sau pe scurt: "Să nu ucizi !"

Ghicitoarea F8

"Spre a nu-ţi fi ţie greu,
Numele lui Dumnezeu,
În deşert, nicicând să-L iei !"
Ce poruncă-i, dragii mei ?

Ghicitoarea F9

"Nu pofti ce nu-i al tău:
Lucru bun, sau lucru rău,
Casă, vite, robi, soţie !"
Spuneţi-mi în care scrie ?

Raspunsul

Raspunsul

Raspunsul

Ghicitoarea F10

"Mărturie mincinoasă,
Niciodată să nu fii !".
Ce poruncă nu ne lasă
Să minţim, iubiţi copii ?
 

Raspunsul

Pagina 1        Pagina 2       Pagina 3